Clubul Mefisto de Tess Gerritsen-Editura Rao

Clubul Mefisto de Tess Gerritsen-Editura Rao

by -
8

Clubul Mefisto de Tess GerritsenClubul Mefisto de Tess Gerritsen

Titlul original: The Mefisto Club
Traducere: Gabriel Stoian
Editura: Rao
Colecţia: Rao Class
An apariţie: 2008
Număr de pagini: 356

“Este un Crăciun sinistru pentru medicul legist Maura Isles şi pentru detectivul Jane Rizzoli, care face rapid legătura între victima şi controversatul psihiatru Joyce O’Donnell, membru al unei cabale sinistre numite Clubul Mefisto. La Club, acoliţii se dedică analizei răului: Poate fi acesta explicat de ştiinţă? Are o prezenţă fizică? Demonii au venit pe Pământ? Pe baza unor date istorice întunecate şi a unui simbolism religios misterios, membrii Clubului Mefisto doresc să dovedească o teorie uimitoare: ca însuşi Satan se află printre noi. Cadavrul găsit demonstrează, într-adevăr, că cineva sau ceva a ieşit la vânătoare în oraş. Curând, membrii clubului încep să se teamă chiar de subiectul studiului lor. Oare acest ucigaş maniac este unul dintre ei sau a invocat, fără sa vrea, o entitate malefică din întuneric?”

PECCAVI-expresia în Latină a fost scrisă la scena unei crime brutale-“am păcătuit”.

Pe baza unor date istorice întunecate şi a unui simbolism religios misterios, membrii Clubului Mefisto doresc să dovedească o teorie uimitoare: că însuşi Satan se află printre noi. O crimă în seara de Crăciun care-i pune pe gânduri, o tânăra ucisă în propria casă, masa pusă pentru 4 persoane, un braţ uman pe masă, capul tăiat al tinerei pus în mijlocul unui cerc Satanist şi pe perete scrijelite cruci întoarse şi cuvântul “peccavi”- am păcătuit.

Detectiva Jane Rizzoli şi medicul legist Maura Isles rămân şocate de scenă, dar mai ales când văd în telefon un apel către dr. Joyce O’Donnell, care făcea cercetări asupra psihicului criminalilor din închisori, prezentând cazul lor (din punct de vedere psihiatric) chiar în instanţă. De altfel ea este cea care-l cercetează şi pe ucigaşul numit “chirurgul”, motiv pentru care nu este prea agreată de poliţişti. În urma cercetării cadavrului, Maura îşi dă seama că mâna nu aparţine acelei tinere, deci urmează să apară alt cadavru.
În timpul cercetărilor o detectivă foarte tânără, de care colegii au râs când au văzut-o vomitând la locul crimei, este ucisă în curtea casei lui Anthony Sansone, şi se emite ipoteza că ea urmărind-o pe dr O”Donnell a fost surprinsă de criminal. De aici şi întrebarea dacă nu cumva ucigaşul nu vizează discreditarea sau chiar distrugerea Clubului Mefisto.
Anthony Sansone fost profesor, înfiinţase Clubul Mefisto, cu oameni care împărtăşesc credinţa că răul nu este doar un concept ci există cu adevărat ca o entitate printre noi.
Unul dintre membrii Edwina, explică de-a lungul cercetărilor, că a călătorit şi cercetat cu soţul ei antropolog demonii din diferite culturi. Le povesteşte despre “Cartea lui Enoh” găsită între manuscrisele de la Marea Moartă, despre îngerii alungaţi din rai care s-au cuplat cu muritori şi au adus pe lume o rasă numită veghetorii, tot un fel de demoni.
Apar aici şi denumiri ca: “elohimi”,”nefilimi”, deci avem şi un pic de paranormal sau fantasy. Din nou trecem prin vieţile poliţiştilor, prin viaţa doctoriţei Maura, prin interacţiunile umane.

Pe alt plan este povestea lui Dominic, un copil crescut de un tată savant şi o mamă care cutreieră lumea cercetând diferite culturi, o mama care-i innoculează credinţa că el este diferit şi este “cel ales”. Tatăl moare şi până la venirea mamei este luat de unchiul său Paul şi dus cu familia acestuia la locuinţa lor în Purity. Intervin tot felul de morţi ciudate într-un timp relativ scurt: unchiul, soţia lui, fiul mai mic, fata lor Lily dispare la fel ca Dominic. Cercetările duc la concluzia că două victime au fost prietenele lui Lily ceea ce determină poliţia şi pe membrii clubului să o caute pe Lily.

Din nou cartea te duce cu viteză în diferite părţi ale lumii şi ale minţii omeneşti, între diferite destine din vremuri actuale şi străvechi. Şi ca de obicei la Tess Gerritsen finalul este suprinzător la fel ca şi declaraţia finală a ucigaşului:

”RĂUL NU MOARE NICIODATĂ”

Sper că v-am tentat să citiţi cartea! Lectură placută!

Autor: Arci
Review overview
5

8 COMMENTS

  1. Mulțumesc Arci super tentanta recenzia ta,mai trebuie să îmi fsc cursj să citesc genul acesta.

    • Arci tu ma indemni sa ies din zona mea de confort si sa ma duc in plina actiune. Ai punctat foarte frumos si ma bucur ca iti place genul acesta. Incep sa prind gustul adrenalinei si dupa ce termin Monica Ramirez, atunci ma duc la Karen Slaughter ca sa fac o cura de nebunie.
      Pana atunci tu continua sa ma provoci.

  2. Superba recenzie ! Felicitari, Arci ! Cartea nu este genul meu, cu toate acestea m-ai convins !

Leave a Reply