Cum să cucerești un Diavol - Vicky Dreiling

Cum să cucerești un Diavol, de Vicky Dreiling – recenzie

Titlul în engleză : How to Ravish a Rake

Număr pagini 277

Editura Alma/Litera

Traducere: Lorena Ranga

Anul apariției 2014

 How to Series: How to Marry a Duke, How to Seduce a Scoundrel, Cum să cucerești un Diavol

   Cum să cucerești un Diavol – historical romance

Am așteptat cu nerăbdarea cartea scrisă de Vicky Dreiling și am fost plăcut impresionată. A reușit să mă captiveze de la bun început și am văzut altfel societatea londoneză. A fost interesant pentru că autoarea a pus accent pe sentimente. Timiditatea, lipsa încrederii, comunicarea cu cei din jur, elemente cheie în legarea de prietenii și cât de importantă este imaginea. Am avut parte și de elemente surpriză, detalii despre jocurile de noroc sau sfaturi despre modă.

Amy Hardwick a fost timidă, sfioasă și neîncrezătoare în ea. A început să strălucească în momentul în care a ieșit în evidentă cu rochiile ce și le-a creat, astfel a fost remarcată de mulți oameni, inclusiv de Will Darcett, un mare crai din Londra. Lipsa încrederii în sine i-a creat neplăceri, dar este dornică să se schimbe, ascultă sfaturile prietenei sale Georgette și încearcă să depășească momentele penibile. Își dorea să aibă șansa de a cunoaște un bărbat care să o curteze și să ajungă să o iubească, să aibă o căsătorie fericită precum părinții săi. Visase la o familie mare, cu mulți frați, avea idealuri, dar cum le-ar putea obține dacă nu găsea calea de legătură. În spatele ființei timide se ascunde o femeie puternică, curajoasă care luptă dacă dorește ceva.

William Darcett sau Diavolul trăiește viața la maxim și scoate în evidență toate lucrurile rele, dar pe parcurs mi-am dat seama că e un sistem de protecție pentru a nu suferi, iar fuga era o soluție de a scapa de implicarea sentimentală. Am apreciat că a protejat-o pe Amy în pivniță și a făcut haz de necaz în multe momente dificile. Acolo, undeva, în sufletul lui și-a dorit să îi arate că merită și dacă vrea poate face orice pentru o femeie.

M-au amuzat membrii familiei lui Will, tot timpul agitație în jur, copii care să strice decorul. A fost distractiv să imi imaginez cum surorile lui tot timpul îl criticau și îi dădeau indicații. Bunica lui avea probleme de auz și o mare slăbiciune pentru scoțieni, probabil din tinerețe, iar mătușa Hester directă, sinceră și întotdeauna știa ce să spună pentru a destinde atmosfera.

Londra, 1818

Amy Hardwick își făcuse debutul în societate la vârsta de șaptesprezece ani și visase să ajungă regina balului, dar aspectul ei și timiditatea au creat o barieră față de ceilalți. Își făcuse un obicei de a sta în colțul cu fetele care nu erau invitate la dans și se mulțumise să privească evoluția prietenelor sale care erau curtate. Pe măsură ce trecuse timpul speranțele ei se diminuau mai ales că dobândise „reputația de fată pe care nu o invită nimeni la dans” și dorea să scape de acest impediment.

Timp de cinci ani s-a tot străduit să iasă din carapace, dar acum era ultimul ei sezon și se hotărâse să renunțe la inhibiții, să lase timiditatea și să își găsească un soț care să o iubească. Ușor de spus, greu de făcut, mai ales că cei din jur o considerau distantă și preferau să o evite. A fost îndurerată de această constatare și pentru a nu i se remarca suferința a ieșit la aer în grădină, dar acolo a dat de William Darcett cunoscut ca și Diavolul, ultimul om pe care își dorea să-l întâlnească. L-a evitat și a întrat la întamplare pe prima ușă deschisă, astfel a ajuns într-o bibliotecă întunecată. Liniștea i-a fost tulburată chiar de Diavol, avea întânire cu o femeia din grădină și găsise locul potrivit. Amy este neliniștită de prezența lui, dar tachinarile și discuțiile în contradictoriu o determină să îi răspundă provocărilor. Will se simte în elementul lui și spre surprinderea lui preferă să se ascundă cu Amy de femeia cu care avea întâlnire. Procedând așa nu stârneau discuții inutile și imaginea lui  Amy Hardwick era intactă.

Will Darcett era mezinul familiei și împlinise de curând douăzeci și șase de ani. Călătorise timp de patru ani în străinătate și ar fi dorit să continue aceste aventuri, dar fratele său mai mare Hawk a decis să nu îi mai finanțeze escapadele. Familia sa numeroasă tânjea după prezența lui Will și sperau să se liniștească și să se căsătorească. O soluție oferită de Hawk a fost să accepte postul de administrator al domeniului și cu banii strânși să plece în călătorii, dar Will nu are de gând să îl asculte, preferă să caute alte idei. Singura cale de a face bani rapid este să apeleze la jocurile de noroc, bazându-se pe capacitatea lui de memorare și pe șansă. Ghinionul este de partea lui și pierde suma de douăzeci de mii de lire.

Se consultă cu prietenii lui, iar Bell și Fordham îi sugerează să găsească o tânără cu bani pe care să o compromită, iar soluția salvatoare era să se căsătorească forțați de împrejurări. Will acceptă fără să stea prea mult pe gânduri
și își face planuri mizând pe farmecul lui irezistibil, dar și pe puterile cu care reușea să stârnească femeile.  Prima persoană care îi pică în plasă este chiar Amy Hardwick, dar nu poate duce la bun sfârșit intențiile sale. Ea își dă seama, iar Will își cere scuze, un gest absolut anormal care îl surprinde chiar și pe el.

Conștiința îl determină pe Will să discute fratelui său, să scape de datorii înainte ca onoarea să nu îi fie pătată și să nu pricinuiască alte neplăceri unei domnișoare nevinovate.

Amy are un talent de a se ascunde în cele mai neobișnuite locuri și astfel se reîntalnesc într-un loc neobișnuit. Realizează ceea ce ar putea păți dacă sunt descoperiți și vor să iasă pe rând din pivniță, dar majordomul le încuiase ușa.

Ce soluție ar fi de a scăpa? Cum vor ieși din pivniță fără să știe toată prezentă la petrecere că au fost împreună? Vor reuși să se suporte fără să se jignească? Ce consecințe vor avea de suportat dacă nu-i găsesc până dimineața? Cum e Will Darcett cu adevărat? Va reuși să se prefacă și cu Amy sau se va comporta normal? De ce Amy se simte relaxată în prezența lui Will? Va putea să depășească timiditatea? Dacă reputația îi va fi compromisă cum va putea să îndure o căsătorie cu un om pe care nu-l cunoaște? Vor reuși să ajungă la un compromis? Va face un pact cu Diavolul?

9,8 puncte/10

Mi-as fi dorit ca finalul să fie dezvoltat, Will și Amy ar fi putut să nu ascundă atât de mult timp adevărul. Am preciat că într-un fel Diavolul și-a primit pedeapsa, altfel și-a recunoscut public slăbiciunile.

Autor: Mili

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

 

25 COMMENTS

  1. WELCOME, Vicky Dreiling, to us!
    A beautiful review! It has sparked interest and more. I read a little of it, and i can say that so far i like it. Few perpetrators have so far failed to detail so good gambling, and game 21 is detailed here in great detail, which means a lot of work documentation. I appreciate that this lady, who manages to arouse our interest. I hope to finish it up tomorrow and then I’ll tell you a more complete and complex opinion.

  2. Frumoas recenzie! Eu am citit doar putin din ea, -asa sa vad cam cum scrie. Imi place pana acum, mai ales ca se vede o munca de documentare, cum la putine autoare ai ocazia sa vezi. Jocurl 21 mi s-a parut bine detaliat, si chiar imi place. Nu stiam cam cum se joaca, iar acum am avut ocazia sa aflu mai multe. Sper in zilele urmatoare sa o pot termina de citit si sa imi spun o parere mult mai complexa. Am ajuns cand gaseste o pisicuta. 🙂

  3. In dimineața asta am citit primele pagini si asta mai mult datorită recenziei decât descrierii de pe ultima coperta a cartii . Nota 10. Pentru recenzie.

  4. Recenzia mi-a placut mult, mi-a trezit interesul pentru carte. E prima carte a autoarei pe care o cumpar sper sa-mi placa,

  5. Am terminat de citit cartea. Mi-a placut! O carte care are o f. buna documentatie- jocuri de noroc, vestimentatie, relatie familiala. Personajele principale mi-au placut amanadoua, -baiatul rau care isi ascunde adevarata fata in spatele acestei masti, fata timida si anosta-care este incantatoare si puternica. Bunica lui Will, este cireasa de pe tort-am adorata-o din prima clipa. Orele de pictura au fost extrem de interesante si inedite. Momentul dansului cu bunicuta a fost cel mai emotionant, si atunci baiatul rau si-a aratat adevarata fata. Un singur lucru m-a deranjat la carte-finalul. Este prea brusc, era frumos daca ar fi fost mai dezvoltat. Oricum mi-a placut cartea, o autoare care scrie bine, o carte care merita citita. 9,8 puncte-datorita finalului.

  6. Eu nu stiu cartea, de fapt nici autoarea. Nu am auzit de ea, sincer. dar pentru toate este un inceput 🙂

  7. Am banuit 🙂 . Ideea este ca eule am descoperit de abia anul trecut prin toamna. Noroc cu o foarte buna prietena. Acum mai facem schimb desi mai greu: eu sunt in Bacau, ea in Galati.
    Clar multe sunt necitite dar ma delectez cu recenziile voastre 🙂

  8. cumparata si citita. Sunt foarte incantata de toata actiunea cartii si mi-ar placea sa citesc cat mai multe carti scrise de aceasta autoare, Vicky Dreiling

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.