Cuvantul pierdut-de Oya Baydar-Editura Univers

Cuvantul pierdut-de Oya Baydar-Editura Univers

by -
11

Cuvântul pierdut de Oya BaydarCuvantul pierdut de Oya Baydar

Titlu original: Kayip Soz
Traducător: Leila Unal
Editura Univers Publishing House
Colecția Romanul Secolului XXI
Anul apariției: 2013
Număr pagini: 408
Nota mea: 10/10

Oya Baydar s-a născut la Istanbul în 1940. În 1971 a fost închisă pentru că s-a opus loviturii de stat militare din Turcia. În 1980 a plecat în Germania, iar perioada de exil ia inspirat volumul de debut, Adio, Alioşa (1991). Acest prim volum a avut un mare succes, aducându-i autoarei supranumele „Françoise Sagan a Turciei“. A revenit în Turcia în 1991.
A publicat mai multe romane: Kedi Mektupları (1992, Premiul Yunus Nadi), Hiçbiryer’e Dönüş (1998), Sıcak Oya BaydarKülleri Kaldı (2000, Premiul Orhan Kemal), Erguvan Kapısı (2004, Premiul Cevdet Kudret), Çöplüğün Generali (2009), O Muhteşem Hayatınız (2012) și mai multe volume de sociologie.

Cuvântul pierdut. La prima vedere ai spune că este un titlu banal atribuit unui roman obișnuit, dar nu este deloc așa … Citind această carte conștientizezi că nimic nu este întâmplător, că toți ne aflăm în căutarea cuvântului nostru pierdut. De-a lungul întregii noastre existențe vrem să descoperim această “cheie” ce elucidează misterele vieții noastre: “Cine suntem”, “De unde am plecat?”, “Unde vom ajunge?”, “Am procedat bine?”, “Oare ce vom face pe mai departe?”. Cuvântul pierdut e asemenea unui elixir al vieții, al un vis frumos.
“Căutam un cuvânt, am auzit o voce..
Eram în căutarea cuvântului. A acelui cuvânt pe care-l folosisem în stânga și-n dreapta, îl cheltuisem fără socoteală, îl suflasem în baloane de săpun, îl risipisem; a acelei prime fraze care să marcheze începutul poveștii și s-o facă să meargă până la capăt. Fraza imposibil de pus în scris, care se dizolvă în ușurătatea vaporoasă a gândirii chiar în momentul când cred că am prins-o…Cuvântul pierdut…”
Protagonistul acestei cărți este unul din scriitorii faimoși ai Turciei, Omer Eren, puțin trecut peste 50 de ani. Acesta se află într-o mare dilemă: nu mai poate să-și aștearnă gândurile pe hârtie ca înainte. Simte că trebuie să găsească acel cuvânt pierdut, acel izvor nesecat de sentimente.
Aflat în autogara din Ankara este martorul unui eveniment nefericit. O tânără kurdă, Zelal, este împușcată, fapt care duce la moartea pruncului din pântecele ei. Omer nu poate rămâne indiferent și îi însoțește la spital pe ea și pe logodnicul ei, Mahmut. Se ocupă de plata spitalizării și-i rămâne alături tânărului, dorind să-și răscumpere astfel greșelile față de fiul său “pierdut.”

“Doborât, extenuat de nesomn, Mahmut se lasă să alunece cu spatele la perete și închide ochii. Cu mintea perfect trează în spatele pleoapelor închise, se gândește la epopeea sa amoroasă cu Zelal, în munți. O iubire de legendă căreia nici un roman, nici un serial de televiziune, nici vreunul dintre filmele pe care le văzuse el n-ar fi putut să-i ofere un echivalent, ci pe care o puteau spune numai poveștile epice ale dengbej-ilor(trubaduri kurzi), care dau farmec lungilor nopți de iarnă cu povestirile lor. Vor adăuga ei cândva legenda lui Mahmut și a lui Zelal la repertoriul lor? Dacă epopeile eroice ale dengbej-ilor se sfârșesc întotdeauna cu glorioase fapte de vitejie, poveștile de dragoste sunt cel mai adesea pline de tristețe. Oamenii răi se pun între iubiți, pe care numai moartea reușește să-i unească. Un fior de gheață îi trece pe șina spinării. Povestea noastră o să aibă un final fericit, totul o să meargă spre bine. Nu contează că nu intră în legendă, nu contează că dengbej-ii nu spun epopeea noastră; e de-ajuns ca Zelal să scape și să mă iubească…”
La capătul opus se află Elif Eren, soția scriitorului, mare specialist în biologie, preocupată de etica științei. Cu puțin timp înainte de plecarea ei la o conferință din Danemarca vorbește la telefon cu soțul său care afirmă: “Eu în Est, tu în Vest … Drumurile noastre se despart tot mai mult …”. În ciuda trecerii timpului, deși relația lor nu mai este la fel ca odinioară, cei doi sunt legați spiritual, fiecare fiind stâlpul de sprijin, refugiul celuilalt.
După conferință, Elif merge pe o insulă a Norvegiei unde locuiește fiul său, Deniz. Pe când era copil a mers pe Insula Diavolului împreună cu părinții săi, iar locul acela i-a rămas întipărit în minte, încât s-a întors acolo la maturitate. A cunoscut-o pe Ulla, pe frumoasă și vesela Ulla, cu care are și un băiețel, pe simpaticul Bjorn. La scurt timp după naștere, proaspeții părinți au vizitat Istanbulul. În timp ce îi facea o poză soției sale în fața unui rond cu lalele, a fost detonată o bombă care a ucis-o pe prințesa Ulla, prințesa inimii lui Deniz..
Când magia străinului venit de departe se unea cu misterul Insulei Diavolului, reală sau visată, banala lor poveste de dragoste căpăta trăsături de basm, de legendă. Când se plimbau de mână printre stânci, micile golfuri pustii și ruinele fortăreței, care devenise și pentru Ulla castelul diavolului, se credeau niște eroi misterioși ai unei vechi legende nordice. Țărăncuța trupeșă și tânărul nebărbierit, cu hainele în dezordine și neîngrijit se dezbrăcau de învelișul lor, cedând locul unui străin misterios, ivit într-o zi din mare – unii spuneau că era fiul unui șeic arab, iar alții, un conte italian – și unei prințese care lăsa să-i plutească în vânt fustele lungi, albe, roz sau albastre, și părul blond ca spicele de grâu. S-ar fi zis că dragostea lor era miracolul pe care-l așteptau de ani întregi.”
Deniz nu este prea apropiat de părinții săi pe care mereu i-a dezamăgit, întrucât nu a atins nivelul așteptărilor lor. S-a refugiat pe acea insulă unde și-a găsit liniștea și unde își poate crește în siguranță fiul. Regăsirea dintre mamă și fiu le umple sufletele de emoție, însă sunt incapabili de a-și manifesta în vreun fel sentimentele. Sufletele lor sunt prea rănite…

Omer află povestea celor doi fugari kurzi. Descoperă cât este de crudă viața cu această minoritate ce nu dorește altceva decât să poatră trăi ca toți oamenii, să muncească, să fie fericiți…La îndemnul lui Zelal, scriitorul pleacă în est în căutarea cuvântului pierdut. Cunoaște oameni noi, stiluri de viață diferite și află că acel cuvânt pierdut i-a fost întotdeauna la îndemână, însă nu a știut unde să-l caute.
“Căutam un cuvânt, am auzit o voce.
Am plecat departe pe urmele unui strigăt.
Nu știam că vocea pe care am auzit-o era strigătul durerii născute din violență, am aflat.
Am urmărit strigătul acesta și am regăsit cuvântul.
De acum am un cuvânt de spus.”
Unora poate nu le este pe plac această carte, însă vreau să vă spun că se citește cu inima, cu sufletul, nu cu ochii. Nu ai cum să înțelegi ce vrea să-ți spună, dacă nu îi cauți profunzimea, cuvântul pierdut. Fericirea constă în lucrurile, gesturile mici. Grandoarea, bogăția, succesul nu îți asigură fericirea, ci te ajută să te prefaci, să te dai drept un om fericit. Mă întreb uneori: sunt un om fericit? Când pățim ceva, când suntem supărați afirmăm că suntem cei mai ghinioniști oameni de pe pământ, că soarta ne-a jucat feste. Însă nu ne dăm seama că trebuie să apreciem, să ne mulțumim cu ceea ce avem. “Tot răul spre bine!” spunea întotdeauna mama lui Mahmut și cred că avea mare-mare dreptate.

Pe mine m-a emoționat extrem de tare această carte, soarta nefericită a kurzilor, situația în care se află mii de oameni din cauza terorismului ce ia amploare pe zi ce trece. O să le permitem să ne distrugă plaiurile natale, viețile? O să le permitem să distrugă tot ce le iese în cale? Am ajuns la concluzia că cea mai mare problemă a lumii în care trăim este terorismul răspândit pe tot globul. Dacă am fi mai uniți, mai ambițioși, mai perseverenți cu siguranță i-am învinge. Și cel mai important lucru, cea mai mare avuție a noastră trebuie să fie iubirea. Iubirea mută munții din loc, dărâmă orice ziduri și contribuie la crearea unei lumi mai bune, la care toți visăm..
Oya Baydar este o scriitoare extrem de talentată ce mânuiește cu dexteritate condeiul. Are un cuvânt de spus și nimic nu o poate împiedica să fie vocea tuturor oamenilor înăspriți, ale căror suflete sângerează. Poate unii văd această carte drept una care în loc să te destindă te întristează. Pe alocuri veți întâlni și momente de bucurie, în care pasiunea nu dispare. Așa e și viața, uneori tristă, alteori veselă. Trebuie să o acceptăm așa cum este!

LECTURĂ PLĂCUTĂ

Editura Univers

Cartea Cuvântul pierdut de Oya Baydar a fost oferită pentru recenzie de către Editura Univers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Cosmin
Review overview
5

11 COMMENTS

  1. Liviu, la ce să punem diacritice? La comentarii te referi?
    Aici este o altă problemă. Poate unii dintre noi nu avem posibilitatea de-a folosi diacriticele. Mă refer aici la tel, si chiar si tablete. Unele îţi permit să instalezi,altele nu au această obţiune.Hai, să fim permisivi. :)

  2. Bravo Cosmin! O recenzie sensibila si foarte frumoasa! Mi-ai atras atentia asupra cartii, cred ca e genul de carte care te imbogateste sufleteste.

  3. Mă bucur că v-a plăcut! Liviu nu toți putem folosi diacriticele de pe telefoane, tablete :p

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro