Dulce răzbunare de Joe Abercrombie-Editura Nemira-recenzie

Dulce răzbunare, de Joe Abercrombie-Editura Nemira-recenzie

Editura Nemira
Colecția Nautilus
Data apariției: 2017
Titlul original: Best Served Cold
Traducere: Ruxandra Toma
Număr de pagini: 808

  Joe Abercrombie ne readuce în universul seriei Prima Lege, deschis de excepționala trilogie, conținând titlurile: Tăişul sabiei, Fără îndurare, Puterea armelor.

   Dulce răzbunare este un roman de sine stătător, ce teoretic ar putea fi citit separat și fără parcurgerea volumelor anterioare, dar eu, unul, aș recomanda abordarea lor în ordinea publicării, pentru a nu se pierde nimic din satisfacția reîntâlnirii cu personaje cunoscute în alte circumstanțe și pentru a fi savurate complet referirile la aventuri mai vechi prin care unii protagoniști ai poveștii de-acum au trecut deja împreună.

  Această, practic, a patra parte a seriei are geografie, populație și compoziție diferite față de celelalte volume din ciclu. Acțiunea se petrece cam la trei ani distanță, pe alt continent, în Styria, într-o regiune încă neexplorată literar, dar reapar figuri știute de cei familiarizați cu  lumea lui Abercrombie, chiar dacă ele aveau un rol secundar în precedentele menționări, aici devenind mult mai importante.

   Protagonista nou-nouță este însă mercenara Monzcarro Murcatto, alintată cu afecțiune Monza și cu mai puțină afecțiune Șerpoaica din Talins sau Măcelăreasa de la Caprile, o anti-eroină în genul aproape clasicizat al anti-eroilor abercrombieni, pe care, în pofida faptelor sale sinistre, ajungi totuși să o îndrăgești.

   Debutul romanului, cu Monza general-căpitan al Companiei de mercenari O mie de Săbii, întorcându-se victorioasă din bătălie și tachinându-se binedispusă cu fratele ei, înainte de a da raportul Marelui Duce Orso, angajatorul lor, mi-a amintit de începutul zăpăcitor al unui episod din Urzeala Tronurilor, când mulți omuleți fericiți dintr-o comunitate pacifistă lucrau cu spor și optimism la ridicarea unui templu. Primul instinct a fost să apăs pe telecomandă ca să verific dacă sunt pe HBO și nu pe HBO2 sau 3, aterizat în alt serial. Apoi, după confirmarea că este chiar începutul unui nou episod GoT, previziunea inevitabilă: „Vaaai, toți amărâții ăștia o să sfârșească masacrați! Sunt prea veseli și fără griji pentru Cele Șapte Regate.” Exact aceeași stare mi-au creat-o cei doi frați simpatici și glumeți intrând în citadela lordului lor, ca să-și anunțe noua izbândă într-o dimineață în care:

„Răsăritul de soare avea culoarea sângelui infectat.”

   Doar propoziția asta reprezintă ea însăși spoiler major pentru cunoscătorii stilului lui Abercrombie, care vor suspecta imediat urmarea sau, oricum, un avertisment strecurat ghiduș, pentru cei într-atât de plini de încredere în natura umană, încât nu ar presimți nimic din ce va să vină.

   Tânăra războinică și fratele ei, Benna, mai degrabă un caracter nonviolent și orientat înspre partea administrativă a afacerii comune, sunt măcelăriți fără milă și inutil de către Marele Duce Orso, ce-i tocmise pentru a-i purta războaiele contra altor cetăți, pe care, de altfel, datorită talentaților lui mercenari, e pe cale să le câștige. Teama angajatorului lor era însă că prea marea popularitate a mereu victorioasei Monza să nu-i aducă acesteia în cap ideea de a prelua ea direct puterea asupra teritoriilor pe care le cucerea, luând pur și simplu locul Ducelui, care nu avea nici el vreo mare legitimitate istorică, primindu-și rangul în urma unui gest îndrăzneț asemănător al tatălui său. O acțiune preventivă din punctul de vedere al celor ce o înfăptuiau, o trădare vicioasă, ilogică și infamă, pentru Monza – astfel a părut atacul nemilos și neașteptat asupra fraților Murcatto.

   Cumva, femeia reușește să scape. Lovită, cvasi-strangulată, desfigurată, spintecată, ologită, cu fratele ucis, distrusă fizic și psihic, este salvată și îndreptată încet-încet înspre recuperare. Una incompletă, îndulcită doar de efectul anesteziant al drogurilor creatoare de dependență, dar un prim pas strâmb pe  drumul pe care doar setea de răzbunare o mai poate menține. O Glokta în variantă feminină și cu toată ura canalizată spre un scop precis.

   Pentru a-și putea duce la îndeplinire răzbunarea împotriva tuturor celor implicați în bestialul atac, Monza își finanțează propria echipa de comando, folosind comorile unui bogătaș pe care ea și Benna le-au sustras de la împărțeală după cucerirea orașului său asediat. În această trupă de șoc puteți întâlni personaje secundare cunoscute ale trilogiei, pe care vă veți bucura să le descoperiți aici în roluri mai ample, cât și unele figuri noi, nu mai puțin fascinante, fiecare dintre cei șapte membri ai echipei, având o poveste de viață captivantă și o personalitate extrem de complexă.

Ei sunt:

  Caul Fiori (-îți-dau), tânărul barbar nordic înrolat în trupele Copoiului și țintind odată răzbunarea împotriva lui Logen Nouădegete – cel care i-a ucis fratele -, acum emigrat în Styria, dorind să-și schimbe viața, căutând un restart cât mai departe de ciclul fără sfârșit al violenței din Nord. Foarte ușor empatizabil cu dorința de răzbunare a Monzei și lesne rătăcibil în dubii existențiale.

   Prietenosul, un fost condamnat, care și-a format experiența de viață și asociațiile de idei la Fereală. Vânjos, puternic, combatant feroce și cu o obsesie autistă pentru numere. Un fel de Rain Man pe steroizi, care pare că s-ar simți mult mai fericit întors înapoi în închisoare.

   Shylo Vitari este Practiciana cu părul roșu țepos, suplă și letală, care ne-a impresionat în trilogie prin talentele ei de luptătoare cu lanțul și lamele, dar și prin priceperea în manevre manipulatoare de orice soi. Poate singura cu scop generos în tot ceea ce face, comparativ cu justificările doar pe jumătate convingătoare ale celorlalți, fiind mama a trei copii cărora trebuie să le asigure traiul. O regăsim în acest supliment al trilogiei în postura de informator și lefegiu independent.

   Nicomo Cosca, fostul erou de conjunctură ce a ajutat Dagoska să reziste sub asediul gurkhienilor, acum doar un ex-mercenar bețiv, decăzut, căruia i se mai dă o șansă să se dovedească la fel de capabil cum era odată, înainte de a se abandona patimii băuturii. Luptând în campanii din toată lumea, cu un remarcabil succes, deși mereu total lipsit de lealitate sau onoare, acum trebuie să demonstreze că mai poate fi și altceva decât un burduf plin de vin și lăudăroșenie despre vremurile trecute.

   Castor Morveer este un reputat maestru al otrăvurilor, răbdător, imaginativ, dar și un pic hăbăuc uneori, ceea ce nu ajută preciziei cerute de meseria sa, iar Day este juna și foarte cinica lui asistentă.

   Motivațiile acestui grup fistichiu sunt chiar mai puțin admirabile decât ale Monzei – a cărei sete de revanșă măcar poate fi înnobilată de spiritul de dreptate – în principal, mercantile și aproape lipsite de orice iz de moralitate. Rar poți afirma că aceste scursuri de strânsură sunt de partea binelui care luptă cu răul, și atunci, numai din pură întâmplare. Nici umbră de eroi de operetă, mereu pozitivi, în universul Primei Legi.

   Toate personajele sunt foarte bine conturate psihologic, surprinse în devenire, cu istoria proprie și-n evoluția lor, influențate de noile încercări prin care trec.

   Narațiunea se configurează liniar, dar secvențial, adunând perspectivele fiecăruia dintre acești șapte magnifici răzbunători, cu continuitatea întreruptă doar de scurte flash-back-uri punctând trecutul definitoriu, în special al Monzei, în jurul revanșei căreia gravitează acum toți.

   Scriitorul nu renunță deloc, pe tot parcursul romanului, la ideea de a alterna situațiile de aparent calm sau relaxare amuzată, cu neașteptate lovituri de teatru, atacuri neprevăzute sau trădări nebănuite. Iar cum, mereu, astfel de momente explozive sfârșesc în moarte, sânge și durere crâncenă – redate aproape clinic, aș recomanda volumul, în primul rând unui public adult și nu prea ușor impresionabil de violența intensă din măcelurile realiste înfăptuite de războinici sanguinari.

   Dacă pentru celelalte romane ale seriei nu găseam comparații decât, eventual, în Cântec de Gheață și Foc al lui Martin… După schimbarea de registru care ne aduce în Styria (un fel de Italie renascentistă a micilor orașe-state medievale belicoase, loc de întâlnire al călătorilor din toate imperiile și creuzet al influențelor culturale din toate punctele cardinale) și ne înscrie pe calea neguroasă a unei răzbunări înfăptuite cu orice preț, analogiile ce se nasc sunt cu cărți celebre având același subiect sau cu alte lumi fantasy asemănătoare.

   Oricine a citit Contele de Monte Cristo și l-ar fi dorit pe erou mai rapid, mai hotărât și mai sadic, când a scăpat din închisoare, va avea satisfacții produse de firul epic din Dulce răzbunare. Cititorii care au apreciat duologia Banda celor Șase Ciori, dar ar fi vrut ca ea să nu se încadreze la Young Adult, vor da piept din plin cu realismul scelerat al adulților puși pe pedepsire în același sistem de echipă. Cei, probabil, foarte puțini care au descoperit romanele din saga Ticălosul Gentilom, vor găsi extaziați o altă ticăloasă și mai negentiloamă, printre înfruntări, uneltiri sau planuri de luptă mai spectaculoase decât cele din volumul preferat până acum.

   Un fantasy cu foarte puțin fantastic, în afara celui strict geografic, cu multă psihologie și efecte de thriller, trădări, ambuscade, lupte, războaie și povești malformate de dragoste.

   Titlul original în limba engleză, Best Served Cold, vine așa cum ne-a obișnuit Abercrombie, de la o butadă cu iz istoric : „Revenge is a dish best served cold” / Răzbunarea este preferabil a fi consumată la rece.

Cartea Dulce răzbunare, de Joe Abercrombie poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Surse foto: Pinterst, ImDb