Harry Potter și Pocalul de Foc, de J.K. Rowling – recenzie

   Harry Potter și Pocalul de Foc – J.K. Rowling

 „Deosebirile de limbă și obiceiuri nu contează câtuși de puțin, atâta vreme cât avem aceleași țeluri, iar inimile noastre rămân deschise.”

Titlul original: Harry Potter and the Goblet of Fire

Seria Harry Potter: 1. Harry Potter și Piatra Filosofală, 2. Harry Potter și Camera secretelor, 3. Harry Potter și Prizonierul la Azkaban, 4. Harry Potter și Pocalul de Foc, 5. Harry Potter și Ordinul Phoenix, 6. Harry Potter și Prințul Semipur, 7. Harry Potter și Talismanele Morții

A doua ediție Editura Arthur

Grupul Editorial Art

Anul apariției: 2017

Traducere din engleză de: Florin Bican

Număr pagini: 718

Gen: Fantasy, Aventuri, Thriller

Cotație Goodreads: 4,53

    Deci… nici nu știu cum să încep! Sunt fană Harry Potter, iar recitirea acestei cărți în noua ediție mi-a trezit atâtea emoții… Atâtea emoții, încât mi-a luat 10 zile s-o termin. În mod obișnuit, aș fi citit-o mult mai repede, însă atunci când vine vorba de Harry Potter, sunt un pic masochistă: fac ce fac și trag de carte, o citesc într-un ritm foarte lent, pentru a o savura și a nu mă despărți de ea. Să nu pierd niciun cuvânt, niciun sens, să savurez totul… În cele din urmă, am conștientizat că de fapt, nu doream să termin cartea pentru că făcând asta, m-aș fi despărțit de personaje, de acțiune… Mai ales că acest volum este primul mai gros, mai complex din serie.

  Citeam, pur și simplu, cu un zâmbet pe față, amintindu-mi toate scenele, subliniam frenetic atât de multe citate, încât mi-e greu să vorbesc despre tot într-o simplă recenzie.

   Într-o recenzie trecută, atrăgeam atenția asupra spuselor lui J.K. Rowling, cum că Harry Potter este, de fapt, o operă polițistă. Recitind „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”, mi s-a părut cea mai polițistă carte din serie. Ei bine, acum „Harry Potter și Pocalul de Foc” mi se pare. Și da, nu l-am catalogat degeaba drept „thriller”, pentru că acest roman este mai mult decât un fantasy pentru adolescenți.

  De departe mult mai complex decât primele trei, volumul 4 face trecerea către o altă etapă din lumea vrăjitorească (nu vreau să folosesc termenul „magosferă”, din recenta traducere, eu sunt mai de școală veche); o etapă în care nu mai este totul roz și cu final 100% fericit. Este prima carte din serie care se termină cu o moarte tragică, de impact (nu vă zic a cui, deși sunt sigură că mulți știți; de acord, în primul volum a murit Quirrell, dar să fim serioși, cui i-a păsat prea mult?). De asemenea, acțiunea este mult mai complexă și apar personaje noi: Ochi Nebun Moody, Fleur Delacour, Viktor Krum, Madame Maxime, Igor Karkaroff, Barty Crouch, Ludo Bagman, Rita Skeeter.

    Este și volumul în care are loc Cupa Mondială de Quidditch (Vâjthaț).

   Față de volumele de până acum, cartea începe inedit: cu un bătrân Mageamiu/Încuiat, ce aparent n-are nicio legătură cu povestea, suspectat că i-ar fi ucis pe proprietarii unui conac din zonă.

   Harry Potter, aflat încă în vacanță, are un vis tulburător: Voldemort vorbește cu detașare despre unele crime comise de curând, iar următoarea plănuită îl are ca victimă chiar pe Harry. Băiatul se trezește cu o durere enormă a celebrei cicatrice în formă de fulger, rămasă în urma blestemului de când era bebeluș, care i-a ucis părinții.

   Nu durează mult până când Harry se reunește cu familia Weasley și Hermione, mergând împreună la Cupa Mondială de Quidditch/Vâjthaț, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului.

   Cu această ocazie, lucrurile scapă de sub control, având loc atacuri ale Mortivorilor (Devoratori ai Morții). Mai mult decât atât, cineva conjură Semnul Întunecat, producând panică.

„ – Ron, Știm-Noi-Cine și acoliții săi au trimis Semnul Întunericului pe cer ori de câte ori au ucis pe cineva, spuse domnul Weasley. Ești prea tânăr, nu-ți dai seama ce teroare inspira. Gândește-te numai cum ar fi să vii acasă și să găsești Semnul Întunericului plutind deasupra acoperișului tău și să știi ce-o să găsești înăuntru…”

   Dar Cupa Mondială de Quidditch nu este singurul eveniment din acel an. Ajunși la Hogwarts, elevii află că școala va găzdui Trimagiciada/Turnirul celor Trei Vrăjitori, o competiție între trei școli de magie: Hogwarts, Beauxbatons și Durmstrang. Fiecare școală va avea un concurent desemnat de Pocalul de Foc, un artefact magic ce va face selecția. Pentru că în trecut au avut loc  accidente în cadrul acestei competiții, la această ediție s-a trasat limita de vârstă: niciun elev sub vârsta de 17 ani nu se poate înscrie. Concurenții vor trece prin trei probe, care nu vor fi dezvăluite decât la momentul potrivit.

   Iată că sosește și seara în care se desemnează concurenții: de la Beauxbatons, frumoasa Fleur Delacour, de la Durmstrang, Viktor Krum, nimeni altul decât gonaciul/Căutătorul din echipa națională de Quidditch a Bulgariei, pe care Harry și prietenii lui tocmai l-au urmărit la Cupa Mondială și de la Hogwarts, Cedric Diggory, reprezentantul casei Hufflepuff/Astropufi. Însă când cu toții cred că selecția s-a încheiat, Pocalul scuipă un alt nume: Harry Potter.

  Întreaga sală este cuprinsă de stupoare: unii sunt convinși că Harry a trișat, păcălind limita de vârstă, în timp ce alții își dau seama de adevăr și de însemnătatea acestuia: cineva i-a pus numele în pocal și întrebarea este „De ce?”. Cine ar avea interesul ca Harry să concureze?

  Harry este cel mai mirat dintre toți, întrucât știe foarte bine că nu a fost el. Nici n-ar fi fost capabil să încalce o vrajă atât de puternică precum cea pusă de Dumbledore, pentru a trece peste limita de vârstă.

  Se conturează ipoteza că i s-a pus numele în pocal cu scopul de a fi ucis. Ce mod mai lipsit de suspiciuni de a-l înlătura decât un accident în timpul Trimagiciadei?

   Este un an greu pentru Harry: se pare că cineva de la Hogwarts îi dorește moartea, foarte puțini îl cred că nu s-a înscris deliberat (nici măcar prietenul său cel mai bun, Ron, nu-l crede, fiind convins că dorește să iasă încă o dată în evidență), cei de la Slytherin/Viperini îl hărțuiesc pe holurile școlii și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, Rita Skeeter, o jurnalistă băgăcioasă, îi pune tot felul de cuvinte în gură, răstălmăcindu-i declarațiile și publicând reportaje false despre viața sa. Și ca să se umple paharul, fata de care-i place, Cho Chang, merge la bal cu Cedric Diggory, unul dintre concurenții săi la Trimagiciadă.

  Citindu-l acum, când sunt mai matură, realizez că romanul nu este numai despre aventurile lui Harry în timpul Trimagiciadei; nu avem parte doar de acțiune și mister, ci și de mesaje subtile, aluzii la mai multe subiecte precum prejudecățile (lupta pentru drepturile elfilor de casă, dusă de Hermione, ea identificându-se cu situația lor, provenind din familie de Mageamii/Încuiați; problematica sângelui pur, situația Uriașilor); bullying-ul – acum constat că Harry era o victimă constantă a bullying-ului, fiind hărțuit de colegii lui de la Slytherin; aviditatea unor jurnaliști după subiecte de scandal, capabili de a face orice pentru rating (răstălmăcirea vorbelor, inventarea unor povești fanteziste – vezi Rita Skeeter)… Toate acestea constituie probleme cât se poate de reale și de actuale în societatea noastră.

  În plus, sunt foarte bine redate problemele adolescenților: dificultatea lui Harry și Ron de a invita fetele la bal, supărarea lui Hermione că Ron nu a invitat-o la bal decât ca ultimă soluție, invidia și gelozia lui Ron…

„Cu o săptămână în urmă, lui Harry i s-ar fi părut că găsirea unei partenere de dans este un fleac în comparație cu înfruntarea Dragonului cu Coarne-n Coadă. Dar acum, că trecuse această probă și se confrunta cu încercarea de a invita o fată la bal, era de părere că ar prefera o nouă rundă cu dragonul.”

„ – Harry, trebuie să ne luăm inima-n dinți și să invităm pe cineva, spuse Ron vineri dimineața, pe un ton care sugera că plănuiesc asediul unei fortărețe impenetrabile. În seara asta, când ne întoarcem în salon, amândoi vom avea câte o parteneră, ne-am înțeles?”

„Ron nu-i răspunse. Se uita furios la Hermione și Krum, care dansau în apropiere.”

   Unul dintre aspectele pe care nu mă satur să-l comentez este traducerea noii ediții. Ca de obicei, am întâlnit termeni traduși mai bine și alții mai puțin bine. Deși desigur că întotdeauna voi prefera vechea traducere, este a copilăriei mele. Pentru mine, întotdeauna vor fi Culprid sau Cruplud, nu Doodler, Șobo, nu Șobi, Apariție/Dispariție, nu Aparetare/Dezaparetare, Snuffles și nu Nas, Polen Zvârr, nu Pudră Flu-Flu, Profeții despre Viitor, nu Preziceri și Profeții, Iele și nu Veela, Vindecători și nu Medimagi, împietrire și nu stupificare, artificii Filibuster și nu „Archebuza”, homari cu capete explozive și nu Salamandragoni cu Propulsie Explozivă, Devoratori ai Morții și nu Mortivori, VIGILENȚĂ CONTINUĂ și nu VIGILENȚĂ PERMANENTĂ, Pana de Citate Rapide și nu Condeiul Crono-Criptic, Alge-branhii și nu galgală, Weasley Bing-Bong și nu Farmacofarsele Weasley, Portal și nu Teleportcheie, Obliviate și nu Dezmemorează, lumea vrăjitorească și nu Magosferă. Nici măcar „Hogwarts, scurtă istorie” nu mai e același lucru. Acum se numește „Hogwarts, un scurt istoric”.

  M-a intrigat și schimbarea în traducerea ingredientelor pentru o anumită poțiune: „Carne, sânge, mădular”. Pentru mine va rămâne veșnic „Fibră, sânge și os”.

  Unele traduceri le-am găsit mai bune: S.P.A.S. devine M.I.E.L., ceea ce mi se pare OK, pentru că și în original acronimul forma un cuvânt (S.P.E.W.), mai ales că aduce un plus de umor; „HAI CEDRIC DIGGORY – ADEVĂRATUL CAMPION DE LA HOGWARTS” (în prima ediție formularea era prea lungă); „caramele Lingua-Longa” – de preferat față de Bomboane Limbă de-o Tonă; mi se pare simpatică traducerea numelui bufniței lui Ron, Pigwidgeon (Pig) – în noua ediție i se spune Porcu’, de la Porcumbel.

„Harry se uită cu ochi mari la cuvântul „Porcu’”, apoi își ridică privirea spre bufnița minusculă care acum făcea ture rapide în jurul becului din tavan. Niciodată nu văzuse un animal care să semene mai puțin cu un porc.”

   Un bonus față de vechea ediție este adaptarea șarpelui Nagini ca femelă; în vechea traducere, Nagini era mascul, deși în original este femelă, numele ei provenind de la un spirit din mitologia indiană ce ia formă de șarpe sau de la o femeie ce de la mijloc în jos este șarpe.

  Nu mi-a plăcut la actuala traducere numele formației „Weird Sisters”. Deși „Baba Cloanța” e amuzant, „Surorile Stranii” se potrivea mai bine, întrucât originalul face aluzie la opera shakesperiană „Lady Macbeth”. De asemenea, poate fi o referință la adresa trupei de rock Twisted Sisters, din anii ’80.

   M-a amuzat și intrigat deopotrivă accentul lui Krum, care în prima ediție nu era transpus așa:

„- Aș vria sî stăm puțin di vorbî.

– Da, bine, spuse Harry ușor surprins.

– Vrei sî facim câțâva pași?

– Sigur, spuse Harry, intrigat. (… 

– De ce-o luăm încolo? se miră Harry când trecură de coliba lui Hagrid și de caleașca luminată a celor de la Beauxbatons.

– Sî nu ni-audî ciniva, îl lămuri Krum laconic. (… 

– Vriau sî știu, spuse el cu ochii scăpărându-i mânios, ce-i întri tini și Her-miau-ni-ni. (… 

– Zbuori fuarti bini. Ti-am urmârit la prima prubî.

– Ci s-întâmplî?”

   De asemenea, graseierea din accentul franțuzesc al oaspeților de la Beaxbatons a dispărut.

   În schimb, mi-a plăcut faptul că actuala traducere are o flexibilitate mai bună în ceea ce privește modul de a vorbi al unor personaje precum Hagrid, elfii de casă sau oamenii din satul lui Voldemort:

„Alde Frank n-a trebuit decât să se furișeze în conac când dormea’ servitorii.”

   Bineînțeles că fiind fană, am urmărit ecranizarea de mai multe ori. Este un film foarte bun, însă nu mă pot opri să observ diferențele dintre el și carte. Nu-mi place că l-au scos complet pe Ludo Bagman și că nu ne-au arătat nimic din meciul de Quiddtich din finala Irlanda-Bulgaria. Atât de palpitant este descris jocul în carte și de la prima lectură aș fi vrut să văd Fenta Vronski. Însă mi-a plăcut cum au pus în valoare relația Hermione-Viktor Krum. Scena în care Krum îi aruncă fetei o privire în timp ce se înscrie în competiție este de departe favorita mea, meritul fiind al filmului, pentru că în carte nu există.

   În concluzie, citiți cartea! Nu încetez în a mă minuna de complexitatea și dibăcia construirii acestei opere.

   Citate:

„Este un fenomen cât se poate de ciudat, dar, atunci când ți-e groază de ceva și ai da orice pentru ca timpul să treacă mai încet, timpul are urâciosul obicei de a se grăbi.”

„Înțelegerea este primul pas spre acceptare și numai prin acceptare este posibilă vindecarea.”

„Dacă amortizăm durerea pentru o vreme, nu facem decât să o amplificăm și mai tare în momentul în care, în cele din urmă, o vei simți.”

„Îți spun încă o dată: fă pașii pe care ți i-am sugerat și toată lumea te va ține minte – fie că ești sau nu Ministru – ca pe unul dintre cei mai curajoși miniștri ai Afacerilor Magice pe care i-am avut. Refuză să acționezi și istoria te va ține minte ca pe cel care s-a dat la o parte și i-a acordat lui Voldemort o a doua șansă de a distruge lumea pe care am încercat noi să o reconstruim! (… Dacă hotărârea ta de a închide ochii te va duce până într-acolo, Cornelius, spuse Dumbledore, am ajuns în punctul în care drumurile noastre se despart.”

„Simțea că ei trei ajunseseră la un nivel de înțelegere care le permitea să comunice fără cuvinte – că fiecare dintre ei așteaptă un semn, un cuvânt în legătură cu ceea ce se petrecea în afara școlii Hogwarts  – și că era inutil să discute despre ceea ce ar putea să se întâmple până când nu știau sigur ceva.”

„Ce-i scris o să se-ntâmple oricum, și, cân’ s-o întâmpla, om vedea noi ce-i de făcut. (… Ai făcut exact ce-ar fi făcut și taică-tău și să știi că la mine asta-i cea mai mare laudă.”

„Suntem puternici doar atâta vreme cât rămânem uniți, iar atâta vreme cât suntem dezbinați, suntem slabi.”

„Deosebirile de limbă și obiceiuri nu contează câtuși de puțin, atâta vreme cât avem aceleași țeluri, iar inimile noastre rămân deschise.”

„Amintiți-vă, dacă va sosi un moment în care veți avea de ales între ceea ce e bine și ceea ce e ușor, ce i s-a întâmplat unui băiat curajos, bun și prietenos, doar pentru că s-a nimerit să stea în calea Lordului Voldemort.”

    Despre autoare:

   Ar fi foarte multe de spus despre J.K. Rowling, dar din lipsă de spațiu și timp, mă voi rezuma la câteva aspecte: pe numele ei Joanne Rowling, este una dintre cele mai cunoscute scriitoare britanice ale tuturor timpurilor. Seria Harry Potter a făcut-o celebră, după ce manuscrisul fusese respins inițial de 12 edituri. A contribuit la realizarea scenariului piesei de teatru „Harry Potter și Copilul Blestemat”, a înființat o fundație de binefacere, legată de alte trei cărți ce fac parte din universul Harry Potter. O puteți citi în continuare pe www.pottermore.com, un site dedicat fanilor celebrei serii.

Tot sub numele de J.K. Rowling, a publicat romanul „Moarte subită” și sub pseudonimul Robert Galbraith, alte câteva cărți polițiste.

Cartea Harry Potter și Pocalul de Foc de J.K. Rowling  poate fi comandată de pe site-ul dol.ro