Era miezul noptii… si eu citeam „Ceasul fantasmelor” de Oliviu Craznic

Era miezul noptii… si eu citeam „Ceasul fantasmelor” de Oliviu Craznic

by -
18

Era miezul nopții… și eu citeam „Ceasul fantasmelor” de Oliviu Crâznic

Titlu: Ceasul Fantasmelor

Autor: Oliviu Crâznic

Editura: Crux Publishing

Număr pagini: 160

Anul: 2015

Coperta: Ionuț Bănuță

Editor: Andreea Sterea

Tehnoredactor: Olivian Saldinger

Nota: 10

Era miezul nopții… și eu citeam „Ceasul fantasmelor” de Oliviu Crâznic. Încă de la lăsarea serii, odată cu întunericul care câștigase lupta cu lumina zilei, am început să răsfoiesc paginile acestei cărți… pentru că nici un alt moment nu se asortează mai bine atmosferei fantasy, decât noaptea.

Născut în anul 1978, Oliviu Crâznic, consilier juridic și publicist, propulsează literatura română fantasy în topurile europene și nu numai. În anul 2010 publică romanul gotic „Și la sfârșit a rămas coșmarul”, după care publicul este încântat de alte povestiri și nuvelete. Pe lângă aprecierile publicului, Oliviu Crâznic se bucură și de recunoaștere internațională, astfel că în anul 2011 primește Premiul Galileo pentru cel mai bun volum al anului 2010 și Premiul Societății Europene de Science Fiction, Encouragement Award Eurocon 2012. Numele lui Oliviu Crâznic apare în antologii literare alături de George R.R. Martin, Paolo Bacigalupi și Ian R. MacLeod – nume cu rezonanță în literatura universală actuală.

Așa cum vă spuneam, era miezul nopții… și eu citeam…

După o scurtă prezentare realizată de către scriitorul și editorul Şerban Andrei Mazilu, am pătruns instant într-o lume fantastică, unde traiectoria intensității trăirilor pe care le are cititorul este una constantă și puternică. Nu există moment de respiro într-o astfel de lume, unde totul este atent descris de către autor, de parcă el însuși ar fi un personaj din locul și epoca povestirii sale.

Cartea este structurată în patru secțiuni. Prima, intitulată „Înainte de coşmar” cuprinde două povestiri: „Lenore Arras” şi „Pivniţele Palatului Charron”, scrieri cu un intens caracter gotic. Imaginile pe care autorul le redă cu măiestrie, bine construite cu ajutorul unui limbaj foarte atent ales, frapează încă de la început: „În frigul liniștit și funerar pe care nu îl simțeam, știam totuși că Dumnezeu se găsea plecat prea departe de noi pentru a-și mai bate capul cu mine. Iar Îngerul era deja mort.” Pe fondul acestei stări de deznădejde, luna își pierde strălucirea cu care suntem obișnuiți din alte genuri literare. Aici, în scenariul acesta întunecat, o găsim „plânsă, nătângă”, iar asta nu face decât să accentueze scenariul general. Faptul că scriitorul folosește persoana I-a, intensifică emoțiile pe care cititorul le trăiește, prin gândurile pe care le află: „…pupilele mele mureau în iris zi după zi. E drept, nu mai aveam nevoie de pupile pentru prea multă vreme”. Unul dintre cele mai impresionante motive întâlnite aici este cel al licantropiei (al transformării omului în lup):„Zeul Terorii are cap de leu, susțin barzii. În după-amiaza aceea târzie, finală, Zeul Terorii avea cap ca de lup”. Într-o astfel de luptă, „viitorul este numai și numai trecutul continuat”. Imaginile pe care autorul le construiește sunt inedite, fascinante, originale, menite să transpună cititorul exact în lumea rândurilor sale… și reușește foarte bine. „Un fulger stingher mi s-a așezat alb și neprihănit pe pupilă, deschizând lumi”.

A doua secțiune, cea care poartă și titlul cărții, intitulată „Ceasul fantasmelor” conține patru povestiri. „Însângerată, luna” este prima dintre ele și recunosc, preferata mea. Acțiunea se petrece în Transilvania, iar tema este un fel de reinterpretare a ielelor. Întâlnim aici pe „Fiica Lunii”, o ființă de o frumusețe răpitoare, care fură inimile celor care o privesc. „Vine aproape întotdeauna. Stă la lizieră și cheamă cu mișcările corpului, uneori și șoptește. Mulți merg. Câțiva rezistă. Oricum ar fi, ia din noi.” „Trecătoarea”, o povestire de dimensiuni mici, e despre războiul dacilor cu romanii, despre o înfruntare care are loc la trecătoarea lui Zalmoxis. Povestitorul face parte din tabăra romanilor: „Treizeci și șase de oameni eram și dacii erau numai doisprezece”. Finalul povestirii este unul care mie mi-a plăcut foarte mult. N-o să-l dezvălui, însă. Dacă din primele două povestiri am fi tentați să credem că autorul are ca preferință plasarea acțiunii în trecut, ei bine, în „Ellen Lee” dar şi în următoarea povestire a acestei secțiuni, „Spiriduşii albi”, acțiunea se petrece în zilele noastre. „Ellen Lee” e despre o casă bântuită și există detalii care-ți dau fiori… mai ales dacă este miezul nopții și tu citești. „Spiridușii albi” povestește despre un trib ascuns, iar stilul original pe care autorul îl folosește pentru alcătuirea imaginilor, este atât de fascinant, încât nu poți lăsa cartea din mână. Din măiestria cu care curge povestea, ai impresia că și tu ești unul din personaje. Simți frica… vezi pădurea, auzi inimile personajelor bătând. Un fior rece și ascuțit îți străbate corpul, ți-e frig și citești: „parcă m-am simțit, în sfârșit, mai în siguranță. Așa te simți întotdeauna când diavolul îți trimite gând rău.” Îți aduci aminte că pe copertă scrie „fantasy”, dar nu poți să ieși din carte… poate pentru că e miezul noapții… și tu citești.

Secţiunea a treia, denumită „Viitorul ieri şi azi”, ne poartă în lumi fantastice. Schiţa „Anna Lise” e despre momentul unei autopsii realizate în vederea identificării unui criminal. Finalul este surprinzător. „Tempus fugit” tratează tema timpului, pe care oamenii tehnologiei avansate intenționează să îl gestioneze pentru a beneficia de el așa cum doresc. „Fără îndoială, timpul fugea”. Din păcate, în această povestire, nelimitatul timp are limită și e pe cale să expire, de aici și dorința oamenilor de a face ceva ca să-l stocheze. „Imora” unde imaginația autorului se dovedește a fi una extrem de complexă, debutează aproape șocant: „Viitorul ne lasă întotdeauna singuri.”

Ultima secțiune, cea de-a patra, poartă titlul de „Întâlnire cu Ermengaarde” și cuprinde patru povestiri. Prima povestire, „Mascarada învinşilor” în care personajul Ermengaarde dezvăluie o întâmplare ivite ca urmare a unui conflict, întâmplare plină de suspans. În „Transport periculos” acțiunea se desfășoară la bordul unei nave spațiale, de unde se iau decizii și se duc negocieri cu extratereștrii, în vederea identificării unui canal de comunicare pașnică. „Edana Rose” este un monolog feminin, este povestea unei femei spusă chiar de ea însăși în fața publicului. E o poveste emoționantă prin sinceritatea cu care personajul își expune mărturisirea. „Domini Canes” este o povestire despre relația cu Dumnezeu. „Alternative?… Nici una. Resemnat, scot de la gât crucea sfințită, trec lănțișorul de fier peste gâtul sugrumat de rozariu…”.

Stilul atent, descriptiv și elaborat al autorului, scoate la suprafață o imaginație complexă, căreia i se atașează, asortându-i-se perfect, o documentare temeinică. Imaginile sunt atât de bine realizate, încât le vezi cu ochii minții și – mai mult decât atât – te vezi acolo, în lumea aceea fantastică, personaj al povveștii, trăind ceea ce trăiesc și ceilalți, simțind ceea ce simt și ceilalți… și toate acestea, pentru că este miezul nopții… și tu citești.

Dacă ar fi să-i dau o notă acestei cărți, i-aș da, cu siguranță 10. Este o carte lucrată, un rod al unei imaginații ample din care s-au născut scenarii inedite și povești inedite. E o carte care merită.

Este un format confortabil la citit, iar eu am urmat întocmai ceea ce scrie pe copertă: „Este miezul nopții… și tu citești”… și nu-mi pare rău, pentru că a fost exact atmosfera propice acestei cărți de nota 10!

Crux Publishing logo

Cartea „Ceasul fantasmelor” de Oliviu Crâznic a fost oferită pentru recenzie de către Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Rodica Puşcaşu

18 COMMENTS

  1. Felicitari Rodica. Se pare ca ai înțeles-o mai bine ca mine. Trebuie sa recunosc ca e o carte foarte bine scrisă. Poate prea bine pentru o persoana simpla ca mine. Respect autorului

    • Vero, nu cred că e vorba de simplitate sau complexitate ca cititor. Cred, mai degrabă, că e vorba de starea pe care o ai când citești. Există momente când poți intra în carte, de parcă te-ar absorbi, dar există și momente când nu ai starea necesară cititului. Cât despre simplitate, să știi că și eu sunt la fel.

      • Se poate sa nu fi fost eu într-un moment favorabil când am citit-o. Oricum o pot reciti oricand

    • E vorba si de ce gen iti place. Probabil nu iti place genul fantasy, si te inteleg perfect, nici eu nu ma omor dupa el.

  2. Felicitari pt prezentare. M-ai convins sa citesc cartea. Lenore Arras deja am citit-o, mai raman celelalte.

  3. Mi-ai redeschis apetitul pentru literatura fantasy. Mi-a plăcut tare mult recenzia și sper să am timp să citesc și cartea :)

  4. Mulțumesc tuturor! Recunosc: n-am prea multe cărți fantasy la activ, dar aceasta m-a dus, pur și simplu, într-o altă lume…

  5. Are o coperta foarte frumoasa care m-a atras din prima clipa. Nu auzisem de carte, dar acum sper sa o cumpar si sa o citesc.

  6. Multumesc Rodica!Frumoasa prezentare si puternica ispita!Dar am cartea asa ca va urma in curand.
    Sincer imi propusesem s-o citesc inca de la interviul lui Oliviu Craznic,Si uite asa am sa reincep sa citesc fantasy.
    Felicitari Oliviu!Felicitari R ;) odica! ;) ;)

    • Mulțumesc, Arci! Citind-o, mi-am dat seama că premiile naționale și internaționale acordate autorului sunt pe deplin justificate. Trebuie să ne mândrim cu astfel de scriitori care au reușit să se facă cunoscuți dincolo de granițele țării.

  7. Felicitari pentru recenzie !Imi place mult genul acesta de carte ! Frumoasa recenzie pentru o carte interesanta ! ;) ;)

  8. Asa cum am promis pe Instagram, am citit recenzia acestei carti si, bineinteles ca m-a facut sa imi doresc sa o citesc cat mai repede cu putinta. God, ma intreb, la cate carti s-au adunat pe lista de citit, voi ajunge vreodata si la aceasta? :)) :(

Leave a Reply