Ciocarlia-de Dezso Kosztolanyi-Editura ALLFA

Ciocarlia-de Dezso Kosztolanyi-Editura ALLFA

by -
8

Ciocârlia de Dezső KosztolányiCiocârlia de  Dezső Kosztolányi

Titlul în limba maghiară: Pacsirta
Numar pagini: 159
Editura ALLFA
Anul 2015
Traducere: Andrei Dósa 

Dezső Kosztolányi (1885–1936) s-a născut la Subotica, un mic oraş de provincie din Imperiul Austro-Ungar. A cunoscut faima literară odată cu publicarea, în 1910, a celui de-al doilea volum de poezii, A szegény kisgyermek panaszai. În anii ’20 a început să scrie proză, publicând printre altele romanele Ciocârlia (Pacsirta, 1924; Editura ALLFA, 2015) şi Anna Edès (1926), acesta din urmă fiind considerat o capodoperă a romanului psihanalitic maghiar. „Un singur lucru m-a interesat cu adevărat dintotdeauna: moartea. Nimic altceva. Am devenit o fiinţă umană când, la vârsta de zece ani, l-am văzut pe bunicul meu, pe care îl adoram, mort. De atunci a început transformarea mea în poet, în artist, în gânditor, atunci mi-am dat seama că trebuie să fac ceva. Aşa am început să scriu poezie.“ (Dezső Kosztolányi)

„Aş îndrăzni să spun că Dezső Kosztolányi a avut o contribuţie esenţială la prefacerea limbii literare maghiare. Foarte puţini scriitori pot schimba atât de vizibil o limbă, iar Kosztolányi este unul dintre ei.“ (Péter Esterházy)

Dezső Kosztolányi face parte dintr-o generaţie remarcabilă de scriitori ai Europei Centrale. Romanul Ciocârlia este o capodoperă.“ (The Irish Times)

Acţiunea cărţii se desfăşoară de-a lungul unei săptămâni din anul 1899, într-un târg de provincie prăfuit din inima Imperiului Austro-Ungar, Sárszeg. Soţii Vajkay duc o viaţă monotonă şi retrasă alături de fiica lor nemăritată, Ciocârlia, o fată de treizeci şi cinci de ani, de-a dreptul urâtă şi nu prea inteligentă. În semn de solidaritate cu fiica lor, care nu avea deloc viaţă socială, soţii Vajkay s-au retras şi ei din comunitate, ducând o existenţă plată, lipsită de orice evenimente. Ákos, tatăl Ciocârliei, şi-a găsit un refugiu în cercetarea genealogiilor, singura plăcere care i-a mai rămas. A constatat cu satisfacţie că şi familia Vajkay are origini nobile, însă spiţa lor se va stinge curând, căci pe Ciocârlia nu o ceruse nimeni de nevastă şi era puţin probabil ca acest lucru să se mai întâmple pe viitor. Nu speraseră la vreo partidă strălucită, dar nici cei mai insignifianţi holtei sau văduvi nu o vruseseră.

CiocarliaCiocârlia şi mama ei s-au dedicat în totalitate gospodariei, renunţând la slujnicele pe care le avuseseră.
”Nu aveau nevoie de servitoare. Ciocârlia şi mama ei făceau faţă mult mai bine. Se dedicau cu totul când făceau curăţenie, iar de treburile bucătăriei erau de-a dreptul îndrăgostite.”
O întâmplare, aparent banală, zdruncină echilibrul în care trăiau. Ciocârlia pleacă pentru o săptămână la ţară, în urma unei invitaţii venită din partea unchiului, fratele mamei. Înainte de plecare, Ciocârlia se dedică cu mult sârg rutinei obişnuite, având grijă să lase totul în ordine în urma ei.
”Dar cât de grijulie, cât de atentă fusese şi de această dată! Aranjase, înainte de plecare, scaunele din camera oaspeţilor, făcuse paturile, patul mamei şi patul tatei, aşezase cele două pahare cu apă pe noptiere şi pusese pe vechiul cabine, lângă ceasul de aur încastrat în sticlă, sfeşnicul şi chibriturile, ca ei să-l poată aprinde mai apoi.”
În timp ce părinţii o conduc spre gară pe Ciocârlia spre trenul ce avea să o ducă departe, simţim tristeţea şi oarecum revolta interioară a lui Ákos.
”O compătimea pe Ciocârlia şi, ca să scape de acel sentiment, se pedepsea. O privea atent, aproape ostentativ: faţa ei neobişnuită, care era şi grasă şi slabă, nasul cărnos, nările largi, ca de cal, sprâncenele masculine, severe, ochii mici şi apoşi, care îi aminteau vag de ochii lui.
Niciodată în viaţa lui nu se pricepuse la femei, dar simţea acut că fiica lui e urâtă. Acum era nu doar urâtă, ci şi ofilită, îmbătrânită. O fată bătrână în toată puterea cuvântului.
Doar în cascada de lumină a umbrelei de soare, în lumina ei aproape scenică a avut revelaţia. <<Ca un vierme sub tufa de trandafir>>, s-a gândit.
Continua să meargă în costumul său gri-şoricel şi, când au ajuns în Piaţa Széchenyi, singura piaţă din Sárszeg, agora, a lungit pasul fără să bage de seamă, ca să nu trebuiască să meargă alături de ea.”
Dar, trecând prin faţa cafenelei şi observând privirile compătimitoare şi maliţioase cu care clienţii de după-amiază o priveau pe fiica lui, Ákos şi-a alungat propriile gânduri apăsătoare şi a mers alături de fiica lui, pentru a-şi arăta susţinerea.
Ákos, la fel ca ceilalţi membri ai familiei, mergea rar în oraş. Îl stinghereau toată curiozitatea şi toată deschiderea aceea excesivă.
Ciocarlia (2)Sorbindu-şi berile pe terasă, clienţii de după-amiază ai cafenelei Széchenyi şi-au ridicat ochii din ziar şi s-au uitat la Ciocârlia. Nu în mod necuviincios, ci aşa cum o făceau întotdeauna. Cu o anumită simpatie cenuşie, binevoitoare, căptuşită cu maliţiozitate roşie.
Atunci bătrânul şi-a pus capăt gândurilor apăsătoare, autoflagelatoare. Şi-a încetinit paşii şi s-a alăturat fiicei lui, sfidător, doar de-al naibii, să înfrunte şi el simpatia şi maliţiozitatea. Ca de obicei, şi-a încovoiat puţin umărul stâng, nervos, de parcă prin asta ar fi încercat să-şi mascheze stânjeneala şi să repare dezechilibrul produs de propriul odor în ordinea naturii.”

Odată cu plecarea trenului care o duce pe Ciocârlia departe de ei, soţii Vajkay se simt debusolaţi. Întreaga lor existenţă s-a concentrat în jurul ei, iar acum nu ştiu ce să facă să treacă timpul. Stau ca pe ghimpi până soseşte telegrama care anunţă sosirea ei cu bine la destinaţie.
Întrucât Ciocârlia gătea în casa lor, mâncăruri dietetice, sănătoase, cei doi soţi au convenit ca în lipsa ei să mănânce la restaurant.
”Toată familia detesta restaurantele şi, cu toate că nu fuseseră decât de câteva ori, puteau să vorbească ore în şir, cu feţe condescendente şi batjocoritoare, ce supe ca lăturile, ce carne tare, plină de zgârciuri, ce prăjituri nevolnice li se serveau bieţilor burlaci, tinerilor fără familie, care nu ştiu cum e mâncarea făcută în casă.”
Restaurantul ”Regele Ungariei” se dovedeşte a fi însă impecabil de curat, frumos aranjat şi plini de clienţi care serveau masa.

Ciocarlia (4)Soţii comandă mâncăruri cât mai sănătoase. Noaptea însă, Ákos se perpeleşte. Îşi aminteşte obsesiv mâncărurile de la restaurant văzute la ceilalţi consumatori. Încearcă să-şi abată gândurile şi să se convingă singur de justeţea alegerilor lor de până atunci.
”Ciocârlia găteşte bine, asta e de netăgăduit. Cel puţin aşa zice toată lumea. Bineînţeles că găteşte bine. Nu bine, nemaipomenit.”
”Niciodată nu foloseşte boia, piper, nici un fel de condimente şi are grijă cu grăsimea. E economicoasă şi pe bună dreptate, fiindcă mica avere e în continuă scădere şi nu trebuie, n-are voie să se atingă de zestre. Nici n-aş permite aşa ceva. Şi-apoi, mâncărurile grele nici nu sunt sănătoase, doar bucătăria franceză e de noi.”
Cât de multe aflăm din acest paragraf! Cei trei îşi impuseseră o viaţă de austeritate, protejând o zestre ce, mai mult ca sigur, nu avea să fie utilizată niciodată. De altfel, obsesia Ciocârliei pentru economie nu se oprea aici. În sufragerie foloseau un singur bec din cele patru cât avea lustra.

Ákos tot nu putea să adoarmă. Simţea parcă aievea toate mirosurile aţâţătoare de la restaurant.
”Parfumul greu, mirosul parfumat, combinaţia aceea crudă de arome în care se simţea aburul cepei călite în untură, amestecat cu mirosul de chimen al covrigeilor cu sare şi emanaţia plăcută şi amară de hamei a berii.”
Apoi îşi amintea obsesiv, înghiţind în sec, de supa de gulaş văzută la o masă alăturată.
”El a mâncat supă de gulaş, da, da, un gulaş nemaipomenit, gras şi roşu ca sângele, cu ardei de Szeged, iar de pe cartofiorii aburinzi picura sosul. Cât de mult îmi plăceau când eram tânăr şi mama încă mai trăia! Supa de gulaş, tocana de vită şi de viţel… Dumnezeu ştie de când n-am mai mâncat! Niciodată n-am îndrăznit să comand, poate din consideraţie faţă de ea.”
Hotărârea e luată! A doua zi, la restaurant va comanda gulaş. Însă, la ora prânzului, restaurantul e plin ochi, dar vechii lui prieteni, aşa-numiţii Pantere, îl recunosc şi îi poftesc la masă cu ei.
”Societatea <<Panterelor>> luase fiinţă la Sarszeg cu vreo douăzeci de ani în urmă cu scopul nobil de a populariza consumul de alcool şi de a întări prietenia dintre bărbaţi. Panterele trebuiau să bea zilnic, dând dovadă de sârguinţă, indiferent dacă făceau faţă sau nu. Şi Ákos făcuse parte din ei la început, dar apoi îmbătrânise brusc, <<se acrise>>, cum se spunea în limbajul Panterelor, şi nu mai luase parte la întruniri.”
Cei doi soţi socializează cu ei şi acceptă o invitaţie a doua zi la teatru, la care renunţaseră de mult, întrucât Ciocârlia nu suporta mirosul de petrol lampant.
Cei doi redescoperă plăceri simple, de mult uitate. Se plimbă pe stradă admirând vitrinele strălucitoare.

Ciocarlia (3)”Pur şi simplu, oamenii nu erau obişnuiţi să îi vadă pe stradă, ca în cazul canapelelor vechi al căror loc este în camera de zi şi arată atât de bizar când, o dată sau de două ori pe an, sunt scoase afară la aerisit.”
Înşurubează la loc becurile la lustră.
” Ákos s-a urcat pe măsuţă şi a remediat situaţia. Cele patru becuri s-au aprins. Sufrageria a fost inundată de o lumină caldă şi uniformă.
– Ce plăcut! a exclamat femeia.
– Da, aşa se mai poate citi.”

Ciocarlia (5)În fiecare zi de joi se ţinea faimoasa petrecere săptămânală a Panterelor. Ákos doarme jumătate de oră în acea după-amiază şi se prezintă odihnit la bairam.
”Bârlogul Panterelor răsuna de hohote de râs.”
Ákos bea, fumează trabuc, participă la discuţii şi la jocul de cărţi, lucruri frivole la care renunţase cu mult timp în urmă.
Aşteptându-l să se întoarcă, ca să scurteze minutele de aşteptare şi să se liniştească, soţia deschide capacul pianului, care nu mai răsunase în casa lor de când împlinise Ciocârlia optsprezece ani şi se lămuriseră clar că nu avea nici o înclinaţie pentru a cânta la el, indiferent cât se străduise.
”Îşi pusese ochelarii, ca să vadă mai bine notele, şi repetase acordurile până când degetele începuseră să i se mişte mai repede, iar pianul dezacordat să răsune de vibraţia metalică a melancoliei. Era o adevărată lecţie de pian, o goană captivantă. Din nou şi din nou, din ce în ce mai bine. Faţa ei, aplecată peste partitura aşezată între două lămpi puternice, oglindea atenţie încordată şi mirare.”
Când Ákos se întoarce, ameţit bine, şi observă pianul deschis, toată frustrarea închisă în el atâta timp izbucneşte.
”- Nu! a zis Ákos îndărătnic. Refuz să dorm. Vreau în sfârşit să vorbesc.
– Păi vorbeşte!
– Noi n-o iubim.
– Cine?
– Noi.
– Cum poţi spune aşa ceva?
– Aşa este! A strigat Ákos şi a lovit cu pumnul în masă, ca mai înainte. Noi o detestăm. O urâm.
– Ai înnebunit? a strigat femeia, care continua să stea întinsă în pat.
Iar Ákos, ca să îşi provoace şi mai tare soţia, şi-a ridicat şi mai mult vocea care era iritantă şi tremurătoare.
– Am vrea ca ea nici să nu fie aici, aşa, ca acum. Şi nu ne-ar păsa nici dacă în momentul ăsta săraca ar…
S-a oprit înainte să rostească îngrozitorul cuvânt. Dar aşa era mai îngrozitor decât dacă l-ar fi rostit.”
Soţia este complet revoltată şi se lansează cu virulenţă într-o adevărată tiradă. Cum poate să spună că n-o iubesc? Îi dă nenumărate exemple când au fost alături de ea în diverse momente. Şi ce dacă e urâtă şi poate nu o să se mărite niciodată? Îi aminteşte câte fete au nimerit-o mult mai rău, s-au căsătorit cu bărbaţi beţivi, care le băteau şi te tocau banii. Ori ea s-a obişnuit cu ei, iar ei ar putea să mai facă câte o variaţie din când în când împreună cu ea şi totul o să fie bine.

Se bucura că soţia lui îl domina prin forţa argumentelor.”
Calmat după accesele de furie de mai înainte, Ákos se întinde în pat să se culce. Soţia însă simţea că ar fi vrut ca el să îi întărească opiniile, pentru că în sinea ei nu era deloc sigură.
Dar, şi dacă ar fi iubit-o şi de o mie de ori mai mult, ce ar fi putut face? Făcuseră totul, înduraseră totul.
Să nu vă aşteptaţi la o răsturnare spectaculoasă în final. Dezső Kosztolányi ne-a oferit o frântură de realitate, iar miracolele se întâmplă rar în viaţa reală.
Ciocârlia se întoarce, părinţii o aşteaptă cu nerăbdare la gară. Pare că se închide cercul, că lucrurile au revenit la forma lor iniţială. Dar nu este aşa. Între timp, toţi cei trei au conştientizat închisoarea în care se află, fără putinţă de scăpare. Preferă însă să se mintă în continuare, găsind în resemnare soluţia iar în rutină un mod de viaţă.
Simbolică în acest sens este colivia cu o porumbiţă înăuntru cu care Ciocârlia se întoarce de la rude.
– Uitaţi-vă ce adorabilă e! Porumbiţă, Porumbiţă, Porumbiţa mea. Draga mea Porumbiţă! Nu-i aşa că-i dulce?
Porumbelul s-a speriat de la lumina electrică şi a început să scurme cu picioarele lui strâmbe, cu ghearele, şi-a dat capul prostuţ şi cuminte într-o parte şi i-a făcut cu ochiul noii stăpâne.
– E cuminte, a zis Ciocârlia, deschizând uşa coliviei, o să-mi stea pe umăr. Aşa face mereu.
Nu era un porumbel frumos. Era un biet porumbel pricăjit şi ciufulit.”
Povestea tristă a Ciocârliei şi a părinţilor ei, acceptarea de către fiecare dintre ei a destinului lor implacabil mi-a adus aminte de învăţătura creştină conform căreia fiecare om ”trebuie să-şi poarte crucea”.

Deşi fără un clasic happy-end, cartea ne suprinde cu o lectură neaşteptat de plăcută, oferindu-ne cu acurateţe o imagine pitorească a unui orăşel din inima Imperiului Austro-Ungar, Sárszeg, în anul 1899, descriindu-ne străduţele, cafenelele, restaurantele, locuitorii şi obiceiurile acestora. Sunt prezentate şi numeroase personaje secundare, fiecare cu câte o mică poveste de viaţă. Cu un fin umor, autorul ne ajută să înţelegem spiritul maghiar al acelor vremuri, strecurând şi câteva ironii şi critici subtile.
”Ungurii se înţeleg bine atunci când beau.”
Dezső Kosztolányi se dovedeşte a fi un bun cunoscător al naturii umane. Este magistral modul în care ne arată cum, încetul cu încetul, dorinţe ascunse, de mult reprimate încât ai crede că au dispărut cu totul, ies la iveala. În lipsa Ciocârliei, cei doi soţi redescoperă plăceri de mult uitate, de care se bucură ca nişte copii care au regăsit nişte jucării vechi, preferate. Dar, întocmai ca un val care creşte iar apoi se prăbuşeşte, cei doi revin la vechea rutină, monotonă şi plictisitoare, acceptându-şi soarta cu seninătate.
– Ciocârlia, a murmurat şi a arătat spre uşă, apoi şi-a întors privirea spre soţia lui, fericit.
– A zburat înapoi acasă.
– Micuţa noastră pasăre, a adăugat tata, a zburat în sfârşit acasă.”

Ciocarlia (1)

Editura All

Cartea Ciocârlia de Dezső Kosztolányi este oferită pentru recenzie de Editura ALL. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura ALL. Activitatea editurii şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de facebook.

Autor: Tyna
Review overview
5

8 COMMENTS

  1. O recenzie care mi-a placut mult, m-a facut sa “vizualizez” aceasta carte ca pe o piesa de teatru, usor statica, dar evocand fidel un moment din viata unor oameni si a unui loc apartinand unor timpuri apuse, iar pozele alese sunt mai mult decat reprezentative. Felicitari Tyna!

  2. Este o carte cu un farmec aparte. Reușește să te introducă perfect în atmosfera acelor vremuri.

Leave a Reply