Inima de foc de Linda Howard-Editura Miron

Inima de foc de Linda Howard-Editura Miron

Inima de foc de Linda Howard

Titlul original: Heart Of Fire
An apariţie: 2016
Editura: Miron
Traducere: Andreea Radu
Nr. Pagini: 367

MISTER ŞI PASIUNE ÎN JUNGLA AMAZONIANĂ!

       Cine ar fi crezut că Linda Howard va scrie o carte despre aventuri pe Amazon şi mai ales despre civilizaţii demult uitate? Total diferită de restul celor traduse la noi, plină de adrenalină, suspans, pasiune şi multă energie, cartea Inima de foc este specială. Iniţial am crezut că este un joc de cuvinte, dar amazoanele şi diamantul roşu cunoscut ca şi Inima de foc sunt în strânsă legătură. Acestea par să fie ascunse departe de ochii oamenilor în interiorul junglei, departe de civilizaţie.
      Cei care i-aţi citit cărţile ştiţi că autoarea atrage atenţia fără să plictisească cu descriere, însă pasiunea pare să fie pe placul ei pentru că o dozează şi simţi electricitatea din jur.
       Pentru a înţelege acţiunea trebuie să faceţi cunoştinţă cu Jillian Sherwood şi Ben Lewis, un cuplu care sunt precum apa şi uleiul, dar împreună sunt imbatabili. Dacă vor ajunge la un compromis, vă invit să aflaţi.

       Jungla Amazoniană, cunoscută ca şi Pădurea Amazoniană sau Amazonia este o pădure umedă de foioase cu ploi frecvente, ce acoperă cea mai mare parte a bazinului Amazonului. “Pădurea este situată în partea de nord a Americii de Sud, și se întinde pe teritoriul a 9 țări: Brazilia, Peru, Columbia, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Guyana, Surinam și Guyana Franceză, având o suprafață de 5,5 milioane de kilometri pătrați.
      Amazonia constituie peste jumătate de păduri tropicale rămase pe Pământ și reprezintă cel mai bogat ecosistem al lumii, cu aproape 390 de miliarde arbori divizați în 16.000 de specii, cu multe specii încă nedescoperite și endemice. 60% din pădure se află pe teritoriul Braziliei, 13% se află în Peru, 10% se află în Columbia iar restul este împărțită de celelalte șase state.” (Sursa Wikipedia)

     Jillian Sherwood crescuse alături de poveştile tatălui său. De la vârsta de trei ani auzise de amazoane şi de civilizaţii care erau puse sub semnul întrebării, dar pentru ea reprezentau bucuriile copilăriei. Visul lui Cyrus, tatăl ei a fost găsirea Civilizaţiei Anzar, dar a murit încercând. Căutările sale nu au dat roade şi toată lumea l-a considerat pe profesor nebun, iar familia sa a ajuns în dizgraţie.
      Împărtăşindu-i pasiunea pentru istorie, Jillian a ales să urmeze studii în domeniu terminând un doctorat în arheologie, iar lucrările sale ştiinţifice fuseseră remarcate. Experienţa, meticulozitatea şi devotamentul o recomandau ca un arheolog demn de luat în seamă în selecţiile pentru expediţii, doar că mereu era dată la o parte. Sătulă să îndure indiferenţa institutului unde era angajată, decide să caute documentele tatălui său şi să dovedească tuturor că a avut dreptate, există Civilizaţia Anzar.
      Pentru a merge mai departe are nevoie de sprijinul fratelui său vitreg, Rick Sherwood, un lucru aproape imposibil, mai ales că nu ajunseseră niciodată să se înţeleagă. Din copilărie existau probleme şi chiar dacă ea încercase să treacă peste greşelile părinţilor, Rick o considera vinovată. Acum însă, stârneşte acestuia interesul descrierea găsită în caietul tatălui său şi decide să-i găsească persoana potrivită care să finanţeze expediţia. De ce? Fratele său se gândea la bani, la foarte mulţi bani.
      “Pe copertă scria clar, cu litere mari şi negre: „Civilizaţia Anzar, America de Sud”. Numai aceea, dintre toate legendele pe care le cercetase profesorul, merita un caiet numai al ei. Un fior de entuziasm o străbătu pe Jillian cînd ridică obiectul din cutie şi îl deschise atent, întrebîndu-se dacă avea să găsească în paginile lui acel ceva care-i captase tatălui ei interesul într-atît încît fusese dispus să-şi rişte reputaţia şi viaţa ca să afle adevărul, pierzîndu-le însă pe amîndouă.
    Profesorul adunase mai multe fabule şi legende, din diferite surse, descoperi ea. Toate făceau referire la împărăteasă sau la Inima de Foc. Originile unora dintre acele fabule erau imposibil de determinat, cu toate că Cyrus Sherwood le căutase meticulos. Nu erau nici incaşe, nici mayaşe, dar păreau să vină de la o civilizaţie avansată. Legendele vorbeau şi despre „oraşul de piatră de sub marea verde, tărîmul tribului Anzar”. În mai multe variante ale aceleiaşi legende, cu foarte mici deosebiri, o puternică regină războinică se îndrăgostea de un războinic dintr-un alt trib, dar el era ucis apărînd oraşul de piatră şi pe regina sa de un trib de demoni fără sînge.  Regina războinică, sau împărăteasa, era devastată de moartea acestuia şi jură deasupra trupului său neînsufleţit că inima ei n-avea să mai aparţină niciodată altuia, în viaţa aceasta sau în următoarea, pentru întreaga eternitate. Regina trăise pînă la o vîrstă foarte înaintată şi, cînd a murit, inima i se transformase într-un giuvaier roşu. Piatra preţioasă a fost luată şi aşezată deasupra mormîntului războinicului mult-iubit, ca să-i aparţină lui pe veci, aşa cum făgăduise regina. Se presupunea că giuvaierul avea proprietăţi magice şi că îi ascundea pe cei din tribul Anzar în oraşul lor de piatră de sub marea verde.”

      Pentru a călători în siguranţă prin jungla amazoniană au nevoie de un ghid experimentat dispus să meargă în necunoscut, iar Steven Kates şi Rick Sherwood îl aleg pe misteriosul Ben Lewis din Manaus, Brazilia.
      Gândiţi-vă la un bărbat proaspăt întors dintr-o misiune, înalt, bronzat, cu nişte ochi albaştri pătrunzători, murdar după drum, stând într-un bar rău famat alături de o băutură scumpă, prefăcându-se băut şi dornic să ajunge în braţele unei femei. Făcând abtracţie de aceste trăsături, se ascundea isteţime, forţă şi inteligenţă. Era persoana perfectă, iar el ştia cum să ceară preţul potrivit. Din prima clipă îşi dă seama că bărbaţii au interese ascunse, doar că cei 10.000 de dolari care îi pretinde lui Steven Kates sunt de ajuns pentru a-i ignora, numai că echipei se alătură frumoasa Jillian Sherwood.
    Estimează că expediţia arheologică va dura câteva luni, însă cunoştea reputaţia indivizilor de speţa aceasta şi face investigaţii înainte de a discuta faţă în faţă cu Jillian. Era genul de femeie care nu te captiva din prima, dar analizând-o mai bine îşi dă seama că îl atrage destul de mult. Atitudinea ei şi informaţiile limitate pe care le oferă sunt suficiente pentru a-şi da seama că este destul de inteligentă, ştie ce riscuri îşi asumă.  Gândurile lui Ben Lewis par să se schimbe când realizează că Steven Kates alege să îl aducă în expediţie pe Dutra, un bărbat periculos cunoscut pentru ilegalităţile sale. Un bărbat plătit ca să omoare pe oricine, oricând.
    “Ce ar fi putut să fie atît de valoros încît să-l ademenească pe unul ca Steven Kates? Jungla era plină de poveşti despre comori pierdute şi mituri fantastice, dar, din cîte ştia Ben, nici unele nu erau adevărate. Oamenii căutau întotdeauna comori pierdute, în afară de cîte o epavă pe ici, pe colo, nici una dintre ele nu era găsită vreodată.”

     Pentru a-şi da seama ce femeie este Jillian, poartă o discuţie privată cu aceasta, chiar în camera ei. Avea anumite incertitudini în privinţa misiunii în care era angajat, iar ea era singura care avea o hartă şi părea să ştie exact în ce direcţie se deplasează. În plus, trebuia să o avertizeze despre pericolul în care se află şi de bănuielile care le are în privinţa fratelui ei vitreg. Aşa ajung cei doi să încheie un pact în care siguranţa este pe primul plan.
     Flăcările seducţiei sunt periculoase atunci când cei doi sunt alături, dar Jillian trebuie să îşi asume acest risc pentru că Ben deţine controlul situaţiei. Îi dovedeşte că este onest, direct, documentat şi crede că va face faţă cu brio avansurilor sale… până când, nici ea nu ştie. “Era neruşinat şi direct, şi atît de masculin încît toate simţurile ei vibrau în ciuda raţiunii.” 
    Tărâmul amazonian ascunde destule pericole, iar tensiunea creşte încetul cu încetul. Căldură, ploi torenţiale şi de scurtă durată, piraţi, animale sălbatice şi o avalanşă de verdeaţă vor face din această călătorie spre cunoaştere destul de palpitantă.
    “Manaus era aşezat pe Rio Negro, la opt kilometri mai sus de locul în care fluviul îşi vărsa apele întunecate şi limpezi în cele aurii ale Amazonului. Cei doi curenţi erau atît de puternici încît fluviile curgeau unul lîngă altul fără să se amestece, negru şi auriu mişcîndu-se sinuos, ca un şarpe uriaş, cam cincizeci de kilometri înainte să-şi unească forţele în sfîrşit.”

      Ben nu se sfieşte să recunoască că este vrăjit de Jillian şi să le arate celor din echipă că îi aparţine (pentru siguranţa ei se prefăceau un cuplu), nu-l caracterizează pudoarea, din contră, alături de el creşte temperatura. Este sexy, o doreşte, dar în acelaşi timp se gândeşte şi la viaţa lor, la ce se va întâmpla cu ei după ce găsesc Oraşul de piatră. Sunt remarcabile momentele când preferă să ia anumite decizii şi întotdeauna ţine cont de ea. Chiar dacă nu este o floare care la prima ploaie să se ofilească, ea are nevoie ca el să îi dovedească că merită întreaga ei atenţie, dar şi încredere.
    “O femeie rece şi lipsită de pasiune n-ar fi avut nici curajul, nici înflăcărarea necesare. Se prefăcea, ascunzînd tot acel foc în spatele aparenţei de răceală, dar acum Ben o cunoştea. Ştiuse de cînd ea îl lovise cu geanta, sau cel puţin trupul lui ştiuse, dar mintea crezuse şarada. La naiba, trupul lui ştiuse încă de cînd se cunoscuseră.
    Chimia era un lucru ciudat. Cine ar fi crezut că tocmai el avea să se îndrăgostească de o femeie prea slabă şi tare încăpăţînată? O femeie care nu se lăsa convinsă nici de cele mai bune replici ale sale?”

    Toată această linişte va fi tulburată de planurile celor care îi însoţesc. Este doar o problemă de timp până când furtuna se va dezlănţui iar Steven Kates şi Dutra vor face uz de armele care le ţin ascunse cu grijă. Sunt multe întrebări care au nevoie de răspuns, dar cert este că în jungă există un adevăr, doar de ei va depinde dacă au forţa şi cunoştinţele necesare să-l găsească.

Inima de foc de Linda Howard (Heart of fire)

     Mi s-a pare fascinant să călătoresc cu ajutorul cuvintelor în locuri pe care probabil niciodată nu le voi vizita. Acum, simt că Amazon este mai mult decât o junglă, este o sursă inepuizabilă de istorie, de civilizaţii care sunt învăluite în necunoscut, de locuri care aşteaptă să fie descoperite.
     Genul acesta de lectură îmi dă o stare de bine, dar trebuie să recunosc, mi-aş fi dorit ceva mai mult. Nu pot nega că a fost fascinant să mi-l imaginez pe Ben Lewis făcând baie într-o cascadă în timp ce o invita din priviri pe Jillian să îndrăznească mai mult şi să i se alăture.  Provocator, nu-i aşa? 
     Finalul mi s-a părut puţin forţat, probabil şi pentru că mă îndreptam să dau ultimele pagini. Ador happy-end-ul, dar parcă uneori nu mă pot despărţi uşor de personaje. :) Se creează acea legătură care mă determină să scriu… mai vreau..încă un capitol.
     Îndrăzniţi să descoperiţi o carte uşoară, palpitantă despre oameni care au capacitatea de a face cercetări pentru ca noi, cei de azi să aflăm măcar puţin din trecutul nostru. 

Editura Miron

Cartea Inima de foc de Linda Howard este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Mili

Sursa imagini: pinterest.com

Review overview
5
****Drăgan Milica (Mili)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri*** Îmi place să cred că sunt câte puţin din fiecare şi mă pot adapta din mers dacă trebuie să realizez ceva. Sunt o romantică incurabilă, iubesc să citesc şi să realizez obiecte handmade. Ador îngheţata, muzica ritmată, comediile romantice şi glumele nesărate. Zi de zi apreciez cât de frumos se transformă viaţa şi sunt bucuroasă că s-a născut proiectul Literatură pe tocuri. Aici poţi fi tot ce vrei, trebuie doar să vrei.

25 COMMENTS

  1. Vai ce lectura tentanta!!! O pun pe lista ca suna tare bine. Felicitari pt prezentare si pe viitor mai gandeste-te si la bugetul meu k sunt deja pe venit suplimentar! :)

    • Mara intotdeauna vom avea buget insuficient pentru placerile noastre literare. Ma bucur ca iti place misterul Amazonului:)

    • Daniela m-ai facut sa rad. :)))) Doar tu te puteai exprima atat de frumos. :p Da, eu si cartile romantice suntem pe aceeasi unda. :p

      • Da, da. Iar eu sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine. :)) Asa ca urmatoarea pe lista e cartea asta! Pupici

  2. Superba prezentare! Felicitari Mili! Cartea mi-a placut enorm de mult. Avand in vedere ca e vorba de ceva marca LH, cum sa nu-mi placa? :p

    • Ai dreptate Alina, Linda Howard este ca o ploaie de vara, fie racoroasa si imbietoare, fie rapida si periculoasa. Indiferent de intensitate, mereu ne surprinde cu altceva.

  3. Nu am încercat până acum o carte de Linda Howard şi pot spune că îmi pare rău. O recenzie super, abia aştept să citesc şi eu volumul :p :p

  4. ca de obicei frumoasa prezentarea;ai dreptate mi-a placut si mie cartea foarte mult,de fapt imi place autoarea.
    ei si acuma pe bune cu un ghid ca ala sa tot mergi in jungla!!!!
    felicitari mili! ;) ;) ;)

  5. Linda Howard nu se numara printre autoarele mele preferate. Aceasta carte, desi are o descriere destul de interesanta, nu cred ca va fi pe placul meu.

  6. Frumoasa prezentarea Mili :)
    Mi se pare foarte interesant cadrul in care se desfasoara actiunea cartii: padurea amazoniana. Nu am citit nimic pana acum de ea. Sincer nu aveam habar ca se intinde pe suprafata a 9 tari (desi stiam ca este imensa).
    Sper sa ajung sa ma delectez cu aceasta poveste :)
    Ce bine ar fi daca bugetul ne-ar permite sa ne delectam cu cat mai multe :) :p

  7. Felicitari pt.recenzie,Mili ;) Am trecut-o pe lista ,imi place foarte mult cum scrie Linda Howard, iar recenzia ta m-a ispitit si imi doresc foarte mult cartea! ;)

Leave a Reply