Codul Bibliei – Semnatura lui Dumnezeu de Protosinghel Teodosie Paraschiv-Editura Adenium

Codul Bibliei – Semnatura lui Dumnezeu de Protosinghel Teodosie Paraschiv-Editura Adenium

by -
10

Codul Bibliei - Semnatura lui Dumnezeu de Protosinghel Teodosie ParaschivCodul Bibliei – Semnătura lui Dumnezeu de Protosinghel Teodosie Paraschiv

Editura: Adenium
An publicaţie: 2014
Număr pagini: 200

Dacă ar fi cazul să alcătuim un top al celor mai controversate cărţi din toate timpurile, Biblia ar ocupa mai mult ca sigur locul I. Din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, în numele credinţei s-au înfăptuit atât miracole cât şi atrocităţi, s-a dăruit speranţă dar s-au năruit şi vise, s-au creat sfinţi dar şi monştri. Şi totul având pe masă Cartea Sfântă. Considerată de unii cuvântul de netăgăduit al lui Dumnezeu şi de alţii instrument de manipulare a populaţiei, Biblia a ridicat şi ridică numeroase semne de întrebare atât în ceea ce priveşte interpretarea cât şi în privinţa acurateţii celor prezentate. Descoperirea unor manuscrise antice cum ar fi cele de la Marea Moartă sau cele de la Nag Hammadi nu au clarificat răspunsurile, ba din contră au intrigat lumea într-o mai mare măsură. Întrebarea persistentă “Este Biblia cuvântul lui Dumnezeu sau doar o cale perfidă de îndoctrinare a oamenilor?” pare să capete contur în minţile tot mai multor persoane.

“Codul Bibliei – Semnătura lui Dumnezeu” îşi propune să demonstreze sacralitatea celor scrise în Cartea Sfântă şi adevărul conţinutului acesteia. Trebuie să mărturisesc că m-a impresionat încrederea autorului în cele scrise de aceea mă uimeşte faptul că pe mine nu m-a convins. Cuvintele sale emană atâta siguranţă încât, paradoxal, mi-au amintit chiar de un citat biblic:

Adevărat vă spun vouă că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia < Mută-te de aici dincolo> şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.”

Autorul este conştient că trăieşte în nişte “vremuri de necredinţă şi scepticism” şi îşi propune prin cartea sa să readucă în prim-plan cuvântul lui Dumnezeu relevând oamenilor codul Bibliei. Acest cod doreşte să sublinieze adevărul Sf. Scripturi, să readucă oamenilor încrederea măcinată şi să spulbere îndoielile.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este dătătoare de viaţă. Cuvintele ei sunt vii. Aşa credeau învăţaţii evrei, aşa cred şi eu.”
“Tema centrală a cărţii de faţă o reprezintă codul Bibliei, însă scopul este acela de a dovedi că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este inspirată cuvânt cu cuvânt, literă cu literă.”
“Lucrarea de faţă va oferi cititorului răspunsul la câteva întrebări esenţiale.”

După o astfel de introducere sigură în afirmaţii, mă aşteptam la o cercetare argumentată care să mă convingă. Am apreciat documentarea, explicarea câtorva coduri care mi s-au părut chiar interesante, anexele în care sunt prezentate matricele codurilor, pasajele în ebraică şi încrederea manifestată de autor în explicaţiile sale. Din punct de vedere istoric şi religios, pot spune că s-a reuşit o prezentare bună a punctului de vedere. Ceea ce nu m-a convins a fost superficialitatea cu care a fost tratată îndoiala umanităţii şi multe date care, voit sau involuntar, tind să inducă în eroare orice persoană care nu are suficiente informaţii pentru a contracara afirmaţiile ce denotă siguranţă.

Codul Bibliei - Semnatura lui Dumnezeu de Protosinghel Teodosie Paraschiv (1)“Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu” devine rapid lait-motiv al lucrării sunând la un moment dat ca o mantră pe care, tot repetând-o, ajungi să ţi-o însuşeşti ca adevăr fără să îţi dai seama. E ca şi când ai rosti mintal, la infinit, aceeaşi afirmaţie, până ce creierul o ia drept adevărată. Nu pot acuza autorul că a făcut asta intenţionat, dar este o tehnică ce dă rezultate uimitoare dacă nu te prinzi că cineva o foloseşte pe tine.

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu”
“Dumnezeu a semnat textul biblic”
“El este autorul Sfintei Scripturi”
“Dumnezeu a inspirat traducerea Vechiului Testament”
“întreaga Scriptură este inspirată”

Capitolul II – “Manuscrisele biblice antice” – mi-a atras atenţia în mod deosebit deoarece mă fascinează ultimele descoperiri în domeniu şi controversele iscate pe marginea lor. Am fost însă cam dezamăgită de stilul lapidar şi de rapiditatea cu care s-a trecut prin acest capitol. Referitor la manuscrisele de la Marea Moartă: “sulurile nepublicate au fost puse la dispoziţia lumii academice“. Aici însă aş preciza eu că nu toate sulurile au fost publicate ci doar o parte din ele. Adică exact acea parte care este în acord cu Scriptura sau care nu contrazice prea mult Biserica. Deasemenea, acele manuscrise, deşi confirmă multe din pasajele biblice (după cum precizează şi autorul), în acelaşi timp infirmă şi contrazice. Nu insist, pentru că ar trebui să scriu eseu pe marginea acestor manuscrise.

Codul Bibliei - Semnatura lui Dumnezeu de Protosinghel Teodosie Paraschiv (3)Precizarea codicilor mi s-a părut importantă şi da, aceste scrieri susţin într-adevăr Sfânta Scriptură. Codicii sunt un argument solid pentru ideea cărţii, dar mi-ar fi plăcut câteva indicii cum că autorul a citit şi analizat aceste documente înainte de menţionare. În schimb, m-am ales cu câteva date istorice şi treceri rapide în revistă.

“Codex Alexandrinus datează cel mai târziu din secolul al V-lea. Cuprinde în greceşte întreaga Sfântă Scriptură, cu mici lacune, precum şi Epistola lui Clement către Corinteni şi aşa-numita a doua Epistolă a lui Clement.”

În continuare mă aşteptam să fie analizate şi acele manuscrise cărora Biserica le-a pus rapid eticheta de erezii sau acelea a căror existenţă este pusă sub semnul întrebării. Veţi spune probabil că este normal ca autorul să prezinte doar acele documente care vin în sprijinul ideii sale, dar eu consider că o abordare a ceea ce intrigă ar fi fost mai folositoare. Adică, nu codicii mă fac să am îndoieli asupra acurateţii Scripturii, pe când Biblioteca de la Nag Hammadi sau controversele pe marginea picturilor lui Da Vinci da. Şi atunci de ce să nu încerci să mă convingi venind cu contra-argumente la ceea ce provoacă întrebări?

În fine … Istoria Bibliei relatată mai departe m-a captivat. Am citit cu plăcere deoarece datele istorice sunt foarte bine stăpânite, iar pe alocuri lucrarea devine o povestire fascinantă care te îndeamnă însă să îţi pui întrebări şi să cauţi răspunsuri. Durerea e că Sfânta Scriptură priveşte cartonată şi întunecată (Biblia mea are copertă neagră) de pe raft, refuzând cu încăpăţânare să lămurească pe cineva.

“Ca rezultat a peste un secol de atacuri crescânde asupra Bibliei, mulţi oameni cred astăzi că Sfânta Scriptură conţine erori ştiinţifice, istorice şi arheologice care ar dovedi că Biblia este o simplă lucrare produsă, cu mii de ani în urmă, de autori neinstruiţi sau poate chiar ignoranţi, care au scris din perspectiva cunoştinţelor lor limitate.”

Într-adevăr, o mulţime de documentare care contestă adevărul prezentat de Biblie, rulează pe micile ecrane, dar, eu am văzut arheologi, angelologi, istorici şi alţi specialişti cu ani grei de cercetare în spate, care îmi prezintă punctul lor de vedere cu extrem de multe argumente, luând în calcul atât ce le convine cât şi ceea ce nu le convine. Deasemenea am văzut oameni care, în dorinţa lor de a demonstra adevărul Bibliei, au murit fără a-şi împlini vreodată visul. Să nu uităm de francezul Fernand Navarra, care şi-a închinat existenţa descoperirii arcei lui Noe, pentru ca într-un final, lovitura de graţie să vină în urma datării cu carbon a bucăţii de lemn ce se credea că aparţine corabiei biblice. Un om îngenuncheat de visul său care s-a stins dezamăgit. Ca el mai sunt mulţi alţii, iar eu mă întreb dacă nu cumva tocmai Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie cel mai uşor de demonstrat fiind adevărul suprem…

“Ne modelăm comportamentul în funcţie de propriile noastre dorinţe sau de circumstanţe, şi nu în funcţie de adevărurile divine sau morale absolute.”

:) Frumoasă acuzaţie! Parcă simt deja un deget îndreptat acuzator către mine însoţit de apelativul “Păcătoaso!”. Bun. Eu admit că aşa este. Îi dau dreptate autorului. Omul s-a îndepărtat de adevărul divin dar … care este adevărul divin? Cine cunoaşte absolutul despre care se vorbeşte în frază? Dumnezeu cu siguranţă îl ştie dar aici, pe pământ, cine e suficient de îndreptăţit să acuze sau să traseze graniţa între bine şi rău? Cine poate despărţi cele două feţe ale unei monede fără să distrugă moneda?

Înainte de a fi pusă la zid şi omorâtă cu pietre, ţin să precizez că nu am azi o plăcere sadică de a contrazice scrierile religioase sau lucrarea de faţă. Din contră, apreciez că autorul a scris o carte, că s-a documentat, că a avut curaj să o publice şi că şi-a susţinut punctul de vedere în maniera pe care el a considerat-o utilă. Deasemenea subliniez că nu sunt eretică. Cred în Dumnezeu. Numai că, Dumnezeul în care cred eu înseamnă IERTARE, IUBIRE ŞI LUMINĂ. Eu nu pot vedea un Dumnezeu al pedepselor care îl aruncă implacabil pe Lucifer din cer, care nu-şi iartă îngerii şi îl condamnă fără compasiune pe Satan la gheizerul de foc. Şi, sub nicio formă, nu cred într-un Dumnezeu care aşteaptă sadic să mă sancţioneze pentru fiecare gând sau faptă greşită şi care mă ameninţă cu iadul etern dacă viaţa mea pe pământ nu e conformă poruncilor divine. Şi, dacă tot vorbim despre textul biblic, nu-mi pot imagina un Doamne-Doamne care şi-a pierdut creaţia într-un potop sau care l-a alungat pe om din Eden pentru sfidare. Cum rămâne cu iertarea???? În întrebări ca acestea apar îndoielile referitoare la Sfânta Scriptură şi acurateţea interpretării ei.

Nu trebuie să ne îndoim de faptul că Biblia este o carte esenţială pentru creştinism, un izvor vast şi complex de cunoaştere, o sursă de speranţă pentru mântuire. Dar, pasajele lipsă, codurile interpretate şi reinterpretate, documentele ţinute sub cheie în arhive bine păzite de reprezentanţi ai bisericii şi fragmentele scoase ridică semne de întrebare pe care, în sec. XXI, Biserica nu le poate contracara prin “crede şi nu cerceta”. Mie mi-ar fi plăcut ca lucrarea să insiste pe aspectele intrigante, pe întrebările pregnante, prin contrazicerea argumentată a acestor aspecte, dar am apreciat analiza codurilor, care, deşi un pic cam rapidă, m-a captivat intens şi chiar am urmărit matricele acelea.

Trecem peste opiniile mele personale şi vă recomand să citiţi cartea pentru a vă forma o părere proprie. “Codul Bibliei – Semnătura lui Dumnezeu” este o carte care cu siguranţă provoacă la dezbatere şi analiză. Chiar dacă nu răspunde îndoielilor create de-a lungul timpului asupra textelor sacre, determină o reflecţie atentă şi o mai mare atenţie asupra divinităţii. Este o carte care te face să citeşti din curiozitatea de a afla argumentele şi este binevenită în bibliotecă datorită datelor conţinute.

Eu sunt chiar curioasă să mai aflu şi alte păreri referitoare la această lucrare aşa că, dacă o citiţi, nu ezitaţi să îmi comunicaţi şi mie impresia pe care v-a lăsat-o.

Citate:

Cercetătorii codurilor, evrei şi creştini, resping ideea că aceste coduri pot fi folosite pentru ghicirea sau prevederea unor evenimente viitoare.”

“Actuala generaţie de sceptici are nevoie de o evidenţă ştiinţifică suplimentară, ca cea oferită de codurile Bibliei, într-un mod în care generaţiile precedente nu aveau nevoie.”

“Descoperirea din codurile Bibliei oferă evidenţa că Dumnezeu a codificat cuvinte profetice despre Holocaust în textul Bibliei.”

“Dumnezeu este perfect în toate lucrările Sale. El a aşezat fiecare cuvânt şi fiecare literă la locul potrivit în întreaga Scriptură.”

Codul Bibliei - Semnatura lui Dumnezeu de Protosinghel Teodosie Paraschiv (2)

editura-adenium-logo

Cartea Codul Bibliei – Semnătura lui Dumnezeu de Protosinghel Teodosie Paraschiv a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

10 COMMENTS

  1. Cel mai probabil, cartea a parut ca raspuns la atat de multe publicatii care demonteaza teoriile bine inradacinate despre Biblie. Inca nu am citit cartea, dar ma pasioneaza si pe mine acest gen de carti. Si eu cred in Dumnezeu, acel Dumnezeu unic, care nu e altceva decat iubire si pe care noi, creaturile sale, am inceput sa-l privim diferit… crezandu-ne (fiecare, cu tarie) indreptatiti ca Dumnezeul lui e cel adevarat.

  2. Stii ca am citit cu mare interes tot acest articol, nu? Mi-a placut felul in care ai dezbatut si analizat subiectul si mai ales, ca ai venit cu propriile opinii si cu cateva exemple.
    Nu as fi crezut ca o sa mi doresc vreodata sa citesc un astfel de gen de carte, insa acum mi-am schimbat opinia cu siguranta.
    Multumim!

  3. Eu nu sunt pasionata de astfel de carti, dar asta cred ca trebuie sa o citesc pentru ca mi-a placut analiza ta. Si eu cred in Dumnezeu al iertarii, iubirii, intelegerii.

  4. ”Dumnezeu cu siguranţă îl ştie dar aici, pe pământ, cine e suficient de îndreptăţit să acuze sau să traseze graniţa între bine şi rău? Cine poate despărţi cele două feţe ale unei monede fără să distrugă moneda?” Superba recenzie, o prezentare de nota 10 ! Felicitari , Maryliyn ! ;)

  5. felicitari mara!mi-a placut foarte mult prezentarea ,mi-au placut argumentele si contraargumentele tale.
    marturisesc ca biblia e o carte pe care n-am izbutit s-o citesc,nu mi se pare credibila,ma oboseste stilul arhaic,mi se pare ca impune prea multe lucruri,si enunta prea multe “adevaruri”care nu pot fi nici argumentate nici contestate.a nu se intelege ca nu cred,dar cred ca exista un Dumnezeu asa cum l-ai descris tu.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro