Două destine, un credit. Telecredit

      Faceți cunoștință cu Iris, o fetiță de aproape 8 ani, cu zâmbet știrb și ochi de catifea. Până nu de mult, era o mică vedetă a orașului nostru, deoarece o găseai în intersecțiile cele mai aglomerate, printre mașinile oprite la semafor, mereu cu flori de vânzare, pe care Dumnezeu știe de unde le avea.
   –Cât vrei pe zambile? am întrebat-o într-o zi, prin geamul întredeschis al mașinii.

  –5 lei, tanti, a răspuns reticentă, făcând un pas înapoi, poate de frică să nu îi fac ceva.

   I-am oferit suma cerută și i-am sugerat să păstreze florile, să le vândă altcuiva. Cu lacrimi în ochii ei de copil inocent, mi-a pus florile în mână.

  –Eu nu cerșesc, tanti! a strigat, apoi a rupt-o la fugă.

   Zilele au trecut, apoi săptămânile, iar eu am uitat de Iris. Așa suntem noi, oamenii, construiți; păstrăm în minte doar ce ne afectează în mod direct. În viață, conjugăm două verbe: a fi și a avea. Din păcate, în goana noastră spre a avea, uităm să mai fim. Salarii mici, cheltuieli mari. Calculăm fiecare bănuț până la următorul salariu, ca să nu ajungem în situația jenantă de a apela la pensia – și ea mizeră – a părinților sau la împrumuturi de la vecini.

   Veni toamna, iar viața mea se scurgea monoton, în singurătate. Așteptam în fiecare dimineață la același semafor, urmărind absentă copiii în uniforme și ghiozdane colosale în spate. Mă gândeam la cât de frumoși sunt ei, mai ales în anotimpul acesta, cu băiețeii proaspăt tunși și fetițele mândre în rochițele noi. Într-o asemenea dimineață, dintre elevi s-a desprins o claie de păr negru, asortată cu niște hăinuțe care-și pierduseră de mult culoarea: Iris! Culoarea crizantemelor de vânzare îi scoteau în evidență vinețiul mânuțelor firave; tremura de frig. I-am făcut semn să se apropie, apoi i-am pus întrebarea care a făcut să i se năruie cerul:

  –Tu de ce nu mergi la școală?

  –Pentru că nu mă lasă tata, a răspuns, după clipe bune de liniște. Pot să dau rest la flori și fără să mă duc la școală…

   A doua zi, aceeași intersecție aglomerată. Cum văzu mașina, fetița se grăbi să se apropie. În schimbul florilor, i-am oferit un târg.

  –Uite ce-ți propun: îți dau cartea asta cu desene. Nu, nu protesta! Mâine mi-o aduci înapoi.

   Dar a doua zi nu a mai apărut, spre dezamăgirea mea. Probabil e într-un loc cu mai multă lume, m-am consolat înciudată. Pe 2 octombrie (nu am cum să uit această dată), în locul ei vindea flori un băiat ceva mai mare, cu dinți stricați și cu doza de impertinență la purtător. L-am întrebat de Iris. Mi-a răspuns doar după ce i-am cumpărat florile deja trecute.

  –Nu o mai lasă taică-su la flori, că s-a apucat de ciordit cărți…

În acel moment, am simțit cum toată vlaga mă părăsește. Fetița fusese acuzată de furt din cauza mea!

  –Unde locuiesc părinții lui Iris? am plusat eu, încercând să îmi ascund emoția. Stai liniștit, nu sunt de la poliție.

  –La fosta groapă de gunoi, da’ numa’ tat-su și cu copiii, că mă-sa a murit anu’ trecut.

   Restul zilei l-am petrecut într-o pseudoamorțire. Am dat vina pe o răceală, iar șeful m-a trimis acasă mai repede cu o oră. Nu, nu puteam merge acasă. Trebuia să vorbesc cu tatăl lui Iris. Nu știam ce mă aștepta, nici dacă îi făceam fetiței un bine, dar conștiința nu-mi dădea pace.

   Drumul până la fosta groapă de gunoi se întinde pe lângă râu, însoțindu-l câțiva kilometri buni. Cursul apei te provoacă să continui, de fiecare dată când vrei să renunți. În stânga, vezi apa, iar dincolo de valurile ei, impunătorul turn al mall-ului, o fabrică de bani și viață îndestulată. În dreapta, peisajul este dezolant: straturi peste straturi de gunoi, peste care a început să se aștearnă firesc vegetația. O haită de câini își dispută, precum hienele, o bucată de blană, iar zeci de ciori croncănesc monoton deasupra lor. Dinspre mall, răzbat frânturi de muzică pop. Coliba familiei lui Iris completează tabloul dezolant. Dacă nu aș fi văzut-o pe fetiță sortând cartoane și sticle, m-aș fi îndoit că toate acestea existau aievea. Când mă văzu, se opri pentru o clipă din lucru, apoi continuă să-și facă treaba, prefăcându-se neinteresată. Au urmat 2 ore, în care mi-a povestit despre viața ei, i-am povestit despre viața mea.

  –Știi, tanti, eu nu mă gândesc că mama a murit, ci că e plecată pe deal, după sticle. Eu stau acasă și fac curat și-i aștept pe toți, să mâncăm.

  Mi-a fost foarte ușor să îi conving tatăl să o lase la mine în acea seară. Ia-o, scap de o gură în plus de hrănit.

   Acasă, i-am făcut o baie cu multă spumă, am comandat pizza și ne-am uitat la desene animate până târziu. Privind această fetiță minunată, mi-am dat seama cât de bogată eram!

   În acea noapte, viața a două persoane s-a schimbat pentru totdeauna. Am hotărât să o înfiez pe Iris. Dar, până atunci, avea nevoie de atâtea lucruri, pentru că un lucru era sigur: trebuia să meargă la școală.

   Aveam nevoie urgentă de bani, așa că am am căutat, chiar în acea noapte, pe google credit urgent și am ajuns pe site-ul celor de la telecredit.ro. De atunci, în situația în care am nevoie de un împrumut urgent, mereu apelez la ei; îi recomandă rapiditatea, transparența și profesionalismul. Împrumuturile bancare necesită o documentație stufoasă, timp lung de analiză, iar condițiile de creditare sunt extrem de rigide. În schimb, creditul nebancar de la telecredit.ro se obține în 3 pași simpli: aplici, se procesează cererea (în cel mai scurt timp), apoi scoți banii din cont. Dacă rambursezi creditul în 30 de zile, dobânda este 0%. Nu există intermediari sau brokeri de credite, costuri ascunse sau comisioane. Pentru a aplica, este nevoie să îți creezi un cont pe platforma telecredit.ro și să completezi unele date de pe cartea de identitate, starea civilă, venitul și contul unde să îți vireze banii. Apoi, încarci în contul tău câteva copii de pe acte: actul de identitate, ultimul extras de cont și adeverința de venit, fișa fiscală sau extrasul de cont pe anul anterior cererii de împrumut. Dacă ești client nou, suma împrumutată poate ajunge până la 500 de lei, dar dacă ești deja client, cum e cazul meu, poți primi până la 2000 de lei. În momentul în care ți s-a aprobat creditul de nevoi personale, fără garanții, giranți și cu dobândă 0%, ești anunțat prin SMS și e-mail. În cazul în care nu reușești să rambursezi banii până la data scadentă, poți solicita o refinanțare.

   După două zile cutreieram magazinele, în căutare de birou, uniformă, pantofi, ghiozdan și rechizite. De la școala din cartier, primisem garanții că Iris va fi înscrisă în clasa întâi. Observându-i reticența, m-a cuprins un profund sentiment de compasiune, care mi-a amintit de mine, în urmă cu douăzeci de ani; eram la fel de singură și speriată, numai că pe mine nu m-a ținut nimeni de mână atunci… . Dar asta-i altă poveste!

   Astăzi adie un vânt călduț de început de vară. O ascult de după ușă pe Iris, ce repetă în fața oglinzii poezia pentru serbare. E îmbrăcată cu o rochiță înflorată și părul ei, odată vâlvoi, stă cuminte, împletit în codițe, sub coronița de premiantă. Astăzi termină clasa întâi și tot astăzi mi-a spus mama. Îmi aduc aminte de acea noapte rece de octombrie și de un credit online care a salvat două vieți: a mea și a lui Iris. Mulțumim, Telecredit!

Articol scris pentru competiţia Spring SuperBlog 2017. Proba 12

Surse foto: Pinterest, franswazz

 

7 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.