Cum m-am apucat de citit-Povestitorul meu infinit!

Cum m-am apucat de citit-Povestitorul meu infinit!

Cum m-am apucat de citit-Povestitorul meu infinit!

      Din copilărie, să spunem. Nu voi uita niciodată momentul, care a devenit până la urmă un mod de viaţă. Faţă de alte persoane din jurul meu, eu m-am apucat de citit destul de târziu, pe la 13 ani. Până atunci citeam ce era obligatoriu la şcoală, şi cam atât. În schimb îmi plăcea să ascult poveşti. Eram familiarizată cu multe din subiectele cărţilor, asta pentru că aveam vocea povestitorului, adică mătuşa mea, femeia care m-a crescut şi m-a iubit necondiţionat toată viaţa ei. Îi plăcea să citească şi îmi povestea, prin cuvinte simple, de multe ori adapta să fie pe înţelesul meu de copil. Dar esenţa era aceeaşi. Am luat contact cu poveştile pe la vârsta de 7 ani, când, pe lângă cele de genul: Scufiţa Roşie şi Albă-ca-Zăpada, ştiam şi poveştile din operele Lacul Lebedelor, Romeo şi Julieta, Spărgătorul de nuci, Aida, etc. Mătuşa mea lucra ca şi croitoreasă şi costumieră la Opera Română, şi printre cusături şi costume, privea din culise ceea ce se juca pe scenă. Îmi povestea fiecare operă, înfrumuseţând cumva ceea ce nu trebuia să fie auzit de urechile mele de copil, dar esenţa rămânea, şi nu distorsiona cu nimic povestea în sine. Era fascinant, şi în timpul cât îmi povestea eram de fiecare dată un personaj, trăiam în lumea lor şi adormeam cu vocea caldă şi molcomă a mătuşii mele ce mă purta în lumea viselor. Încet, încet, cu cât timpul trecea, mi-am dorit ca poveştile din cărţile citite de mătuşa mea să vreau să le descopăr, asta pentru că, mă gândeam eu atunci, ceva nu mi-a fost spus. De multe ori o întrebăm:
    – Mi-ai spus tot?
    -Scumpa mea, dacă vreodată ai să vrei să ştii tot, va trebuie să citeşti cărţile povestite de mine. Sper să vrei, pentru că va fi altfel atunci când tu vei citi, şi poate vom ajunge într-o zi când tu vei fi cea care îmi va povesti. Va veni o zi când eu nu voi mai avea puterea să povestesc.

   Nu ştiu de ce, dar în mintea mea de copil, nu acceptam să povestesc eu, credeam că mătuşa mea va fi puternică şi veşnică, va fi povestitorul meu infinit. Dar…viaţa are propriile reguli. Puterea scade, vederea slăbeşte, bolile îşi fac simţită prezenţa, şi avem o limita de existenţă, nu suntem nemuritori, decât prin ceea ce lăsăm în urmă.

   La 13 ani am citit prima carte mai serioasă: “Ultimul mohican” de Fenimore Cooper, nana mea mi-a pus-o în braţe şi mi-a zis: A venit timpul să descoperi singură ceea ce nu ţi-am spus…. Ştiam povestea, o auzisem de câteva ori, era preferata mea. A fost destul de greu pentru că nu aveam răbdare să citesc fiecare pasaj, dar dorinţa de-a şti cât mai multe, m-a făcut să merg mai departe şi cred că, cel mai important, m-a disciplinat ca şi cititor şi am prins gustul lecturii. Să ştiţi că există o diferenţă majoră între a asculta o poveste şi a citi o poveste. Trăirile sunt mai intense, înţelegi cu mult mai multe, sunt lucruri ce îţi rămân impregnate în memorie, analizezi ceea ce citeşti, şi înveţi din fiecare carte câte ceva.

   De atunci s-a declanşat pasiunea mea pentru lectură, am citit în perioada adolescenţei mele comuniste tot ceea ce însemna-Karl May, Zevaco, Alexandre Dumas, Jules Verne, Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Preda, şi cu fiecare carte citită descopeream lumi în care eu mă învârteam în imaginaţia mea, trăiam alături de personaje, plângeam, râdeam, sau pur şi simplu oftam. Da, mătuşa mea avusese dreptate-era altceva.

   În timp, gusturile mele literare s-au diversificat, am început să citesc destul de mult trecând prin toate genurile literare, asta pentru că voiam să îmi găsesc propriul gen preferat, ca un fel de drum al meu, ca o grădină plină de flori unde să îmi găsesc relaxarea, să evadez din cotidian şi să uit de greutăţile vieţii.

   A fost o perioadă când nu existau prea multe opţiuni pe piaţa de carte, fiind perioada comunistă, multe erau interzise, cenzurate, nu aveam atunci o paletă atât de largă, dacă pot spune aşa, în materie de cărţi. Astăzi, avem de unde alege, putem să citim din orice domeniu, atât cărţi noi, cărţi de beletristică, etc.Ţine de noi să vrem să citim, să descoperim pasiunea pentru lectură, să ne îmbunătăţim cultura, vocabularul, şi nu în ultimul rând să ne construim un mod de viaţă, care poate fi extrem de plăcut şi relaxant.

   Deşi îmi plac cărţile, cuvintele, poveştile, nu am urmat cursul unei cariere în domeniu, sau studii literare. Paşii mi-au fost îndreptaţi în altă direcţie, dar nu s-a stins şi nici nu se va stinge iubirea mea faţă de cărţi, drept dovadă, astăzi, împreună cu prietena mea avem un blog de carte, unde încercăm să îl facem pe cât mai mulţi cititori să se alăture pasiunii noastre, să descopere universul acestei lumi.

   Mulţumesc mătuşii mele pentru că m-a îndrumat să găsesc drumul cărţilor, şi deşi astăzi nu se mai află printre noi, ştiu că de acolo de undeva de sus mi-a fost alături în fiecare secundă şi este mândră de mine, de ceea ce am ajuns astăzi, de faptul că acum eu sunt povestitorul fetiţei mele, aşa cum ea a fost povestitorul meu, şi sper şi eu la fel cum spera şi ea, să reuşesc să îi dezvolt copilei mele pasiunea pentru această lume minunată-cărţile.

Mulţumesc, Nana mea! Povestitorul meu infinit!

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

concurs-facebook

****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

5 COMMENTS

  1. O poveste minunata! Intr-adevar in perioada comunismului nu prea se gaseau carti, doar la biblioteca dar si acolo era asa si asa. Eu am crescut intr-un orasel mic din provincie si stiu cum era. Acum avem ce alege, de unde alege….

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro