Centurile de siguranta, va rugam! Urmeaza „Purgatorio”, de Theo Anghel!

Centurile de siguranta, va rugam! Urmeaza „Purgatorio”, de Theo Anghel!

Centurile de siguranță, vă rugăm! Urmează „Purgatorio”, de Theo Anghel!

 

Titlu: „Purgatorio” – „Am murit din fericire 4”

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul: 2016

Număr pagini: 365

   Definițiile spun că „purgatoriul” este un spațiu de purificare a sufletelor, o etapă premergătoare accederii acestora în paradis. Imaginați-vă că într-un astfel de loc a luat naștere o societate umană numită Umut (speranță). Puneți-vă centurile de siguranță! Vom pleca într-o călătorie fascinantă, cu nelipsita doză de umor marca Theo Anghel, cu personaje seducătoare, cu aventuri la limita existenței… cu alte cuvinte, plecăm spre „Purgatorio”! 

   După fiecare volum din seria „Am murit din fericire”, am avut impresia că personajul principal împreună cu însoțitorii săi, au nevoie de o perioadă de liniște, în care să le fie bine, să ia o pauză de la perpetua aventură de care aveau parte… ei bine, asta nu s-a întâmplat niciodată. Mai mult, fiecare volum e un nou cumul de încercări, iar citind paginile e ca și cum ai apăsa butonul „Start” și ești instant, proiectat în povestea Orianei.

   Dacă te întrebi „oare ce i se mai putea întâmpla Orianei”, ei bine, răspunsul stă chiar într-una din replicile sale:

„Clar! Universul murea de plictiseală și se hotărâse să-mi joace mie o farsă colosală pentru a se dezmorți din apatie”.

  În această societate, construită în Purgatorio de către Johnny Bravo, un comandant de oști, „cel mai bine clădit mascul de prin părțile locului”, sosirea Orianei și a celor doi însoțitori ai săi (Ama și Abel), creează o oarecare agitație în mica societate. Dacă numele acestei societăți (Umut) înseamnă speranță, treptat descoperim – așa cum am fost deja obișnuiți de la celelalte volume ale lui Theo Anghel – că nimic nu e ceea ce pare. Aici, în acest sensibil și ezitant început al unei societăți, există o accentuată încercare de reinventare a inteligenței, de recunoaștere a valorii acesteia.

  În ciuda atmosferei mereu tensionate, nici unul din personaje nu-și pierde simțul umorului. Nimeni nu și-a pierdut farmecul, iar delicioasele replici ironice condimentează – în doza potrivită – întreaga carte. Iată câteva exemple:

„-Ți-e teamă c-o să-mi cazi în brațe?

-Singurele lucruri care o să cadă sunt dinții tăi dacă nu taci dracului din gură cu rahaturile astea, am spus, cu ochii în buruieni”.

„Femeia îl fixă cu o căutătură curioasă.

-Tu, drăguțule, cine ești? Nu te-am mai văzut pe-aici.

-mamaie, ai răbdare să se facă recensământul…, replică drăguțul plin de țâfnă”.

„-Staaaaai! se urla pe afară.

-Nu mai da așa de tare! Doare, ce naiba!

-Da ce crezi? Că sălbaticii or să te gâdile pe la nas cu fulgi de găină?”

   Apar noi personaje care duc firul epic al poveștii la un nivel complex. Olga apare ca simbol al protecției, dar sunt readuse în scenariu și personaje puternice și/sau înfiorătoare, prezente și în celelalte volume: apar din nou sălbaticii, marii îngeri, Abanddon şi Tabris. Există demoni care s-au refugiat din Iad, există personaje duale, care afișează cu totul alte intenții decât cele reale… cu alte cuvinte, există acțiune, aventură și mult suspans, alături de povestea de iubire care se țese între Oriana și Marc.

   Dacă Oriana mărturisește la un moment dat că existența sa intrase într-un plan oarecum liniar, când nimic ieșit din comun nu se mai întâmpla, tot ea este cea care găsește soluția șa aceasta fază incipientă plictiselii și mărturisește:

„Lipsită de avalanșa terorii în al cărui tipar trăisem în ultima vreme, nu mai știam ce să fac cu atâta timp și cu ce să-mi mai ocup mintea, așa că începusem să mă joc, încurcând viețile altora„.

Pe fondul acesta, al aparentei stări de „nu se întâmplă nimic”, apar cele două personaje care o bulversează: mama sa și Marc.

   Dacă Marc este unul dintre cele mai așteptate personaje din această serie, apariția mamei Orianei este o adevărată surpriză și un moment crucial, care îi creează tulburențe în gânduri și în simțiri.

   Nimic din ceea se întâmplă în „Purgatorio” nu este lipsit de importanță. Toate evenimentele sunt majore, sunt încărcate cu suspans, cu emoții intense…. și totuși, cartea se citește cu zâmbetul pe buze, iar asta se întâmplă stilului special și deja bine-cunoscut al lui Theo Anghel!

Conversațiile alunecă firesc, cu un limbaj franc care oglindește caracterul fiecărui personaj.

„-Nu se spune să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți? Asta fac! Mă iubesc pe mine, mai întâi.

-Ai un stil special de a înțelege acest îndemn, zise ea sarcastic, accentuând cuvântul special.

-Așteptați să mă arunc de la etaj și vă certați pe urmă, da? i-am întrerupt.

-Te arunci de la unu? O să te alegi cu o luxație, cel mult. Urcă-te pe bloc și fă o treabă ca lumea”.

 

    Având în vedere natura încercărilor interioare și exterioare la care sunt supuse personajele, gradul de suspans este pe măsură.

    „Purgatorio” nu e o carte pe care să o începi acum și să o termini când ai timp. E o carte ca un tren accelerat. O deschizi și te trezești dintr-o dată în plină acțiune, alături de îngeri, demoni, recuperatori. Când trenul acesta a oprit, să știi că nu e o stație… ci s-a terminat cartea, chiar dacă tu ai fi vrut ca totul să continue.

Nu vă dezvălui finalul acestui volum, dar vă spun că intuiesc un alt volum, la fel de palpitant și fascinant ca „Purgatorio” și volumele anterioare ale seriei.

  Evident, recomand cartea celor care au citit volumele anterioare. Pentru că în ultima vreme am întâlnit oameni care mi-au spus: „N-am mai citit de mult timp o carte care să mă țină cu sufletul la gură”, le recomand cu mare drag întreaga serie „Am murit din fericire”, de Theo Anghel

Quantum Publishers Logo

Cartea Purgatorio, de Theo Anghel a fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

11 COMMENTS

  1. Felicitari pentru frumoasa recenzie. Intr-adevar, seria “Am murit, din fericire” trebuie citita. Este o serie care te tine cu sufletul la gura, de la prima, la ultima pagina. Si, intr-adevar, suspansul este la el acasa, si creste pe masura ce inaintezi cu cititul.

  2. este bestiala!felicitari Ro,ai prins dialogurile spumoase,dar,sunt foarte,foarte multe de dezvaluit in carte!Theo,ne duce in descoperirea unor noi si noi senzatii!Actiunea este la ea acasa!Dialogurile dintre eroii cartii,te fac sa razi cu lacrimi,dar iti dau si doza aceea de tristete!
    ,,-Geez!M-am impus.N-am niciun chef de artagul vostru.
    -Doar nu-ti imaginezi c-facem ca sa te distram pe tine?facu Abel.
    -Daca nu taci,iti cos buzele,l-am amenintat.
    -O sa vorbeasca pe nas,pe urechi,pe oriunde,complecta Ama.
    -Se privira cateva secunde,contondent,apoi isi mutara ochii asupra mea.
    -Abel,ce era cu complicitatea aia ciudata dintre mama si Marc?Ti-a spus ceva?
    -Pf!pufni ingerul.Juri ca nu dai?
    -Ha?
    -Pumni,suturi…Ce ti-o veni tie pe chelie…”

  3. Ador seria, dar ma tem sa citesc volumul 4. Theo este diabolica! Imi trebuie cateva kilograme de curaj ca sa citesc Purgatorio.
    Rodica, felicitari pentru minunata si tentanta recenzie! ;)

  4. Offf, nu am reusit sa iau cartea. Am citit primele 3 volume si sunt curioasa de continuare :) . Sper sa o iau in curand.

  5. ma abtin cu greu sa n-o citesc,am toate volumele dar theo scrie si scrie,si eu vreau sa citesc toata seria asa ca mai astept ,ce sa fac?felicitari rodica!felicitari theo! ;) ;) ;)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro