Elantris de Brandon Sanderson- orasul pierdut al zeilor

Elantris de Brandon Sanderson- orasul pierdut al zeilor

by -
16

" De ce ai avea nevoie de o zeitate nevăzută când ai în faţă zei adevăraţi?"

Elantris, de Brandon Sanderson- oraşul pierdut al zeilor

Titlu original: Elantris

Editura: Paladin

Colecţia: Fantasy Masters

An apariţie: 2016

Număr pagini: 740

Traducere din limba engleză de Iulia Dromereschi

recenzie

  Elantris a fost pentru mine … o altă cărămidă greu de cărat în geantă şi dificil de depozitat din cauza copertei pe fond alb ( e „murdăribilă” aşa că a trebuit să verific fiecare suprafaţă pe care am pus cartea). Aveam un fel de groază când am început lectura. Mă oripilam la gândul că mă voi lupta din nou cu descrierile interminabile ale lui Sanderson şi mi-am tot repetat că sunt sadică de am ales să citesc un alt roman de-al lui. În fine … am zis să-i mai dau o şansă. Culmea e că a profitat de ea şi a reuşit să mă impresioneze cu povestea oraşului care păşeşte din lumină în întuneric şi care reuşeşte să renască dintr-o mână de cenuşă.

   Incontestabil, Brandon Sanderson are talent la scris. Lumile conturate de el, precum şi personajele sale sunt extrem de detaliate. Dacă în „Calea regilor”, m-au enervat descrierile lente, fără grabă, în timp ce lumea ardea în jur, în „Elantris” le-am găsit perfecte pentru că mi-au oferit detalii, nelăsându-mă să scap ceva din vedere. Deasemenea hărţile de la începutul romanului precum şi dicţionarul de simboluri de la sfârşitul poveştii sunt nu doar folositoare formării unor imagini de ansamblu, ci reuşesc să confere cărţii un aer mistic, un strop de magie şi iluzia capacităţii fantastice de a pune un pas în probabil cel care a fost „cel mai frumos oraş din lume”.

Elantris    De la un oraş-paradis în care totul este posibil, Elantrisul se prăbuşeşte ca blestemat şi este înghiţit de boală, purtând un stigmat demonic şi adăpostind între zidurile sale pe damnaţii atinşi de cumplita ciumă inexplicabilă.

    O atmosferă deprimantă domneşte peste cel numit odinioară „oraşul zeilor”. Din toată măreţia lui, Elantris este acum doar durere, urlete neputincioase, mirosuri pestilenţiale şi infinite tonuri de negru care dau locului un aspect pesimist şi grotesc.

      Trecerea de la strălucire magică la întuneric agonizant este descrisă cu măiestrie de autor care înfăţişează detaliat toată această decădere bruscă precum şi groaza instalată în oameni: atât cei torturaţi de damnare cât şi cei încă sănătoşi.

Elantris fusese frumos cândva. I se spunea oraşul zeilor, un loc plin de putere, strălucire şi magie.”

  De hidosul blestem al Shaodului este atins inclusiv prinţul Raoden – moştenitorul tronului Arelonului. Fără urmă de regret sau resentimente, tatăl său îl închide pe tânăr în oraşul-mormânt păstrând tăcerea ca şi cum s-ar fi ruşinat de groaznica năpastă şi anunţând public că prinţul s-a stins din viaţă datorită unei boli.harta 1

    Dincolo de zidurile cetăţii blestemate, Raoden cunoaşte Elantrisul aşa cum este de fapt la zece ani după ce fusese lovit de Reod ( numele blestemului): un tărâm al morţilor, al durerii eterne, al agoniei nesfârşite. Doar întuneric şi o permanentă groază ca durerea să nu crească în intensitate.

Raoden îşi atinse pieptul, cuprins de un frison.

– Nu-mi bate inima, zise el dezmeticindu-se.”

  Nimeni nu avea habar ce provocase cumplitul blestem, însă cert era că Reodul exista şi transforma oamenii în cadavre umblătoare, înnebunite de durere. Numai că prinţul Arelonului nu este sub nicio formă genul care să se dea bătut şi să renunţe acceptându-şi soarta. Cum timpul nu-i lipseşte, el începe să cerceteze magia Aonilor în arhivele ascunse ale Elantrisului. Ajutat de dulezul Gallon, Raoden nu doar supravieţuieşte în cetate, dar reuşeşte şi să îşi facă aliaţi şi să descopere secrete pe care nimeni nu s-a obosit vreodată să le afle.

Cu cât erai mai atent, cu atât mai mult timp reuşeai să-ţi păstrezi minţile întregi.”

Era greu de crezut că Elantris fusese cândva cel mai frumos oraş din Opelon, şi poate din întreaga lume.”

harta 2În afara cetăţii damnate, Sarene, logodnica lui Raoden şi prinţesa Teodiei, primeşte vestea macabră a morţii prinţului. Cum o clauză bizară a contractului prenupţial o transformă automat în soţia lui dacă acesta moare, Sarene se trezeşte văduvă înainte de a fi avut măcar ocazia să îşi cunoască soţul. Comportamentul deplasat al regelui din Arelon, evitarea discuţiilor şi absenţa durerii care ar fi trebuit să existe la moartea prinţului o şochează pe Sarene şi, în acelaşi timp, îi trezesc suspiciuni. Ce se întâmplase de fapt cu bărbatul care trebuia să îi devină soţ? Neputând sta departe de necazuri, prinţesa începe să caute răspunsuri pe cont propriu în vreme ce un război iminent ameninţă să distrugă alianţa plănuită între Teodia şi Arelon şi să impună o religie care ascunde mai multe decât lasă să se vadă.

– Am vorbit cu Raoden chiar înainte să părăsesc Teodia şi părea în regulă. Ceva e putred aici, Ashe, şi vreau să aflu ce.”

Auzise toată viaţa poveşti despre Elantris, despre magia pe care o avusese cândva acel loc şi despre creaturile monstruoase care-i bântuiau acum străzile. Nu conta cât de excentrice erau casele sau cât de bine arătau străzile: acel monument era dovada vie că nu totul era bine în Arelon.”

     Dincolo de dramele personale ale protagoniştilor, intrigile politice se ţes cu repeziciune, iar religia atât de disputată este pe cale de a fi impusă prin măcel de către o zeitate aparent însetată de sânge care nu se dă în lături de la a-şi transmite dorinţele printr-un profet. Pionii umani folosiţi sunt îndoctrinaţi foarte bine şi devin aproape fanatici în fervoarea lor de a fi pe plac divinităţii.

Avea trei luni la dispoziţie să schimbe structura religioasă a unei întregi culturi. Era o sarcină imensă, însă trebuia să reuşească.”

  Sanderson îşi poartă cititorii într-o călătorie în care misterul are un loc de cinste şi, pentru prima dată nu am fost fascinată de romance-ul poveştii ci am căutat să aflu secretul din spatele blestemului. Ce anume a transformat gloriosul oraş într-o groapă a monştrilor? Oare chiar au fost oamenii pedepsiţi pentru îndrăzneala lor de a se crede asemenea zeilor? Magia Aonilor este deasemenea o putere pe care Raoden o descoperă şi care uimeşte. Încet se conturează trecutul, iar prezentul devine o luptă pentru supravieţuire.

Părea că Elantrisul hotărâse să moară – o cetate sinucigaşă.”

    Pe un fundal ameninţător şi totodată fantastic, Sarene şi Raoden se vor regăsi dar are povestea lor un final fericit sau este supusă trădării? Personal, m-au captivat ambele personaje prin inteligenţa, perseverenţa şi curajul de care au dat dovadă pe tot parcursul romanului. Iar fascinantul Elantris … reuşeşte să atragă în tenebrele sale implorând parcă readucerea luminii pe străzile cuprinse de funingine şi măcinare ireversibilă.

    Magie combinată cu mister, un romance amestecat cu intrigi puternice, o goană permanent cronometrată pentru supravieţuire şi un secret care are forţa de a reînvia „oraşul zeilor” – „Elantris” este o aventură memorabilă, un fantasy captivant şi original , o operă care delectează cititorul până la finalul grandios.

     PS: Am făcut pace cu Sanderson! :)

Editura Paladin-logoCartea Elantris de Brandon Sanderson este oferită spre recenzie de către Editura Paladin. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto : 1

16 COMMENTS

  1. Imi pare rau dar pe mine nu ma atrage :(
    Oricum, cartile sau povestile axate foarte mult pe descrieri ma plictisesc. Degeaba povestea in sine este captivanta daca descrierile sunt interminabile. Poate ma insel, dar imi face impresia ca aceasta carte se incadreaza in aceasta categorie :)

    • Nu te inseli. Sanderson este omul descrierilor care te “fac de cap” :). Dar povestea asta este buna. Prima “intalnire” cu cartile autorului nu a fost nici la mine cu inimioare si floricele. Elantris a reusit insa sa stearga din dezamagirea initiala.

    • La inceput cam tremuram ca sa fiu sincera! :) Dar ulterior m-a prins povestea si m-am impacat cu Sanderson. :)

  2. Felicitari pentru recenzie. In general, imi plac cartile care contin subiecte legate de magie, dar aceasta nu prea ma atrage.

    • Nu este axata pe magie ci mai mult pe intriga. Magia este … un adjuvant in depistarea misterului.

  3. Uau! Dar ai avut ceva rabdare sa citesti atatea pagini! Eu nu stiu daca as putea. Poate, si din cauza genului, care nu ma prea prinde.

    • Eu nu am o problema cu nr paginilor de obicei. Daca povestea e ok … poate sa fie si mastodont. Acum mi-au venit in minte cartile din seria Fifty Shades care au si scris mic. :) Sau cele din seria After pe care o iubesc! :)

  4. Suna tare bine :) Eu am vazut cartea pe canalul de Yt al lui Oxy acum ceva timp. Pare super. Poate mi-o cumpar si eu :>

    • Eu nu prea am fost pasionata de Sanderson. N-am o intalnire prea placuta data trecuta. :) Dar acum si-a spalat pacatele cu Elantris. Cartea merita efortul de a trece prin 800 de pag.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro