In umbra esafodului de Carol Birch

In umbra esafodului de Carol Birch

by -
10

În umbra eşafodului, de Carol Birch

Titlu: În umbra eşafodului
Titlu original: Scapegallows
Autor: Carol Birch
Editura: All
Colecţia: Strada ficţiunii
Număr pagini: 448
An publicare: 2016
Traducere din limba engleză de Ovidiu-Gheorghe Ruţa

„Eram o fată bună şi fericită. Şi totuşi, nu eram fericită.”

    Carol Birch este o scriitoare contemporană de origine britanică câştigătoare a mai multor premii pentru literatură, dintre care David Higham Award for the Best First Novel of the Year. Autoare a mai multor nuvele, romane şi critici, Carol Birch organizează şi cursuri de scriere creativă. „În umbra eşafodului” – publicată la editura All – este un roman istoric, bazat pe întâmplări adevărate, pe care autoarea le conturează într-o poveste unică, unde curajul, iubirea şi dreptatea se împletesc pe un fundal social înfricoşător.

   Totul începe cu prima execuţie la care Margaret asistă deşi are doar şase ani. Copila priveşte cum oamenii sunt stăpâni pe vieţile altora, iar cei mai puţin norocoşi se transformă în cenuşă. Nu clipeşte, nu plânge, nu tremură … doar că imaginea i se gravează în creier.

„Când flăcările au lins rugul, mulţimea s-a înghesuit mai aproape, ca nişte câini în faţa sobei.”

„Un fum negru s-a înălţat spre cer şi m-am gândit că e sufletul lui Jane Brewer care scapă, zvârcolindu-se de durere.”

   Viaţa îşi continuă cursul firesc, Margaret îşi dezvoltă pasiunea pentru călărit şi o ispravă demnă de bârfă pe luni de zile îi aduce fetei o popularitate bruscă. Această faimă dobândită i-l readuce în drum pe Will, prietenul din copilărie, care acum îl are pe acel „vino încoace” şi care reuşeşte să îi fure inima.

„Eram un bandit la drumul mare. Arată ce poţi, am cel mai bun armăsar din ţinut şi o pereche de pistoale cu care pot să-i zbor capul oricui!”

„A râs. Avea un râs cristalin şi răsunător. M-a făcut să mă simt ciudat, cum te simţi când vezi un căţeluş nou-născut şi vrei să-l atingi.”

   Planurile lui Will de a face bani cât mai rapid presupun sfidarea pericolului, mai exact contrabanda pe mare, iar acest lucru, în loc să o îndepărteze pe Margaret, are efect contrar aşteptărilor, deoarece fata este tot mai atrasă de el. Deşi speră că nimic rău nu se va întâmpla, Will este acuzat de multiple atrocităţi, căutat şi în cele din urmă încarcerat. Visurile fetei de a avea o viaţă liniştită şi fericită alături de bărbatul pe care îl iubea par se spargă precum baloanele de săpun la aflarea veştii că acesta este închis. Măsurile pe care Margaret le ia pentru a-l scoate pe Will din închisoare sunt riscante şi cel puţin bizare pentru o femeie. Reuşeşte să atragă atenţia asupra ei şi să fie acuzată de furt şi identitate falsă. Lipsa de experienţă face să fie prinsă şi astfel ajunge în închisoare, unde îndură un coşmar. Cu toate acestea, un curaj ieşit din comun şi un optimism incredibil o ajută să vadă partea plină a paharului … chiar şi când paharul era gol.

„Will te putea face să simţi o privire ca pe un sărut şi, la fel ca un sărut, privirea putea fi blândă sau brutală.”

„- Nu pot să mă mulţumesc cu o viaţă de rând.
L-aş fi iubit dacă ar fi fost altfel? Nu.”

„Aici sunt tufe de flori în curte. Am o celulă numai a mea, de unde vă scriu acum. (… ) Nu îţi face griji din cauza mea, tată. „

   În afara riscurilor nebuneşti pe care şi le asuma, Margaret era o fată bună, o servitoare devotată, un membru de preţ al caselor unde lucrase. Declaraţiile de la proces evidenţiază acest lucru deoarece martorii chemaţi afirmă că buna lor părere despre acuzată nu poate fi schimbată de fapta ruşinoasă de a fi furat un cal. Deşi iniţial sentinţa este moartea, aceasta este comutată şi Margaret este condamnată la închisoare pe mai mulţi ani.

„Avea să mă salveze. Trebuia să mă salveze, pentru că ştia că nu sunt rea şi pentru că însemnasem ceva pentru familia ei.”

„În ciuda a tot ce se întâmplase, încă puteam spune că avusesem foarte mult noroc în viaţă.”

   Numai că Margaret nu era genul care să trăiască închisă … După doar trei ani, aceasta visează la libertate, iar singura şansă este evadarea. Will îi este alături chiar dacă speriat, iar femeia riscă din nou, cu un curaj demenţial şi cu o doză de nebunie probabil, fugind din închisoarea din Ipswich. De mână cu Will, iubitul contrabandist, deghizată în bărbat pentru a doua oară. Margaret îşi ia viaţa în mâini alegând să trăiască periculos. Este prinsă însă din nou. Cum se va sfârşi de această dată, urmează să aflaţi din povestea conturată de Carol Birch, inspirată din fapte reale.

„Ce mai puteam să spun? Cum mă simţeam? Copleşită de emoţii. Speriată. Înfrigurată.”

„Se spune că ţipetele mele s-au auzit peste tot în Orford.”

   Cartea este una captivantă, merită cinci steluţe cu prisosinţă deoarece stilul narativ-descriptiv folosit de autoare este cu adevărat special, iar documentarea este admirabilă. Am apreciat modul natural în care întâmplările sunt relatate, iar povestea lui Margaret evidenţiază latura pozitivă a universului prezent în care trăim, din punct de vedere al libertăţii de care ne bucurăm.

   Un secol XVIII prezentat într-un mod original, o istorisire ce are ca sursă de inspiraţie colecţia de scrisori a lui însăşi Margaret Catchpole, multe aventuri ce aduc zâmbete, dar totodată stimulează adrenalina şi un personaj principal feminin ce ar stârni invidia protagonistelor de roman modern – „În umbra eşafodului” este lectura ideală pentru după-amiezi friguroase, când o carte bună, o cană cu ceai şi un fotoliu moale alcătuiesc reţeta perfectă.

Editura All

Cartea În umbra eşafodului de Carol Birch fost oferită pentru recenzie de către Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura AllPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

10 COMMENTS

  1. Chiar mă gândeam şi eu la cartea respectivă.. aveam dubii.. Dar îmi place recenzia ta! :D Cred că, până la urma, tot o adaug pe listă! ;) Mulţumesc de recomandare!

    • Personal, am gasit captivant faptul ca se bazeaza pe niste scrisori reale. Multumesc pentru apreciere.

  2. Pare o carte interesanta. Totusi, am o retinere datorita faptului ca este una istorica. Genul acesta nu prea ma atrage :)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro