Harlequin (În căutarea Graalului #1) de Bernard Cornwell-recenzie

Harlequin (În căutarea Graalului #1) de Bernard Cornwell-recenzie

Harlequin, cuvânt derivat din franțuzescul hellequin: călăreț din armata diavolului

Harlequin (În căutarea Graalului #1),  de Bernard Cornwell-recenzie

Editura: RAO
Data apariției: 2008
Titlul original: Harlequin / The Archer’s Tale
Traducere: Luciana Răducanu
Număr de pagini: 448

   Roman istoric de aventuri medievale, în fapt – unul dintre cele mai bune pe care le-am citit vreodată, Harlequin şi toate volumele lui Bernard Cornwell sunt dovada vie că subiecte desprinse din trecutul real, foarte bine documentate şi perfect încadrate istoricește, pot egala sau chiar depăşi în spectaculozitate opere epic fantasy din cele mai bune. Când povestea atinge asemenea cote supreme ale perfecţiunii atmosferei şi acţiunii pe care le cauţi într-o carte de peripeţii cavalereşti ambientate în Evul Mediu, oricât de fan al heroic şi epic fantasy-ului ai fi, nu poţi să nu te declari de acord că romanul istoric respectiv e superior, fie şi prin faptul că din cuprinsul lui chiar înveţi ceva, nu rămâi numai cu lumi, structuralizări sociale şi religii inventate, ci cu date istorice, evenimente petrecute în realitate şi încadrări în panorama trecutului a informaţiilor culturale demne de memorat pe care acum le asociezi cu aventurile protagoniștilor.

   Închipuiţi-vă Urzeala Tronurilor a lui Martin combinată cu Stâlpii Pământului a lui Follett și ar ieşi exact ceva în genul seriilor lui Cornwell.

  Primul roman dintr-o trilogie al cărui supratitlu, În căutarea Graalului, ar putea duce cu gândul la fantasy şi îndepărta cititorii de roman istoric, tot aşa cum încadrarea ca roman istoric ar putea ține la distanță cititorii de fantasy. Nu ar trebui să ezite în a-l deschide nici unii, nici alţii, volumul ăsta are toate ingredientele necesare pentru a fi savurat de fanii ambelor genuri, cu la fel de multă satisfacţie.

   Suntem în anul 1342, la puţin timp de la debutul Războiului de 100 de ani dintre Franţa şi Anglia, care, aşa cum se ştie, nu a fost un conflict dus în formă continuată, ci o grupare temporală de mici ciocniri armate şi bătălii grandioase, botezate astfel de istorici.

   Dacă pe parcursul romanului, s-ar căuta răspunsuri la întrebări principiale de genul: Dincolo de faptul că simpatizăm, inevitabil, cu tabăra eroului nostru, din punct de vedere al corectitudinii politice, noi cu cine ar trebui să ţinem? Nu cumva cu francezii, pentru că ei sunt cei atacaţi pe propriul teritoriu şi englezii, invadatori? O analiză integratoare ar demonstra că nu neapărat. Francezii nu erau încă pe propriul teritoriu când au atacat Aquitania, Bretania și Normandia, chiar dacă Franţa modernă ar fi. Acele regiuni erau deosebite cultural de regatul francez şi încercau să îşi apere propria identitate sub un suveran mai favorabil, regele Angliei. Cea mai clară proiecţie în viitor despre cum ar fi putut arăta statele respective cu o altă traiectorie, nefranțuzită, este Flandra, care se preconiza în acea perioadă să fie ocupată odată cu ele, şi care este acum o parte a altui stat.

   Mai mult decât atât, nici cei care atacau, nici cei ce se apărau de invazie, nu erau încă băștinași cu adevărat, ci făceau parte din generaţiile de normanzi (practic invadatorii vikingi) care au cucerit nordul Franţei şi Anglia sub Wilhelm Cuceritorul şi au preluat galo-romanica drept limbă oficială, dar în genele lor, cel puţin în al aristocraţiei dominante, era încă mai mult sânge scandinav decât francez sau englez, propriu-zis. Din această îmbârligare dinastică şi din faptul că la acea vreme nici nu exista încă ideea filosofică de naţiune, nimeni nu era cu adevărat mai îndreptăţit să aibă un anumit teritoriu, oricum, niciunul dintre regii şi nobilii care conduceau campaniile războinice.

   Bernard Cornwell, de altfel, mereu fidel exactităţii construcţiei istorice, nici nu înclină vreo clipă obiectivitatea cu care narează spre o parte sau alta. Toţi sunt la fel de onorabili ori neonorabili, jefuitori, violatori, sadici, nemiloşi, generoşi, de treabă sau inumani, în funcţie de calitatea fiecărui individ dintr-o armie şi nu de corectitudinea luptei dusă de vreo armată, în totalitatea sa.

   Thomas locuieşte într-un mic sat de coastă din sudul Angliei, unde se antrenează, împotriva voinţei tatălui său, să tragă cu arcul, aşa cum făceau mai toţi adolescenții englezi şi galezi de condiţie joasă, în aşa fel încât la maturitate ajungeau ei înșiși cea mai periculoasă armă a trupelor regale în acele vremuri de victorii în şir ale regalitații englezeşti. Tatăl lui este un preot misterios, despre trecutul căruia nici băiatul nu ştie prea multe, cu posibile origini nobile, cu educaţie aleasă, venit nu se ştie de unde şi vorbind franceza cuceritorilor normanzi, pe lângă latina bisericească. În pofida excentricităţii sale, se bucură de preţuirea întregii comunităţi locale şi Thomas pare că se va supune şi el voinţei părinteşti şi-i va urma calea spre preoţie, studiind deja primul semestru la Oxford, dar fără să renunţe nicio clipă la pasiunea lui pentru arc, pe care o moştenise de la bunicul din partea mamei.

  Însă, într-o dimineaţă de Paşte a anului 1342 când sătenii se pregăteau pentru ritualurile Sărbătorii, Hooktonul este atacat de o corabie franceză pirat, cu scopul principal de a  se fura relicva sfântă adusă de Părintele Ralph şi adăpostită în bisericuţa locală. O lance veche găsită în Ţara Sfântă de cruciaţi, ce se crede a fi lancea cu care Sfântul Gheorghe a ucis balaurul, deținătoare de puteri miraculoase, dar și apărată de un blestem.

   Iniţiatorul aceste expediţii de jaf este fiul fratelui celui care acum e cunoscut ca preotul Ralph, un cavaler din aceeaşi familie nobiliară de peste mări. Scăpat de masacrul abătut asupra sătenilor, datorită talentului mânuirii arcului, Thomas întrevede pentru prima oară trecutul enigmatic al părintelui său. Îl găseşte străpuns de sabie în biserică, muribund, şi îi vegheză trecerea în nefiinţă, promiţând că va recupera lancea furată şi o va aduce înapoi.

   Totuşi, tatăl lui moare înainte de a dezvălui prea multe indicii despre ruda sa ucigaşă, astfel că drumul lui Thomas până la a se înscrie măcar pe traseul înfăptuirii dreptăţii, se anunţă destul de dificil.

   Îl regăsim pe flăcău peste trei ani în nordul Bretaniei, sub numele Thomas de Hookton, prădând regiunea şi participând la asedii, încadrat în trupele de arcaşi ale contelui de Northampton, sub conducerea carismaticului căpitan Will Skeat. Timpul a trecut peste promisiunile băiatului şi numai câte o remarcă rememoratoare a părintelui Hobbe, preotul companiei, îi mai aminteşte de făgăduielile făcute tatălui său şi Bisericii.

   Viaţa tânărului a intrat într-o rutină cinică a luptelor, jafurilor şi căutării de pradă, care caracteriza acei ani de hărţuieli ai războiului. Totuşi, scopul iniţial care l-a adus în Franţa va fi resuscitat dramatic de o serie de revelații şi noi jurăminte făcute în condiţii limită, tocmai în clipele când i se părea că are parte de cea mai victorioasă perioadă a carierei lui militare, odată cucerit oraşul La Roche-Derrien, datorită sugestiilor sale.

  Conflictul în care intră cu un mare cavaler arogant şi implicarea într-o relaţie aproape romantică cu o nobilă bretonă puternică şi fragilă totodată, îl vor duce pe căi şi prin încercări de neimaginat pentru băiatul din Hookton care era odată.

   Numele volumului, asociat în imaginarul colectiv modern mai degrabă cu romantismul unei serii de cărţi şi de filme sau cu arlechinul şi masca sa în roşu şi negru, vine din două surse. Herlequin îşi spune nepotul/vărul ucigaş misterios când conduce atacul pirateresc, dar hellequini, vor fi porecliţi şi călăreţii blestemaţi ai lui Will Skeat care jefuiesc Bretania, de către francezi, cuvânt cu aceeaşi semnificaţie în mai multe limbi: emisar al diavolului, cu faţa întunecată, care se spune că a cutreierat lumea pentru a izgoni sufletele damnate în iad.

   Pentru prima oară am întâlnit în beletristica istorică militaristă, accentul pus pe importanța arcului într-o ciocnire armată. Nobilii cavaleri luptă în armuri strălucitoare cu tactici de turnir, cel puțin în prima parte a Războiului de 100 de ani, dar victoriile au fost asigurate de oamenii de rând ai armatei engleze. Arcaşii teribili, ce se antrenau cu celebrul arc lung englez (ajungând și la 2 metri) din copilărie, respectând prevederi legale emise special în regat, până ajungeau la o îndemânare desăvârşită, aproape instinctuală, trimiţând săgeţi cu o forţă de penetrare incredibilă, una după alta, înainte ca măcar cea anterioară să îşi atingă ţinta.

   Bernard Cornwell descrie luptele şi bătăliile medievale într-o manieră atât de precisă şi detaliată, încât îţi creează impresia că ești spectator direct la evenimente. Un spectator implicat care ajunge nu numai să vizualizeze coliziunea cavalerilor, să audă vâjâitul săgeţilor şi urletele bărbaţilor în încleştare, dar şi să perceapă senzaţiile învingătorilor şi înfrânţilor, deopotrivă.

Seria În căutarea Graalului, ințial concepută ca o trilogie, este alcătuită din volumele:

Harlequin

Vagabond

Eretic

   1356 – evenimentele din acest roman au loc la un deceniu distanță de cele din trilogia originală, el nefiind încă tradus în limba română

 

Cartea Harlequin (În căutarea Graalului #1), de Bernard Cornwell poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

21 COMMENTS

  1. Ce bine suna! Prietena mea m-a tentat in vara cu seria asta si pana la finele anului am de gând sa o citesc. Frumoasa recenzia, îmi place!

  2. Recenzia ta mi-a placut muuuult! Mi-ai dat de gandit. As vrea sa citesc si eu cartea.
    Felicitari! Ai talent cu caru’ la scris!

    • Merci fain, Alina! :) Trilogia asta e acum la reduceri cam peste tot, la cele mai mici preturi posibile. Incurajez cumpararea ei cat inca se mai gaseste si garantez ca nu o sa fie niciun gen de cititor care va regreta achizitia. :)

  3. Un spectacol recenzia ta. Interesant subiectul.
    Inca o tentatievdin partea ta. Felicitari, Marius!

      • Editiile de buzunar sau cele cartonate? 😀 Asta e dintre cele de buzunar, dar incap incredibil de multe cuvinte in ea. Daca ar fi cartonata, ar iesi grosutza bine. :D

        • Logic adir editiile cartonate, dar ceea ce conteaza e continutul!
          Deci daca e un autor bun ( si RAO publica Best of The Best) poate fi si editie de buzunar!!

  4. O serie foarte buna pe care o recomand si eu pentru toate motivele pe care le-ai amintit. Bernard Cornwell scrie excelent, am descoperit asta cu seria “In cautarea Graalului” si am avut confirmarea, desi nu mai era nevoie, in seria “Ultimul regat”, o lectura care nu trebuie ratata. Ca de obicei, ai facut o prezentare maiestuoasa, felicitari!

    • Multumesc, prietena-lui-Geo-cu-gusturi-super! 😀 De cand am citit cronica ta literara pentru seria Ultimului regat, nu mai am liniste pana cand ajung sa o incep si eu. :p

  5. O super recenzie! Ne-ai traspus în alte vremuri! Ești, într-adevăr, foarte talentat în arta cuvântului! Felicitări, Marius!

  6. M-ai nimerit la fix cu cartea asta :D. Mare amatoare de fantasy, recenzia m-a convins să mai adaug o carte pe lista mea de cărți de citit. Deja s-a facut cam mare lista :))))

    • Roxana, merita sa ia locul oricarei alteia in lista. :) Nu imi vin in minte decat trei-patru fantasy-uri cu iz medieval care sa se ridice la nivelul seriei lui Cornwell, avantajul ei fiind ca fiecare batalie si eveniment major din ea s-au intamplat cu adevarat, desi arata la fel de spectaculos ca unele fantastice, astfel ca se pastreaza si aventura la nivelul maxim posibil, si invatam istorie citind-o. :)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro