Doza mea de New York de Andy Lupu-Editura Tritonic

Doza mea de New York de Andy Lupu-Editura Tritonic

„Chiar acum am alte priorităţi fiindcă tocmai mă încaier cu o gaşcă de columbieni foarte vocali şi cu un body language extrem de expresiv.”

Doza mea de New York de Andy Lupu

Editura: Tritonic

An publicaţie: 2013

Număr pagini: 159

Aglomeraţie, zgomot, clădiri care parcă sfidează cerul încercând să-l atingă, miros de beton, asfalt încins şi motoare turate la maxim, viaţă, libertate care corupe într-un mod delicios şi bineînţeles Harry Styles şi „I’m goin’ lose my mind”. :) Aşa văd eu NYC şi pe cuvânt că ajung acolo cumva să vă trimit poze cocoţată sus pe Statuia Libertăţii. Dar, până elaborează colega mea, Ema, un plan inteligent de strângere a banilor pentru călătorie, am hotărât să îmi iau totuşi o „doză de New York” din cartea lui Andy Lupu. Aşadar, let’s taste the feeling of American Dream prin intermediul romanului „Doza mea de New York”.

Acum … mă aşteptam oarecum la o doză de NY fericită şi iată-mă că dau peste personajul nostru într-o închisoare din Manhattan încă din primele pagini. Vaaaai! Na! Ce-ai făcut? Continui lectura şi îşi mai ia şi bătaie. Aoleu! Perspectivele nu sunt deloc luminoase. Măcar autorul povesteşte spumos şi savuros, cu o uşoară autoironie care mi-a adus un zâmbet deşi omul era cam plin de sânge.

„Ce ştiu despre prezent e că risc câţiva ani de închisoare. State Prison, nu mi-e clar exact ce înseamnă asta, dar îmi pare ceva nasol. Mi-e destul de greu să judec.”

 „Chiar acum am alte priorităţi fiindcă tocmai mă încaier cu o gaşcă de columbieni foarte vocali şi cu un body language extrem de expresiv.”

 „Ce tâmpenii oi fi făcut şi nu mi-am dat seama? Am vrut prea mult? Prea repede? Am fost lacom, naiv sau visător? Tâmpit? Habar n-am, E ca dracu’ să gândeşti limpede când ai ajuns atât de jos în lanţul trofic.”

Cu un sac plin de speranţe, cu dorinţe măreţe şi îmbătat de grandoarea visului american, îl găsim pe Andy Lupu (personajul şi totodată autorul cărţii) în imensul New York City. Nu este însă singur ci acompaniat de iubita sa Georgia (o iubită care cere cheltuială serioasă) şi de câţiva prieteni pe care şi-i face întâmplător.

Aparenţele plasează personajul în normalitate, dar la Andy al nostru banalitatea are talentul de a se transforma rapid într-un haos ameţitor pe care la început îl priveşti cu umor, dar mai apoi tinzi să spui „Măi omule, cum de ţi se întâmplă toate numai ţie?” .

În fine … afirmarea într-un oraş atât de măreţ nu este deloc uşoară, iar Andy Lupu încearcă din răsputeri să lupte. Deşi este descurajat la tot pasul, este de admirat faptul că nu renunţă şi nu se întoarce în România. Dar cum să te întorci când ai lângă tine o femeie ca Georgia, un apartament scump de întreţinut în Manhattan şi niciun job? Daaaaa! Viitorul sună roz, nu-i aşa? Şi în plus … doar ce luase decizia să iubească NY-ul.

„In New York City the easiest thing is to fuck a super model.”

Doza mea de New York

Povestea alternează prezentul din închisoare cu experienţele sale prin oraşul visului american care au condus inevitabil la beleaua personajului. Deşi întâmplările şi drama încarcerării sunt (chiar sunt) serioase … mie îmi este imposibil să stau serioasă. Cu scuzele de rigoare, nu mă pot abţine să nu râd în hohote. Vă rog să îmi amintiţi să nu care cumva să am vreodată poftă de o plimbare cu elicopterul pe deasupra Manhattan-ului. Nu de alta, dar eu chiar nu doresc ca „lumea întreagă să se întoarcă … fără nicio metaforă … cu fundul în sus.”  Îmbietor NY-ul, nu-i aşa?

Întâmplările multiple prin „oraşul care nu doarme”, m-au făcut să mă întreb cât de ghinionist poate fi un om. Faze care mai de care mai amuzante, scary, patetice şi ridicole umplu paginile în timp ce prezentul din închisoare nu te lasă să uiţi că ceva totuşi s-a întâmplat de a ajuns Andy cu un viitor în tonuri sumbre.

„Şi atunci am revelaţia că trebuie s-ajung să trăiesc aici, în New York City, să muşc şi eu din The Big Apple. Să mă scufund în viaţa care vuieşte sub mine. Să mă las atins, chiar electrocutat de vibraţiile oraşului, să-mi amestec destinul cu cel al milioanelor de femei şi bărbaţi, să devin unul de-al lor. Să mă pierd şi să renasc pe străzi. Să fie oraşul meu. Să-l iubesc şi să mă iubească.”

Până la urmă ce s-a întâmplat? Te-a „electrocutat” NY-ul prea tare? Sau a ajuns să te iubească prea mult încât te-a pus la păstrare într-o celulă?  Acum fac haz de necaz deoarece şi personajul se întreabă în mod repetat „ How come I ended up în such much shit?”.  Deci … cum naiba ai reuşit, omule, să ajungi de la bal la spital, în condiţiile în care nu prea îmi dai impresia de bad-boy?

Lăsând gluma la o parte, au existat cu siguranţă nişte circumstanţe nefavorabile care l-au adus pe Andy Lupu într-o închisoare new-yorkeză. Aş putea afirma că este vorba despre o glumă macabră a destinului pentru că sincer (foarte sincer) nu prea îl văd pe D-l Ghinionist capabil să săvârşească vreo infracţiune gândită şi planificată.

„În New York oamenii nu sunt ceea ce par. Mai bine zis, nu sunt ceea ce fac.”

După ce mi-am chinuit creierul să aflu ce ar fi putut face un personaj atât de …nedescurcăreţ, dar cu un ghinion cât casa, se milostiveşte cineva acolo sus de mine şi mi se oferă răspunsul. Vă las însă în suspans cu riscul de a primi cel puţin jumătate din înjurăturile mondiale. Ceea ce vă pot spune este că întâmplările avansează alert, iar Andy se trezeşte inevitabil în faţa judecătorului cu sabia lui Damocles deasupra capului … adică e pe cale să îşi cam ia 8 ani de închisoare. De ce şi cum scapă de pedeapsa iminentă, vă las să descoperiţi singuri participând la o aventură nebună, amuzantă şi haotică pe străzile din NYC.

Am adorat felul spumos în care Andy Lupu povesteşte, autoironia, hazul de necaz şi faptul că am râs până m-a durut burta. Nicio şansă însă să mă sperie tot vertijul ăsta ameţitor. Eu tot ajung în New York în viaţa asta.

Citate:

„Asta-mi place la băieţii ăştia din America. Merg direct la ţintă. Nu prea ştiu ei care-i diferenţa dintre Bucharest şi Budapest, dar au talent la întrebări.”

 „Pauză lungă … Stupoare. Oare ce-am zis? Ce-am făcut? Blasfemie? Incest? Oricum, ceva rău de tot.”

 „Apa era cumplit rece. Atlanticul nu-i Marea Neagră, m-a lămurit amicul meu. M-am prăvălit pe nisip şi-am rămas holbându-mă ca prostu’ la apa cu o aparenţă atât de blândă, de o transparenţă atât de îmbietoare şi în realitate atât de duşmănoasă.”

Editura TritonicCartea Doza mea de New York de Andy Lupu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

Surse imagini: 1, 2, 3

13 COMMENTS

  1. Foarte frumoasă recenzia! M-am amuzat citind-o și chiar sunt curioasă în privința cărții! Felicitări! ;) ;)

  2. Sa inteleg ca, daca vreau sa ma distrez citind o carte, ar trebui sa ma apuc de “Doza mea de New York”? Suna tare bine recenzia ta! Bravo.

    • La capitolul umor e bestiala. Si e lecturici rapid. Perfecta pt o dupa-amiaza mohorata in care ai chef de ceva funny si deconectant.

    • Eh, niste sedinte de yoga ar ajuta cumva la limpezirea ideilor (altceva decat jefuirea unei banci ca nu sunt buna la alergat cu sacii de bani :) ).

  3. Nu stiu cum este cartea, eu doar m-am simtit bine citind recenzia. In ciuda faptului ca eroul are de-a face cu inchisoarea…eu m-am trezit razand in hohote :))) Felicitari!

Leave a Reply