Dupa ce ne-am certat-de Anna Todd-Editura Trei

Dupa ce ne-am certat-de Anna Todd-Editura Trei

,,Ştiu că eşti mânioasă şi dezamăgită de faptele mele, şi asta mă ucide. În loc să inventez scuze în felul ăsta, o să-ţi povestesc despre mine, despre acela pe care nu l-ai cunoscut niciodată. "

După ce ne-am certat de Anna Todd-recenzie

Titlul original: After We Collided
Editura Trei
Traducere: Oana Dușmănescu
Anul apariției: 2015
Nr. pagini: 731

Seria After 1. După ce ne-am întâlnit (After-2014), 2. După ce ne-am certat (After We Collided -2014), 3. După ce ne-am îndrăgostit(After We Fell-2014), 4.  După ce ne-am găsit fericirea (After Ever Happy -2015)

Dacă la primul volum, am citit la foc automat, de data aceasta impactul a fost acelaşi, deşi a trebuit să am un moment de reculegere. Toate veştile apărute avalanşă, în special cele negative, dar şi perioada de trecere către mai bine, m-au enervat şi m-au bulversat într-un mod plăcut, încât timp de două sute de pagini aproape că nu am respirat normal.
Probabil aţi trăit senzaţia de neputinţă atunci când starea se schimbă radical, dar Anna Todd este o maestră a scenariilor inedite care pune cititorii în situaţii imposibil de imaginat.
Nici într-o 100 de ani nu îmi puteam imagina că Hardin ar putea face o asemenea nebunie care să mă enerveze şi să se petreacă fix în ultimele pagini din cartea După ce ne-am întâlnit. Dragostea lui necondiţionată, micile gesturi contradictorii au făcut ca finalul să pice ca o lovitură sub centură. Cine ar fi crezut o secundă că el ar face un pariu cu gaşca lui de prieteni, iar la final să le dea detalii despre intimităţile făcute cu Tessa, iubita lui … pentru nişte bani.
Şocul este atât de puternic, încât Hardin nu ştie ce să facă, cum să cerşească iertare, dar ea fuge de tot ce se petrece, de el şi de prietenii lui intriganţi. Plânge, se căieşte, regretă, dar în acelaşi timp îl iubeşte foarte mult. Ce lucru invizibil ar putea să-i spele păcatele? Nici măcar perseverenţa, discuţiile insistente sau telefoanele disperate, nu o pot determina să se răzgândească. Doar că dragostea nu poate dispărea definitiv, ea persistă şi îi macină pe amândoi clipă de clipă.

Pare greu de crezut, dar Hardin prin felul său de a fi este o persoană imposibilă, singur se declară dificil şi greu de abordat, numai că timp de câteva sute de pagini am trăit cu impresia că pentru Tessa ar putea fi altceva. Chiar şi aşa cartea este o adevărată încântare, trăieşti totul la maxim, urăşti, iubeşti, te enervezi şi tot aşa, o continuă nebunie literară. Dacă vei avea răbdare să parcurgi pas cu pas şi să înţelegi ce se petrece, Hardin Scott ar putea fi chiar şi pentru o perioadă mică, mai putin rău, mai puţin bădăran, mai putin egoist, ar putea fi doar el, un tânăr iubitor, înţelegător şi pasionat de cărţi clasice. De-a dreptul ieşit din comun sunt acele pasaje ale lui Hardin când merge să ceară sfaturi de la familia pe care nu o suporta şi benevol îl va ajuta Landon, fratele vitreg. Îi va spune unde a greşit şi ce ar putea să repare. Chiar dacă nu urlă pentru toată lumea, el chiar este altfel, iar felul acesta controversat, el şi ea, Tessa şi Hardin sunt yin şi yang, atât de diferiţi şi totuşi se potrivesc foarte bine.
Dintre toate secvenţele petrecute în acest volum, trebuie să vă atrag atenţia asupra călătoriei de afaceri la Seattle a Tessei împreună cu domnul Christian Vance de la companie, Kimberly şi Trevor. Pe lângă problemele de rezolvat, vor şi fi destule clipe pentru distracţie. Numai că alcoolul i se urcă la cap, iar Tessa depăşeşte măsura, chiar dacă este foarte supărată pe Hardin şi se declară despărţiti, ea alege să îl sune. Este atât de intrigat de starea ei de euforie, dar şi îngrijorat, încât decide să îi facă o vizită la hotel. Singura problemă este că o găseşte în cameră cu Trevor … într-o ipostază care ar putea să dea de bănuit, mai ales unui actual/fost iubit. Gelozia, pasiunea şi discuţiile condimentate vor face diferenţa, iar de data aceasta Hardin se va strădui să fie altfel.

AfterRelaţia noastră sau ce mai e şi asta s-a schimbat complet într-o singură noapte. Am devenit brusc tot ce mi-era frică să nu devin, iar ea deţine controlul suprem asupra mea. Poate să mă facă cel mai fericit om de pe pământ sau mă poate zdrobi cu un singur cuvânt.

Şi se vor întâmpla destul de multe, dar emoţionant(pentru mine) a fost alegerea lui Hardin de a fi diferit, de a-i arăta iubitei sale că şi el poate face la fel ca Darcy, din Mândrie şi prejudecată şi îi scrie o scrisoare. Este destul de lungă, dar am extras o mică parte scrisă către Tessa.

Ştiu că am făcut  foarte multe lucruri urâte şi că nu te merit în niciun fel, dar te rog-nu, te implor-să priveşti dincolo de lucrurile pe care le-am făcut. Ştiu că pretind foarte mult de la tine, întotdeauna, şi îmi cer scuze din nou pentru asta. Dacă aş putea să şterg cu buretele, aş face-o. Ştiu că eşti mânioasă şi dezamăgită de faptele mele, şi asta mă ucide. În loc să inventez scuze în felul ăsta, o să-ţi povestesc despre mine, despre acela pe care nu l-ai cunoscut niciodată. “

Cum se vor desfăşura evenimentele şi cum va ajunge să se ierte pentru greşelile reciproce care vor interveni pe parcurs, vor fi demne de savurat. Cert este că Tessa are aproape pe Landon, cel mai bun prieten, familia lui Hardin, tatăl şi mama vitregă a acestuia, pe Trevor-admiratorul ei, Kimberly-o bună prietenă, în timp ce mama sa, va fi în continuare distantă şi pusă pe ceartă. Nu contează interesele singurului său copil, ea este şi rămâne părinte şi factor de decizie. Aceste picanterii o vor determina pe Tessa să aleagă singurătatea, să stea la hotel, o parte din sărbătorile de iarnă şi chiar să petreacă ziua de naştere singură. Atunci când alergi după ceva, trebuie să te gândeşti bine, iar ea chiar are la ce se gândi.

De data aceasta După ce ne-am certat este la fel de înflăcărată, pasională şi se menţine cea mai enervantă carte. Mi-a plăcut foarte mult şi abia aştept să citesc şi restul. Seria After m-a determinat să îmi regândesc topurile personale şi să o declar preferata mea. Dacă veţi îndrăzni să ascultaţi vocea inimii şi să citiţi tot ce aşternut pe hârtie Anna Todd, atunci veţi înţelege de ce zâmbetul meu este mereu în floare atunci când discut despre al ei Hardin, dar mai ales de ce ascult One Direction aproape zi de zi.

Diverta

Cartea După ce ne-am certat de Anna Todd este oferită pentru recenzie de Diverta. Cartea poate fi comandată de pe site-ul www.dol.ro. Activitatea magazinului online şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de facebook. Dacă vă doriţi diversitate, puteţi urmări blogul cu recenzii despre produse www.clubdiverta.ro

Autor: Mili

Review overview
5
****Drăgan Milica (Mili)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri*** Îmi place să cred că sunt câte puţin din fiecare şi mă pot adapta din mers dacă trebuie să realizez ceva. Sunt o romantică incurabilă, iubesc să citesc şi să realizez obiecte handmade. Ador îngheţata, muzica ritmată, comediile romantice şi glumele nesărate. Zi de zi apreciez cât de frumos se transformă viaţa şi sunt bucuroasă că s-a născut proiectul Literatură pe tocuri. Aici poţi fi tot ce vrei, trebuie doar să vrei.

11 COMMENTS

  1. O recenzie super tentanta! Am ambele carti, necitite inca, si imi propusesem sa astept sa apara toata seria sa o citesc o data. Recenzia ta m-a pus pe jar, asa ca nu cred ca mai am rabdare, le iau la citit cat mai repede.

  2. O recenzie tentanta! Am cartea, pe prima de asemenea, dar nu ma grăbesc sa le citesc…astept toata seria…

  3. Ma tentezi din nou Mili! Nu am decat prima carte, necitita inca, sper sa ii vina randul cat mai repede si intre timp sa mi-o iau si pe a doua. Frumoasa recenzie, cred ca imi va placea si cartea foarte mult!

  4. Trebuie sa cititi, este faina. Tyna, Ella sa stiti ca va fi pe placul vostru. Garantez, nu de alta, dar este hot. Geo-daca ai rabdare, atunci este foarte fain. Din pacate eu nu rezist.
    Nicol sa stii ca este enervant de simpatica. Totul este intr-un rtim alert. Iti vine sa ii iubesti si sa ii urasti, dar merita.

  5. Daca nu mi-ai fi spus anumite lucruri care ma interesau, eram tentata sa fug de Todd. Fug de emotii puternice! Fibrilatii si adrenalina in doze greu de suportat ! Sunt cateva autoare care ma fac sa alerg parca printre file. Am banuiala ca si Todd va face acelasi lucru cu mine. Multumesc Mili pentru tentatie!

  6. Superba recenzia, bravo! Eu am citit cartea si pot sa confirm ca intr-adevar m-a tinut cu sufletul la gura fiecare cuvant citit. Am trecut prin toate starile posibile, la fel ca si in primul volum. Hardin este atat de complicat, incat nu ai cum sa-l intelegi niciodata, nici macar atunci cand citesti pasajele din perspectiva lui.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro