Interviu altfel Camelia CavadiaVina de Camelia Cavadia

Camelia Cavadia s-a născut în 1969, pe 10 mai, în București. Este licențiată în filosofie și jurnalism, iar în ultimii 20 de ani a făcut PR de televiziune (ProTV și Antena 1). Are blogul www.carticusuflet.ro și împreună cu cele mai bune prietene ale sale a inițiat platforma culturală www.coolturamall.ro, primul mall de cultură pe înțelesul tuturor din România.

În 2015 a publicat la editura Trei primul său roman „Vina”, nominalizat la Festival du premier roman de Chambéry 2016.

Scriitoarea va participa în perioada 26-29 mai 2016 la cea de-a XXIX-a ediție a „Festival du premier Roman”, care are loc la Chambery, în Franța. Camelia Cavadia va lua parte la mese rotunde, întâlniri cu cititori și ateliere de traducere.

„Festival du Premier Roman” este un eveniment literar care descoperă și promovează autori debutanți, europeni și francofoni. În fiecare an 3000 de cititori aleg și invită la festival – după lecturi și dezbateri – 15 autori debutanți francofoni și alți opt care scriu în italiană, spaniolă, germană, română, engleză și portugheză, alături de scriitori celebri. Anul acesta, reprezentanta României la acest festival este Camelia Cavadia cu romanul său de debut, Vina”.

Camelia Cavadia e de ‘VINĂ’ că am rugat-o să ne acorde un interviu.

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

Am avut o copilărie superbă, petrecută în mare parte la țară, la bunici. Amintirile mele sunt impregnate de naivitatea bunicii, de mirosul ei, de poveștile bunicului și bunătatea lui. Deși am fost, în general, copii cuminți, totuși am făcut împreună cu sora mea și câteva năzbâtii care le-au dat de cap bunicilor. În acest context îmi aduc aminte cum într-o zi ne jucam în grădina de zarzavat și scoteam ustuoriul din pământ. Mai precis spus, eu dădeam cu săpăliga și scoteam la suprafață căpățânile de usturoi, iar sora mea le culegea și le punea-ntr-un coșuleț. Numai că la un moment dat, după ce a cules ceea ce se vedea la suprafață, surorii mele i s-a părut că au mai rămas câțiva căței în groapă și s-a aplecat după ei să-i ia. Acest gest ne-a fost fatal amândurora pentru că eu n-am avut timp să opresc sapa deja avântată-n aer, ci poate doar să atenuez puterea loviturii. Cert este că i-am dat cu sapa în creștetul capului și în câteva secunde am văzut cum mâna pusă în locul loviturii se umple de sânge. Vă dați seama c-am încremenit amândouă! Ce-a urmat, e greu de imaginat! Sora mea mă privea stupefiată nevenindu-i parcă să creadă că am tăiat-o cu adevărat, în timp ce eu am început să alerg prin grădină înnebunită de groză. Când a venit bunica și ne-a văzut, una cu sângele șiroindu-i din cap și alta alergând de nebună prin curte, plângând de mama focului, cred c-a simțit că i se face rău. Când a ieșit și bunicul din casă, spectacolul era de film horror. Om care se pierdea greu cu firea, tataie a luat-o imediat în primire pe sora mea și-a-ngrijt-o cum a știut mai bine. A dezinfectat-o cu spirt și i-a pus sulfamidă peste rană. S-a dovedit a fi o tăietură destul de mică, dar suficient de mare cât să producă o sângerare masivă, dar și o panică generală. Eu am continuat să alerg mult timp prin grădină, copleșită de păreri de rău, dar și de frica de a nu păți ceva. Bineînțeles că nu m-a bătut nimeni și-abia de m-au certat, dar după aceea nu ne-au mai dat voie să ne jucăm cu instrumentele de grădinărit decât în prezența lor. Dacă vreți să știți, sora mea are și acum semn în creștetul capului. Frumoasă amintire i-am făcut J

2. Cum s-a integrat adolescenta în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?

În liceu m-am integrat greu. Numai eu știu câte eforturi am făcut pentru a nu lăsa să se vadă cât de mult mă intimidau colegii și profesorii, cât de paralizată de frică eram uneori, cât de tare mă chinuiau timiditatea și complexul potrivit căruia toți copiii mi se păreau mai deștepți decât mine. Norocul meu a fost că m-am împrietenit cu două dintre cele mai haioase fete din clasă și că datorită lor am reușit să trec mai ușor peste temeri, complexe și nesiguranțe.

Nu știu exact care a fost prima întâlnire, adică dacă să pun la socoteală prima ieșire cu un băiat care-mi plăcea, care n-a fost de fapt o întâlnire adevărată, sau pe următoarea care a fost un “date” adevărat. La amândouă pot să spun că-mi bătea inima puternic și că nu prea știam ce să spun. În ceea ce privește primul sărut, îmi aduc aminte de el cu groază. Știu că atunci când am realizat că relația se îndreptă către un sărut adevărat, i-am scris o scrisoare prietenului meu și i-am spus că nu mai vreau să fim prieteni. „De ce?”, a venit întrebarea lui firească, pusă la telefon, unde mă căuta cu disperare de câteva ori pe zi. „Nu pot să-ți spun!”, repetam de fiecare dată. Voiam să mă despart de el pentru că-mi era frică de acest prim sărut. Problema era că băiatul respectiv chiar îmi plăcea și-mi părea rău să mă despart de el. Mă gândeam însă că, mai devreme sau mai târziu, cineva tot mă va săruta. Până la urmă s-a întâmplat, iar relația a decurs apoi frumos. Dar trebuie să recunosc faptul că m-a cam speriat primul sărut J.

3. Ce vise aveai ca adolescentă şi dacă s-au împlinit sau nu?

Visam să trăiesc o dragoste mare și să fiu fericită. S-au împlinit visurile, dar mai târziu decât m-am așteptat. Și mai visam să ajung ziaristă. Ceea ce nu e departe de ceea ce am făcut în ultimii 20 de ani.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?.

Odată, cineva m-a întrebat ce-mi doresc de la un bărbat și i-am răspuns așa: de la un bărbat îmi doresc să mă lase să fiu eu. Să-i fie de ajuns ceea ce sunt și să nu vrea să mă schimbe. Să nu-mi spună la început că mă place, că mă iubește, ca după aceea să tot vrea să adauge sau să scoată din mine lucrurile care mă definesc. Să pot fi EU în preajma lui, mi se pare lucrul cel mai de preț. Să nu trebuiască să par nici mai deșteaptă, nici mai frumoasă, nici mai puternică decât sunt. Îmi doresc să nu mă certe și el atunci când știu deja că am greșit și vede că îmi pare rău. Îmi doresc să mă iubească și mai mult atunci când mă simte nesigură, descurajată, nemulțumită. Să încerce să repare el ceea ce alții au stricat în mine. Îmi doresc de la el să nu uite că gesturile cele mai mici sunt cele pe care le prețuiesc cel mai mult. Să nu uite să mă mângâie pe cap, să mă ia de bărbie și să-mi vorbească cu voce mieroasă și ochi buni. Să mă încurajeze, să mă susțină și să înțeleagă că fără sprijinului lui eu nu sunt nimic din ceea ce pot fi cu adevărat. Să facă toate astea cu încredere, pentru că și eu voi încerca mereu să fac același lucru pentru el. Viața lângă un partener ar trebui să fie partea cea mai frumoasă și ușoară din viața unui om. Așa o văd eu. Viața e grea, problemele sunt multe și tocmai de aceea partenerul de acasă trebuie să fie sprijinul fiecăruia dintre noi. Omul care să ne susțină necondiționat, să ne dea încredere, să ne arate înțelegere și să ne iubească fix în acel fel în care avem nevoie. Și exact asta trebuie să fim și noi pentru el. Pentru că nu e corect să ceri fără să oferi.

5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtăşească copiilor la adolescenţă?

Cred că trebuie să le împărtășească din experiența lor, să le facă să-nțeleagă că și ele au fost cândva adolescente și că, deși vremurile s-au schimbat, unele probleme au rămas aceleași. Trebuie să facă în așa fel încât să le devină prietene.

6. Ce alte pasiuni mai ai în afară de scris?

Îmi place foarte mult să citesc, apoi îmi plac ieșirile cu prietenele mele. Iubesc să fiu în preajma lor și-mi plac discuțiile sincere, cu sufletul pe masă. Îmi place să mă plimb și abia aștept să merg la cluburile de carte. Îmi place să fiu gazdă și-mi place la nebunie să gătesc. Pentru oameni mulți, familii numeroase. Și-mi plac vacanțele, mersul la țară, timpul petrecut în natură.

                       Mulţumesc, Camelia, că ai acceptat să ne răspunzi la câteva întrebări! Arci!

                Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

Review overview
5
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

8 COMMENTS

  1. Felicitari, Arci ! Felicitari autoarei ! Un interviu superb ! Raspunsurile date de autoare sunt minunate si pline de caldura ! Vedem la fel relatia cu partenerul si acest lucru imi place foarte mult ! locco_smiley_10 locco_smiley_10

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.