Flori, fete, fite sau baieti de Cezar Parlog-Editura Tracus Arte

Flori, fete, fite sau baieti de Cezar Parlog-Editura Tracus Arte

Flori, fete, fițe sau băieți de Cezar Pârlog-recenzie

Editura: Tracus Arte
Categoria: Proză scurtă
Număr de pagini: 192
Anul apariţiei: 2014

De ce ai citi cartea Flori, fete, fițe sau băieți?
Imediat după lansarea acestei cărți, ochii îmi picau mereu pe recenzii scrise și găseam mereu discuții în care se tot sublinia faptul că este o carte bună și că merită citită. Așa m-am hotărât să trec acest titlu pe lista cărților de citit și așteptam cu nerăbdare momentul când o voi devora.
Acea clipă a venit foarte repede, transformându-mi o zi banală în una foarte fericită, căci urma să citesc acea carte despre care toată lumea vorbea și o eticheta și includea în categoria cărților bune și foarte bune. Bucurie maximă, emoții mari, căci îmi doream să mă apuc de carte cât mai repede, nemaiavând răbdare parcă nici măcar să termin cartea ce încă o citeam.
Un alt motiv pentru care am citit-o este dorința mea acută de a cunoaşte cât mai mulți autori români contemporani. Și indiferent de opinia mea – pe care o vei descoperi în continuare, mă bucur foarte mult că am mai bifat un obiectiv de care reușesc să mă țin încă din 2014.

Despre carte. Spune-ne ceva despre subiect/acțiune
Trebuie să recunosc faptul că titlul cărții este foarte bine ales. Nu știu dacă s-a dorit asta, dar cu titlul acesta cred că reușești să atragi atenția cititorului sau a cuiva care își amintește de jocul din copilăria sa fericită flori, fete sau baieți, melodii sau cântăreți. Deși titlul mi-a trezit amintiri, conţinutul mi-a oferit o altă imagine, un alt tablou. De fapt, dublu tablou. Știi acele tablouri care au o anumită imagine și pe care, dacă îl miști puțin oferă o a două imagine? Ei, cam așa m-am simțit eu. A fost când colorat, plin de viață, de pozitivitate, când unul alb-negru, în care artistul își sublinia cum știa mai bine tristețea.
Proză scurtă, douăzeci și cinci de scrieri autentice, pline de umor, seriozitate, nerv și viață. Toate transmit un anumit mesaj, o stare, o emoție. Cartea este o imbinare de stări, de nuanțe, pe care dacă cititorul știe să le îmbine perfect, la final, este răsplatit cu imaginea completă a mesajului pe care autorul a dorit să-l transmită cititorului său.
Chiar dacă este vorba despre proză scurtă, nu este chiar atât de ușor de citit această carte. De ce? Pentru că ritmul este alert, iar autorul își trece cititorul prin toate stările de la relaxare, la detașare – oferind imagini, nu cuvinte, la amuzament și în final la agitație și nervi.
Chiar dacă, în general, ritmul este alert, unele scrieri mi s-au părut lungi, iar altele scurte. Unele prea serioase, altele strârnindu-mi râsul încă de la titlul ei– o părere personală, extrem de subiectivă. Ceea ce m-a determinat să ofer o altă interpretarea titlului Flori, fete, fițe sau băieți. Și anume, diversificare: de ritm, de emoții, umor. Viața, așa cum este ea într-o singură carte, în mai puțin de 200 de pagini.

Ce ți-a plăcut mai mult? Ce nu ți-a plăcut?
Mi-a plăcut ritmul alert. Cu toate acestea, chiar cred că această carte nu o poate citi oricine. Stai, nu sări și nu aruncă cu roșii. Traducerea și mai exactă la ceea ce am zis mai sus este următoarea: cititorului, oricare ar fi el, are nevoie de o anumită stare pentru a putea citi.
Așa s-a întâmplat la mine, cel puțin. Mi-a trebuit starea pe care, din păcate, nu am avut-o până la capat. Dar asta nu înseamnă că această carte nu este bună și nu merită citită. Doar că de această dată cartea m-a prins nepregătită. Poate și pentru că am fost eu prea entuziasmată încă de la început. Sau poate pentru că am avut așteptări prea mari/prea multe de la această carte.

Recomandări:
Îți recomand cartea spre lectură, căci așa și numai așa vei putea să îți conturezi propria părere despre Flori, fete, fițe sau băieți. Doar după ce o citești o poți înclude într-o anumită categorie, doar după propriile tale principii literare, căci fiecare știe ce înseamnă o carte bună sau o carte slabă pentru el.

Lectură plăcută!

Editura Tracus Arte

Cartea Flori, fete, fițe sau băieți de Cezar Pârlog a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată de pe elefant.ro sau din librăriile online agreate

Autor: Laura Apetroaie

19 COMMENTS

  1. Felicitari pentru descriere! Am auzit de aceasta carte insa pana acum nu m-a tentat atat de mult. Citind acest articol. mi-am dat seama ca trebuie neaparat sa o am. O adaug pe lista. Multumesc.

  2. Intr-adevar titlul ma duce si pe mine cu gandul la jocul copilariei. Descrierea care ai facut-o este foarte frumoasa si , de ce nu, as incerca aceasta carte.

  3. Laura, imi place foarte mult prezentarea ta, am inteles de ce ai citi aceasta carte, si eu as fi interesata s-o citesc, cred ca merita.

  4. Multumim pentru recenzie!! Chiar la joc m-am gandit si eu cand am vazut titlul :)) pacat ca in ziua de azi, copiii nu mai stiu de jocurile copilariei noastre…

  5. Cu totul intimplator, azi m-am intilnit cu recenzia de fata si m-a bucurat. Non multa sed multum, as caracteriza-o in putine cuvinte. Multumiri, Laura si tuturor celor care au citit cartea, indiferent de nota acordata dupa. Insa sint convins de un singur lucru: ca in eclectismul care o domina, cel putin un text va fi pe gustul oricui. Totul este sa ajunga la acel titlu inainte de a renunta si a destina cartea… cosului de gunoi. Glumesc, asta oricum nu se face, mai bine oferita ori abandonata pe o banca, in vreun tren sau autobuz…
    Si va invit in curind la intilnirea cu o noua productie, in cu totul alt stil, adresata in special lor, partenerelor noastre si ‘jumatatilor” noastre de peste tot: “Life stuff sau Invataturi pentru Andreea”, aflata in pregatire la Editura Tracus Arte. O carte cu o anume sensibilitate.
    Iar in premiera ultimul citat minicronica de pe coperta 4: “Venit după un prim volum de proză scurtă – eclecticul Flori, fete, fiţe sau băieţi, insuficient observat – Life stuff nu e o promisiune. E o confirmare. S-ar putea ca ea să aparţină unuia dintre cele mai interesante new entries din proza românească recentă.”
    Multumiri tuturor, prieteni! Si va astept!

  6. Laura felicitari pentru parerea sincera despre carte.
    azi am descoperit si eu recenzia si autorul
    felicitari

  7. Va multumesc pentru aprecieri tuturor!
    Cezar Parlog, continua sa scrii, caci sunt sigura de faptul ca fiecare carte..vindeca un suflet! Nu renunta sa faci ceea ce simti si sa scrii ceea ce simti sa oferi lumii din suflet!

    • Multumesc pentru rinduri, multumesc pentru indemn, Laura!
      Lucrez cam in toate zilele care nu sint libere. Din pacate constat o usoara deformare de stil datorata celor 2-4 texte scuerte, max 3000 de semne pe care le public saptaminal…:-(
      Dar oricum va asteapta o carte faina, „Life stuff sau Invataturi pentru Andreea”, inca de la 1 februarie in editura. Cu tot cu coperta si ilustratii.
      Iar pina atunci, sa ridem din scurtissime!..

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro