Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu-Editura Humanitas

Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu-Editura Humanitas

by -
10

confesiunile unui cafegiuConfesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu

Editura: Humanitas
Anul apariției: 2008
Număr pagini: 504
Nota: 9,5

Gheorghe Florescu, omul din spatele confensiunilor unui cafegiu, s-a născut în 1944 și a învățat arta pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, un celebru cafegiu armean din anii ‘60.

Lăudat și criticat deopotrivă, romanul memorialistic Confesiunile unui cafegiu se face remarcat prin farmecul emanat. Ajuns cafegiu și șef al magazinului de cafea și delicatese din strada Hristo Botev 10, Gheorghe Florescu avea clienți de seamă: oameni de litere, actori, medici și tot felul de privilegiați ai regimului totalitarist aflat la putere în acea vreme.

După cutremurul din 1977 acesta devine șeful unui complex comercial din Pantelimon, dar continuă să își prepare faimoasa „cafea Avedis” într-un magazin. Însă norocul avea să i se schimbe la mijlocul anilor ‘80 când este arestat, făcând astfel cunoștință cu pușcăria de drept comun a acelei epoci.

Datorită poziției privilegiate de comerciant, Armenașu (cum i se spunea) a cunoscut și profitat ca nimeni altul de perioada comunistă: cafea, alcooluri scumpe, țigări aduce din străinătate… cam tot ce se putea aduce „din afară” și de mult sex.

Confesiunile uni cafegiu te introduce în mecanismele sistemului comunist, făcându-te să îi descoperi o față pe care mulți nu o cunosc atât de aproape. Povestea e bine scrisă, te captivează… și o spun eu – care nu-s o mare fană a cărților cu și despre perioada comunismului.

Cartea lui Gheorghe Florescu nu este un roman, ci o mică istorie a Bucureștiului anilor ‘60-’80 pe care vă invit să o descoperiți și singuri.

“Confesiunile unui cafegiu, care se încheie cu evenimente din zilele noastre, fac inteligibila o lume, lumea din care s-a născut realitatea de azi.”

“În ziua de 7 mai 1944 pe la prânz, pe strada Trinităţii, dinspre Spitalul Caritas spre Biserica Sfânta Treime mergea un dric cu patru sicrie. În spatele dricului păşea un om în jur de 45 de ani. Se numea Ion Popescu, era fiul cel mic al preotului-paroh Nicolae. Domiciliul său era în Regie. Cu o zi înainte, Regia şi întreaga zonă a Gării de Nord fuseseră bombardate masiv de aviaţia anglo-americană. Pierderile umane şi materiale au fost însemnate. Ion Popescu, soţia sa şi cei trei copii se retrăseseră în timpul bombardamentului în adăpostul antiaerian. La semnalul de încetare a alarmei aeriene, lumea a început să evacueze adăpostul. Pentru siguranţă, familia Popescu s-a îndreptat spre ieşirea din spate. Fiind mare aglomeraţie, Ion Popescul-a luat pe băiatul cel mic, Radu, şi s-a îndreptat spre intrarea principală. La un moment dat, băiatul de patru ani a fugit de lângă tatăl său spre maică-sa şi cele două surori.Când se pregăteau să iasă, unul din avioanele ce survolau zona a lansat o bombă. Întreg spatele adăpostului a fost distrus, iar doamna Popescu şi cei trei copii şi-au pierdut viaţa.

Puternic marcat de această tragedie, Ion Popescu a ajuns în faţa bisericii, pentru slujba de înmormântare. În acel moment, dintr-o curte din apropiere au ieşit două femei, Maria Florescu şi servitoarea sa Lina, împreună cu un băieţel de patru ani, Ion, fiul Măriei. Maria era soţia lui Traian Florescu, fiul cel mare al Floricăi, sora lui Ion Popescu. Preotul Nicolae avusese opt copii; Florica era cel mai mare, iar Ion, cel mai mic. Maria Florescu era gravidă în luna a noua, iar tragedia abătută asupra familiei sale o şocase. După slujbă, Maria s-a dus acasă şi nu a închis ochii toată noaptea.
Dimineaţa zilei de 8 mai era mohorâtă. Nori negri pluteau asupra Bucureştilor. Vâlvătaia războiului total cuprinsese aproape întreaga Capitală. Pe la ora prânzului,o puternică flotilă aeriană anglo-americană se afla deasupra cartierului Dudeşti….”

targulcartii.ro

Cartea Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Diana
Review overview
5

10 COMMENTS

  1. Imi doresc sa citesc aceasta carte inca de pe vremea cand consumam cafea. Imi doresc si acum, dupa ce am renuntat la aceasta licoare. Felicitari, Diana!

  2. Eu nu prea le am cu carti din perioada sau despre perioada comunista. Dar aceasta pare interesanta. Ma asteptam la cu totul altceva judecand dupa titlu. Ma gandeam ca este o carte cu si despre consumul de cafea, hai o poveste in care cafeaua a jucat un rol important, dar despre comunism, afaceri, ani de incarcerare, nu ma asteptam sa fie vorba. Felicitari pt prezentare.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro