Eu sunt femeie de Maria Cristiana Tudose

Eu sunt femeie de Maria Cristiana Tudose

by -
25

„ Când rănești o femeie, îi amintești că merită mai mult și o transformi într-o luptătoare.”

Eu sunt femeie, de Maria Cristiana Tudose

Editura: Bestseller

An apariţie: 2016

Număr Pagini: 258

   Se cunosc online, fiecare în spatele unui ecran. Ea în Italia, el în România. Ceea ce părea inițial un amuzament se transformă într-o iubire virtuală. Se îndrăgostește înainte de a-l vedea. Îi cucerește inima, sufletul și trupul. Ce se întâmplă însă atunci când relația virtuală se transformă în una reală, iar pentru dragoste rămâne să lupte doar unul dintre ei?

Un roman ce prezintă etapele din viața unei femei, povestite prin prisma a trei generații pe care le unește arta de a fi femeie – de a fi și a iubi. O lectură ce se transformă într-un bilet de călătorie în timp. O poveste sinceră despre iubire, speranță și căutarea de sine.

„ Când rănești o femeie, îi amintești că merită mai mult și o transformi într-o luptătoare.”

    Maria Cristiana Tudose este o tânără autoare nascută la Ploiești, stabilită în Italia. A început să scrie din dorința de a-și vindeca sufletul, ocupație ce a devenit pasiune și remediu. După șase ani, pagina sa “Eu sunt femeie” a reușit să ajungă la inimile a sute de mii de femei din întreaga lume.

   Descrierea m-a intrigat suficient de mult cât să-mi doresc să citesc cartea. Încă nu făcusem  investigații pe internet, deci nu știam cine este Maria Cristiana Tudose și, spre rușinea mea, habar nu aveam că există blogul “Eu sunt Femeie”. Chiar nu știu cum de mi-a scăpat acest lucru.

   Nici nu vă puteți imagina ce reacție am avut atunci când am început să răsfoiesc cartea. Lăsând la o parte latura estetică care m-a cucerit din prima, ceea ce m-a luat prin surprindere a fost faptul că nu am găsit o poveste clasică de iubire, așa cum m-am așteptat, ci este un fel de îndrumător pentru femeile care au suferit din dragoste. În acesta carte ni se vorbește despre anumite etape din viața Mariei, o poveste sinceră despre iubire și speranţă. De fapt, autoarea și-a propus să împărtășească cititorilor săi ceea ce se ascunde în sufletul acestei femei, nesiguranța și suferința ei, dorința de a fi iubită. Cred că fiecare femeie se va regăsi în acest roman!

   Nu sunt critic literar, nu mă pricep să disec fiecare aspect în parte, ci pur și simplu am constatat că Maria Cristiana Tudose dă dovadă de măiestrie în scrierea acestei cărți, punându-ne pe noi cititorii să reflectăm la toate temele abordate. Adevărul e că nu m-a cucerit povestea în sine, ci profunzimea gândirii acestei autoare, simplitatea vorbelor sale. De asemenea, m-am bucurat că am găsit și un capitol dedicat bărbaților, numit  ,,Îndemn pentru bărbatul din viața ta: rupe aceste foi și dăruiește-i-le LUI ”.Ce bine ar fi ca ei să citească aceste pagini!

Să-i săruți fruntea înainte de a pleca la muncă. Să-i mângâi obrazul. Să o asculți atunci când este supărată. Să știi cum să o calmezi. Să-i oferi libertate atunci când are nevoie. Să pretinzi atât cât oferi. Nimic mai mult. Asta înseamnă să iubești o femeie! Să cunoști fiecare aluniță de pe trupul ei. Să știi care-i sunt rănile și să nu le atingi. Să nu-i judeci trecutul, să nu-i frângi aripile și să o lași să viseze. Să te bucuri atunci când o vezi intrând pe ușă. Să adori zâmbetul ei atunci când primește un buchet de flori. Asta înseamnă să iubești. Micile gesturi fac diferența: o mare iubire se clădește cu pași mici.”

    Acțiunea se desfășoară atât în 2006 și 2010 la Florența,Italia, dar și în 2015 la Ploiești și localitatea Principesa Elena, România. Având în vedere ca aceste trei perioade de timp se tot intercalează ( de la 2006 se trece la 2015 și iarăși în 2006, apoi 2010), cititorul poate fi bulversat la început, dar având în vedere că accentul nu se pune pe poveste în sine, ci pe trăirile emoționale ale personajului central, se poate înțelege ușor ceea ce a vrut să transmită autoarea.eu-sunt-femeie-1

   În “Eu sunt femeie” ni se prezintă două povești de iubire, cea pentru Vlad și Paul, cei doi iubiți din viața Mariei. Prima este de fapt o dragoste virtuală, Maria cunoscându-l pe Vlad prin intermediul site-ului mIRC, loc unde  fiecare om se ascundea  în spatele unui nickname. Cei doi ajung să se vadă la webcam, discută mult, și pe zi ce trece, Maria se îndrăgostește din ce în ce mai mult de acest bărbat. Din păcate dragostea nu-i este împărtășită. Vlad nu o consideră pe naiva Maria decât o amică. Iar partea cea mai dureroasă mi s-a părut aceea când el se cuplează cu altă femeie și, în egoismul său, ajunge să rănească pe Maria, atunci când îi cere să fie pe mai departe prietenă.

“Adormeam așteptând și de multe ori mă trezea un buzz pe Messenger: era ca o mângâiere și înțelegeam că acele discuții pentru mine deveniseră aer. Iubeam. Îl visam, îl doream lângă mine, mă imaginam pierdută în brațele lui. Nu-mi păsa. Aveam două poze și prezenţa lui acolo în fiecare seară.”

   Cea de-a doua relație de dragoste-cea dintre Maria și Paul, este una pasională. Ea și-a învățat lecția, nu-și mai dorește dragostea, ci doar o relație bazată pe sex. De altfel, îl cunoaște pe Paul  în mod întâmplător, pe când era cu Vlad, dar abia la câteva luni de la despărțirea de Vlad, s-a decis să iasă la o cafea cu Paul. Acesta era genul de bărbat care zăpăcește o femeie cu felul lui de a fi. Încă de la început au fost de acord să-și țină ascunsă relația, să nu existe obligații unul față de celălalt, dar Maria ajunge să-și dorească ceva mai mult decât sex.

  Mai departe vă invit să descoperiți restul în carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente.

„Femei, bărbați, cu toții privim în urmă și ne întrebăm de ce am pierdut timpul lângă o persoană care n-a știut să ne aprecieze, care n-a avut încredere în noi și în loc să ne susțină, a preferat să spulbere vise?” (pag.9)

 „ – Când iubim sau ne simțim atrași de un om, am face orice pentru a-l cuceri. De multe ori pierdem timp așteptând, sperând la un miracol. Dacă un bărbat te iubește, te va alege pe tine în fiecare zi, de nenumărate ori. Omul potrivit este bărbatul care cere puțin, dar merită multă iubire, sprijin și respect. Omul potrivit te ghicește dintr-o privire, n-are nevoie de multe cuvinte. Vă înțelegeți prin șoapte și atingeri: nimic nu este mai frumos. Nu poți pierde timpul așteptând un bărbat ce-ți promite fericirea, deși te face să suferi: când iubim, nu renunțăm. Nu putem obliga pe cineva să ne iubească. Inima este nebună, îşi face de capul ei și n-ascultă: câteodată nu realizează cât de mult riscă, cât de mult doare să iubești un om și el să nu înțeleagă. Dacă crezi că merită, luptă pentru el. Dar NU poți pierde demnitatea. Nu te înjosi, nu te ruga de nimeni. Cine te vrea, nu te lasă să pleci! Cine te dorește, nu pleacă de lângă tine. Bărbatul care te iubește n-are nevoie de un ultimatum pentru a înțelege cât de importantă ești pentru el.”(pag.71)

Câteodată este bine să depui armele și să lași ca lucrurile să vină de la sine. Dacă un om îți este sortit, va rămâne lângă tine. Dacă viața îl duce departe, consideră-l o lecție de viață, păstrează amintirile frumoase și încearcă să uiți tot ce a fost neplăcut. La ce bun să tot cari după tine decepții, iluzii, promisiuni și sentimente negative?” (pag.108)

„Ai grijă atunci când promiți ceva unui om, pentru că riști să-l rănești. Dacă n-ai timp pentru o femeie, pleacă din viața ei, pentru că dragostea este un sentiment sădit cu atenţie și îngrijit cu răbdare; dacă fericirea ei nu este o prioritate pentru tine, pleacă și nu o mai căuta. Nu te îngrijora, există bărbați care iubesc mai mult și mai bine decât tine. În timp, ea va înțelege că tu nu erai destul de bun pentru ea și ea era prea mult pentru un om care nu știa să prețuiască sinceritatea.” (pag.120)

„Mulți n-au înțeles că femeile se îndrăgostesc de bărbații care nu renunță, de cei care reușesc să fie misterioși și amuzanți, care nu se laudă cu calitățile lor, ci îi oferă femeii iubite șansa de a descoperi tot ceea ce vrea să găsească. Mulți n-au înțeles că dragostea, în lumea femeilor, are nenumărate culori, o femeie iubește în felul ei și știe să facă diferența între prietenie și relație. Femeile sunt complicate, greu de mulțumit și puțin cicălitoare; ele o știu, din acest motiv majoritatea caută un om care să le liniștească, să le aducă cu picioarele pe pământ și să le ofere încredere în sine. Dacă iubești o femeie, nu ești un fraier: fraier sunt cei care n-au habar, nu știu cum să vorbească unei femei, ce-nseamnă iubirea și respectul. Dacă ajungi să mai ridici și mâinile, atunci ești un laș.” (pag.126)

 

„Îmi doresc o dragoste care să mă facă să râd, să mă bucur, să-mi simt sufletul liniștit, să găsesc fericirea în brațele bărbatului iubit. Îmi doresc să fiu privită ca și cum aș fi singura femeie pe pământ.” (pag.128)

 Pentru fiecare bărbat există acea femeie care i-a întors lumea pe dos: o va căuta în fiecare moment pentru că ea i-a arătat ce înseamnă a iubi o femeie, cu bune și rele, ce înseamnă pasiune, cum trebuie să te comporți în pat și pe stradă. Fie că a continuat, fie că s-a terminat, el nu o va uita, iar ea îl va căuta în fiecare om din viitorul ei. Puțini te dezbracă din priviri, majoritatea se pierd printre haine. Asta am vrut să fiu pentru tine.(pag.177 – 178)

Librex.ro

   Cartea Eu sunt Femeie, de Maria Cristiana Tudose a fost oferită pentru recenzie de către Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

25 COMMENTS

  1. Mă bucur ca si ție ti-a plăcut cartea. Eu i-am dat 5* pe Goodreads!!! Părerea mea este ca le merita. Cartea asta ar trebui citită de fiecare femeie! Bă chiar, si de unii bărbați! :)
    Felicitări pentru recenzie, Alina!

    • Ar trebui citita mai ales de barbati…si asta pentru ca adesea se plang ca nu ne inteleg :( Multumesc !

  2. Frumoasa recenzia Alina. Nu am citit cartea dar am trecut-o pe lista. Vad ca este foarte laudata si sunt convinsa ca merita cititta. Subiectul este unul foparte interesant. Din ce inteleg eu poti trage multe invataminte :)

  3. daca iti spun ca ceva de genul povestii Mariei mi sa intamplat si mie, m-ai crede?felicitari pentru recenzie si chiar as citi-o

  4. Felicitari pentru recenzie. Pare interesanta cartea, poate o voi trece si eu pe lista, insa deocamdata nu este o prioritate.

  5. Am auzit multe pareri bune despre aceasta carte, dar a ta le intrece pe toate. :D
    Felicitari! ;)

  6. Deja știi că vreau cartea, ceea ce nu știi e că am auzit și păreri contra pentru cartea asta. Vreau să o citesc pentru a mă convinge, pentru a avea părerea mea proprie și personală, dar nu există cărți urâte sau proaste, ci doar cărți pentru fiecare cititor. Bravo, Alina mea!

    • Laurica, bine faci! Nu conteaza decat propria-ti parere! <3 Abia astept sa aflu verdictul. Multumesc mult!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro