Defecţi de Cecelia Ahern-Editura All-recenzie

Defecţi de Cecelia Ahern-Editura All-recenzie

Defecți, de Cecelia Ahern-Editura All-recenzie

Editura ALL, 2017

Titlu original: Flawed, 2016

Traducere din limba engleză de Daniel Clinci

Număr pagini: 416 pagini

Prima carte din seria Defecți (continuă cu romanul Perfecți)

Sunt o fată care se ghidează după definiții, logică, o fată care vede lucrurile în alb și negru. Rețineți asta.

   Pornind de la conceptul de societate perfectă, Cecelia Ahern construiește un roman distopic despre care sunt sigură că se va vorbi mult timp. După cum bine știm, perfecțiunea nu există, iar dorința de a o atinge poate distruge individul, în particular, dar și lumea în care trăiește. În același timp, autoarea exploatează teme young adult cunoscute, cum ar fi relațiile cu figurile autorităților, imaginea paternă, presiunea colegială și jocurile adolescentine, marginalizarea, căutarea propriei identități.

   În țara perfecțiunii, deciziile morale greșite sunt pedepsite de Ghildă, un grup de judecători care se ocupă cu anchetarea indivizilor acuzați că ar fi Defecți. După un proces sumar care întotdeauna se termină cu verdictul „vinovat”, vine Ziua Numirii, când defectele acuzatului sunt numite public și este însemnat cu fierul încins cu un D, într-unul dintre cele cinci locuri sau în mai multe, în funcție de ce a făcut.

Pentru decizii greșite, pe tâmplă.

Pentru minciună, pe limbă.

Pentru furt, pe palma dreaptă.

Pentru lipsă de loialitate față de Ghildă, pe piept, în dreptul inimii.

Pentru încălcarea regulilor societății, pe talpa dreaptă.

De asemenea, Defecții trebuie să poarte o banderolă cu litera roșie D pe mânecă tot timpul, pentru a putea fi identificați în public și dați drept exemplu. Nu sunt trimiși în închisoare; n-au făcut nimic ilegal, dar au comis acte care sunt considerate insulte aduse societății. Ei trăiesc printre noi, exilați, respectând reguli separate, ca niște cetățeni de mâna a doua.

   Celestine North este o adolescentă de șaptesprezece ani, frumoasă, inteligentă, ambițioasă, perfecționistă, cu un iubit pe măsură. Art este ca o lumină pentru mine, pătrunde chiar și în ungherele cele mai întunecate ale minții mele. Crede cu tărie în Ghildă, ale cărei reguli le consideră corecte, până în momentul în care ea însăși asistă la o întâmplare care sfidează logica, acționează din instinct și ajunge să fie însemnată. În drum spre școală, ajută un bătrân însemnat să se așeze pe un scaun, încălcând astfel regula conform căreia a ajuta un Defect este interzis. La proces, alege să spună adevărul și stârnește furia judecătorului Craven, care îi propusese să mintă. Este însemnată în șase locuri și devine o eroină pentru cei care nu cred în Ghildă și un pion important în posibila tentativă de lovitură de stat. Semnele vizibile de pe corp îi schimbă radical viața: nu i se mai permite să meargă la școală, i se refuză orice extravaganță, nu are voie să iasă din casă după ora douăzeci și trei, devine ținta atacurilor colegilor și, ce e cel mai dureros, îl pierde pe Art.

   Judecătorul Crevan este președintele Ghildei și tatăl lui Art. Celestine îi spune Bosco și-l admiră profund. Dacă  majoritatea îl consideră terifiant, Celestine îl vede ca pe un personaj de desene animate exagerat care se bucură când este huiduit. Sunt convinsă că postura de judecător înfricoșător, deși importantă pentru locul lui de muncă, este doar un rol; de fapt, nu așa este el în realitate. În plus, face ghiuleaua în piscină foarte bine.

   Ceea ce pare un rol se dovedește a fi adevărata față a personajului. Este crud, răzbunător și nu ezită să folosească Ghilda în interes propriu. Este un criminal cu acte în regulă, un lup îmbrăcat în blană de oaie. La început, Celestine se comportă cu afecțiune cu el, apoi ea devine persoana de care acesta se teme cel mai mult, deoarece deține dovada că însuși judecătorul este Defect.

În timp ce fierul încins îmi atinge coloana vertebrală, scot cel mai puternic, cel mai înfiorător, cel mai agonizant și animalic sunet pe care l-am auzit vreodată în viața mea, răsunând pe toate coridoarele Castelului Highland pentru a fi auzit de toți, ca toată lumea să știe că vedeta lui Crevan a fost însemnată.

   Conflictul familial se materializează în relația Celestinei cu sora sa, Juniper. Cu părinții, naratoarea are o relație foarte apropiată, mai ales după însemnare. Mama se străduiește să o ajute să se reintegreze în familie. Defecții sunt obligați să ducă o viață obișnuită, iar la masă au voie să mănânce doar alimentele de bază. În strădania ei, mama gătește intenționat prost mâncarea celorlalți sau alege mâncăruri ce nu îi plac fiicei ei. Poate nu ar fi atât de grav, dacă nu ar fi supravegheată în mod constant de Mary May, fluierarul Celestinei, a cărei prezență este la fel de agreabilă ca a Doamnei cu Coasa.

   O singură persoană îi dă putere eroinei: Carrick, un Defect Din Naștere ce a fost martor la înfierarea ei și un personaj misterios, sprijinul, stabilitatea și salvarea ei. Chiar dacă relația lor nu este nici pe departe erotică, pasională (cum este cea cu Art, fiul lui Crevan), eu așa am simțit-o. Dacă pentru Celestine, Art este sensibilitate, pace, frumusețe, Carrick este echilibru, putere, încredere.

   Îndrăzneață asocierea antonimică a celor doi termeni Perfect-Defect. Romanul prezintă o lume care se vrea perfectă: frumusețe pe muchie de bisturiu, haine elegante, lux, relaxare. Dar, este ea perfectă când se întrepătrunde cu cea a defecților? Perfecții evită Defecții, îi consideră scursuri ale societății, îi umilesc în cele mai crude moduri, iar autoritățile închid ochii. Iată felul în care autoarea atrage atenția asupra capcanelor în care cad oamenii și asupra dorinței acestora de a vedea execuții publice. În lumea aceasta perfectă, Celestine alege să devină defectă și să se revolte. Vom vedea cum în volumul al doilea al seriei, Perfecți. Eu abia aștept!

   Dacă există un mesaj transmis de această carte, acela este că niciunul dintre noi nu este perfect. Să nu ne prefacem că suntem. Să nu ne fie teamă că nu suntem. Să nu punem etichete altora și să pretindem că nu suntem la fel. Să știm că a fi om înseamnă a avea defecte și să învățăm din fiecare greșeală ca să n-o repetăm. (Cecelia Ahern)

 

Cartea Defecţi, de Cecelia Ahern poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Lansare perfect defectă a romanului “Defecţi”, de Cecelia Ahern

 Marţi, de la ora 19.00, în Gradina Secretă a librăriei Cărtureşti Verona, la o lansare de carte perfect defectă a primului roman YOUNG ADULT semnat de Cecelia Ahern! 

Evenimentul va fi o confruntare între Defecţi şi Perfecţi, condusă de bloggeri de carte pe care îi iubeşti, reprezentanţi ai Bookhub.ro şi Literatura pe tocuri!

Haide şi tu în public! Vei fi angrenat în jocuri şi activităţi de echipă, vei socializa cu alţi iubitori de carte şi vei trece prin provocări care te vor distra, toate inspirate de volumul DEFECŢI, de Cecelia Ahren.

Nu contează dacă vei fi în tabăra Defecţilor sau a Perfecţilor, confruntarea îţi va demonstra un singur lucru: e bine să fii tu însuţi, indiferent care îţi sunt defectele.

Nu există căştigători, există doar premii, pentru ambele tabere: cărţi, tricouri şi puzzle-uri personalizate!

Vă aşteptăm!

17 COMMENTS

  1. Felicitări pentru recenzia minunată! <3 Îmi place foarte tare că autoarea, Cecelia Ahern, nu se cramponează doar în limitele unui singur gen literar, ci schimbă mereu câte ceva…. Abia aștept să citesc și eu acest roman. Baftă multă la eveniment!

  2. O recenzie incitanta! Felicitari, Andreea! :*
    Trebuie sa recunosc ca mi-am luat cartea mai mult ca sa vad cum se descurca Ahern cu genul distopic. Dar… acum am banuiala ca va fi pe gustul meu :D

  3. După ce am citit recenzia ta, vreau neapărat să fac rost de carte. Și, evident, să particip la eveniment :p

    Felicitări, Andreea ;)

  4. Mi-a placut foarte mult aceasta carte. Desi e ceva nou pentru Cecelia, a reusit sa se ridice la asteptarile mele chiar mai mult decat as fi crezut. Felicitari pentru recenzie, iar acum sa speram ca o sa primim cat ai repede volumul 2 :*

    • Daca ai citit-o, ce spui, suntem pe aceeasi lungime de unda? De exemplu, ce parere ai despre relatia Celestine-Carrick?

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro