Duel poetic:Iluzia identitatii & Sa nu te simti niciodata singur

Duel poetic:Iluzia identitatii & Sa nu te simti niciodata singur

by -
4

Duel poetic: Iluzia identităţii & Să nu te simţi niciodată singur

Iluzia identităţii
Mihaela Popescu

Stau singur

Într-un vagon obscure

Rămas gol

Îmi dau ocol

Mă privesc

Mă pierd

Mă regăsesc

Binevoitor măsor

O mână de amator

Trasând o linie imaginară

Graniță neclară

Între mine adevăr

Până la mine minciună

Totul dimpreună

Strașnică furtună

Apoi cu teamă

Mă-nconjor

Compensator

Aștept să mă limpezesc

Clar să-mi întrezăresc

Realitatea ficțiunii

Despre mine

Personajul

Mirajul

Bruiajul

Unei proiecții caudate

Neterminate

Strivite fereastrei

Unui vagon obscur

Rămas gol

Pierdut atol

Într-un ocean secat

De sinceritate

Mesaj abandonat

Cu abilitate

În cutia amintirilor

În numele clipelor

Strânse cu regularitate

De-o mână de amator

Într-un glob transparent

Numit apparent

Identitate.

Să nu te simţi niciodată singur (Le mage)
Mihai Gavrilescu

 

Zilele de toamnă te trezesc
cu stetoscopul în urechi
ca să-şi acordeze căderile frunzelor
la ritmul bătăilor tale de inimă.
Fiecare dimineaţă e la fel.

Îţi bei ceaiul în aceeaşi cameră,
pe acelaşi scaun,
din aceeaşi ceaşcă,
doar felul în care amesteci mierea
cu linguriţa pare că are de fiecare dată
un altfel de sens.
Sau poate vrei să-ţi dea şi ţie un alt sens.
Îţi părăseşti apartamentul de bloc,
laşi nişte paturi dezvelite şi goale
o canapea de mult neaşezată
și o mobilă suferind de amnezia
ieri-ului prăfuit.
Te leagă un “nu ştiu ce” de ele,
parcă nu ai vrea să le laşi singure
Sau poate nu vrei
să rămâi tu singur.
Iei acelaşi autobuz, dai peste aceleaşi feţe
ele beau cafea, se vede în cearcănele
lipite de toamnă ca nişte plasturi cu umbre
sub ochii lor.
“Miroase a toamnă!” îşi spune o bătrână
cerşindu-şi zilele oamenilor.
Tu nu o auzi, nu zâmbeşti, te prefaci iritat
te grăbeşti spre acelaşi birou
în care îţi vinzi zilele
pe care ai fi putut
să le dai de pomană
celor care încă mai ştiu
de ce îngălbenesc frunzele.
Te întorci acasă, e seară,
te amesteci cu mulţimea de nimeni
care înţeleg la fel de puţin ca tine
de ce-i părăsesc păsările.
Te crezi diferit privindu-i insistent
pentru că ei beau cafea şi tu ceai.
Încerci cheia de două ori în uşă
nici casa nu te mai vrea,
covoarele te aşteaptă întinse;
oricât de tare le-ai călca
te privesc indiferent;
patul e nefăcut şi rece;
te cuibăreşti în plapumă,
nu vrei şi tu cearcăne ca ceilalţi,
te culci devreme
și transformi azi-ul în ieri
uitându-l la încuierea pleoapelor.

Şi poate totul ar fi fost altfel
dacă ai şti că într-un alt colţ de lume
cineva ascultă la un pick-up vechi
în fiecare noapte,
când Bucureştiul adoarme,
bătăile tale de inimă
încercând să-şi acordeze
visul la ele.

 

Sursa foto: thechive.com-pinterest

 

SIMILAR ARTICLES

4 COMMENTS

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro