Fiecare zi e uimitoare de Adrian Petru Stepan-recenzie

    Editura Self Publishing

       Am primit această carte de la tânărul autor şi, deşi citind prezentarea de pe copertă am considerat-o mai mult ceva uşor pentru copii am promis să-mi spun sincer părerea. Am avut o surpriză de proporţii, am citit cartea pe nerăsuflate, m-a pus pe gânduri, m-a intrigat şi sincer m-am întrebat “cum dumnezeu pot să vorbesc despre ea”?
     Pare simplu, o aventură a patru copii într-un sat la malul Dunării, dar poveştile sunt complexe, vorbesc despre viaţa din comunism, despre viaţa de acum, despre istorie, politică, religie, viaţa la ţară şi viaţa în metropole. Şi mai ales despre transformările oamenilor.

   Povestitorul, aflat la Paris, întâlneşte un francez ciudat care-i oferă o maşină în schimbul unei poveşti adevărate. La început când francezul îl întrerupe din reverie şi admirarea priveliştii: ,,În spatele meu era cartierul medieval, în faţă capodoperele de arhitectură modernă, iar între acestea două melanjul de cultură şi spiritualitate magică a metropolei”, crede că e un vânzător ambulant, sau că e acostat fizic sau de vreun adept al unei religii, ceea ce-l face să râdă. Dar francezul îi spune: ”Ştii că prima artă a fost povestirea? Povestind, oamenii au încercat să-şi înfrângă temerile şi să răspândească speranţa. La început a fost cuvântul…Iar când diavolul şi-a dat seama de puterea poveştii, a început să strecoare în poveşti frica şi îndoiala.” “Vorbele tale au puterea de a te condamna sau a te elibera…”
     Atras de rămăşag, rememorează întâmplările acelor ani: ”Deci eram liber să povestesc iar cineva chiar era curios de a-mi asculta gândurile şi cuvintele.” “Iar aici, lângă localurile unde odinioară se întâlneau scriitori şi pictori, cu panorama uimitorului oraş în faţă…aş fi putut fi altundeva mai inspirat?” Interesant acest capitol care prin prisma povestitorului ne poartă puţin prin credinţă, religie, pilde de viaţă, experimente despre memorie.

     Şi-acum povestea aparent simplă a patru copii într-o vacanţă. Povestitorul crescut într-o familie normală a acelor vremuri, tatăl la un moment-dat într-o funcţie diplomatică, apoi profesor, “Tinereţea tatei se întâmplase în anii în care schimbările se petreceau neaşteptat şi în direcţii impredictibile. Opiniile se schimbau la fel, iar respectul faţă de oameni şi legi era doar mimat”, avea obiceiul să-l ducă la gară unde priveau oamenii, trenurile, inventau vieţi şi poveşti cu spioni, ceea ce era până la urmă un mod de a petrece timpul, dar şi o formă de educare a spiritului şi imaginaţiei ”Te întreb retoric, evident: astăzi cum se mai poate manifesta imaginaţia unui om când este bombardată de imagini modificate după bunul plac al softurilor de calculatoare, de cuvinte aruncate măiastru de profesionişti ai manipulării de informaţii şi explicaţii atoateştiutoare, în fapt nişte simple replici bombastice? Doar cuvântul cărţii ori cel rostit agale dau frâu imaginaţiei, mintea recepţionează un simbol şi îl colorează, îmbogăţindu-l după cum îi este harul”. Plimbările tatălui său prin capitalele lumii asezonate cu poveşti interesante îl fac să descopere lumea: ”Iată cum am descoperit în câteva după-amieze de toamnă, lumea întreagă plină de culoare şi sentimente, miraculoasă şi, totuşi, credibilă, obişnuită, populată de persoane interesante, seducătoare pentru mine şi banale pentru ele însele, femei fatale trăind doar acea clipă în care povestitorul îşi îndreaptă lanternă magică, dar prea întristate de restul timpului ce curgea prozaic şi plictisit, de spioni ce trăiau cu adevărat aventuri, dar sfârşeau prin a se regăsi într-un oraş tern care nici nu apare pe vreo harta a lumii.”

     La sfârşitul clasei a patra, în vacanţă, patru băieţi, prieteni foarte buni, merg să petreacă câteva zile la bunicii unuia dintre ei, care locuiau într-un sat lângă Moldova Nouă, aproape de Cazanele Dunării şi de insula Ada Kaleh. Apropierea de graniţe îi făcea pe oamenii din satele respective beneficiarii înţelegerii de micul trafic din zona de frontieră, mai mult dulciuri şi unele produse de îmbrăcăminte. Aşteptată cu nerăbdare, vacanţa are un deznodământ trist. Împreună cu Bella, o fată din vecini, băieţii bântuie dealurile, câmpurile şi luncile, ascultând poveşti despre comori ascunse şi negăsite, despre strigoi şi fantasme. Bella se împrieteneşte mai mult cu povestitorul şi-i spune acestuia despre viaţa grea de acasă, comportarea crudă şi agresivă a tatălui şi mai ales despre faptul că acesta împreună cu unchiul ei se ocupă cu contrabandă şi trecerea de persoane peste Dunăre (oameni pe care de multe ori îi lăsau să se înnece). Într-o seară atraşi de nişte lumini copiii ajung pe malul Dunării în centrul unei lupte cu arme de foc între soldaţi şi contrabandiştii sârbi şi români, câţiva mor, Bella este grav rănită, se crede că a murit, băieţii scapă cu greu şi a doua zi sunt duşi acasă de părinţi, fără a mai află nimic unul despre altul.

    Povestitorul este dus de părinţii lui la o mătuşa de la ţară, într-un loc care pare a fi Dumbrava Minunată, unde mătuşa Măriuca, cu harul ei de profesoară şi credinţa oamenilor de la ţară, prin poveştile din şi despre viaţa ei îi vindecă sufletul. Ajuns după terminarea studiilor şi mai multe meserii încercate, un jurnalist respectat află pe rând poveştile celorlalţi prieteni ai săi.
      Vlad, care cu minte de copil dorise să se sinucidă din cauza primei lui iubiri, acum un om de treabă, căsătorit, la casa lui, fără evenimente majore în viaţă, decât povestea din tinereţe pe care o spunea de câte ori se întâlneau la un pahar.
      Apoi Julien, tipul de arivist, ajuns în zilele noastre într-o poziţie importantă într-un partid, care încearcă să-l racoleze, cerându-i să nu mai scrie articole despre munţii Orăştiei, pentru că sunt oameni care au interese acolo.
    Apoi Nic, cândva soldat-mercenar, acum ajuns preot, luptând încrâncenat să salveze o fată din parohia lui apelând chiar la vechii camarazi, acum mafioţi.
    Cu Nic, povestitorul ajunge la Paris, găsesc fata, care are alte planuri de viaţă şi nu vrea să revină acasă. Totuşi jurnalistul cunoaşte astfel prin Nic figuri emblematice ale mafiei sârbeşti, chiar criminali de război, intrigat fiind de dualitatea lor, de aparenţa lor de oameni de afaceri, de oameni oneşti. Aici la Paris află oarecum deznodământul poveştii din copilărie, mai pierde sau câştigă nişte iluzii, dar tot acest periplu al vieţii lui, toate aceste poveşti îl întăresc în optimismul lui şi-n ideea că “fiecare zi e uimitoare”şi merită să fie trăită.” Şi cel mai important, ştiam că dintr-o anumită gară pornesc nişte trenuri care îşi duc eroii într-o lume fabuloasă pe care puţini o cunoşteau, iar eu eram unul dintre aceştia.”

     Dacă vreţi să aflaţi ce s-a întâmplat cu protagoniştii poveştii, cum au evoluat, ce-au ajuns şi mai ales ce s-a întâmplat cu Bella citiţi cartea. (pentru cei interesaţi vă spun doar că are un fel de happy end).
    Mi-a plăcut cartea pentru că povestea curge lin, firesc, fără încrâncenare pentru epoci şi vieţi diferite, pentru oameni cu caractere diferite.
     Aştept cu nerăbdare următoarea carte a autorului şi mulţumesc încă odată Adrian pentru ocazia de a te citi.autograf adrian petru stepan

Autor: Arci
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

20 COMMENTS

  1. Super recenzia, Arci! Mă tentează foarte mult cartea, începând chiar cu titul (care e – pentru mine – fabulos)!

  2. Frumoasa prezentarea cărții. Interesant subiectul. Felicitari autorului. Ma bucur sa descopăr autori români despre care nu știam nimic

  3. Felicitari pentru recenzie si felicitari autorului cartii! Pare, intr-adevar, o carte interesanta. Poate o voi citi si eu, chiar am devenit curioasa in urma recenziei. Mult succes autorului, pe viitor!

  4. va multumesc in numele meu si al lui adrian,da este un autor tanar cu mult potential si talent.

  5. Ii multumesc si eu Doamnei Arci pentru inspirata prezentare, Literaturii pe tocuri pentru atentia acordata scriitorilor romani si promovarii unor lecturi bune si tuturor pentru incurajari!

  6. In urma recenziei, am achizitionat cartea si chiar azi am citit-o. Ma bucur ca m-am lasat convinsa de recenzie, cartea chiar este una deosebita si interesanta.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.