Interviu altfel cu Anamaria Ionescu

Interviu altfel cu Anamaria Ionescu

Anamaria IONESCU (n. 3 septembrie 1976 Bucuresti) este licenţiata în drept şi realizator de emisiuni al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune. Scriitor român, autor de proză scurtă si romane. A debutat cu nuvela „Călătorie în familie” în rubrica „Luxul lecturii”, realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul „Atac”(2008). A mai publicat în revista literara „Fereastra”. Are apariţii literare frecvente în revista „Vatra Veche” din Tg. Mureş. În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela „Confesiune”. În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă „Camera obscură”. Continuă să publice cu o oarecare regularitate în „Vatra Veche” (Tg. Mureş). Colaborator al publicatiei online „Revista de suspans” (revistadesuspans.ro) al „Jurnalului de literatura”, revista bibliotecii judetene I.A. Bassarabescu din Giurgiu, unde a publicat, in martie 2015 in premiera piesa de teatru „Ghetaria”. În 2013 a apărut cel de-al doilea volum de proză scurtă, „Pe cine nu laşi să moară…”, la editura Tritonic, şi o povestire în volumul colectiv „Poveşti pe două roţi”. In 2014 a publicat „Nume de cod: ARKON„, primul din seria mystery&thriller „Sergiu Manta”. In 2015 a fost publicata editia a doua, revazuta si adaugita, a volumului „Camera obscură”

Anamaria iese din “Camera Obscură”, străbate drumurile pe motocicleta cu Arkon (şi cine n-ar face-o) ajunge la concluzia că “Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti”, aşa că stă de vorbă cu noi.

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.
Am avut o copilărie fericită, așa că mi-ar fi greu să aleg. Tata povestea de câte ori avea ocazia un moment de pe vremea când aveam 6 – 7 ani. Mama făcuse curățenie generală. Am intrat în sufragerie și am spus: „Mami, ai făcut niște geamuri curate ca adevărul…”. Îmi amintesc cu plăcere și de momentele din adolescență când îi citeam tatălui meu, care avea grave probleme cu ochii și apoi comentam cărțile până târziu în noapte. Întâlnirile de la sfârșit de săptămână cu familia exitnsă, la masa de duminică – tradiție pe care o păstrăm și astăzi; călătoriile prin țară cu părinții în trabantul nostru caffee au lait; mersul la colindat cu verii mei … Opriți-mă, că ne apucă anul viitor…

2. Cum s-a integrat adolescenta în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?
Integrarea nu a fost niciodată o problemă pentru mine. Simțul umorului m-a ajutat întotdeauna. Din liceu am amintiri frumoase. Acolo am descoperit rock-ul, m-am îndrăgostit prima oară, am publicat primele articole și mici povestiri.
Cât despre primul sărut, el s-a întâmplat cu puțin înainte de liceu. Aveam vreo 13 ani și participam la petrecerea de ziua vărului meu. Aveam norocul că verișorii mei erau mai mari ca mine, deci erau deja liceeni la vremea aceea. Unul dintre băieții prezenți la party, un tip extrem de popular, m-a curtat toată seara, a dansat cu mine și la un moment dat, m-a sărutat. Am reacționat prompt, cu o palmă zgomotoasă. De-abia atunci a aflat băiatul ce vârstă aveam și i s-au cam înmuiat picioarele….

3. Ce vise aveai ca adolescentă şi dacă s-au împlinit sau nu?
Când eram mică visam să devin castelană. Câțiva ani la rând am petrecut câteva zile de vară la Sinaia. Ai mei ajunseseră să învețe Peleșul și Pelișorul pe dinafară. Le-aș fi vizitat în fiecare zi, dacă aș fi putut. Visul ăsta a fost abandonat în primul an de facultate când femeia care făcea curățenie la noi acasă s-a îmbolnăvit și am preluat această sarcină. Atunci am devenit fan al spațiului suficient și al stilului minimalist…
Când eram puștoaică visam să devin actriță. Mama m-a deturnat cu mult tact și delicatețe și m-a îndrumat către studii juridice. Nu pot să spun că regret, și totuși…
Un alt vis al meu a fost să scriu. Am început de mică, cu încercări timide. Acesta este unul din visele care mi s-au împlinit… Singurul regret este că părinții mei nu au apucat să se bucure alături de mine.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?
O relație este un parteneriat bazat pe dragoste. Viața în cuplu este o luptă continuă care are și momente frumoase. Dacă cei doi sunt norocoși, momentele frumoase sunt multe și variate. Ideea este că viața în doi este o artă a compromisului. Eu, una, nu sunt dispusă la acest compromis decât dacă îl iubesc și mă iubește. Dacă nu te bucuri de câte ori ajungi acasă să îți vezi partenerul de viață, atunci n-are rost…

5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtăşească copiilor la adolescenţă?
În primul rând, timp. Din păcate, în ziua de azi părinții sunt atât de acaparați de viața profesională și de venitul pe care îl aduc acasă încât nu mai au nici timpul nici energia de a petrece timp și a sta de vorbă cu copiii lor.

În al doilea rând e nevoie de un pic de sinceritate. Eu am avut norocul să fi avut o mamă cu care am putut discuta absolut orice. De la chiulitul de la școală până la primele experințe ținând de sexualitate. Nu am copii, așa că nu mă aventurez prea tare în sfaturi pentru părinți, dar mă întreb dacă mărturisirea unor momente când părintele a fost vulnerabil sau chiar când a greșit nu ar ajuta viitorul adult și nu ar consolida relația părinte-copil? Părerea mea…

6. Ce alte pasiuni mai ai în afră de scris?
Muzica (să o ascult, nu să o cânt, slavă Domnului…), cititul (nu poți să scrii dacă nu ești un cititor pasionat), animalele (în special pisicile și câinii), meseria mea (sunt realizator de emisiuni radio), ciocolata (de asta încerc să mă las…), călătoriile, mașinile (când eram mică mă jucam mai degrabă cu mașinuțele decât cu păpușile), motocicletele (deocamdată sunt doar pasager ocazional. Încă îmi adun curajul să mă apuc de școală…), bijuteriile (în special din argint)… Mai vreți?

Mulţumesc Anamaria că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebări …altfel! Arci
Da, mai vrem! 🙂
Mulţumim şi noi Mili & Iasmy!