NOI-AM PUTEA FI CEI CARE TREC PE LÂNGĂ TINE CHIAR ÎN ACEASTĂ CLIPĂ.

Eu sunt numărul patru, de Pittacus Lore

Titlul original: I Am Number Four
Editura Nemira
Traducerea: Ana Veronica Mircea
Numar pagini: 373

   Sub pseudonimul Pittacus Lore se ascund doi scriitori: James Frey şi Jobie Hughes. James Frey (născut 12 septembrie 1969 în Cleveland, Ohio) este autorul a trei bestselleruri, A Million Little Pice s(2003) şi My Friend Leonard (2005) şi romanul Bright Shine Morning (2008). Jobie Hughes (născut 9 iulie 1980 în Renton, Washington) a copilărit în orăşelul Spencer, Ohio. Este autorul volumului At Dawn şi coautor al seriei ,,Eu sunt Numărul Patru”.

La început am fost nouă.
Trei au dispărut, sunt morţi.
L-au prins pe Numărul Unu în Malaysia.
Pe numărul Doi în Anglia.
Iar pe Numărul Trei în Kenya.
Şi i-au ucis pe toţi…
Eu sunt Numărul Patru.
Ştiu că sunt următorul.
Ne vânează, nu se vor opri înainte de a ne ucide pe toţi.

   Planeta Lorien de zece ori mai mică ca Pământul, a fost invadată de planeta Mogador şi animalele lor uriaşe. Sute de nave au împânzit văzduhul, bombele cădeau precum ploaia, animalele monstru sfârtecau tot ce prindeau în cale. Lorieni Garde (cei cu puteri speciale) au încercat să le ţină piept, dar în zadar. Nava cu Moştenitorii, cei 9 copii şi cepanii lor au reuşit să scape. Numărul Patru este un băiat de cinsprezece ani acum, şi se ascunde pe Pământ de zece ani. Va reuşi diferitele sale identităţi să îl salveze de Mogadorieni?Aceştia din urmă vor să distrugă Moştenitorii planetei Lorin, singurii care ştiu ce planuri au cei de pe Mogador. La fel cum a supt toată seva de pe Lorien, la fel se pregătesc să facă şi cu planeta Pământ.
Numărul Patru a ajuns în sfârşit să se ascundă în Paradise, Ohio, o localitate mică, dar care are avantajul de a descoperi pericolele la timp.
Are neapărată nevoie de fugă continuă, iar ceilalţi, care au mai rămas, la fel.
Dacă se întâlnesc, vraja aruncată de Străbuni asupra lor dispare, iar Mogadori îi poate ucide cum vor. Deocamdată îi poate ucide în ordinea numerelor…

Cicatricile de pe glezna dreaptă este un semn că a mai fost ucis un Lorien Garde.

,,Prima cicatrice şi-a făcut apariţia când aveam nouă ani. M-a sculat din somn, arzându-mi-se în carne. Atunci locuiam în Arizona, într-un mic orăşel de graniţa, lângă Mexic. M-am trezit ţipând în toiul nopţii, torturat de durere, privindu-mi îngrozit carnea care ardea, formând cicatricea.
Cu a doua cicatrice m-am pomenit la doisprezece ani. Eram la şcoală în Colorado, luăm parte la un concurs de ortografie. Imediat ce a început durerea, am ştiut ce se întâmplă, ce se întâmplase cu Numărul Doi.
A treia cicatrice mi-a apărut acum o ora. Eram pe o barcă-ponton. Apa din jur a dat în clocot şi partea de jos a piciorului meu a prins să strălucească în timp ce mi se întipărea cicatricea.”

  Acum Numărul Patru, alias John, încearcă să se ascundă în Ohio. Aşa este înscris la şcoală, iar Henri trece drept tatăl său scriitor. De fapt Henri este cepanul nr Patru, protectorul lui, cel ce îl învaţă tot ce ar putea folosi, inclusiv antrenamentele de lupta, îl iniţiază în descoperirea planetei Lorin, prin intermediul ,,Cufărului” adus pe Pământ odată cu ei, dar cel mai important trebuie să îl înveţe să folosească Moştenirile, atunci când acestea vor apare.

,,Henri nu e tatăl meu, dar spun întotdeauna că e, ca să înlătur suspiciunile. De fapt e protectorul meu, sau mai degrabă ceea ce se înţelege pe Pământ printr-un tutore. Lorien avea două tipuri de locuitori, deţinători Moştenirilor, sau ai puterilor, acestea fiind extrem de variate, orice între invizibilitate şi citirea gândurilor, între capacitatea de a zbura şi utilizarea unor forţe ale naturii, cum sunt focul, vântul, fulgerul. Celor care primesc Moştenirile li se spun gărzi, iar cei care nu le au se numesc cepani, sau protectori. Eu fac parte din Garde, Henri e cepan .Fiecărui garde i se repartizează un cepan, de la o vârstă foarte fragedă. Cepanii ne ajută să înţelegem istoria planetei noastre şi să ne dezvoltăm puterile. Cepan şi Garde-un grup care să conducă planeta şi un altul care s-o apere.”

pitacus lore

   Prima Moştenire a lui John este focul din mâini, declanşat de emoţia întâlniri celei mai frumoase fete din scoale-Sarah- ,,E şocant de frumoasă, cu părul blond cazându-i drept până la umeri, cu pielea de culoarea fildeşului, pomeţi înalţi şi ochi de un albastru pastelat.”

   Cu antrenamentul adecvat şi ajutorul lui Henri, John va deveni un Lumen cu imunitate în faţă focului. El poate arde ca o torţă vie, dar va simţi doar o căldură uşoară, la fel ca o zi de vară, cu condiţia să nu respire în acest timp.
Va încerca să se împrietenească cu Sam, un coleg de la şcoală, cu Sarah căruia nu îi este indiferent. La fel ca la orice şcoală, fata frumoasă face pereche cu vedeta echipei de fotbal, iar când se despart, acesta din urmă are pretenţia de a deţine controlul asupra lui Sarah. Apropierea dintre Sarah şi John îi va aduce repercursiuni din partea fostului prieten al fetei. Ce este mai greu: este comportamentul normal de adolescent la un extraterestru care fuge mai repede ca o maşină, este mai deştept şi puternic ca oricine. Apar primii fiori ai dragostei, primul sărut, iar de aici apare şi a doua Moştenire, telekinezia, puterea ridicări obiectelor, persoanelor, lucrurilor în aer.

numarul patru

   Va reuşi John să stea de data această mai mult de câteva luni într-un loc? Se va da de gol în vreun fel? Vor ajunge la el mogadorienii? Va reuşi să i se dezvolte şi alte puteri folositoare în lupta supravieţuirii?
Va reuşi să scape cu viaţă din confruntarea cu mogadorienii trimişi pe urmele lui?
Va reuşi mogadorienii să invadeze Pământul?

numarul patru 1

NOI
AM PUTEA FI CEI CARE TREC PE LÂNGĂ TINE CHIAR ÎN ACEASTĂ CLIPĂ.
NOI
TE PRIVIM ACUM, ÎN TIMP CE CITEŞTI.
NOI
NE-AM PUTEA AFLA ACUM ÎN ORAŞUL TĂU, ÎN CARTIERUL TĂU.
NOI
NE PĂSTRĂM ANONIMATUL
NOI
AŞTEPTĂM SĂ VINĂ ZIUA CÂND NE VOM REGĂSI.
NOI
TOŢI, UNII CU ALŢII.
NOI
VOM FI ULTIMUL BASTION-DACĂ
NOI
VOM ÎNVINGE, VOM FI SALVAŢI, NU NUMAI
NOI,
CI ŞI
VOI,
DEOPOTRIVĂ.
DACĂ PIERDEM, TOTUL E PIERDUT.

Îi acord acestui prim volum din serie 4,5 steluţe. Urmează vol. 2-Puterea celor şase şi vol. 3-Lupta celor nouă.

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse foto: Pinterest

 

Review overview
4.5
***Nicoleta Zetoca (Nicol)***

15 COMMENTS

    • multumesc.Si tu ai vazut filmul?numai eu nu am vazut filmul?trebuie neaparat sa rectific aceasta problema!

  1. Cred ca sa trec si eu seria pe lista. Tot auzeam de ea, dar acum m-am convins ca este chiar interesanta. Felicitari pentru recenzie! locco_smiley_10 locco_smiley_10

  2. Am vazut ca e foarte promovata seria aceasta. Mi-a placut mult recenzia ta, dar parca inca nu sunt convinsa ca mi-ar placea cartea.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.