Duel poetic-Drumul&Esti tu?

Duel poetic-Drumul&Esti tu?

by -
4

Duel poetic-Drumul&Eşti tu?

Drumul
Tărchilă Nina

tot noapte-i pe drumul ce duce-nspre tine,
tot pietre îmi sângeră talpa mereu
şi-o iarbă amară mi-adulmecă firea
cu cât mai tăcut curgi în sângele meu.
ploi albe de lună sting jarul din stele
şi şerpuie-un somn de vis dezbrăcat,
pe drumul acesta dintre mine şi tine
ceva n-a venit sau poate-a plecat,
ceva nu se naşte şi stăruie-n mugur
mâncat de rugină, ursit a risipă…
te uit într-un cântec, te-ngrop sub o pleoapă
şi fără răspunsuri mi-e noapte şi frică.
închide fereastra şi ţine-mă-n braţe,
mai toarnă-mi în suflet din pacea de tine
şi ferecă poarta să nu intre noaptea
adânc până-n inimi … fii cel care vine,
fii cel ce-mi presară lumină pe cale
să nasc dimineţi în braţele tale!

Ești tu?
Daniel Vișan-Dimitriu

Nu știu cum ai făcut, ce mi-ai trimis,
de m-am oprit pe loc și te-am privit
cu ochii mari, încremenit, uimit,
căci nu puteam să cred: erai un vis?

Veniseși din legende, dintr-un mit,
să îmi transformi cuvintele în vers,
să îmi oprești plictisitorul mers
și să-mi trimiți mesajul: “Ești iubit!”?

Sau chiar erai iubirea ce-o aștept,
aceea pentru care-s pregătit
să umplu locul gol ce-l am în piept?

Ești, oare, tu, aceea ce-am iubit
în viețile în care, pe nedrept,
am fost îndepărtat și pedepsit?

Verdict?

4 COMMENTS

  1. Ca de obicei Arci tu ne provoci ;) . Ambele poezii sunt frumoase iar din partea mea egalitate :)

Leave a Reply