Din an în an… decalogul imperfectelor

Din an în an… decalogul imperfectelor

by -
6

    Din an în an… decalogul imperfectelor

     Noaptea care desparte anii a fost dintotdeauna înconjurată de mister şi vrajă. De Anul Nou sunt cunoscute vrăjile, descântecele, farmecele şi ritualurile magice de ghicire a viitorului şi urările pentru anul care începe. Totul capătă aură de magie, de la împodobirea casei cu vâsc, simbolul nemuririi și al regenerării până la provocatoarea lenjerie roșie, și asta pentru că fiecare an nou este un prilej de iluzii, precum fiecare sfârşit de an  înseamnă o irosire a speranțelor și un inventar al eșecurilor.

   A mai trecut un an. Bifăm ultimele zile din calendar și îl așteptăm pe următorul. Este unul dintre acele momente în care privim, precum zeul Ianus, în trecut și în viitor, simultan.

   Noaptea care ne pregătește pentru anul ce va să vină este momentul potrivit pentru reflecţie și introspecție

          „Tinerii spun ce fac, bătrânii ceea ce au făcut şi proştii ceea ce doresc să facă…” Mi-aduc aminte, era cu vreo 15 ani în urmă (râdeți, tocmai ați citit proverbul!) că făcusem o listă lungă, lungă… cu ceea ce regretam, cu ceea ce nu așteptam, cu ceea ce nu îmi doream să mai trăiesc. Dacă „ne-dorințele” mele s-ar fi îndeplinit, dacă regretele mele s-ar fi schimbat în reușite, anul următor putea fi considerat unul dintre cei mai buni…

    Mi-am regretat lașitățile care m-au împiedicat să fiu eu, să ofer măști agreabile atunci când toată ființa mea era sfâșiată între un „da” comod și ipocrit sau un „nu” eliberator dar greu de pronunțat…

          Am regretat faptul că am judecat fără să cunosc îndeajuns…

Am regretat situațiile în care am căutat orice fel de pretext pentru a mă absolvi pe mine și de a învinovăți pe altii…

Am regretat iluziile pe care le-am creat și acceptat în viața mea, fără să am puterea de a le spulbera…

Am regretat că nu am privit mai mult norii, apusul și marea…

Am regretat visele sfărâmate….visele mele și visele altora…

Am regretat oamenii rămași sub o cruce, pe care nu i-am îmbrățișat când ne-am văzut ultima oară…

Am regretat întrebările nepuse, cele pe care le-am ignorat, cărora nu le am vrut să le caut răspunsul…

Am regretat lecțiile pe care viața mi le-a oferit și pe care am vrut să le uit…

Am regretat darurile pe care le-am primit, de care nu am știut să mă bucur…

   Dar toate aceste dureri nu s-au vindecat în noul an căruia îi ofeream lista….  Așteptări, dorințe… e frumos și ideal să le ai. Dar nu vă aşteptați să le obțineți pe toate într-un an! Dacă ar fi atât de simplu să ne îndeplinim toate visele, să ne vindecăm rănile… Pentru că nu timpul ne îmbătrânește, doamnelor!  Regretele ne obosesc sufletul, ne sting lumina din privire, ne adâncesc ridurile… Caruselul nebun al alegerilor făcute te saltă, te coboară, te aruncă-n apă,  te târăște în foc, și nici n-ai timp să înțelegi.

    La hotarul dintre ani ne dorim o viaţă nouă! Dar cum rămâne cu viața netrăită din interiorul nostru? Tot ce am fi putut trăi și am oprit din frică sau din comoditate, tot ce am refuzat, tot ce am amorțit și am anesteziat, tot ce am vrut să uităm ori am pretins că nu există, tot ce ne-am interzis să simțim sau să fim…

    Noi, minunatele, indispensabilele, muzele şi junghiurile din coasta bărbatului, trebuie să învățăm că umanitatea are doua aripi – femeia şi bărbatul. Atât timp cât aceste două aripi nu sunt la fel de puternice, nu își găsesc echilibrul, pasărea nu va putea zbura spre înalt.

    Anul cel Nou ne va aduce o viaţă nouă dacă vom ști să trăim clipă după clipă, până la capăt, dacă vom avea curajul să ne arătăm așa cum suntem în orice moment, să înaintăm în viață firesc, să ne odihnim atunci când am  obosit, să pornim din nou cu încredere.

 “Uneori, destinul nostru se aseamănă cu cel al unui pom în iarnă. Cine ar putea să creadă  că acele ramuri golașe vor înverzi și vor purta din nou flori? Noi sperăm, însă, și știm cu siguranță că așa va fi.”  Goethe 
 

6 COMMENTS

  1. Foarte interesant articolul! M-a făcut să mă trezesc :)) Chiar că am râs la proverb! :)) Felicitări, Cristina! Mulțumim pentru gândurile împărtășite! :)

  2. Mi-a placut!Cu ani in urma incercam si eu sa fac un fel de “bilant”al realizarilor si al esecurilor,dar in timp m-am obisnuit sa-mi asum bune si rele si sa ma impac in primul rand cu mine insumi.Felicitari pentru sinceritatea articolului si pentru gandurile impartasite!

  3. Frumos articolul. Am incetat de mult timp sa mai analizez ce am facut in anul care a trecut. A fost o perioada cand o faceam si am realizat ca aveam mai mult regrete: nu am facut una, nu am facut aia, nu am tacut, iertat etc. Acum? Doar imi asum lucrurile petrecute, bune si rele, placute si neplacute, imi pun dorinte dintre care unele sumt aceleasi: sanatate, intelepciune, toleranta si putere de a ramane fidela sufletului meu. Poate ca suna egoist dar in primul rand trebuie sa ma gandesc la mine, sa fiu eu bine ca sa pot sa daruiesc celor dragi parti din mine, bune si rele ;)
    Viata este scurta. Las analiza in seama altora si judecata in seama lui Dumnezeu.

  4. Eu de ceva vreme, am ales sa traiesc pe principiul de a lasa timpul sa isi spuna cuvantul. Nu imi fac planuri, las lucrurile sa decurga de la sine. Si se pare ca merge foarte bine asa. Oricum, foarte frumos articolul, iar proverbul mi-a placut enorm.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro