Insula diavolului de Ciprian Mitoceanu

Insula diavolului de Ciprian Mitoceanu

„Incertitudinea ucide. Inactivitatea la fel”

    Insula diavolului, de Ciprian Mitoceanu

Editura: Crux Publishing

Colecția Sci-Fi

Seria Predestinare genetică: 1. În sângele tatălui; 2. Insula diavolului; 3. Față în față

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 228

Gen: S.F., Thriller

Cotație Goodreads: 4,33

 „Cu toții avem capacitatea de a ucide, dar până la crima propriu-zisă mai este un pas pe care numai cei foarte hotărâți sau foarte disperați îl pot face. Și nebunii.”

„Insula diavolului” este cel de-al doilea roman din seria „Predestinare genetică”, continuarea acțiunii din „În sângele tatălui” (pentru cei care nu cunosc subiectul, aveți recenzia aici.

   În acest nou roman, ne este descrisă viața pe Insula diavolului, locul în care sunt exilați cei predispuși genetic pentru crimă. Un loc care-ți dă fiori, dincolo de orice închipuire, mai rău decât orice închisoare de maximă securitate de până acum. Insula diavolului este, de fapt, arhipelagul Matt Gibson, format din 7 insule și denumit după reporterul care s-a prăbușit acolo în mijlocul unei erupții vulcanice. Fiecare insulă este destinată câte unui tip de infractori: pe Esmeraldina sunt deportați cei predispuși genetic, dar care până în momentul de față n-au comis nicio crimă, pe Francesca, cei care au comis deja o crimă, pe Albertina, criminalii abominabili, pe care se făceau experimente atroce, menite se descopere o soluție pentru eliminarea acelei gene periculoase, iar pe Malvina femeile. Restul insulelor erau rezervate administrației și depozitării gunoaielor.

   Mi-ar fi plăcut să detalieze și ce se întâmplă pe Malvina, în cazul prizonierelor. Chiar mă întreb, dacă bărbații predispuși genetic omorau femei brunete, cu cărare pe mijloc, femeile ce omorau? Bărbați bruneți? Sau depinde de gusturi? Lăsând gluma la o parte, ar fi fost interesant să citim despre urmașe ale marilor criminale de-a lungul istoriei.

   Îl mai țineți minte pe Robert Piest, ucigașul carismatic? Acesta se bucură în continuare de libertate, intrând chiar în serviciul celebrului Dawson, politicianul care a instituit amendamentul. Mai mult chiar, una dintre îndatoririle la noul loc de muncă este ajutarea la prinderea ucigașului ce a împânzit America.

   În acest timp, Leo Goldman, care nu a comis (încă) nicio crimă, este exilat pe Esmeraldina, alături de alți așa-ziși preduspuși genetic. Insula se umple până la refuz într-un timp foarte scurt, semn că au fost depistate din ce în ce mai multe persoane predispuse genetic spre crimă.

   În lumea de afară, amendamentul Dawson pare a se clătina. Tot mai mulți atacă această lege aberantă: cum să condamni pe cineva pentru ceva ce n-a comis? Susținătorii celuilalt punct de vedere spun că din contră, este inacceptabil să știi că un om va deveni ucigaș și să nu-l oprești, să aștepți să omoare. Deodată, sclipitorul consilier al lui Dawson are o idee originală. O idee care pusă în practică, va închide gurile tuturor scepticilor cu privire la amendament.

  Va reuși amendamentul Dawson să se impună? Va reuși planul lui Robert? Ce plan este acesta? Răspunsurile la aceste întrebări le veți afla citind cartea.

   Ceea ce nu știam până acum este că romanul chiar pleacă de la un fapt real: se pare că la sfârșitul mileniului, în America, a existat un caz de dublă omucidere în care avocatul a pledat pentru predispoziția genetică a acuzatului pentru fapte violente, cerând comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viață. Însă juriul nu a fost convins și spre deosebire de ficțiunea din această carte, nu s-a creat precedentul predispoziției genetice.

   Ce mi-a plăcut: documentarea, faptul că un capitol întreg este dedicat cercetărilor din criminologie, domeniu pe care îl găsesc fascinant: „Teoriile dezvoltării personalității din secolele trecute susțineau triada ereditate – mediu – educație ca fiind nucleul esențial ce îi determină pe oameni să fie ceea ce sunt și să se comporte diferit unii de ceilalți. Amendamentul Dawson a șters sute de ani de cercetări cu buretele, lăsând numai ereditatea în ecuație și construind un întreg edificiu pe o singură cărămidă.”

   Ce nu mi-a plăcut: faptul că s-a insistat prea mult pentru gustul meu pe viața de pe Insula diavolului. Nu zic că nu ar fi trebuit descrise ambientul de acolo și experiențele deținuților, dar parcă e prea mult. Acțiunea din acest roman este 90% viața pe Insula diavolului și 10% cea de afară, Dawson, Robert și Bettie, o reporteră care observă ceva destul de interesant cu privire la identitarea ucigașului de brunete. Într-o carte polițistă mă atrag ancheta, raționamentul descoperirii făptașului, logica anchetatorilor. Din acest motiv mi-a plăcut mult primul volum: aura de mister, rapiditatea desfășurării acțiunii, iar peste tot vedeam un „Dawson”. În al doilea volum, deși la un moment dat crimele apar ca ciupercile după ploaie (nu vă spun mai multe), am impresia că acțiunea stagnează, blocată pe acea insulă.

   Dintre cele două volume, primul mi-a plăcut mai mult și nu știu de ce am impresia că al treilea îmi va plăcea mai mult decât al doilea. Dar era nevoie de acest al doilea volum pentru a face legătura.

Citate:

„Cel care nu a cunoscut nici o clipă cât de dulce poate fi mierea, poate înghiți mai ușor cupa plină cu seva pelinului. Când nu știi cum arată lumina, poți accepta mai ușor să trăiești în întuneric.”

„Dacă ceva nu mi-a lipsit cu adevărat în viață aceea a fost ipocrizia, pe lângă invidie. Este mai perfidă decât minciuna, dezonorează mai mult decât crima însăși…”

„A face rău face parte din structura ființei omenești, omul este singura specie de pe Pământ care poate obține satisfacție din chinuirea semenilor.”

„În ciuda faptului că am fost silit să-mi petrec, poate, tot restul vieții pe aceste coaste sinistre, nu urăsc aceste colțuri de stâncă nici măcar o clipă. Nu trebuie să învinuiești closetul pentru conținut…”

„De când mă aflu aici nu am văzut nici măcar o carte, nici măcar o revistă sau un ziar, cea mai dură pedeapsă care se poate acorda unui om.”

„Mașinăria dezinformării se pune în mișcare și cel care vrea să afle un lucru cât de mic se trezește că are de unde alege; ai nevoie de cap, nu joacă, să poți separa adevărul de minciună.”

„Luptăm pentru supraviețuire cu singura armă pe care o avem: violența.”

„Comoditatea funcționarilor de la stat a ucis mai mulți cetățeni cinstiți decât toți criminalii la un loc.” – asta mai poate fi spusă o dată!

„Incertitudinea ucide. Inactivitatea la fel”

„Cu toții avem capacitatea de a ucide, dar până la crima propriu-zisă mai este un pas pe care numai cei foarte hotărâți sau foarte disperați îl pot face. Și nebunii.”

    Despre autor:

   Ciprian Mitoceanu a studiat la Universitatea Ștefan cel Mare specializarea Istorie-Geografie. În prezent este profesor și scriitor, debutând în 2007 cu romanul Colții. A publicat romane și povestiri scurte aparținând genurilor horror, thriller, mister, în limbile română și engleză: Amendamentul Dawson (proză scurtă), Dark Tales of Sorrow and Despair, seria Predestinare genetică, aceasta din urmă luând naștere în urma vizionării unui documentar.

    Autorul este supranumit de unii critici „Stephen King al României”.Crux Publishing logo

Cartea Insula diavolului, de Ciprian Mitoceanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

13 COMMENTS

  1. Aoleu, daca iti da cu fiori nu e pentru mine :p :D . Nu cunosc seria si sincer nu cred ca ma atrage. Mi se pare terifianta sau ceva de groaza ;)

  2. Stimate d-le Ciprian Mitoceanu, ati citit romanul Insula Purgatoriului de Lucian Ciuchita, publicat in 2013 si care are la baza un scenariu scris in 2012 si intitulat “Prizonierii Apelor-Insula Diavolului”? De ce va intreb? pentru ca am constatat niste coincidente demne de a fi luate in calcul, intre ce ati publicat dvs si ce am scris eu cu trei ani inainte. Mai intai, vorbim de un roman distopic( pana la mine nu a mai scris niciun scriitor roman), cu o propunere politica ca sa fie izolati criminalii in puscarii in mijlocul oceanelor, inclusiv puscarie pentru femei, cum sunt selectati dupa gena criminala, fragmente intregi dedicate manipularii sistemului si cum se propaga minciuna, vulcanul si eruptia, un politician care are o idee geniala, patru mici insule la mine, sapte la dvs!, tot despre America,…apoi un loc de detentie care iti da fiori si se creaza o societate cu propriile reguli…De fapt, cand am citit recenzia Sorinei am crezut ca este vorba de romanul meu!! Va rog sa cititi romanul SF, thriller-INSULA PURGATORIULUI- si sa-mi raspundeti ce cauta atatea coincidente? Este valabil si pt celalalt roman al dvs”In sangele tatalui”, si acolo am descoperit alte coincidente!! Mai jos va redau doar prologul cartii, cum incepe romanul meu ca sa va faceti o idee…restul le veti descoperiti in carte!
    “Prolog
    Suntem într-un viitor apropiat confruntat cu multe probleme sociale, în care instituţiile statului sunt copleşite şi aproape ineficiente… Jafurile şi crimele sunt modul de manifestare ca reacţie la neimplicarea autorităţilor, haosul începe să se instaureze. Poliţia este sufocată de valul fărădelegilor şi caută soluţii noi. Puşcăriile sunt pline, gardienii sunt tot mai puţini sau sunt trimişi în prima linie, alături de oamenii legii. Un senator găseşte o soluţie de moment, să înfiinţeze închisori pe ape, fără gardieni, în mijlocul oceanelor, la mare distanţă de ţărm. Prin izolarea lor crede că lucrurile se rezolvă de la sine. Organizaţiile umanitare sunt tot mai puţine şi luptă pentru drepturile altor categorii sociale. Este un experiment dur, doar cel mai puternic supravieţuieşte. Secretul este bine păstrat şi constă în faptul că odată duşi în închisori, nimeni nu va mai scăpa şi nici nu va fi eliberat…”

  3. Din pacate pentru dumneavoastra, romanul “În sângele tatălui” a apărut pentru prima dată la Editura Millennium Books în 2012, acolo unde trebuia să apară întreaga serie “Predestinare genetică” dar acest lucru nu s-a întâmplat din cauze pe care nu le detaliez. Contractele cu Millennium Books şi Texarom au fost semnate din 2011, după negocieri care au început în 2010. Manuscrisele seriei au fost trimise încă din 2008 spre recenzare la administratorii Fan SF Bebe şi Nicu. La Michael Hăulică seria a ajuns încă din 2007. În întregime. Romanul “În sangele tatalui” a atras atenţia lui Michael Hăulică asupra mea încă din 2006 – a fost de fapt volumul care mi-a deschis drumul în lumea editorială. Însă deoarece făcea parte dintr-o trilogie, am mai avut de aşteptat până să vadă lumina tiparului…

  4. Domnule Ciuchiţă, aşa cum a scris şi Ciprian, Millennium a fost în posesia manuscriselor pentru întreaga trilogie încă din 2009. Prin urmare, orice acuzaţie de plagiat comis de către Ciprian Mitoceanu e pur şi simplu o speculaţie neavenită. Mai degrabă ne-am putea întreba de ce romanul dumneavoastră, aşa cum l-aţi descris, seamănă cu scrierile lui Ciprian Mitoceanu…

  5. Stimati domni, o declaratie a autorului care pretinde ca a transmis manuscrisul original la Editura X in anul 2012 nu poate fi considerata o proba fara a verifica varianta originala a manuscrisului din 2012, la care s-au aplicat mai multe “revizuiri” succesive ca sa se ajunga la forma finala. Va rog sa fiti foarte atenti in declaratii intrucat daca se va ajunge la un litigtiu in instanta, se vor expertiza toate documentele si se va cere o expertiza informatica.Eu am o inregistrare cu titlu de autor valabil si data certa impreuna cu un depozit legal atat la Dacin Sara ( ORDA) cat si la PERGAM si asta cu multi ani inainte de aparitia romanului dvs pe piata.Contractele dvs nu au nicio valoare legala in fata unei inregistrari a dreptului de autor la o institutie abilitata pentru inregistrarea operelor. Va rog sa tratati cu cea mai mare atentie acest fapt pentru a evita un litigiu. Insula Diavolului a aparut anul acesta si este la cativa ani distanta de aparitia romanului Insula Purgatoriului.Coincidentele pe care le-am enumerat si care apar in Insula Diavolului( 2016) nu cred sa fie in alte doc. anterioare-nu stai 10 ani cu un manuscris nepublicat!, si oricum, trebuie demonstrat cu probe, inregistrari cu data certa, depozit legal pt a proteja opera. Nu va jucati cu vorbele, aici vorbim de probe clare, nu declaratia lui X si a lui Y, iar daca se face o expertiza a documentelor nu as vrea sa se repete situatia cu Hollywood, care a fost prins cu documente false si a inceput urmarirea penala pt fals si uz de fals.

Leave a Reply