Fascinatie secreta-de Sandra Brown-Colectia “Carti Romantice”

Fascinatie secreta-de Sandra Brown-Colectia “Carti Romantice”

Fascinație secretă de Sandra BrownFascinatie secreta de Sandra Brown

Titlul original: Smash Cut
Cotaţie Goodreads: 3.89

DETALII CARTE

Paul Wheeler şi Julia Rutledge se întâlnesc în secret în fiecare săptămână într-o cameră de hotel. După ultima lor întâlnire, Paul este ucis imediat ce părăseşte hotelul.
Julia Retledge este proprietara unei galerii ce se află în plin succes, o femeie inteligentă şi puternică.
Paul Wheeler un bărbat cu mult mai în vârstă decât ea, foarte bogat, văduv, a fost în ultimii ani alături de ea.
Relaţia dintre cei doi este una puternică, deşi nu se îndreaptă către căsătorie sau ceva de genul.
Uciderea lui Paul îi aduce Juliei o mare tristeţe şi durere, dar are şi o puternică bănuială asupra celui care l-ar fi ucis. Va face tot posibilul ca moartea lui Paul să nu fie muşamalizată, şi criminalul să plătească. Ea este convinsă că, cel care se face vinovat de ucidere este nepotul lui Paul-Creighton Wheeler. Un răsfăţat al sorţii, bogat, crud şi obsedat de filme. Tipul i se pare suspect, mai ales că unul dintre incidentele petrecute într-un lift seamănă foarte tare cu secvenţele dintr-un film celebru. Este hotărâtă să-l acuze pe acesta de crimă.
Dar, Creighton, se pare că are un alibi pentru seara în care s-a petrecut crima-cu toate acestea Julia crede că totul este fabricat.

Familia Wheeler îl angajează pentru apărarea nepotului pe fascinantul, superbul, strălucitul avocat Derek Mitchell.
Lui Derek, i se pare ceva în neregulă în acest caz şi refuză să-l reprezinte pe Creighton Wheeler, deşi acesta îi trimite mai mulţi bani în cont ca şi cum ar fi acceptat cazul. Refuzul lui Derek şi de data aceasta va fi vehement, dar va atrage după sine incidente nefaste. Derek îşi găseşte câinele ucis în pat, scena fiind asemănătoare cu o celebra secvenţă dintr-un film. Alte mici incidente îşi fac prezenţa, şi avocatul este din ce în ce mai convins că are de-a face cu o minte bolnavă.
Creighton, nu stă cu mâinile în sân, şi face tot posibilul să o scoată pe Julia principala suspectă de crimă (furturi şi alte acuzaţii).

Julia, îl contactează pe Derek, în speranţa că o va ajută să descopere adevărul. Deşi în prima fază, nu o crede, după ce incidentele încep să curgă, Derek îşi dă seama că tânăra are dreptate. Situaţia va scapa de sub control şi alte incidente, crime vor fi pe cale să se realizeze.
Cei doi îşi vor uni forţele şi vor încerca să demaşte criminalul cu minte bolnavă.
Un mare secret va ieşi la iveală spre final. Şi aşa cum ne-a obişnuit autoare, nu va lipsi nici povestea de dragoste.
Crime, secrete, fascinaţii bolnăvicioase, comploturi, toate îmbinate într-o poveste halucinantă.

Cartea Fascinaţie secretă de Sandra Brown, apare în colecţia “Cărţi Romantice” și poate fi achiziționată împreună cu revista Libertatea pentru femei în data de 03.07.2015

Autor: Iasmy
Review overview
5
****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

6 COMMENTS

  1. Multumesc pentru prezentare! M-ai intrigat cu amanuntele oferite, o voi cumpara sa aflu deznodamantul.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro