Duel poetic: Intrebare de lumina&Dimineata luminii

Duel poetic: Intrebare de lumina&Dimineata luminii

by -
5

Duel poetic: Întrebare de lumină&Dimineaţa luminii

Întrebare de lumină
Amalia Năcrin

 

Ce să fac cu lumina din cer?

S-o sting din lampadar când suflă vântul

sau să mă ofer

clipă de clipă cu niște lampioane?

Și de-ar crăpa de foame

în fulgere mascate,

lumina…

nu s-ar răstălmăci în prune coapte

peste noapte!

Mai degrabă ar ploua cu struguri acrii

să-mi sterpezească zilele din lacrimi.

Ce să fac eu cu copacul ei?

Cu un prun holtei

și cu vână vineție ?

Iacătă tentație de neam-prost!

De-ăla-mi trebuie mie?

Mă uit și-mi număr câte în lună și în stele,

stau cu mâinile benoclate-n jos,

pe lângă zdreanța albă ce deșirată curge peste ele,

fac tăvălug cu părul înțesat de norii ca năluca

și-l ciufulesc adesea,

nori ciudați și ofticați…

lăsați-mi-l lăieț, pe umeri,

ce difuzați, ce-o-mprăștiați,

sunt doar o descentrată,

doar nu-s dusă cu pluta!

Eu,

tot colo-șa pe piedestal

să-i urc luminii umbra mea,

cu aripi ,

cu cangrene la copitele de cal,

cu rugămintea-n ochii,ce special

nu mi i-am amintit

să nu le dea cu nostalgie și iubit

vreun neica-nimeni,

ca și mine,

vreun antipatic luat din anticariat,

demodat,

și el un dezlânat întru păcat,

vreun scelerat întru iubit.

 

Dimineaţa luminii
Daniel Irimescu (Daniel Dac)

Las frageda lumină să vorbească

La-ngemănarea dimineților târzii,

Când roua-n tihnă prinde să-nvelească

Candoarea pașilor curați, din zori de zi.

 

Tălpile-mi sărut pământul dezvelit

Și-l simt cum măngâie picioarele domol,

Cu fiecare pas, respir, la nesfârșit

Aroma vieții pătrunzându-mi trupul gol.

 

Mă prind cu mâinile de-un colț de răsărit

Și-l strâng în palmele căuș, ca să îl sorb,

Să nu se piardă niciun strop de infinit

Când însetat de el mă pierd, de orb.

 

Pătrund prin stropi care aștern pe flori

Din nesfârșita curgere-n milenii,

Esența cerului, în armonii de viori,

Din minunata odă a Iubirii!

 

Adânc coboară-n fiecare por

Trezind în taină ochiul adormit,

De-ntunecimi ce parcă pun zăpor,

În asfințituri care ne-au zorit.

 

Pierdută într-un răsărit de noapte

Eterna-mi pleoapă-a  nemuririi,

Se zbate-n chipul fiecărei șoapte

Din nesfârșita dimineață a Luminii!

 Părerea voastră?

 

5 COMMENTS

Leave a Reply