Drumul infometat de Ben Okri-Editura Univers

Drumul infometat de Ben Okri-Editura Univers

by -
8

O poveste aparte, despre un akibu (copil-spirit) care moare şi renaşte de fiecare dată din aceeaşi Mamă. Prin ochii lui vedem lupta pentru supravieţuire, alegerile, climatul social-politic al unei ţări supuse schimbării brutale.

drumul infometat-Ben Okri Drumul înfometat de Ben Okri

Traducere şi note : Mircea Tara
Editura: Univers
Număr pagini: 487
Anul şi locul publicării: 2009, Bucureşti
Gen: Literatura universală

Ben Okri (n. 15 martie, 1959) este un romancier și poet nigerian. Okri este considerat unul din principalii autori africani din literatura post-modernă și post-colonială tradițională și a fost comparat cu autori precum Salman Rushdie și Gabriel García Márquez.

“Drumul infometat” a fost distins cu premiul Booker Prize în 1991.

Pe  “Drumul înfometat” al lui Ben Okri ai face bine să porneşti dacă stai bine cu inima. Şi cu somnul. Fiindcă  scenele pe care le vei parcurge încă din primele pagini nu sunt unele obişnuite.

Se pare că autorul nigerian şi-a dorit să creeze un roman aparte, în care cititorul pendulează permanent între vis şi realitate, iar eu aş zice că i-a ieşit destul de bine. Amatorii de poveşti romantice sau inocente, de cadre cuminţi sau subiecte banale nu prea îşi vor găsi locul aici.

Ca zonă de încadrare ar fi G.G.Marquez, de exemplu. Proză realist magică, deci.

Un  realism ascuţit,  pe alocuri brutal învăluie totul: ”M-am rugat pentru râs, pentru o viaţă fără foame. Mi s-a răspuns cu paradoxuri. Rămâne o enigmă cum s-a întâmplat că m-am născut zâmbind” (pag.12).

Mister la tot pasul, simbolistică, superstiţie, rafale de verbe şi/sau acţiuni – care imprimă textului un aer dinamic, viu – sunt câteva dintre elementele presărate fără zgârcenie în cartea lui Okri.

“O bufniţă a zburat la înălţime mică deasupra capului.”

“Un spirit rău cu aripi albe plutea în apropierea geamului. Am clipit din nou şi am văzut un spirit cu opt degete şi un singur ochi care zvâcnea. Altul, în uniformă de poliţist, avea un picior amputat. Înfulecă mâncarea cu mâinile pătate de sânge (…) o fantomă, care exista doar sub forma unei perechi de picioare albe ca laptele, se legăna pe capul femeii. Un homuluncus care arată ca o plantă galbenă dansa pe mâncare.”

Am ascultat toate zgomotele casei. Erau voci peste tot. Am auzit aerul şoptind(…) . Întunericul a umplut camera. Forme se mişcau prin întuneric. Am văzut creaturi galbene rotindu-se(…)”

Mai este loc aici şi pentru frumos, pentru dragoste sau speranţă? – va întrebaţi poate.

Este. Numai că ele pot fi înfăţişate în forme şi zone la care nu v-aţi fi aşteptat.

Ce ar putea creşte valoros între sărăcie, mizerie, praf, superstiţie şi confuzie? Sufletul curat şi inocent al copilului, care îşi iubeşte necondiţionat şi tatăl –  care se îmbată des –  şi mama –  care oscilează între luptă şi resemnare.

Ben Okri (n. 1959, Lagos, Nigeria) este unul dintre “cei mai importanţi şi mai premiaţi autori contemporani”. Primii şapte ani din viaţă îi trăieşte în Londra, cu prilejul studiilor de drept ale tatălui. Urmează şcoală primară în oraşul natal. Adolescenţa îi este influenţată semnificativ de războiul civil prin care trece ţara între anii 1967-1970. Studiază şi profesează în domeniile literar şi jurnalistic.

Debutează literar cu Flowers and Swadows (1980) care îi aduce un post de editor şi o colaborare cu BBC. Continuă să publice şi să obţină premii şi distincţii semnificative.

Aceia dintre voi care îmi cunosc măcar puţin activitatea ştiu déja că Okri nu este genul meu de scriitor şi nici romanul. Dar asta nu înseamnă că nu îi recunosc talentul scriitoricesc, fantezia debordantă, capacitatea de a sugera, de a smulge din cotidian şi de a plasa în alt univers spaţio-temporal.

Ce veţi găsi aici deci?

O poveste fantastică în care mintea oscilează mereu între realitate şi fantezie. Scene care electrizează mintea, despre ritualuri, fantome, voci.

O poveste aparte, despre un akibu (copil-spirit) care moare şi renaşte de fiecare dată din aceeaşi Mamă. Prin ochii lui vedem lupta pentru supravieţuire, alegerile, climatul social-politic al unei ţări supuse schimbării brutale.

Azaro, copilul-spirit, uimeşte prin multe. Alege viaţa – de dragul Mamei –  în ciuda pactului făcut cu fraţii într-o lume unde i-ar fi mai simplu, mai puţin dureros şi asumându-şi compania halucinantă a acestora, care se luptă să-l aducă înapoi; nu se sperie uşor, nu renunţă.

Este vârsta hoinăritului, aşa că el descoperă, observă, înregistrează tot felul de locuri şi scene; în peisaj apare destul de des bizara dna Koto cu ritualuri ciudate şi al său bar, magnet pentru indivizi care se îmbată şi pornesc nu de puţine ori bătăi violente.

Unde duce Drumul  înfometat? rămâne desigur să descoperiţi singuri…

NOTĂ: 9 – pentru reprezentarea genului

Autor: Adelina

8 COMMENTS

  1. Pare un roman greu de digerat…
    Recenzia e foarte interesanta. Mi ar placea sa citesc si eu cartea, intrucat este o noutate pentru mine genul.

Leave a Reply