Elogiul minciunii-de Patricia Melo-Editura Univers

Elogiul minciunii-de Patricia Melo-Editura Univers

by -
10

                                        Elogiul minciunii de Patricia MeloELOGIUL.MINCIUNII

Titlul original: Elogio da mentira
Editura: Univers
Colecția: Globus
Anul apariţiei: 2014
Traducere și note de: Anca Ferro
Număr pagini: 173
Gen: Polițist
Cotație Goodreads: 3,52

Jose Guber este un scriitor mediocru de romane polițiste. Lucrează la o editură unde este obligat să scrie câte un roman la două săptămâni, ceea ce diminuează vizibil calitatea cărților. Metoda sa favorită constă în copierea poveștilor autorilor celebri. Comic este că nici editorul său, nici publicul nu își dă seama că citește, de fapt, versiuni adaptate ale unor scrieri clasice. Cel puțin eu am identificat în lucrările sale Pisica neagră și Crimele din Rue Morgue ale lui Edgar Allan Poe și Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd de Agatha Christie. Până și personajul Hercule Poirot este păstrat cu aceeași descriere.

Documentându-se pentru un roman de-al său în privința veninului de șarpe, o cunoaște pe Fulvia Melissa, specialistă în herpetologie (ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul reptilelor), o femeie atrăgătoare care își iubește munca, implicit șerpii. Cei doi încep o relație clandestină, Fulvia fiind căsătorită. Ea îl convinge s-o ajute să-și omoare soțul.

Fără să-și dea seama, Jose ajunge să trăiască el însuși un roman polițist. „Fără slujbă, înnebunit după o femeie care creștea șerpi, așteptând să moară un tip, fără bani, fără nici o perspectivă și cu o mamă din ce în ce mai nebună în casă.”

Cum probabil v-ați dat seama din citat, Jose rămâne fără slujbă, ajungând, ulterior, să scrie cărți motivaționale, apoi mistice, pentru o editură. Își ia pseudonimul Joao Aroeira, pune poza fratelui său pe copertă, care decedase cu ceva timp în urmă, și are un succes enorm.

„Țara asta e un depozit de cretini, a spus Ingrid, care aștepta cu mine la recepție. Prostimea nu citește decât rahaturi, nimeni nu mai citește poezie, citesc <<Cucerirea succesului și a puterii>>.”

Pe lângă firul narativ, cartea scoate în evidență realitatea din industria publicării cărților: faptul că unii autori nu aduc nimic original, ci copiază unii după alții. „[…] toți copiază de la cineva, a spus el, tu copiezi de la Jequitiba, Jequitiba de la americani, americanii de la indieni, e un împrumut fără sfârșit.”

De asemenea, este ironizată importanța prea mare acordată cărților de dezvoltare personală și programare neurolingvistică în rezolvarea problemelor.

Este o carte cu umor, alternând mai multe planuri: viața profesională, cărțile pe care Jose le scrie, mama sa bolnavă mintal, cufundată într-un delir mistico-religios și mai ales, planul lui Jose și al Fulviei de a-l lichida pe soțul acesteia. Ce credeți? Le va reuși planul? Îl vor ucide pe acel om? Dacă da, vor scăpa sau vor fi prinși? Nu pot să vă dezvălui nimic, doar vă voi da un indiciu: „De inși uciși prin vicleșug și silnic/ Și-n tot acest sfârșit, de-o cursă-n care/ Căzut-au înșiși cei ce au întins-o.” (William Shakespeare – Hamlet, traducere de Ion Vianu). De ce ar introduce autoarea un asemenea citat rămâne să aflați.

Ce mi-a plăcut: umorul, faptul că ironizează importanța prea mare acordată cărților de dezvoltare personală și programare neurolingvistică. În ultimii ani, a avut loc o explozie a unor asemenea producții, oamenii crezând cu tărie că simpla lecturare a unei cărți le va schimba viața în bine. „Cum să ai mai multă încredere în tine”, „Cum să te înțelegi mai bine cu cei din jur” etc. Vă sună cunoscut? Pentru schimbare, este nevoie de un proces lung și anevoios, citirea unei cărți în acest sens poate ajuta puțin, dar nu este suficientă.

„Oamenilor le place să audă <<adevăruri>> pe care deja le cunosc. Și le place schimbarea pentru care nu trebuie să ridice nici un deget.”

„Cu corpul în poziție verticală, ochii închiși, umple-ți plămânii cu aer, mentalizează culoarea albastră și expiră aerul ca și cum ai imita sâsâitul unui șarpe, sssssssssssssssss”.

Ce nu mi-a plăcut: modul de structurare – cărții îi lipsesc liniile de dialog, astfel încât la un moment dat nu se știe cine ce spune. S-a strecurat și o mică greșeală în ceea ce privește numele unui personaj dintr-un roman de Agatha Christie: în loc de „ Roger Ackroyd”, apare „James Ackroyd”.

Citate:

„Tăcerea, spuneam în cartea mea, este o formă de dialog. Când nu știi ce să spui, mai bine taci. Ascultă.”

„Când simte frica de moarte, omul devine o ființă grețoasă […].”

„Nu mai există dragoste între noi, mi-ai spus ieri. Dar există un cadavru, și, atunci când e vorba de lucruri care leagă oamenii, un cadavru este la fel de eficient ca pasiunea.”

Despre autoare:

Patricia Melo este o scriitoare contemporană braziliană de romane, piese de teatru și scenarii de film. A primit mai multe premii: Jabuti (cel mai important premiu literar brazilian) în 2001, pentru romanul Inferno, Prix Deux Océans și Deutscher Krimi Preis pentru Ucigașul (O matador) în 1996, respectiv 1998.

 

Editura Univers

Cartea Elogiul minciunii de Patricia Melo a fost oferită pentru recenzie de către Editura Univers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan

Review overview
5

10 COMMENTS

  1. Multumesc Sorina! Imi place recenzia ta! In legatura cu lipsa liniutelor de dialog, aceeasi problema am avut si eu la Betibu de Claudia Pineiro. Uneori nu mai stiam cine vorbeste…Pacat,pentru ca povestea mi-a placut mult..

  2. “un cadavru este la fel de eficient ca pasiunea” – Doamne, cum suna citatul asta! :) Felicitari pentru recenzie. Mi-a placut cum ai prezentat cartea si am perceput-o drept un roman dinamic cu o doza de umor negru.

Leave a Reply