Damele din palarie de InimaReaDamele din pălărie de InimăRea

Editura: Adenium
Anul apariției: 2013
Colecția PUNCT RO
Domeniu: Ficțiune/Proză
Nr. de pagini: 160

Atunci când nu știu ce carte să aleg de pe un site sau de la vreo editură, și nici nu am vreo carte pe care vreau neapărat să o citesc, aplic singurele reguli ”neordodoxe” pentru a alege totuși din mulțimea care mi se perindă prin fața ochilor. Cele două reguli sunt pur vizuale, și anume: coperta sau descrierea cărții. În cazul Damelor din pălărie, m-a atras coperta și puțin descrierea ușor misterioasă. Și ca să fiu și mai exactă, cuvântul ”spionaj” a aprins în mintea mea beculețul pe care scrie ”interesant”.
La prima mea întâlnire cu această carte, totul părea interesant, iar faptul că o țineam în mână, mi-am zis că va fi o lectură interesantă, ușoară și foarte relaxantă, iar puținele pagini pe care le are, m-a făcut să cred că o voi da gata în aceeași zi.
Ehee! Ceea ce părea ușor și relaxant s-a dovedit a fi cu totul altfel, numai ușor și relaxant, nu. Planul de a citi această carte a picat după doar câteva pagini citite. După 36 de pagini, am pus cartea deoparte. Dar nu am lăsat-o pentru că ea ar avea ceva în neregulă, ci pentru că am înțeles ceva: lectura acestui roman este greoaie pentru că eu nu aveam în acel moment starea de spirit necesară să citesc acest gen de carte.
Am lăsat-o cu gândul că peste un timp îmi voi reveni și voi termina de citit Damele din pălărie fără nici un fel de problemă. Am revenit asupra cărții, am și terminat-o. Ca și concluzie generală, după finalizarea lecturii, pot să spun doar atât:
Această carte este altceva și are nevoie de un alt gen de cititor. Este, dacă vrei, o carte modernă, ce evidențiază foarte bine imaginea unui trecut des întâlnit în literatura română. Este după opinia mea, o schiță modernă. Poate este prea mult sau prea exagerată această etichetă, dar am avut mereu în minte o singură asemănare. Am simțit această carte și povestea dintre paginile cărții asemănându-se foarte mult cu ceea ce am citit eu de I. L. Caragiale.
Îmi mențin părerea, chiar dacă am citit și opinii în care se spunea că modul de scriere a autorului se asemăna cu modul de scriere a lui Creangă. Chiar dacă voi fi criticată și catalogata ca fiind… într-un anume fel, aceasta mi-a fost senzația pe tot parcursul cărții. Am avut în fața ochilor Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, dar una foarte modernă, care a evidențiat foarte bine nevoia personajelor de a se evidenția cu ceva, nevoia tuturor de a ieși în fața și de a pune piedici tuturor celor din jur.
Și ca să nu rămână doar o afirmație și atât, am să-ți spun cele mai evidente – pentru mine asemănări:
Un loc de muncă și funcții importante râvnite de majoritatea;
Secrete bine pitite de urechile curioșilor;
Jocuri ascunse, dorința ascunsă de a face rău;
Relații secrete și călcarea celorlalți în încercarea de a urca cât mai sus;
Cu oricare stil s-ar asemăna, această carte este unică, este perfectă și demnă de luat în seamă, de citit, comentat și se merită să vorbești despre ea, dar ceva a fost greșit. Și nu mă refer la cartea scrisă de InimăRea, ci la mine, cititorul ei.
Da, cred cu tărie că fiecare carte își are momentul ei, dar să știi că își are și proprii cititori – cei care vor știi să o înțeleagă, să o simtă și să o aprecieze. Eu am fost cititorul ei, dar faptul că am citit-o atunci când poate nu era momentul sau atunci când eu nu am fost poate în cea mai bună formă pentru a o citi, nu pot să o apreciez la adevărata ei valoare.
Damele din pălărie este genul de carte care poate fi citită de oricine, dar, după părerea mea, nu oricine o poate și înțelege. Acest roman are umor, iar limbajul îi oferă și culoare, dar… trebuie să recunosc faptul că am avut momente când am pierdut firul acțiunii. Acest roman se citește cu atenție, dar starea sufletească îți va influenţa foarte mult lectura.
Recomand acest roman acelui cititor care vrea mereu cea nou în materie de lectură, acelui cititor care își dorește mereu să fie surprins la maxim, cititorului care nu fuge niciodată de noutăți literare și îi place mereu să experimenteze până și în domeniul cărților.
Îți recomand să o citești pentru a putea avea propria părere despre acest roman. Nu te lăsa influențat de părerea mea, căci se poate întâmpla ca această carte pe mine să nu mă fi ”prins” în mrejele ei, dar pe tine te poate fascina.
Nu regret nici măcar o secundă că am citit această carte, căci m–am convins, încă o dată în plus de faptul că pot citi aproape orice, în orice condiție.

Lectură plăcută!

 

editura-adenium-logo

Cartea Damele din pălărie de InimăRea a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Laura Apetroaie

12 COMMENTS

  1. Felicitari, Laura ! Imi place mult modul in care descrii sau analizezi o carte ! Interesant si tentant ! O recenzie frumoasa ! locco_smiley_10

  2. Laurica, stii deja – jos palaria! Imi place modul cum ai realizat recenzia acesta! locco_smiley_10

  3. Felicitari pt ca ai dus la bun-sfarsit lecturarea unei carti-provocare. Mi-a placut recenzia si sa stii ca m-a facut curioasa comparatia cu Caragiale.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.