Experimentează și alege Terapia prin lectură

Experimentează și alege Terapia prin lectură

Experimentează și alege Terapia prin lectură

   Suntem într-o epocă a vitezei, ne-am născut grăbiţi, mereu contra cronometru, de parcă nu avem timp să profităm de micile nimicuri care ne înconjoară. Dacă în primii ani din viaţă ne dorim să creştem, să fim independenţi, mult mai târziu ne simţim de parcă aceștia au trecut prea repede. Oare când am conştientizat că suntem aici?

   Dacă ar fi să ţinem cont de cuvintele lui Garabet Ibrăileanu “Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp“, atunci cred că am reflecta şi am înţelege care ne sunt cu adevărat priorităţile, să ne liniştim, să ne bucurăm de ceea ce ce ne place: o seară cu familia, o plimbare cu bicicleta, un capuccino la răsărit de soare sau o carte bună. Poate că unii dintre voi aveţi impresia că timpul este la discreție, dar haideţi să luăm totul ca pe o terapie. Să folosim pasiunile pentru a ne relaxa, ele să fie pretextul potrivit pentru a ne aduce zâmbetul pe buze. Chiar dacă ați ajuns în stadiul de a fi de 3 X femeie şi aveți de făcut n lucruri, ţineți cont că este vital să luați o pauză, o clipă doar pentru voi. În cazul în care nu vă doriți sau poate nu vă permiteți un abonament la sală sau un masaj de relaxare la sfârșit de săptămână încercați să obțineți un abonament la biblioteca din zona unde locuiți și sigur puteți găsi ceva titluri potrivite. V-am recomandat această variantă pentru că este accesibilă și puteți găsi cu puțin noroc diversitate literară.

   Să ştiţi că funcţionează metoda. Aveam zile când nu reuşeam să găsesc o cale de mijloc, mă simţeam sufocată, obosită, acră de la prea multe vitamine “naturale”. Căram după mine plasa cu lămâi de parcă de ele depindea viitorul meu. Eram în multe feluri, dar nu eram eu, deveneam un robot. Cei care mă cunosc, ştiu că întotdeauna am citit, dar au fost ani în care lectura nu m-a atras, aveam alte priorităţi, studiile, locul de muncă, dar când o persoană mi-a spus: Ce se întâmplă cu tine, eşti prea stresată, trebuie să te linişteşti, atunci ceva s-a declanșat în interior și am pus frână. M-am gândit, am analizat și am tras linie.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Alege gândirea pozitivă.

     Elimină factorii nefavorizanți. Problemele de la locul de muncă trebuie lăsate la ușă și încetați să vă refugiați în ceva inutil. Chiar dacă banii sunt importanți pentru supraviețuire, nu vă recomand să ajungeți studiu de caz la Știrile de la ora 5 din cauza epuizării fizice și mentale.

    Familia este prioritară și dacă nu comunicați spunându-le ce vă apasă, niciodată nu veți ieși din acest impas.

    Evitați oamenii care transmit energie negativă (măcar o perioadă de timp). Sigur aveți prin jur persoane veșnic nemulțumite, genul care mereu se vaită și deși au mașină cu piscină îți vine să le plângi de milă de parcă nu ar avea după ce bea apă.

    Aveți pasiuni? Folosiți-le la maxim, ele vă pot aduce zâmbetul pe buze.

   Vă relaxează cititul? Dacă da, atunci profitați din plin de această oază inepuizabilă de resurse pentru că este păcat. Genurile de lectură sunt diversificate și este imposibil să nu vă pliați cu ceva anume. Puteți deveni cititori de cursă lungă și de ce nu, să vă aducă multe satisfacții. Dacă adorați să gătiți, strângeți familia aproape și profitați din plin. Dacă nu, alegeți altceva, faceți-vă util, evadați din rutină.

   Voi fi recunoscătoare mereu celor care au apărut în calea mea și indirect mi-au deschis ochii ca să descopăr ce îmi place. Cărțile au fost cele care m-au adus aici și le dedic lor acest articol.

Alătură-te campaniei noastre și folosește hashtagul #PromovamLiteratura
****Drăgan Milica (Mili)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri*** Îmi place să cred că sunt câte puţin din fiecare şi mă pot adapta din mers dacă trebuie să realizez ceva. Sunt o romantică incurabilă, iubesc să citesc şi să realizez obiecte handmade. Ador îngheţata, muzica ritmată, comediile romantice şi glumele nesărate. Zi de zi apreciez cât de frumos se transformă viaţa şi sunt bucuroasă că s-a născut proiectul Literatură pe tocuri. Aici poţi fi tot ce vrei, trebuie doar să vrei.

16 COMMENTS

  1. Minunat articol! Ma regăsesc atât de mult în el, însă uneori nici lectura nu funcționează. Prea grăbiți planificam totul in cel mai mic detaliu fara sa ne mai lăsam duși de val. :)

    • Claudia, fiecare cautam calea de mijloc si sa ne linistim, uneori reusim, dar de multe ori ne simtim subjugati de societatea in care traim. Fara sa vrem ne lasam prinsi in acest cerc si uitam ca trebuie sa si traim. Lectura este doar o portita care poate ajuta, dar nu este suficient. Trebuie sa depunem efort mereu ca sa gasim cea mai buna varianta.

  2. Lectura m-a ajutat si pe mine foarte mult. Eu am atacuri de panica de multi ani. O perioada lunga de timp nu am iesit deloc din casa. Seara, cand ma puneam in pat, era imposibil sa nu imi fie rau pentru ca nu faceam decat sa ma gandesc ca urmeaza un atac de panica. Acum nu ma mai gandesc la asta. Ma ingrop intr-o carte.

    • Atacuri de panica nu am avut, in schimb am declansat niste probleme din cauza stresului. Lectura m-a ajutat sa raman pe o anumita linie si sa gasesc motivatie, sa lupt si sa discut despre ceea ce ma deranjeaza.
      Nu a fost usor, dar familia mi-a fost alaturi.
      De asta si acum recomand celor care sunt afectati de stres sa se foloseasca de propriile pasiuni.

  3. Lectura e cel mai bun medicament :) Lectura e hrană pentru suflet!

    Felicitări pentru frumosul articol :D

  4. Lectura este o terapie pentru multi dintre noi, dar atentie la abuz, atunci devine o lume paralela cu realitatea si nu iti mai traiesti viata fiind prins intre tentaculele pasiunii. Am intalnit persoane care din prea multa pasiune citesc pe banda rulanta, la foc continuu. Efectul: uita sa manance, uita sa se spele, uita sa faca curat, nu-l mai intereseza copilul lasandu-l sa faca ce vrea, uita sa se plimbe,uita sa fie uman, nu mai stie mirosul florilor, vantul care adie, cum este sa fii vivace si sa te bucuri de cei din jur si multe altele.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro