Disparitia de Sandra Brown-Colectia „Cărti Romantice”

Disparitia de Sandra Brown-Colectia „Cărti Romantice”

Dispariţia de Sandra Brown

Titlul original: Deadline 2013
Cotaţie Goodreads: 4.07

DETALII CARTE

Thriller Romantic

Dawson Scott este un jurnalist proaspăt întors din Afganistan, sfâşiat de ororile războiului. S-a întors cu tolba plină de poveşti despre soldaţi, dar şi cu un psihic distrus. Are coşmaruri, insomnii şi se ajută de alcool şi droguri să uite şi să suporte. Ultimul lucru de care are nevoie ar fi o altă poveste despre soldaţi.
Gary Headly, naşul său, fost agent FBI, îl convinge să cerceteze o moarte suspectă. În urmă cu 40 de ani, Grady a fost pe urmele unor terorişti, nişte justiţiari, dar cu toate eforturile facute aceştia nu au fost capturaţi. Au scăpat împreună cu fiul lor şi nimeni nu a reuşit să le depisteze ascunzătoarea. Atunci întâmplarea a făcut ca FBI să aibă o proba luată de pe o păturică -ADN –ul copilului. Acest ADN, coincide cu ADN-ul bărbatului ucis, presupunându-se a fi Jeremy Wesson, nimeni altul decât fiul teroriştilor. Gary vrea că Dawson să meargă la proces şi poate din cele relatate va reuşi să descopere unde se ascund teroriştii, şi dacă filiera este încă activă.

Dawson crede că totul nu este decât o mare pierdere de vreme, dar încercă să-i facă pe plac. La proces este plictisit şi fără niciun interes, asta până când apare la boxă pentru a depune mărturie fosta soţie a lui Jeremy, Amelia. Ceva îl intrigă la această femeie care venise la proces, mai ales că soţul ei a fost omorât de soţul iubitei. Un triunghi amoros care s-a lasat cu vărsare de sânge. În speranţa că va afla mai multe şi poate îi va lua şi un interviu Ameliei, închiriază o căsuţă alături de cea în care femeia locuieşte împreună cu cei doi băieţi şi cu bona. La început Amelia este furioasă când se simte spionată, dar Dawson reuşeşte să se apropie de băieţi şi implicit de ea. Dezvoltă sentimente atât faţă de Amelia cât şi faţă de băieţi. Atracţia şi povestea dintre cei doi va deveni fierbinte, dar … Cu cât se intră mai mult pe firul trecutului, se descoperă întrebări fără răspuns, secrete bine ascunse şi cineva care ucide.

Dawson nu este singurul care spionează.

Evenimente ciudate încep să se întâmple în jurul casei, iar cel mai grav este uciderea bonei. Principalul suspect este Dawson. Bântuit de proprii demoni, începe o vânătoare de secrete şi de fantome. Amelia începe să îşi pună întrebări seriose. Îşi dă seama că nu şi-a cunoscut soţul şi nu ştie mare lucru despre el. Soţul ei este cu adevărat mort? Cine doreşte ca ea să moară? În cine poate avea încredere? Dawson va reuşi să-şi învingă demonii?

Cartea „Dispariţia” de Sandra Brown, apare împreună cu revista Colecţia „Cărţi Romantice” împreună cu revista Libertatea pentru femei, în data de 24.04.2015.

Autor: Iasmy

7 COMMENTS

  1. Desi nu este genul meu de lectura,tentatia exista.Iasmy ce crezi despre cartea care apare la Iubire de poveste sambata 25.04.2015?

  2. Buna ziua!
    Si eu astept cu nerabdare aceasta carte a Sandrei Brown. Daca nu ma insel, este ultima sau printre ultimele scrise de ea.
    Iasmy locco_smiley_46

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.