Copoiul din Cardiff de Lucian Ciuchita-Editura Vremea

Copoiul din Cardiff de Lucian Ciuchiţă-recenzie

Editura Vremea
Colecţia Roşu şi negru
Anul apariţiei: 2014
Nr. pagini: 200

Când am citit prezentările făcute pe coperţile cărţilor publicate de autor, corelate oarecum cu titlurile, am fost convinsă că sunt genul de cărţi care îmi plac, având şi un plus: faptul că sunt scrise de un autor român.
Şi surpriză…am dat peste un nou “gen“ de roman după părerea mea. Da poţi să spui roman poliţist, dar nu numai, este un roman de acţiune cu un limbaj amuzant, cu referiri de-un comic subtil la diferite situaţii, oameni, evenimente interne sau internaţionale.
Povestea în sine este cercetarea a două cazuri, care de fapt se dovedesc a fi legate unul de altul, de către Mark Preston, un detectiv, care lucrează sub acoperire, numit de colegi “copoiul din Cardiff”, cu o experienţă de 15 ani în poliţie, după cum spune chiar el: ”Pregătirea de excepţie pe care am dobândit-o este rodul unor dese şi variate stagii de specializare în diferite ţări. Sunt expert în lupta pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere şi prin tenacitate, fler şi pasiune am obţinut rezultate notabile”. Mark vorbeşte fluent limbi străine şi deşi nu este un bun executant al ordinelor este cooptat în colaborări externe. Mai mult chiar, după propria-i caracterizare: ”Sunt atent la detalii, chiar dacă par distrat şi pus pe glume pentru a mă face plăcut. Nu-mi arăt niciodată adevărata forţă, este unul din secretele mele profesionale, care mă ajută să “citesc” mai bine limbajul non verbal al suspecţilor: dacă mă consideră un prost, nu se feresc prea tare de mine”.
Este un tip de o inteligenţă rară, cu o cultură enciclopedică în diferite domenii: ”…sunt privit cu uşurinţă ca un intelectual rasat. Poţi lejer să mă confunzi cu un scriitor, artist, profesor…în nici un caz un om al legii.” Este de asemenea un tip cameleonic, care poate cu uşurinţă interpreta mai multe roluri, ceea ce-l face de nepreţuit ca detectiv.
Pe insula unde plecase în vacanţă este omorât un matroz, bătrân corsar Johnnie Martel. De aici porneşte caruselul cercetărilor care ajunge la familii bogate de pe insula, diplomaţi, militari de carieră, barmani care joacă rol de dubli spioni. Cazul este rezolvat, dar întors acasă nimereşte în toiul cercetărilor efectuate pentru a fi găsită nevasta unui mare bogătaş. Cercetările duc la concluzia unui complot, organizat de nişte fundamentalişti religioşi, cele două cazuri se întrepătrund. Găsim în roman oameni bogaţi şi săraci, lorzi ai crimei şi lorzi adevăraţi, poliţişti corupţi şi poliţişti harnici şi cinstiţi, o întreagă paletă de personaje şi de situaţii, toate prezentate cu o filozofie şi un umor indescriptibil.
Mă gândeam cum să vă descriu personajul central, detectivul, şi pentru că ştiu că urmăriţi filme poliţiste am să vă spun să vă imaginaţi un personaj de film, un detectiv, care îmbină şiretenia lui Columbo, eleganţa şi mintea deductivă a lui Hercule Poirot şi umorul lui Barnaby (detectivul din Crimele din Midsomer), cam aşa mi l-am imaginat eu. Vedem frânturi din viaţa lui, delicateţea cu care se ocupă de Kiki (mica broască ţestoasă primită cadou pe insulă), frânturi din viaţa colegilor lui, situaţii de viaţă reale din societatea de azi, referiri la situaţii istorice şi politice vechi şi noi, vedem viaţa în toate ipostazele ei. Traseul cercetărilor este interesant, vinovaţi surprinzători, modul de rezolvare la fel, totul pare un puzzle uriaş pe care mintea alertă a detectivului îl rezolvă.
Nu este un roman poliţist clasic, dar este o bijuterie de carte pe care o citeşti cu multă plăcere dacă eşti un cititor pasionat, o carte care te face să-ţi dai seama, înţelegându-i glumele şi aluziile, cât de multe lucruri cunoşti, o carte care te face să zâmbeşti şi chiar să râzi şi totuşi să te întrebi cine este criminalul şi ce se întâmplă de fapt.
Am să vă mai spun doar că abia aştept să citesc celălalt roman al autorului (pe care îl am): ”Taifun în adâncuri” şi cele pe care sper că le va mai publica.
Abia la final am înţeles de ce spunea istoricul Gabriel Alexandru Ionescu despre carte: ”Copoiul din Cardiff-o poveste avertisment despre pericolul crescând al fundamentalismului religios”.
Şi acum câteva fragmente din carte care dau de gândit:
“De multe ori, a minţi înseamnă să ocoleşti realitatea, să accepţi că ţi-e teamă să o recunoşti şi să ţi-o asumi. Minciuna, însă, chiar circumstanţială, are un termen de expirare scurt, după care adevărul, oricum ar fi el, crud sau suportabil, apare la suprafaţă triumfător. Rămâi cu incapacitatea de a trăi cu picioarele pe pământ şi, mai ales, cu tristeţea că nu eşti chiar atât de deştept pe cât te credeai.”
Vezi Patrick, lumea se schimbă în rău, într-un rău suprem cu care ne este din ce în ce mai greu să luptăm. Nu mai sunt cazuri simple de rezolvat: un cuţit, un topor, ceva otrăvuri, accidente banale ori crime pasionale. Răul s-a diversificat şi apare sub alte valenţe: atacuri energetice, crime provocate prin substanţe nedepistabile, accidente aviatice neelucidate, crime datorate malpraxis-ului medical, virusuri ”scăpaţi” intenţionat din laborator, fanatism religios ”candidatul manciurian”, stres apocaliptic…, până la crime împotriva umanităţii prin experimente nucleare, distrugerea stratului de ozon, calamităţi naturale provocate, dar explicate ca rod al inversării polilor, cutremure provocate prin forări speciale… şi chiar uciderea sentimentelor, că oamenii să nu mai iubească…nimic! Oare în ce lume trăim??

Autor: Arci