În umbra paşilor tăi de Vitali Cipileaga-Editura Bestseller

 În umbra paşilor tăi, de Vitali Cipileaga-Editura Bestseller

Editura Bestseller
Anul apariţiei: 2016
Număr de pagini: 248

   În umbra paşilor tăi este primul roman al unui autor din Republica Moldova, într-atât de convins de puterea cuvântului şi a poveştilor pilduitoare, încât să ridice pe culmi ale succesului de public o pagină web dedicată analizării relaţiilor de cuplu, istorisirilor romantice şi sugestiilor motivaţionale (De vorbă cu tine) şi să debuteze, cucerind cititorii din tot spaţiul cultural românesc, cu o carte eseistică de reflecţii despre viaţă şi dragoste (De vorbă cu Emma).

   Nu se dezminte nici în această nouă creaţie literară a sa. În umbra paşilor tăi este un roman de dragoste, cu şi despre romantism, dar şi cu interesante tuşe misterioase sau aproape mistice, invocatoare de Destin, pe alocuri:

„Sunt oameni care construiesc împreună locuri. Inventează prin amestecul emoţiilor comune trăite în acel loc o lume paralelă, imaginară, care le inundă creierul şi care îi determina să simtă într-un fel anume. O cină, un mic dejun, un sărut, o strângere de mâna, o casă, un drum: toate astea nu sunt decât reflectări ale acestei lumi. Doi oameni se întâlnesc, se cunosc, merg pe un drum ţinându-se de mâna şi, din acel moment, acesta nu mai este un simplu drum. Devine un spaţiu simbolic, o urmă lăsată în acelaşi timp, un loc de regăsire. În timp, aceiaşi oameni se despart, se implică în alte relaţii şi când merg de mâna pe acel drum alături de alt om, îşi aduc aminte de ceea ce au construit cândva. Se gândesc cum ar fi fost dacă… Şi devin trişti.”

   Acţiunea în sine, cea în jurul căreia astfel de reflecţii tematice creează aura de abundenţă ideatică spirituală şi sufletească, este palpitantă, enigmatică şi acaparatoare.

   Patru tineri se întorc cu maşina din Paris spre Bucureşti, când un accident înfiorător fărâmă visurile de viaţă şi iubire ale celor două cupluri.

  Theodor Onciu, supravieţuitor din cumplitul capriciu al sorţii, nu se poate împăca cu pierderea iubitei sale Paula nici peste doi ani. Încă suferă la fel de intens, încă îi mai vorbeşte în perindările dese şi obsedante la mormântul ei, încă o mai vizitează săptămânal pe mama fetei, Mara, după fiecare trecere pe la cimitir. O rutină a jelirii şi a cultului fiinţei adorate s-a instaurat în sufletul lui Theo, chiar dacă în exterior încearcă să nu îşi afişeze sentimentele, jucându-şi rolul de bărbat superficial, doar ceva mai retras acum, faţă de cum era odată, şi cu o latura sumbră, hipersensibilizată, ce doare la atingere – atunci când Paula este amintită în discuţii cu prietenii.

  Theodor reuşeşte totuși să menţină un oarecare echilibru în existenţa sa traumatizată, chiar dacă viaţa i s-a schimbat mult de la moartea iubitei. Şi-a dat demisia de la agenţia publicitară unde lucra, dedicându-şi energia punerii pe roate a unui local unde oamenii să se simt mulţumiţi şi în largul lor.

   Deodată, însă, acesta faţadă falsă de zidărie după care îşi adăpostea adevăratele sentimente este făcută să crape de o serie de scrisori anonime ce fac referire tocmai la cele mai adânci simțăminte ale sale şi îi zgândăresc durerea insuportabilă a amintirilor.

  Intrigat şi dându-şi seama că singura ce-i cunoaşte durerea cronicizată este mama Paulei, Mara, încearcă să afle de la ea dacă ştie ceva despre cine ar putea fi misteriosul corespondent motivaţional care pare că încearcă să-i facă bine şi să îl scoată din starea negativă, chiar dacă nu reuşeşte decât să îl răscolească şi mai rău. Nu poate să obțină de la Mara decât o confirmare că scrisorelele sfătoase nu sunt opera ei, dar unele ezitări ale sale îi trezesc suspiciunea.

  În paralel cu această perturbare neaşteptată a vieţii lui de izolare sentimentală, Theo cunoaşte în cafeneaua pe care o deține, Pariso, o tânăra roşcată tulburătoare, Laura, cu care în sfârşit simte că ar putea dezvolta o relaţie serioasă.

   Lucrurile evoluează repede, pentru că fata este decisă şi hotărâtă în a-şi urma sentimentele, iar el iese tot mai mult din blocajul său sufletesc, aşa că noii iubiţi se mută împreună şi încep convieţuirea romanţioasă ce pare să funcţioneze perfect… până când un SMS dubios produce reculul în atitudinea lui Theo şi îi înlocuieşte proaspăta dragoste vindecătoare cu suspiciune bolnăvicioasă.

  Oricât de cu grijă aş fi să nu scap spoilere ce ar putea să reducă plăcerea lecturii, pentru că e cu adevărat interesantă această revelare şi aprofundare a misterelor, nu pot totuşi să nu vorbesc despre un alt personaj important ce apare mai târzior în carte. O a treia femeie, mai mult o fetişcană, cu inima bună şi suferindă, adorabilă şi expresivă, deşi mută ca o lebădă. Carla, o întrupare a generozității şi candorii, care nu poate uita un bine ce i s-a făcut şi ar vrea cumva să îl restituie simbolic, o reflexie a cinematograficei Amelie, un amestec de exuberanţă creativă, timiditate fizică, talent nedescoperit şi suflet mare cât să le cuprindă pe toate.

   M-au încântat toate personajele femei construite psihologic atât de divers de către scriitor. Trebuie să recunosc că ceva mai puţin tocmai protagonistul masculin, găsindu-i uneori mitocănisme inutile ce nu aveau cum izvorî din starea de melancolie acută şi nici nu ajutau tare mult la compunerea măștii nepăsătoare pe care şi-o formase după dedublare. Nu ai de ce să repezi cu bădărănie o fată cu care tocmai te-ai culcat, decât dacă chiar eşti bădăran. Și cum nu era vorba despre remuşcări nostalgice sau de cine ştie ce alt gen, în scena respectivă, nu putem decât să sperăm că Theo nu este un alter ego total al autorului, cum se întâmplă adesea în compoziția personajului principal.

   Mi-a plăcut şi mania detalierii itinerariilor destinaţiilor citadine locale sau vizitate. Un roman al amănuntelor, prin care descoperi efectiv, la nivel de ghid turistic, Bucureştiul, Barcelona, Londra sau Parisul. Până la urmă, când eşti prins într-un tablou care îţi place, vrei să fii înconjurat de toată bogăția de imagini și informaţii care îi compun universul… Totuşi nu aş integra la asta şi obiceiul de a descrie fizic fiecare personaj imediat cum apare. Nu cred că mai face cineva așa ceva în romanul modern din ultimul sfert al secolului trecut. Acum se introduce protagonista (par exemple) în acţiune şi aştepţi momente când iubitul o priveşte şi îi remarcă hipnotismul ochilor, părul răsfirat, zâmbetul din colţul gurii – genul ăsta de descriere inclusă în poveste. Altfel, la început, când apar câte patru-cinci noi cetăţeni în peisaj, devine chiar mecanicist să îi prezinți pe fiecare cu trăsăturile descriptive ca în listele cu cei suspectaţi de poliţie.

  În afară de aceste minuscule remarci mai cârcotaşe, totul în carte mi s-a părut demn numai de laudă. Micile diferenţe de folosire a expresiilor regionale aduc o atmosferă proaspătă, care e chiar de dorit, sper să nu se găsească critici care să nu înţeleagă asta. Linia principală a firului epic este foarte captivantă şi pe ea se pot broda toate gândurile frumoase despre dragoste, viaţă în doi şi imboldurile motivaţionale ce aduc împlinirea sufletească.

„Poţi schimba un om, iubindu-l. Iar alegând să iubeşti, vei deveni nemuritor.”

  Un roman ca o excursie pe linia vieţii. Cu entuziasmul începutului, cu momente de cumpănă pe traseu, cu locuri în care ai fi putut zăbovi şi obiective pe care le-ai fi putut vizita, dar cumva le-ai lăsat în urmă, cu amintiri ce se depozitează şi îţi îmbogăţesc lumea interioară. Cu râs, cu plâns, cu bune şi cu rele, o carte adunând parcă toate poveştile pe care Vitali Cipileaga le-a strâns pe blogul său, comprimate într-o istorisire de sine stătătoare.

  La cât mai multe asemenea variante de chintesenţe vitale tot pe-atât de interesante!

Cartea În umbra paşilor tăi, de Vitali Cipileaga poate fi comandată de pe site-ul Editura Bestseller

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti