Cele mai bune cărți citite în 2016

S-a mai scurs un an, mult așteptatul 2016 a luat sfârșit, făcând loc altor 365 de zile și altor cărți citite și iubite. Anul 2016 a fost plin, cel puțin pentru mine. Am reușit să citesc suficient de mult, să depășesc challenge-ul de 100 de cărți, să călătoresc în locuri neașteptate, să cunosc personaje ce mi-au intrat la suflet. Am petrecut ore întregi în compania acestor prieteni pe care-i iubim nespus – cărțile. Majoritatea cărților au fost bune și foarte bune conform gusturilor mele, însă au fost și câteva titluri ce nu m-au impresionat.

În această perioadă toată lumea mă întreabă: ,,Care au fost cele mai bune cărți citite de tine în 2016? Ce-mi mai recomanzi să citesc?”. Îi privesc cu un amestec de indignare și amuzament și le răspund: ,,Chiar aveți timp să vă povestesc câteva zeci de cărți?”. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, parcă mă roade și pe mine curiozitatea. Ce cărți mi-au plăcut în mod special, care au devenit puncte de referință pentru mine? Pentru a-mi putea răspunde la această întrebare trebuie neapărat să am în față o listă cu toate titlurile. Am fost uimit de cât de multe cărți faine m-am bucurat. De aceea, m-am hotărât să împărtășesc cu voi 10 dintre ele, organizate într-un top personal, pe care consider că toți cititorii de cursă lungă, toți bookaholicii ar trebui să le citească. Alegerea n-a fost deloc simplă, însă uitați lista mea:

1.Pe primul loc pun laolată ,,Școala nopții”, ,,Cartea vieții” (trilogia All Souls de Deborah Harkness – Editura Litera) și ,,Talismanul” (seria Outlander de Diana Gabaldon – Editura Nemira). Fără îndoială, preferatele mele, reprezentante de seamă ale genului fantasy, pe care-l ador 🙂  Niște scrieri de o complexitate incredibilă, un amestec de magie, istorie, alchimie. Călătorii în timp, povești de iubire imposibile, lecții de viață și mult-mult farmec.

scoala_noptii_coperta_cvr_c1cartea-vietii-continuarea-254004diana-gabaldon-talismanul_

2.La o mică distanță se situează ,,Privighetoarea” de Kristin Hannah (Editura Litera). Cel mai bun historical fiction, cea mai emoționantă carte de care am avut parte în 2016. Al Doilea Război Mondial, o Franță invadată de nemți, un genocid nemilos al evreilor, prietenii, povești de dragoste, rezistență, bunătate, sacrificiu sunt cuvintele prin care aș putea descrie această poveste excepțională.privighetoarea-de-kristin-hannah-cea-mai-buna-carte-de-fic-iune-istorica-acum-in-colec-ia-blue-moon

3.,,Furia Roșie” de Pierce Brown (Editura Paladin) este, fără doar și poate, cel mai bun roman SF citit de mine în 2016. O distopie excelentă, o societate marțiană asemănătoare cu cea din Divergent, încercarea personajului principal de a-și depăși statutul, de a le dovedi tuturor că pătura de jos a societății poate fi la fel de bună ca și cea conducătoare, răsfățată și privilegiată. Și da, societatea poate supraviețui, poate dăinui de-a lungul timpului, doar dacă se bazează pe principii precum libertatea și egalitatea.furia-rosie-de-pierce-brown

4.,,Regina Roșie” de Victoria Aveyard, ,,Umanii” de Matt Haig și ,,Mila 2.0” de Debra Driza sunt niște SF-uri excepționale, traduse și publicate la Editura Nemira. O lume în care sângele ce-ți curge prin vene e o armă de temut, o reconstrucție a Turnului Babel și lecția umanității ce se naște din afecțiunea și iubirea primită. Vi le recomand fie că sunteți pasionați ai genului, fie că nu!

matt-haig-umanii-c1_1victoria-aveyard-regina-rosie-c1debra-driza

5.,,Ucenicul arhitectului” (Editura Polirom) este o fascinantă poveste ce îmbină istoria cu ficțiunea, frumosul cu urâtul, opulența cu sărăcia, fericirea cu tristețea, arta cu iubirea. Una din cele mai bune scrieri ale lui Elif Shafak, atât de realistă și de profundă, încât îți va smulge, cu siguranță, cel puțin o lacrimă…947636

6.,,Doamna Ataturk” de Ipek Calișlar (Editura Univers) – cea mai bună biografie pe care am citit-o, despre o personalitate uitată, lăsată în negura trecutului. Reușește să aducă la cunoștință cititorilor importanța educației, a culturii, nevoia de emancipare a femeii, de modernizare a societății umane. Latife Hanim este o luptătoare, un sfinx de neclintit, avidă de iubire și frumos, pe care oricare femeie ar trebui s-o aibă drept model…doamna-attaturk

Acestea sunt cele mai bune 10 cărți citite de mine în 2016, niște cărți la care mă gândesc adesea, pe care îmi doresc să le recitesc și să le simt ca la prima lectură.

Cum arată topul vostru? Cu ce minunății ne ispitiți?

      Un An Nou minunat vă doresc, cu realizări, bucurii și lecturi de excepție!

       LA MULȚI ANI!

 

 

10 COMMENTS

  1. Wow!! Frumoase carti Cosmin. Sper ca 2017 sa fie la fel de bogat daca nu mai mult de atat 😉 .
    La multi ani!

  2. Frumos top.din cele înșirate de tine sunt curioasa în privința Umanii și Furia roșie!
    La multi ani!

  3. Frumos tare topul tău! Unele încă așteaptă cunpărate de mine în anul următor! 😀

  4. Felicitari pentru multitudinea de carti pe care ai reusit sa le citesti, si mai ales, pentru ce lista frumoasa ai realizat. Spor la citit si in Noul An.

  5. Ultima carte mă tentează foarte mult! Felicitări, Cos și un an plin de lecturi frumoase să ai!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.