Florile vieții, de Rina Ziamni-recenzie
Editura Smart Publishing, 2017
187 de pagini
Nu putea urî toți trandafirii, doar pentru simplul fapt că se înțepase în spinii unuia. Trebuia să lupte pentru fericirea ei. Se născuse la o margine de viață și primise firul destinului ei de la un înger trimis de Dumnezeu.
Rina Ziamni este o autoare pe care am descoperit-o recent și, încă de la primele pagini ale romanului în discuție, am comparat-o cu Ileana Vulpescu, datorită construcției personajului principal feminin. Tehnica narativă, însă, diferă, cea a Ilenei Vulpescu insistând pe analiza psihologică și pe procesele de conștiință ale personajului.
Florile vieții este romanul unui destin, al unei femei, Marina. Încercată de viață în multe feluri, ea cunoaște fericirea târziu, când se consolase deja cu singurătatea și dezamăgirea.
Proaspăt ieșită de pe băncile facultății și cu o slujbă ca profesor, Marina se lasă căsătorită de părinți, fără a fi îndrăgostită. Din această căsătorie scurtă, ea va avea un copil, pe care îl va crește singură: prima floare a vieții ei. Îl iubește și i se dedică total, îi oferă tot ce poate din salariul ei de profesor, fără a aștepta recunoștință. Își dorește, în schimb, afecțiunea lui, dar nu o va primi niciodată. Se dedică profesiei, unde cunoaște și iubește alte flori: elevii. Răpusă de singurătate după moartea mamei și plecarea tatălui în altă localitate (care, de altfel, părăsise căminul conjugal cu mulți ani în urmă), se recăsătorește cu Dorel, un fel de Hagi-Tudose contemporan, violent, care strânge gunoaie pe care le adună în apartamentul Marinei.
Ca s-o chinuie și mai mult, i-a aruncat bunurile bune de la mama ei, aducând gunoaie în casă, spunând că ale ei erau prea vechi, demodate. A demontat caloriferele și le-a depozitat în pivniță, ca să le vândă, pentru că erau din fontă. A spus că va lua altele din aluminiu sau oțel și că va monta o centrală pe gaz,ca să facă economie la întreținere.
Bătăile tot mai frecvente o determină pe Marina și ia atitudine și obține un ordin judecătoresc de restricție și divorțează. Apartamentul de jumătate demolat de fostul soț este scos la vânzare de fiul ei, care îi propune să locuiască într-o garsonieră din alt cartier bucureștean. Tristă, bolnavă și singură, își petrece verile în casa unei bătrâne de la mare. Aici cunoaște un musulman, care îi va deschide ochii asupra valorii vieții. Își dă seama că trebuie să se bucure de viață. Ceva mai târziu, va cunoaște adevărata iubire… .
Iubindu-l pe el, Marina descoperise adevărata dragoste, în care se putea dărui cu pasiune, fără rușine și pudoare, pentru că primea la rândul ei aceeași patimă și dorință. Dragostea lor creștea din zi în zi, devenea prin fiecare episod ceva puternic, care avea să să-i unească pe viață.
Acțiunea are loc de-a lungul multor ani, încă de înaintea Revoluției din 1989 și până în zilele noastre (Marina citește cărți din seria „iubiri romantice” și o citează pe Irina Binder) și este presărată cu secvențe detaliate despre Revoluție, istoria Algeriei și a Islamului, dar și efectele benefice ale medicinei naturiste. Evenimentele sunt prezentate cronologic, pe alocuri cu mici bucle în timp, care m-au cam derutat. Finalul surprinde ultima floare din buchetul vieții ei, cu miros discret de iasomie.
Romanul este o doadă a faptului că lucrurile bune nu li se întâmplă întotdeauna oamenilor buni, dar și că nu trebuie să îți pierzi niciodată speranța. Marina e o supraviețuitoare, care și-a primit, în final, recompensa.
Cartea Florile vieții, de Rina Ziamni a fost oferită de Editura Smart Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Smart Publishing
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti
Partajează asta:
SIMILAR ARTICLES
10 COMMENTS
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Andreea, m-ai făcut foarte curioasă în privința cărții :). Felicitări pentru recenzie!
Nu prea sunt eu fan al acestui gen, dar recenzia ta m-a facut curioasa. Pare foarte realista, asa cum ai spus, exact precum cartile scrise de Ileana Vulpescu.
O cronicuta ca o esenta de parfum ce a surprins mireama buchetului floral initial! Mmmmm! Andreea N°5!
Bine folosit diminutivul 🙂
felicitari pentru recenzie
Imi place povestea descrisa de tine!
O carte care pare interesantă 🙂
Felicitări pentru recenzie, Andreea locco_smiley_10
Multumesc pentru aprecieri! Cartea e un medicament pentru suflet.
multumesc andreea!o carte care chiar ma tenteaza.felicitari!
Nu suna prea rău! Te felicit pentru recenzie! 🙂