De-a v-aţi ascunselea de Ian Rankin-Colecţia Crime Masters-recenzie

De-a v-aţi ascunselea, de Ian Rankin-Colecţia: Crime Mastersrecenzie

Titlu original: HIDE and SEEK 

Traducere din engleză:  Bogdan Hrib

Editura Paladin-Colecţia: Crime Masters

Număr pagini:  287

   Ian Rankin s-a născut în 28 aprilie 1960 în Cardenden, Fife, Scoţia. Tatăl lui avea o băcănie, mama lucra la cantina şcolii. După cursurile de la “Beath High School, Cavendenbeath” se hotărăşte spre neplăcerea părinţilor să studieze literatura. Încurajat de profesorul său de engleză, urmează cursurile Universităţii din Edinburgh.

   Până să devină scriitor cu normă întreagă a practicat o varietate de meserii pitoreşti: culegător de struguri, porcar, colector de taxe, cântăreţ în formaţia “Dancing Pigs”, jurnalist, secretar de colegiu, toată experienţa îl va ajuta în scrierea romanelor sale.

   Primele sale romane au fost în spiritul tradiţiilor scoţiene a lui Robert Louis Stevenson, sau chiar Muriel Spark, el însuşi fiind scoţian.
A colaborat la apariţia unor melodii pe plăci de vinil, pe cd-uri, la comedii muzicale, opera, piese de teatru, benzi desenate. A scris povestiri scurte şi nuvele, cu numele său, sau cu pseudonimul Jack Harvey.
Recunoaşterea i-a adus-o seria romanelor “Inspector Rebus”, 10 dintre acestea fiind adaptate ca serii de televiziune. A câştigat premii prestigioase: ”Gold Dagger”, ”Edgar Award” ,”Cartier Diamond Dagger”, ”ITV3 Crime Thriller Award”.
A colaborat la emisiuni de televiziune la: BBC TWO, BBC FOUR, CHANNEL 4.
La noi s-au tradus romanele : ”Rebus: Xsi O”, ”Apelul Morţilor” şi “ De-a v-aţi ascunselea”

Într-un cartier rău –famat din Edinburgh, poliţia descoperă un cadavru, înconjurat de seringi, lumânări şi simboluri satanice. Deşi ar putea întocmi pentru acest caz un raport de moarte accidentală prin supradoză, detectivul John Rebus n-o face, ci îşi începe investigaţiile, atât prin adăposturile toxicomanilor, cât şi prin reşedinţele luxoase ale bogătaşilor, încercând să descopere ucigaşul.Treptat înaintea lui se dezvăluie o lume a corupţiei, pariurilor ilegale şi afacerilor dubioase.

   John Rebus este un detectiv atipic, nu-i place să fie încătuşat de reguli, nu crede orice şi mai ales este curios, vrea toate piesele la locul lor. Este cu atât mai hotărât cu cât viaţa lui e meseria. Viaţa privată este un dezastru, o fosta soţie şi o fiica mutate la Londra, o relaţie cu o colegă Gill Templer terminată, ea cuplându-se cu un DJ Calum McCallum, relaţia cu tânăra Rian, în anturajul căreia se simte stingher şi străin, relaţie care moare singură.

   Aşa că Rebus rămâne cu meseria, cu cărţile sale, cu muzica ascultată şi ocazional cu un pahar băut cu Tony McCall, un poliţist simpatic pe care-l consideră prieten. Îi place şi Edinburgh, oraşul cu cartiere luxoase sau rău-famate, cu bogaţii şi săracii lui, dar totuşi oraşul lui.
Săptămâna începe cu anunţul unei crime. Locul- o casă din Pilmuir, o zonă lăsată în paragină devenită adăpost pentru drogaţi şi boschetari:

Priveliştea zonei constă în iarba înaltă şi o mulţime de buruieni, în timp ce locurile de joacă ale copiilor, cândva pavate cu macadam şi acoperite cu bitum, deveniseră cratere de bombe, cioburile de sticlă aşteptând vreun genunchi împiedicat sau o mâna încercând să-şi găsească echilibrul. Majoritatea caselor aveau ferestre acoperite cu scânduri, burlane de scurgere sparte din care apa de ploaie se revarsa în vârtejuri, grădini noroioase, cu garduri rupte şi porţi lipsă. Se gândi că într-o zi însorită locul asta ar arata şi mai deprimant.”

   Cazul pare o supradoză de heroină, dar câteva elemente îl pun pe Rebus pe gânduri. Lângă cadavru un pliculeţ gol de heroină, în cealaltă mâna unul plin, trupul era cu mâinile desfăcute în lateral. Lângă el două lumânări mari, cu ceară scursă şi un borcan plin cu seringi de unică folosinţă.

    Lui Rebus i se pare că seamănă cu un “Crucifix fixat cu heroină”, iar întregul ansamblu părea “…o pictură a lui Caravaggio, un centru iluminat înconjurat de nuanţe întunecate.”

   Şi totuşi cadavrul are vânătăi pe corp şi pe faţă, iar în spatele lui, pe perete un desen simbolic:

“O stea în cinci colţuri, înconjurată de două cercuri concentrice, cel mai mare dintre ele având cam un metru şi şaptezeci în diametru. Totul fusese bine desenat, liniile drepte ale stelei, cercurile aproape perfecte.”

   E vrăjitorie? Astrologie? Sau doar punere în scenă? Rămâne de aflat!

   La locul faptei era un fotograf, trimis de şeful poliţiei Watson, care voia poze de la orice incident legat de droguri pentru o campanie. Rebus îl roagă să-i facă şi lui câteva poze cu peretele, gândindu-se şi la o sectă satanistă. La plecare fotograful se oferă să-l pozeze spunându-i că face şi poze de grup şi de familie şi portrete la comandă. Dar lui Rebus nu-i plac fotografiile personale:

Nu-i plăceau fotografiile, mai ales cele cu el însuşi. Nu doar pentru că nu era fotogenic. Nu, era mult mai mult decât atât.
Suspiciunea ascunsă că fotografiile chiar pot să-ţi fure sufletul.”

   Rebus verifică toată casa, baia plină de mizerie, care nu putea fi folosită, dar se va dovedi, mai târziu, locul ideal pentru a ascunde ceva. Şi apoi surprinzător, camera lui Ronnie-mortul, care avea ”un soi de identitate proprie, care-i fusese imprimată prin agăţarea unor imagini pe pereţi.”
Rebus îşi dă seama că fotografiile erau originale şi alcătuiau un portofoliu, erau fotografii chiar foarte bune:

Câteva reprezentau Castelul din Edinburgh în zile umede, ceţoase. Arată mai degrabă sumbru. Altele îl arătau în razele puternice ale soarelui. Tot sumbru arată. Una sau două fotografii erau cu o fată de vârstă incertă. Poză, dar surâdea larg, fără să ia în serios ce făcea.”

   Mai găseşte o sacoşă cu haine, şi cărţi science-fiction şi horror. Îl sună şi Tracy, fata din poze, prietenă cu Ronnie. Îi spune că Ronnie o salvase, dar îi spusese că va fi omorât.Tot ea era cea care sunase la poliţie, doar că ea găsise cadavrul în camera de sus. La întrebările lui Rebus, referitoare la vânătăile lui Ronnie, Tracy îi spune că acesta venea de multe ori plin de vânătăi, dar refuza să vorbească despre asta şi că visul lui era să devină fotograf, de aceea singurul lui bun de valoare era un aparat fotografic scump, aparat care nu se găsise. Apoi că mai avea un prieten Nell şi unul Charlie.

    Şeful lui Rebus, Watson, îl implică în campania lui antidrog, mai ales că fratele detectivului fusese închis tocmai pentru trafic de droguri. Watson îi cere să-l ajute cu partea publică a campaniei şi-l va introduce în cercul de oameni influenţi care-l sprijină. Aşa îi cunoaşte pe James Carew-magnatul imobiliarelor în oraş, pe avocatul Malcolm Layon, pe Finlay Andrews care deţinea clubul exclusivist Finlay”s.

   Intrigat de unele lucruri, Rebus se întoarce la casa unde a avut loc crima şi vede peste pentagramă scris cu vopsea roşie “Salut Ronnie”, chiar găseşte pe jos un clips, ca cele folosite la prinderea cravatelor de către poliţişti. Apoi, cu ajutorul poliţistului Brian Holmes şi al altor colegi ai acestuia, îl găseşte pe Charlie, la care va găsi şi aparatul lui Ronnie, un student al cărui unchi fusese magician. Preocupat de lucruri oculte, de viaţa drogaţilor, Charlie locuia acolo din când în când că într-un experiment. Îl găseşte pe Nell, care se dovedeşte a fi fratele poliţist a lui Ronnie şi le află povestea.

    Mergând pe orice pistă posibilă, cercetează locurile de întâlnire ale homosexualilor, dându-se iniţial drept client, crezând că vânătăile lui Ronnie sunt de la o partidă scăpată de sub control.

   Pare că s-a apropiat cam mult, aşa că homosexualul care-i dăduse informaţii contra cost, vine la poliţie şi spune că Rebus i-ar fi propus o partidă. Pe perioada cercetărilor este liber să stea acasă, doar că mai hotărât şi mai determinat decât oricând Rebus cercetează în continuare.

   Află despre luptele de câini, organizate de oameni bogaţi, dar acestea nu păreau a avea legătură cu crima cercetată de el.

   Totul i se pare ca o ţesătură de păianjen, dar nu poate renunţa mai ales că existenţa otrăvii din drogul luat de Ronnie transformă oficial supradoza în crimă.

   Cel care organiza luptele de câini este arestat, se dovedeşte a fi DJ Calum, care pentru a-şi uşura pedeapsa îl cheamă pe Rebus şi-i spune tot ce ştie despre clubul Hyde (era cuvântul pe care Ronnie i-l spusese lui Tracy) Îl găseşte şi pe fotograful care-i furase lui Ronnie ideile şi află cine i-a vândut pozele.
Până la urmă mărturia lui DJ este ultima piesă din puzle şi Rebus desfăşoară ghemul, descoperind vinovaţii. Oameni cu greutate şi averi, care se îmbogăţeau şi-şi câştigau puterea prin şantaj şi crime făcute fără nici o remuşcare.

   Doar că până la urmă piesele importante mor şi lucrurile nu iau amploare, mai ales pentru că aleşii nu voiau ca Edinburgh să pară un oraş nesigur, un oraş al crimei:

Şi aşa se încheie. Povestea era dată uitării, zvonurile mureau încet-încet.”
“Îşi amintise în restaurant câte vieţi omeneşti se pierduseră din cauza clubului Hyde’s şi cât de puţină dreptate fusese făcută acolo”

   Autorul ne prezintă povestea şi faptele în paralel cu vieţile agenţilor de poliţie, ale dezmoşteniţilor sorţii şi ale bogătaşilor. Rebus este tipul de detectiv foarte inteligent, deductiv şi tenace ca un buldog, care nu se lasă până nu complectează toate piesele de pe tabla de joc.

   Acţiunea este trepidantă, dialogurile abundă, totul pare un labirint ale cărui alei se tot întretaie, dar până la urmă găseşti ieşirea.

   Aşa că nu mă miră aprecierea făcută de un alt autor cunoscut Michael Connelly:
Ian Rankin se numără printre cei mai buni autori contemporani de romane poliţiste”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

10 COMMENTS

  1. Arci, când citesc recenziile tale, parcă mă transpun într-un film de acțiune. Transmiți foarte bine atmosfera cărții!

  2. Am si eu aceasta carte in format pdf si sper sa o citesc cat mai curand, chiar daca timpul asta parca e din ce in ce mai putin. Felicitari pentru recenzie.

    • Multumesc!Eu nu pot citi pdf ma oboseste prea tare.Cartea merita citita,voi cauta si celelalte carti ale autorului.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.