Îngerul alb de Constantin Chiriţă-Editura Blassco-Lucman-recenzie

Îngerul alb de Constantin Chiriţă-Editura Blassco-Lucman-recenzie

by -
9

Îngerul alb, de Constantin Chiriţă-Editura Blassco-Lucman-recenzie

Editura Blassco-Lucman

   Scriitorul român Constantin Chiriţă s-a născut pe 12 martie 1925 la Ibăneşti, judeţul Vaslui. Clasele primare le face în satul natal, iar cele liceale le urmează la Liceul “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad şi la Bucureşti. Se înscrie la Politehnica din Bucureşti, dar nu îşi finalizează studiile. Se dedică literaturii şi ziaristicii, devenind redactor la ziarul Scînteia. Colaborează şi la alte publicaţii, mai ales la Luceafărul şi Sportul literar.

  Constantin Chiriţă debutează ca scriitor în anul 1949 cu volumul de nuvele “Matei Ion a cucerit viaţa”. Prima parte a operei sale reprezintă creaţii în stilul realismului socialist. Chiriţă începe să scrie romane de aventuri pentru adolescenţi, gen care l-a consacrat.

    Cel mai cunoscut roman al său este “Cireşarii“, un ciclu format din cinci volume: Cavalerii florii de cireş, Castelul fetei în alb, Roată norocului, Aripa de zăpadă şi Drum bun, Cireşari! Volumele, considerate adevărate best-seller în perioada comunistă, au fost ecranizate în anii 1970 sub forma unui serial de televiziune. Constantin Chiriţă a fost distins de două ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1964 şi 1974.

    Alte volume scrise de Chiriţă: Întâlnirea (1959), Oţelul (1960), Pasiuni (1962), Trilogia în alb (1974), Trandafirul alb (1964), Pescăruşul alb (1969), Îngerul alb (1969), Livada (1979), etc.
    Din 1977 Constantin Chiriţă a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Scriitorul a decedat la data de 14 noiembrie 1991 în localitatea Bonn-Konigswinter din Germania.

    Am recitit cartea lui Constantin Chiriţă, reeditată în 2004 la editura Blasco-Lucman. Eram curioasă cum am s-o percep acum, după atâţia ani de când am citit-o. Nu trebuie să vă spun că mi-a plăcut la fel de mult, altfel nu v-aş povesti despre ea.

   Toată acţiunea romanului se petrece pe un iaht, iahtul lui Angelo Petti, un tânăr afacerist şi filantrop de 38 de ani. Donase bani unor galerii mai mari sau mai mici, dar singura sumă cunoscută concret e cea de la muzeul Metropolitan, 500000 dolari, despre care lăsase să se afle.

    Angelo Petti invită pe iahtul său la o croazieră de inaugurare nouă persoane, care nu ştiu decât că a doua zi vor asculta o confesiune, va fi o zi de mărturisire a unei crime, lucru care explică oarecum prezenţa pe iaht şi a celor trei detectivi de faima mondială: Achile Pommot, Lary. L. King şi George Graisset. O parte dintre invitaţi sunt primiţi chiar de către Angelo Petti (un tip cu ochelari negri, tăcut şi retras) în numele căruia vorbeşte secretarul şi paza sa Bob Stewart, alţii de către căpitanul iahtului Tonio Velazza. Iahtul era numit “Confession”, un nume foarte sugestiv.

    Bob Stewart, un tânăr de 37 de ani, avusese o agenţie de investigaţii, care nu prea mergea, aşa că renunţase şi se angajase ca secretar particular al lui Angelo Petti.

    Tonio Velazza, o vedetă printre căpitanii de iahturi, se angaja numai la prieteni şi cunoștințe, altfel îşi conducea propria ambarcaţiune, dar suma oferită de Angelo este foarte mare aşa că acceptă.

    Ceilalţi invitaţi sunt: John Sheridan (om de afaceri American, 55 ani), Peter Duffin (56 ani, fost director de banca la New York), Margaret Smith (34 de ani, vedetă etalon a televiziunii americane), Eva Morelli (30 de ani, celebra vedetă de cinema), James Ladd (40 de ani, redactor al unei reviste din New York), Max Tylor (46 de ani, director al unei agenţii de reclame). Personaje diverse care din diferite motive acceptă invitaţia lui Angelo Petti, aparent fără nici o legătură între ele şi totuşi legate parcă de un fir invizibil, pentru că vieţile lor s-au interconectat în diferite perioade de timp. Unora dintre ei li se cere să rămână în camera lor, unde au tot confortul până a două zi. Alţii, printre care şi cei trei detectivi, James Ladd şi John Sheridan se întâlnesc la o bere în barul de pe iaht. De altfel fiecare invitat avea pe invitaţia lui doar o parte din oaspeţii de pe iaht, ca şi cum Angelo nu ar fi vrut să ştie unii de alţii.

    Discuţiile din bar se animă şi toţi ajung la concluzia că ar fi vorba despre o confesiune a vinovatului pentru tragedia pe care o trăise cu un an în urmă Peter Duffin, tragedie legată de James Sheridan (pierduse 5 milioane de dolari) într-o afacere numită “afacerea Super” de către James Ladd.

    Sheridan crescuse ca un copil al străzii, fără a-şi cunoaşte părinţii, dar lucrează în diferite domenii, face bani, pierde bani. Ajuns bogat donează tablouri unor galerii mai mici, pentru a se face cunoscut. Este înşelat de unii care-i vând nişte falsuri ceea ce-l determină să înveţe în 3 ani tot ce se putea despre tehnica picturii şi a culorilor, despre istoria artei ajungând să recunoască din prima un fals de un original. Aşa se îndrăgosteşte de picturi, având câţiva pictori preferaţi, ajunge să-şi facă propria galerie doar pentru el, într-o casă a lui, o galerie foarte bine păzită şi asigurată, de existenţa căreia ştiau prea puţini oameni. Primeşte din partea unui oarecare Von B. o scrisoare în care i se propun spre cumpărare câteva tablouri, printre care erau şi vreo două ale pictorilor lui preferaţi. Von B. îşi făcuse bine temele, aşa că ţese pânza de păianjen în care-l învăluie pe Sheridan. Tentat acesta acceptă, fără multe întrebări şi pregăteşte la banca lui Peter Duffin 5 milioane de dolari în bancnote de 50 şi 100 de dolari, suma pe care s-o poată folosi oricând. Merge în Tampico (Mexic), cu avionul să vadă tablourile, iahtul urmând să vină curând. Dar pentru că vânzătorul nu apare se întoarce la New York presimţind dezastrul. Aici găseşte o adevărată tragedie: i se furaseră banii, dar nu pierderea sumei, ci modul cum se întâmplase totul şi mai ales pierderea de vieţi omeneşti îl oripilează.

    Fetiţa bancherului lui, Margaret, a fost ademenită la vila lui John, la fel ca şi mama ei Clara şi luate ostatice. Peter Duffin este şi el dus acolo, copila şi soţia sunt torturate în faţa lui. Sigur că acceptă să ducă banii unde îi spune răpitorul, acesta specificându-i că atât timp cât totul e bine le va putea salva pe fiica şi soţia lui. Totul se întâmplă după planificare, se întâlnesc la o cabină telefonică, în telefon se aude cineva vorbind, deci totul pare în ordine, răpitorul ia banii şi vrea să-l omoare pe Peter, dar apariţia unei alte maşini îl salvează. Peter crezuse că totul e ok, dar le găseşte pe cele două moarte, cheamă poliţia care constată că cele două sunt moarte de când plecase el de acolo după bani. Disperat încearcă să se sinucidă doar că ratează şi rămâne orb. Venise pe iaht sperând să afle în sfârşit cine e criminalul.

   John Sheridan încercase din toate puterile să găsească asasinul, mai ales că le mărturiseşte detectivilor că micuţa Margaret era fiica lui.

   Detectivii sunt de acord că totul putea fi regizat numai având complici în interior, mai ales că Sheridan avea foarte puţine persoane de încredere, printre ele fusese cândva şi Eva, acum doar Margaret. Deci vorba francezului ”Cherchez la femme!”

   Seara se termină şi detectivii merg în camerele lor hotărâţi totuşi să vegheze. Dar la cererea lui Angelo detectivii sunt drogaţi de către barman, să doarmă 8 ore. Bob Stewart îi pregăteşte şi lui Angelo somniferul (acesta suferea de insomnii) şi el însuşi este drogat de Max Taylor, care voia să-şi recupereze nişte acte de la Angelo.

   Un alt lucru interesant, fiecare camera avea o nişă, acoperită de un tablou, de unde se puteau asculta conversaţiile din camera cealaltă. Aşa îl aude Duffin pe Angelo vorbind cu Bob şi recunoaşte vocea celui care-i omorâse fiica şi soţia, o voce pe care n-a putut-o uita niciodată.

    Dimineaţa, în apele româneşti motorul vasului explodează şi nu mai pot înainta. Căpitanul Valazza îl trezeşte pe Bob şi amândoi merg să vorbească cu Angelo. Îl găsesc şi pe acesta şi pe Margaret ucişi.

   Cei trei detectivi îşi dau seama că au fost drogaţi şi află de la barman de ce, şi hotărăsc să înceapă cercetările.

   Din partea românilor li se alătură doctorul Alexandru Tudor psiholog şi detectiv şi căpitanul Vintilă V. Vintilă, care împreună cu Valazza se vor ocupă de partea formală a cercetării. Iniţial cei trei faimoşi detectivi îl privesc pe Tudor cu politeţe şi îngăduinţă, dar după câteva minute de discuţii, reflecţiile şi părerile de bun simt, engleza de Oxford şi franceza pigmentată cu cuvinte din argou le câştigă simpatia şi respectul.

  În timpul cercetărilor află şi gradul de implicare a lui Max Taylor în cazul Sheridan, interacţiunea lui cu cel numit “Îngerul” şi teama lui de acesta. Discutând încă odată cu toţi află că Margaret era foarte schimbată în ultimul an, că fusese şi în cabina lui Angelo seara.

   Peter Duffin îi cheamă la el în cameră şi le spune că cineva îl tot sună la telefon şi-l îndeamnă să se sinucidă. Asta şi face cu ei de faţă după ce le povesteşte circumstanţele în care a aflat că în cabina alăturată e asasinul, cum a ascultat toate discuţiile lui iclusiv cea cu Margaret, cum a aşteptat să adoarmă, apoi i-a zdrobit capul.

   Bun…au găsit un vinovat la o crimă, dar rămâne întrebarea : ”cine a ucis-o pe Margaret şi de ce?” Alexandru Tudor este cel care le atrage atenţia că în cazul Sheridan rămăseseră în viaţă doi martori- Peter Duffin şi Margaret Smith, singurii care l-ar fi putut identifica pe criminal, unul prin voce celălalt vizual.

     Întrebarea care rămâne: Cui servesc crimele şi de ce?

   Sigur că adevărul va fi dedus şi demonstrat, ucigaşul găsit şi pedepsit.

   Merită să citiţi cartea lui Constantin Chiriţă! Citindu-l mi s-a părut a fi o combinaţie de Agatha Christie cu Georges Simenon.

9 COMMENTS

  1. Felicitari pentru recenzie, Arci, e super! Chiar sunt curioasa sa citesc alt roman de Constantin Chirita. Doamne, ce mi-au mai placut Ciresarii! Preferata mea: “Castelul fetei in alb”, tin minte si acum, o citeam vara, la mare. Nimic mai potrivit! Au mers la tanc mai ales pt ca la momentul lecturii, aveam cam aceeasi varsta precum personajele!

    • merita citit!din pacate avem multi autori,chiar daca nu mai sunt printre noi ale caror carti vad ca sunt reeditate si sigur merita citite!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro