Fecioara din Siena de Marina Fiorato-Editura Alma/Litera

Fecioara din Siena de Marina Fiorato-Editura Alma/Litera

Fecioara din Siena de Marina FioratoFecioara din Siena de Marina Fiorato

Gen: Literatură universală contemporană
Editura Alma/Litera
Colecţia: Iubiri de poveste
Anul publicării: 2015
Număr pagini: 294
Traducere: Adela Crăciun

Îşi petrecuse toată viaţa stând cuminte, tăcută, decent. Se întrebase dacă nu cumva inima i se zbârcise de tot şi-i murise.”

Cu Fecioara din Siena autoarea Marina Fiorato s-a înscris, zic eu, în cursa controverselor. Va fi îmbrăţişată generos de cei care caută în cărţi iubirea şi romanticul, va fi şi hulită de aceia care vor spune că este doar o “telenovelă” pe hârtie.
Oarecum previzibilă prin coperţi şi titlu, surprinzătoare prin unele scene şi aspecte abordate (relaţiile dintre bărbaţi, de exemplu), cartea este dintre cele pentru o anume stare în ceea ce priveşte cititorul din mine: aleg să citesc genul acesta de poveşti atunci când mă refugiez din gri-ul şi apăsarea cotidianului; atunci când vreau să visez adolescentin; atunci când vreau să cred în triumful binelui, indiferent de ceea ce spune raţiunea; atunci când caut relaxarea dată de simplitate.
Subiectul poartă paşii pe tărâmurile încărcate de tradiţie şi istorie ale regiunii Toscana, din Italia. Oraşe ca Siena şi Florenţa pot fi recunoscătoare pentru încă o carte de vizită căpătată prin intermediul scriitoarei britanice, născută din tată veneţian. Nu lipseşte componenta informaţională, căci textul este aşezat pe o documentare destul de bună în domeniul artelor şi mai ales în jurul domeniului echitaţiei.
Păşind deci pe meleaguri sieneze din anii 1723 ne apropiem sufleteşte de locuitori, despre care aflăm că sunt foarte superstiţioşi, la fel ca şi noi, românii (scena măgarului). O cunoaştem imediat şi pe Pia, protagonista, pe care scriitoarea şi-a dorit-o deosebit de frumoasă, inteligentă, puternică, dar mai ales bine educată – detaliu în care mi s-a părut că văd mult mai subţire graniţa personaj – autor.
Sărbătoarea Palio, desfăşurată de două ori pe an este una dintre emblemele Sienei; antrenând curaj şi pricepere, energie şi tradiţie, laolaltă cu pericol, intrigi şi jocuri de culise – cursele de cai adună de ani localnici şi turişti. Cum este şi firesc tradiţiile şi artele înseamnă putere, influenţă, prestigiu, nu fără a-şi însuşi pe altarul sacrificiului oameni şi destine.

Plecând de la acest eveniment, având la îndemână informaţii preţioase de la oameni “care ştiu câte ceva despre cai”( autoarea) şi ocazia întâlnirii tinerei Sienna Sewell – “o fată de un entuziasm extrem de molipsitor” scriitoarea pe jumătate veneţiană îşi pune la lucru imaginaţia şi dă curs evenimentelor, care se îmbină rapid, piesă după piesă, în povestea despre oameni, cai, tradiţie, putere, artă, oraşe italiene.
Modalitatea de construcţie a personajelor este similară basmelor: ele sunt aproape exclusiv bune sau rele, ceea ce poate da senzaţia de artificial sau cel mult banal; totuşi, intervin şi elemente care mai estompează din acest neajuns (Pia îşi doreşte moartea celui care i-a fost dictat drept soţ, Riccardo a participat la un război din vanitate, Faustino Caprimulgo este umanizat prin suferinţa răvăşitoare produsă de pierderea fiului).
Unele descrieri ca “albă că spumă laptelui” sau”negru ca pana corbului” aduc un deserviciu, zic eu, prin senzaţia de siropos sau kitch; naraţiunea la persoana a treia şi ponderea nu foarte mare a dialogurilor pierd puţin din atenţie, dar balanţa este echilibrată de succesiunea evenimentelor, destul de antrenantă.

Protagonistul masculin, în afară de eleganta aparent misterioasă în spatele căreia autoarea a încercat să-i camufleze, nu tocmai cu succes aş zice, originea, îmi pare construit mai bine. El este tânăr, dar intelligent şi perspicace: “ştia acum cu cine avea de- aface. Faustino nu era un ticălos, ci un om deştept. Nu era de mirare că el stăpânea oraşul şi că o făcea de mul timp.” puternic, dar şi sensibil: “îşi întoarse privirea, neputând să suporte expresia jalnică a acestui om distrus”; simplu, dar şi valoros moral, lipsit de falsă modestie: ”– Eşti un călăreţ foarte bun. Riccardo ştia că aşa este, aşa că nu îl contrazise pe bătrân.”
Prezenţa numelui Medici a fost un prilej de a face unele cercetări şi verificări pe care mi le notasem de ceva vreme, lărgind puţin cercul cu regiunea Toscana, artele, Renaşterea; frumuseţea ca blestem este o tema asupra căreia am găsit prilejul să reflectez, întorcând astfel şi cealaltă faţă a monedei, mai puţin plăcută, dar o realitate.
M-am gândit că mi-aş fi dorit că finalul să nu fie cel pe care îl prevăzusem, că şi destinul unora dintre personaje. Totuşi, ca o altă reechilibrarea a balanţei,câteva dintre replici şi fraze mi-au plăcut mult, aşa încât în ansamblu găsesc lectura satisfăcătoare.
“În seara aceea avea impresia că Dumnezeu îşi părăsise casa, ca să o arendeze diavolului.”

Marina Fiorato a mai publicat, după cum anunţă coperta spate, încă şapte romane istorice de dragoste, bestseller New York Times şi Publishers Weekly.

NOTĂ: 7,5 / 10

Autor: Adelina

7 COMMENTS

  1. AM CUMPARAT CARTEA,AM INCEPUT SA O CITESC,DAR AM ABANDONATO.SPER SA O TERMIN DE CITIT CANDVA.FELICITARI PT.RECENZIE!

  2. Subiectul parea interesant, dar si eu am abandonat lecturarea romanului… cred ca traducerea e de vina… ca si cu expresiile amintite de tine “alba ca…” si “neagra ca…”, acestea sunt expresii romanesti si traducatorul le-a folosit – sunt tare curioasa cum era de fapt opera in original… am mai patit de cateva ori asta la romanele din colectiile de la Libertatea… de fapt, si la alte romane… Rolul traducatorului este intr-un fel de a “rescrie” pentru ca multe expresii/fraze nu au corespondent la noi, dar cateodata prea umple totul cu clisee/proverbe etc romanesti… Cand eram mica si citeam, nu ma deranja acest aspect… de cand cu scoala si folosirea intensiva, mai ales a englezei si citirea in aceasta limba, am inceput sa devin din ce in ce mai critica 😐 imi fac un deserviciu intr-un fel, dar…

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro