Dacă viaţa îţi dă lămâi, prepară o limonadă!

      O replică deja celebră şi menţionată uneori prin cărţile care le citim, dar conţine un adevăr evident. Am simţit un déjà-vu când am citit un articol la Cristinne.ro în care oferea sfaturi despre beneficiile „lămâilor”.
        Poate nu aş fi scris despre propria aventură şi nici nu aş fi comentat pe lângă subiect, în fond ce legătură am eu cu bucătăria (v-am tot povestit că nu mă pasionează latura aceasta 😛 ), doar că într-un fel mi-a reamintit de începuturile proiectului Literatură pe tocuri.
      Acum patru ani am primit în dar de la viaţă suficiente lămâi, cât să mă acresc o bună perioadă de timp. Am fost dezamăgită, demoralizată şi chiar m-am înfuriat neînţelegând rostul lor. Atât de rău m-am enervat încât am ajuns să le detest „gustul” şi să le urăsc. Doar că între timp m-am obişnuit şi mi-am propus să le ignor aruncându-le într-un colţ, să caut soluţii la problemele care mă acreau zi de zi şi să merg mai departe.
       Am eliminat neplăcerile cu suficientă lectură şi am adunat în jurul meu familia, oamenii cu gândire pozitivă şi am continuat cu paşi mici. Puţin câte puţin am înţeles că nu sunt singură şi lupta cu lămâile nu este doar a mea, iar cu răbdare şi perseverenţă în viitor voi găsi soluţii benefice.
       Autoarea Linda Howard mi-a adus-o în dar pe Iasmy, ea vindea o carte pe un site şi eu eram interesată să o cumpăr. Aşa am ajuns să vorbim la telefon, să ne împrietenim şi de multe ori să ne vedem când vizitam Bucureştiul.
      Următorul pas a venit de la sine, atunci am simţit că este momentul să lansăm Literatură pe tocuri, într-o zi de aprilie 2014. Am decis că amândouă avem lămâi din plin şi trebuie să le fructificăm, să ne folosim de ele cumva. Drumul a fost anevoios şi de multe ori plin de neprevăzut, dar nu am renunţat, ci am reuşit împreună să facem cea mai dulce limonadă, tot timpul adăugând un element nou la reţetă.

limonada (2)       Sunt fericită şi profund recunoscătoare vieţii că am descoperit cu ajutorul lămâilor o prietenă ce s-a transformat într-o soră. Chiar dacă n-ar fi apărut Literatură pe tocuri, tot mă consideram norocoasă pentru că ea mi-a ieşit în cale.
       După cum se vede, astăzi suntem înconjurate de o mulţime de prieteni, de o echipă frumoasă pe care acest proiect a reunit-o şi împreună am reuşit să aducem oamenilor zi de zi câte un zâmbet.
       Da, nimic nu este întâmplător, de noi depinde ce facem cu ce primim în dar.

       Dacă aveţi un vis îndrăzniţi, perseveraţi, munciţi şi faceţi din pasiune ceva frumos, ştiţi de ce? Merită din plin. Viaţa vă oferă oportunităţi, greutăţi, doar de voi depinde să culegeţi beneficiile.
       Când viaţa îţi dă lămâi, gândeşte-te la posibilităţi, doar aşa vei descoperi ce îţi place. Limonadă simplă, dulce sau cu mentă? Lămâie presărată în apă plată, prăjitură sau altă minune culinară, ea poate deveni cu ajutorul nostru inclusiv elementul surpriză dintr-o băutură tare. Tu eşti cel care ştie ce îşi doreşte cu adevărat.

         Vă mulţumim pentru că astăzi ne urmăriţi şi ne sunteţi aproape.

         PS: Acum ştiti şi voi de ce uneori sunt aşa o acritură. Lămâile sunt de vină 🙂

Review overview
5
Drăgan Milica (Mili) - Membru Fondator / PR / Editor coordonator - Admin. grup Facebook - Literatura pe tocuri

22 COMMENTS

  1. O postare cu adevarat frumoasa, felicitari! De asemenea, multumim pentru sfat si pentru optimismul de care dati dovada in aceasta postare. Multa bafta in continuare, cu proiectul Literatura pe tocuri! Va urmaresc blogul cu placere si imi face fiecare zi mult mai frumoasa. locco_smiley_37

  2. Mili ești o scumpa. Frumoasa povestea sufletului.
    Felicitari. Oricum împreună faceți o limonadă a naibii de bună!!!!! ….pe care noi o savuram din plin

  3. Foarte frumoasă povestea ta, Mili! Eu nu te văd, totuși, în ipostaza de „acritură”! Pentru mine, limonada înseamnă un răsfăț răcoros pe timp de caniculă…

  4. stii cum se spune cand viata inchide o usa iti deschide alta,asa si cu lamaile ,in doza optima si cu ingredientele sufletului iese un amestec super.
    felicitari fetelor pentru proiect chiar daca la „baza”lui au stat „lamaile”!

  5. Felicitari! Ador pagina si blogul acesta. Aveti mereu postari interesante si imi place ca prezentati carti pentru toate gusturile. 🙂

  6. Haz de necaz, dar cel mai important, e totusi optimismul si eleganta de care dati voi dovada. Culmea e ca mie imi plac lamaile, acelea adevarate, nu cele aruncate de viata :)) Dar incerc sa fac ceva cu ele in ambele cazuri. Povestea voastra imi da mai multa speranta ca si din acreala din viata mea poate iesi ceva bun.

    In rest, sanatate sa avem cu totii! La cat mai multi ani impreuna va doresc si va pup locco_smiley_37

    • Optimismul este cheia, Alexandra. Tu stii cel mai bine ce si cum.
      Normal ca si eu consum lamai, destul de multe, dar pe cele naturale 😛
      Eu zis sa ridici capul sus pentru ca uneori, problemele nu se rezolva cand bati din palme, ci atunci cand trebuie. locco_smiley_17

  7. Frumoase si emotionante cuvinte, Mili 🙂 . Sunt sigura, insa ca nu ai putut sa exprimi cu adevarat ceea ce simti….uneori nu avem nevoie de cuvinte. Ceea ce faceti voi conteaza foarte mult: seriozitate, perseverenta, umor, etc
    Nu degeaba se spune ca o prietenie adevarata consta in CALITATE si nu in CANTITATE 🙂

    Eii, si mie imi plac lamaile….probabil sunt o acritura 😉 😀

    • Mirela, uneori cuvintele sunt doar o forma eleganta de exprimare. Singura, probabil, chiar n-ar fi avut farmec sa fac ceva cu lamaile, dar asa ma bucur foarte mult ca am reusit sa le exploatez.
      Ehh, acriturile sunt simpatice sa stii locco_smiley_37

  8. Cat de faina e mica ta povestioara. O mica remarca: cu siguranta nu esti actritura. :)))
    Toate cele bune!
    Pupici.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.