un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii

Fata din tren, de Paula Hawkins-chipul din spatele chipului

Titlul original: „The Girl on the Train” 

Editura: Trei, 2015

Număr de pagini: 404

     PREZENTARE: Miza romanului FATA DIN TREN este de a descoperi chipul din spatele chipului, un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii, să pună cap la cap confesiunile personajelor pentru a defini ceea ce acţiunea urmăreşte: relaţia dintre memorie şi adevăr.

   O bună bucată de vreme m-a iritat mediatizarea „bestsellerului internaţional” al Paulei Hawkins, FATA DIN TREN. Librăriile aveau rafturi special amenajate pentru această carte, polemicile pe marginea ei încingeau mediile virtuale. Aşa că mi-a luat ceva timp până…să ne apropiem. Descoperisem relativ târziu acest gen de literatură – policierul, trillerul – când o prietenă mi-a vorbit despre succesul nebun pe care îl aveau în Marea Britanie romanele lui Gillan Flynn ( „Fata dispărută”, „Locuri întunecoase”, „Obiecte ascuţite” – toate traduse şi la noi ).

   FATA DIN TREN este genul de lectură care îţi pune pe pauză orice activitate cotidiană. Ţi-e greu s-o laşi din mâini. Recunosc că m-a prins naraţiunea cu efectul de montaigne rousse, personajele inedite şi extrem de bine construite!fata

    Miza romanului FATA DIN TREN este de a descoperi chipul din spatele chipului, un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii, să pună cap la cap confesiunile personajelor pentru a defini ceea ce acţiunea urmăreşte: relaţia dintre memorie şi adevăr.

    Structura romanului se clădeşte pe trei voci feminine, într-un triptic al confesiunilor ce ordonează timpul, detaliile, motivele crimei. Pentru că da, la mijloc este o crimă! Motivele sunt multiple, unele plauzibile, altele greu de intuit: gelozia, o atroce iubire de sine, seducţia nepermisului, rătăcirea. Două cupluri şi-un personaj-martor pun în scenă drama eşuării relaţiilor conjugale, scoţând la iveală detalii şi dedesubturi considerate tabu. Totul culminează cu o crimă, aparent nejustificată.

    N-o să vă divulg nimic din punctele esenţiale ale acţiunii, niciun indiciu asupra identităţii vinovatului. Vă asigur, totuşi, că va fi o adevărată „lovitură de teatru”. Paula Hawkins, autoarea romanului, camuflează perfect orice „scăpare” care ar putea declina identitatea criminalului.

  Atât pot să vă spun: „fata din tren”, Rachel, nu este tocmai…o fată, ci mai degrabă „o damă din tavernă” care pendulează permanent pe parcursul naraţiunii între a fi o eroină sau o antieroină.

Nu mai sunt cea de altădată. Nu mai sunt atrăgătoare, ba chiar, într-un anume fel, sunt respingătoare. Nu doar că m-am îngrăşat sau că am faţa buhăită de la băutură sau de la lipsa de somn; e ca şi cum oamenii văd pe chipul meu răvăşirea din mine, e ca şi cum e scrisă pe faţa mea, în felul în care mă port, în care mă mişc.

   Deşi teribil de sinceră, de justificată, de emoţionantă, confesiunea ei rămâne dificil de crezut. Totul în jurul ei este vag definit, propria-i realitatea se fixează pe piloni instabili: vede de la fereastra compartimentului în care călătoreşte în fiecare zi spre Londra, un cuplu pe care şi-l imaginează perfect. Nu-i cunoaşte, nu le-a vorbit niciodată, totuşi brodează pe fragmente de imagini prinse cu coada ochiului o poveste care nu se întâlneşte în niciun punct – aparent! – cu realitatea. Totuşi, printr-o întorsătură neaşteptată de situaţie, realitatea se va sprijini pe povestea ei.film-fata-din-tren

   Am avut curiozitatea să văd şi ecranizarea lui Tate Taylor, „The Girl on the Train” cu Emily Blunt în rolul lui Rachel. O curiozitate care m-a făcut să aştept filmul un an întreg.  Mi-a plăcut şi vi-l recomand de asemenea! Vă recomand, de asemenea, şi o astfel de experienţă: ca atunci când aveţi răgaz, să citiţi o carte urmată imediat de vizionarea unei ecranizări bune. Dar bune! Poate Ian McEwan cu „Mângâieri străine” sau „Vălul    Pictat”- Somerset Maugham.

   Paula Hawkins a lucrat 15 ani ca jurnalist la „The Time” înainte de as se dedica literaturii. Este originară din Zimbabwe, dar se mută la Londra la vârsta de 17 ani filosofia, politica şi economia. Primul său thriller, un succes mondial, este FATA DIN TREN.

9 COMMENTS

  1. frumoasa recenzie.Prima parte a carti m-a plictisit,dar partea a doua a compensat cu varf si indesat!

  2. In ultimul timp se vorbeste foarte mult despre aceasta carte si, mai nou, si despre film. Momentan ma abtin 🙂 . Nu stiu daca voi citi cartea iar filmul, in timp, am sa il rog pe sot sa se uite 😛 . El imi va spune daca merita sa il vad sau nu 😀 . Nu de alta dar imi stie gusturile 🙂

  3. Chiar voiam sa citesc o recenzie asupra acestei carti. Se afla pe lista de dorinte de ceva timp

  4. Intr-adevar, am vazut ca este o carte foarte discutata si citita, si sunt destul de curioasa si eu. Poate o voi achizitiona si citi, la un moment-dat.

  5. frumoasa prezentarre ioana!nu stiu de ce nu m-a tentat cartea dar am sa-i dau o sansa.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.