Eu împotriva mea! de Daniel Botea

Editura Etnous

Anul 2015

Nr. pagini: 159

     Descriere carte

    Orfan fiind, Leinad – un băiat pe cât de deștept pe atât de nesimțit – nu are cui să îi ceară sprijinul atunci când singur intră în atenția „Agenției”, pe care o subestimează și încearcă să o șantajeze. Aventura prin care trece, precum și chinurile îndurate în urma acțiunilor sale sunt prezentate chiar de către acesta, într-o manieră umoristică și critică. Totuși, când are posibilitatea de a scăpa de ei, acesta nu o face. De ce? Un singur cuvânt: Carla..

        Eu împotriva mea! este o altfel de carte, total diferită faţă de ce am citit până acum. Poate mulţi se vor întreba de ce, în fond ce are special? În primul rând ideea în sine, curajul cu care face haz de necaz (până aici, nimic obişnuit), doar că într-un fel prin glume ne arată unde greşim, de ce ne lăsăm manipulaţi, cât de penibili suntem când recurgem la anumite gesturi, iar atunci când reuşim să ne înjosim, cum arătăm, totul prin ochii unui tânăr care vede multe şi vrea să se exprime într-un mod inedit. În al doilea rând ar fi că o face într-un mod relaxat, de parcă ar sta de vorbă cu prietenii fără să îi plictisească. Chiar şi pe cel mai „speriat” cititor poate să îl ademenească în mrejele lecturii pentru că sare de la glumă la alta, oferă şi din acţiune, iar dacă prin absurd acesta arată semne că l-ar lua somnul pe carte de la prea mult citit (ştiti că se întâmplă 😛 ), născoceşte ceva astfel încât să îşi revină rapid.

          Poate pentru că auzindu-mi prietenul cum povestea că era convins că își păcălește mama șterpelindu-i câte trei-patru lei din restul de la cumpărături, ea fiind total conștientă de asta, mi-am dat seama de genul de iubire pe care îl pierdeam fără vina mea. Iubire pe care alții o refuză sau încearcă să o respingă prin acele “revolte” adolescentine din dorința de independență, ca apoi să regrete că nu și-au petrecut mai mult timp cu părinții lor.

            Călcând într-o baltă, trec la un sentiment mult mai familiar și vă scutesc și pe voi de plictiseală , mai ales că deja am ajuns aproape de cafeneaua indicată. Ca și local, Rose, e clar un local stilat, așa că deja îmi caut prin harababura gândurilor, încă înecate din seara precedentă, o scuză pertinentă pentru a rămâne cu cei zece lei primiți de la personajul secundar.”

       Nu mă aşteptam ca Daniel Botea, un tânăr student la Academia Militară să mă surprindă plăcut, dar nu cu o carte nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură, ci prin gesturile simple care abundă şi fac sufletul să râdă chiar şi atunci când ar trebui să plângă.

      Se simte începutul timid al unui roman de debut, dar compensează prin emoţia ce o transmite şi cheful care învăluie cuvintele.

       Personajul principal, Leinard, ne arată cât de nocoroşi suntem să avem o familie, să fim apreciaţi şi iubiţi. Chiar nu contează că facem şi lucruri rele, nici gând, doar că în subconştient ştim că nu suntem singuri pe lume şi avem curaj să mergem mai departe.

        Leinard este un adolescent parcă uitat de soartă, orfan, dar cu anumite calităţi. Se descurcă greu de pe o zi pe alta, dar învaţă bine. Situaţia precară în care se află îl determină să aibă propria mândrie, să lupte şi să nu se lase doborât chiar şi când rămâne fără un leu în buzunar. Este student la psihologie, ia o bursă şi chiar dacă nu recunoaşte (doar cititorul ştie ce gândeşte), se simte bine că este „adoptat” temporar de familia lui Diu, cel mai bun prieten al său. Este chiar amuzant cât de frumos se manifestă legătura lor, uneori parcă ar fi un soi de Stan şi Bran 🙂 , în varianta modernă, normal.

         Destul de grijuliu cu şcoala, chiar şi atunci când este mahmur, nu poate lipsi de la examene, dar mai ales trebuie să-l „salveze” de fiecare dată pe Diu de la restanţe (aşa fac prietenii adevăraţi, mereu întind o mână de ajutor) 🙂 : Profesoara titulară e o hoașcă pe cât de apreciată, pe atât de slabă, care, datorită faptului că e foarte grasă, stă la catedră chiar și în timpul examenelor, ceea ce ne oferă șansa să comunicăm fără ajutorul rețelelor de socializare. Preconizez că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom discuta mai mult pe timpul examenelor decât în restul anului, din moment ce am ajuns să discutăm pe whatsapp de la doi-trei metri..

     Așa suntem noi oamenii, atunci când avem impresia că primim ceva “gratis” sau la “reducere”; luăm orice, oricât de nefolositor ar fi.  Ne facem chiar și provizii de lucruri care nu ne vor folosi niciodată, doar așa, în caz că nu vor mai fi reduceri. Am văzut, dacă doriți să credeți, dacă nu treceți la următorul paragraf, femei mai bătrâne ca bunicile voastre care se călcau în picioare pentru niște drujbe la reducere – poate așa se feliază franzela acum. Sau poate, deoarece avem impresia că putem profita de celalalt sau de un moment de slăbiciune al acestuia. Așa cum facem noi acum, profităm, paradoxal, de slăbiciunea unei grase.

         Prin aceste gesturi mici aventura lui Leinard continuă când îşi pierde telefonul (o cărămidă antică ce funcţiona pe post de legătură cu Diu 🙂 ), iar Carla, studentă la medicină îl găseşte. După o conversaţie picantă, urmează o întâlnire de recuperare surprinzătoare:

            „În timpul ăsta, o fată blondă, mică de statură și îmbrăcată, deși cu gust, foarte sărăcăcios, stătea pe loc în timp ce eu mă izbeam de ea. Nu foarte tare, că doar nu-s țăran, atât doar cât să o dărâm.

      –  Vai, fată, dacă te-ai pierdut de părinți în drum spre grădiniță, măcar nu împiedica lumea! Îi spun eu răutăcios, de parcă era vina ei că-s eu neatent.

     –   Te rog sa ma scuzi că nu știi să mergi pe stradă, adultule care pretinzi că ești și care te comporți ca atare! Sunt bine în caz că te întrebi și mersi că nu m-ai  ajutat să mă ridic după ce ai dat cu mine jos!

     –    Nu ai un serial animat de urmărit, măi, piticanie? Mă enervez eu, deși nu știu de ce am început această ceartă inutilă, în loc să-mi cer iertare, fiindu-mi evident că eu sunt vinovat. Dar nu e așa în majoritatea certurilor pe care le purtăm? Când tot ceea ce întărim e tonul și jignirile, în loc de argumente?..

       –    Te rog să mă lași în pace! Nu sunt aici să mă cert cu tine sau cu oricare alt nesimțit ca tine.

         Parcă mai tare mă intriga la ceartă această domnișoară. Pare chiar inteligentă și jignește într-un fel în care îmi place și mie să o fac; parcă îmi și place să fiu jignit dacă jignirea vine în modul ăsta. Totuși, realizând că eu sunt de vină, bineînțeles că am continuat:

     –   Nesimțită ești tu! Știam eu că, mergând la școală de la cinci ani, generația asta a voastră de bitonci o să piardă educația bunului simț de acasă. Părinților le convine să scape de  voi de la o vârstă cât mai fragedă și să se bazeze pe niște străini din “excelentul” sistem educaţional, care se luptă să-și dovedească incompetența, să le îndeplinească responsabilitățile lor. Niște iresponsabili! Și voi le urmați exemplul.

    –  În primul rând, am optsprezece ani, zise ea cedând, în al doilea rând, te rog să nu mai spui nimic de părinții mei. M-au educat destul de bine, Dumnezeu să-i odihnească! Atât încât să mă descurc singură.

       Aici recunosc, deși eu și sentimentele ne asortăm precum teneșii la costum, că m-am înmuiat. Aveam ceva în comun cu acea fată… pe nimeni. Ceea ce aveam în comun era nimic. Tot nimicul.  Există un nimic pentru fiecare și, totuși, nimicul nostru părea asemănător.

      – Te rog să mă ierți, îi spun eu, dar revin la orgoliu precum prostimea pe post, dar ai și tu partea ta de vină. Și, ca să nu reîncepem disputa, mă grăbesc să adaug: mă numesc Leinad!

    –  Eu sunt Carla (răspunde ea după o perioadă de surprindere neînțeleasă de mine decât după ce a continuat) și.. bănuiesc eu corect, că așa mi-ai spus tu “Mulțumesc!” pentru că ți-am adus telefonul?

         Să fi prost e una. Să mai fi și încrezut e o altă podoabă a incompetenței sociale. Se spune că “prostul care nu-i fudul, ăla nu e prost destul”, dar dacă ești și prost, și încrezut, în cele mai nepotrivite momente, cu cele mai nepotrivite persoane, atunci mă mai liniștesc știind că nu sunt singurul care va avea doar preotul la înmormântare.”

      „-   Mă scuzi, Carla! nu știam că ești tu. Apoi prostia din mine: chiar credeam că arăți mai bine decât mine.

           Râde. Pentru o secundă, cred că redevin amuzant, ca apoi:

          –   Eu credeam că arăți măcar prost.”

       Pe Leinard îl tot caută necazurile când se trezeşte la locul nepotrivit şi se loveşte pe stradă de cineva. Atât de puternic este impactul încât se trezeşte în spital, dar reacţiile nepotrivite le dau de bănuit medicilor şi îl pun în cămaşa de forţă.

       „E ciudat cum un lucru pe care îl considerăm nesemnificativ, ne poate cauza atâta rău: pe Ahile l-a trădat un călcâi, pe Adam l-a nenorocit un măr, iar pe mine mă chinuie un fir de păr. Sunt neputincios în fața unui fir de păr. Încep să o înjur pe Rapunzel asta care și-a scuturat podoaba capilară pe fața mea și firul tot nu pleacă. La ce mă puteam aștepta? Sa înjur firul de par și acesta să se scuze și să mă lase în pace?

       Într-un final.. Strănut! Strănut într-atât, încât am impresia că mi-am aruncat omulețul pe bărbatul care stătea la căpătâiul patului meu. Lumină! Sunt necesare momente ca acestea pentru a realiza ce mare lucru e să poți vedea, să fi sănătos. Noi nu suntem mulțumitori, pentru că putem vedea, auzi, pipăi, gusta sau mirosi, pentru că le considerăm niște merite de-ale noastre, că e normal să fie așa..”

eu impotriva mea 2

        Dacă s-ar fi oprit aventura aici, poate ar fi fost banal, dar se continuă pentru că asupra lui se află un portofel cu bani, plus alte documente care sunt vitale unei anumite persoane care îl caută şi aşteaptă să se trezească din starea în care se află.

       Prietenii la nevoie se cunosc şi îi dau curaj oferindu-i o mână de ajutor. Fuge din spital cu un scenariu pus la punct de Carla (fata chiar îl simpatizează), iar în urma lor rămân mulţi oameni care vor face tot posibilul să îi găsească.

      Poate că altcineva ar fi fugit mâncând pământul la gândul că deţine un portofel plin cu bani, un stick şi fotografia unui necunoscut, doar că lui Leinard îi plac treburile complicate şi nu se lasă aşa uşor.

      Atunci când credea că se poate bucura de averea lui este ameninţat, răpit în plină stradă şi forţat să spună adevărul: unde se află documentele?

        Cât de bine face faţă, ce consecinţe vor avea asupra lui şi mai ales cum a intrat fără să vrea în conflict cu o „agenţie” de traficanţi (veţi afla ce rang poartă) sunt răspunsuri care se regăsesc în această carte. Aventura personajelor va continua în restul volumelor ce urmează pentru că finalul este destul de …..ciudat.

        Ce pot să vă transmit este că pe parcurs Leinard va înţelege că nu este singur şi sufletul lui va suferi transformări. Acesta era modul lui de a se proteja de complicaţii, nu dorea să arate că are ce pierde, numai că destinul îi va oferi suficiente teste cât să se răzgândească. Evoluţia este vizibilă, surprinzătoare şi altruistă. Chiar dacă nu am evidenţiat-o pe Carla în descrierile mele, ea are un rol important care pe parcurs va deveni vital, îl va ajuta pe Leinard să „vadă” şi altceva, nu doar pe el.

       Abia aştept să descoper cât de departe va ajunge legătura lor şi cum misteriosul viitor psiholog va fi făcut „KO” de o „piticanie” blondă 🙂

        Aş dori să menţionez că am respectat dorinţa autorului şi am oferit un punct de vedere sincer. Vă sigur că este un început promiţător, dar mă aştept ca Daniel Botea să evolueze şi să arate că poate mai mult de atât. Îl încurajez pentru că a scrie este un talent şi dacă el a reuşit să determine prietenii să îl citească fără să îi plictisească, atunci şi eu trebuie să recunosc că m-am simţit bine în cele 158 de pagini.

        Dacă vi se pare că atribui laude gratuit, atunci puteţi citi două capitole din carte pe blogul personal şi vă formaţi propria impresie.

      Cine este Daniel Botea

      „Să mă descriu?.. Au!:) ) ca persoană mi-a fost mereu greu să mă descriu sincer, deoarece nu reușesc să fiu ceea îmi doresc și de aceea, de fiecare dată când sunt pus să recunosc cine sunt, îmi amintesc că sunt departe de ceea ce tind să fiu. Așa că o să vă spun că mi-ar plăcea să fiu o persoană simplă, însă în realitate sunt o fire destul de complexă și poate și complicată deoarece sinceritatea este de multe ori incomodă. În general, am lăsat ca ceilalți să mă descopere prin ceea ce am realizat/reușit, fără să îmi atribui anumite merite.

     Despre ceea ce scriu… Cu toate ca am doar 21 de ani, câteodată am impresia că am trăit mai mult de atât, neînsemnând că mă simt bătrân :) ). Am dorit, prin cele două cărti pe care le-am scris până acum, să transmit cititorilor gândurile mele şi să le arăt acestora ceea ce au şi nu apreciază : viaţa, cu bune si rele; şi să încerc să îi determin să nu se mai lase manipulaţi şi îndoctrinaţi. Bineînteles, totul într-o manieră pur românească : haz de necaz!”

Mulţumesc autorului pentru exemplarul oferit pentru recenzie. Pentru cei care doresc să îl urmărească pe facebook, o pot face chiar pe pagina oficială a cărţii-Eu împotriva mea.

Surse imagini: pexels.com

17 COMMENTS

  1. Felicitari Mili ! Superba recenzia ta ! Imi plac foarte mult si citatele alese de tine ! Daniel Botea este un autor pe care imi doresc sa il cunosc ! locco_smiley_10 locco_smiley_10

    • Iliuta, in ultima vreme ai citit multe carti ale romanilor, insa pe aceasta sa o pastrezi dupa ce apare vol. 2. Daniel preconizeaza aparitia la inceputul lunii mai, asa ca pregateste-te.
      Te vei relaxa garantat

  2. Interesanta recenzie! Imi place noul val de scriitori romani, tineri care isi fac loc pe scena literaturii romane. Eu le doresc tot succesul din lume, asa vom ajunge sa ii cunoastem si noi.

  3. Suna super! Genul de carte interesanta dar si cu doze de umor. Felicitari pt prezentare. Pe mine ma tenteaza cartea.

  4. felicitari mili!asa ne cunoastem tinerii autori.felicitari daniel!chiar mi-as dori sa citesc cartea locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10

  5. Draga Mili, ai facut ca prin prezentarea ta, sa-mi trezesti interesul pentru aceasta carte ce, la prima vedere mi s-a parut extrem de ciudata si total diferita fata de ceea ce am citit pana acum.
    Poate ii voi acorda o sansa.

    • Fiecare carte are farmecul ei, dar pe masura ce inaintezi esti surprins si cu alte detalii.
      Da, este altfel, dar daca as fi mentionat alte detalii as fi divulgat o parte din mister.
      Cert este ca in jurul acelei agentii sunt niste secrete, daca se afla unii vor suferi.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.