Interviu altfel cu Bogdan Hrib

Interviu altfel cu Bogdan Hrib

by -
14

Interviu altfel cu Bogdan Hrib

Bogdan Hrib este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociației Profesioniștilor în Relații Publice, cadru didactic asociat la Facultatea de Management din SNSPA, iar în 2010 a devenit vicepreședinte al clubului Romanian Crime Writers. Începând cu anul 2011 se ocupă de coordonarea festivalului Mystery & Thriller organizat la Râşnov.
În 2007 publică primul roman al seriei polițiste Stelian Munteanu, Filiera Grecească.

Cărţii publicate:
După ce se infiltrează în “Filiera grecească”, caută “Secretul manuscrisului”, face o incursiune în ţări exotice (Somalia, mon amour) şi “Ucide generali”, Bogdan Hrib îşi permite o croazieră a vieţii şi o “Ultimă fotografie”. Să vorbim puţin cu omul Bogdan Hrib.

Blestemul manuscrisului, Ucideti generalul si filiera greceasca de Bogdan Hrib

Somalia, mon amour si Ultima fotografie de Bogdan Hrib1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.
Greu de povestit o singură amintire. În mintea mea se amestecă plimbări cu bicicleta în parcul Titan (acum Cuza) şi întoarcerile acasă, cu un genunchi şiroind de sânge, după vreun derapaj periculos, pe pietriş sau jocul de-a hoţii şi gardiştii printre tufele din jurul blocului, atunci când trăgeam unii în alţii cu pistoale cu capse sau încărcam armele de jucărie cu bobiţele albe ale unui arbust necunoscut. Sunt multe şi diverse amintiri, chiar şi pentru un copil care a crescut pe asfaltul unui cartier bucureştean.

Dar o amintire poate mai specială, având totuşi un iz sinistru este faptul că nu am făcut decât 13 injecţii antirabice în burtă, în loc de 14, pentru că pe una am sărit-o din motiv de cutremur. În dimineaţa zilei de 5 martie 1977, nimeni nu mai avea chef de injecţiile mele. Cu o seară înainte, în pofida zvonurilor care soseau pe trotuar, în timp ce cu toţii bombăneam şi ne întrebam când o să intrăm din nou în bloc, să ne culcăm, nimeni nu credea că oraşul era atât de greu lovit. Abia dimineaţa am putut să văd. Şi nu am uitat niciodată. Dar am făcut o injecţie mai puţin… Dar cum am ajuns să fac acele injecţii e o altă poveste…

2. Cum te-ai integrat că adolescent în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?
Cum m-am integrat? Nu mi-am pus niciodată această problemă; aveam un coleg, prieten încă din generală… Am dat la mate-fizică, la Mihai Viteazul. Am intrat puţin deasupra liniei, ba parcă a fost şi un fel de suplimentare de locuri pentru că eram mai mulţi cu aceeaşi notă şi locuri mai puţine. Nu a fost nimic complicat, cel puţin aşa ţin minte. Cred că a fost uşor. Iar profesorii erau minunaţi, cel puţin aşa îmi amintesc… Unul dintre ei, Babiceanu, ne preda română. Am fost norocos.
Prima întâlnire? Habar n-am. Nici nu ştiu când a fost prima. Nu cumva în clasa a doua, când am rupt o japoneză (pentru cei mai tineri japoneză era un fel de chiflă pufoasă) dotată cu o felie groasă de parizer, fix în două jumătăţi şi am oferit una colegei de bancă?

Cred că un fel de prime întâlniri erau şi drumurile pe jos, de la şcoală spre casă, pe care le făceam plimbându-ne alături, fără să ne ţinem de mâna, dar atingându-ne din când în când, oarecum întâmplător, cu o colegă de liceu care locuia aproape de ai mei, pe lângă Piaţa Socului (acum Chişinău, cred…). Plimbări urmate de alte lungi discuţii la intrarea în bloc, pe cele câteva trepte, pe scara blocului, apoi în faţa uşii ei… Cu riscul de a ne surprinde cineva şi a ne întreba dacă tot avem ceva de vorbit de ce nu vorbim înăuntru? Cam tot pe atunci au fost şi clipele săruturilor. Trebuie să-mi recunosc timiditatea… Nu cred că eram prea îndrăzneţ.

Dar era vremea când trimiteai bileţele în ore şi riscai să le intercepteze vreo profă sau vreun coleg invidios. Şi atunci se ofereau flori, dar parcă nu se găseau atât de multe, doar o garoafă, o lalea. Un trandafir era ceva mare şi rar. Era vremea când făceai cadou o carte sau un stilou chinezesc.

3. Ce vise aveai ca adolescent şi dacă s-au împlinit sau nu?
Ooo, visele au fost multe. Nici nu le mai ţin minte pe toate. Ca toţi copiii (cred) am vrut să mă fac pompier, aviator, cowboy, detectiv. Am văzut toate filmele care rulau la cinema Gloria (acum jumătate demolat) sau Aurora (acum supermarket). Iar când apucam, la cele din centru. Am vrut să fiu comandant de oaste după ce am văzut Waterloo şi şerif după Rio Bravo cu John Wayne. Evident Han Solo, după Star Wars, acela, primul din anii ’70, care acum e nr… 4
Prin clasa a şasea am început să scriu la un roman, eram în spital operat de apendicită. Semăna leit cu Doi ani de vacanţă de Jules Verne, dar copiii erau români şi acţiunea se petrecerea în anii ’70. Era evident un plagiat. Apoi prin clasa a opta am scris un roman cu şcolari, cu pionieri, un fel de iubire interzisă, clase sociale diferite… bla, bla… au rămas în manuscrise – caiete mari scrise de mână, cu pixul sau stiloul. Într-a unşpea era să rămân corigent la chimie organică pentru că scriam, în ore, la poveştile mele. De astă dată erau SF. Nu le-am reluat şi nu au fost publicate.

Prin ’80 şi ceva am debutat cu două schiţe într-o rubrică girată de Alex. Ştefănescu în SLAST (Cine ştie, ştie. Cine nu, să caute!). Apoi am abandonat din nou.

În 2000 şi un pic microbul s-a simţit din nou. Atunci când am început seria poliţistă cu Stelian Munteanu. Primul a fost Filiera grecească. Au trecut aproape 10 ani de la prima ediţie.

Nu ştiu dacă am conştientizat visul de a deveni scriitor, cred că viaţa te duce pe un drum sau măcar îţi sugerează o direcţie. Dacă te prinzi, mai devreme sau mai târziu, o poţi apuca pe acel drum. Eu sunt acum pe acel drum. Încă un pic mai la început. Dar promit să mai urmeze şi alte poveşti…

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?
Întotdeauna mi-am dorit un partener de viaţă. Nu pot trăi singur. Eu sunt un familist de modă veche. Poate e ciudat să spun (adică să scriu) asta, dar cred şi în căsătorie. Îmi place să folosesc expresia „soţia mea” şi îmi place când ea spune „soţul meu”. Dar repet, poate că sunt un nostalgic. Şi nu unul al anilor comunismului, ci al vremurilor mai vechi – când sărutai mâna unei doamne, când bărbaţii purtau pălării şi bastoane şi, mai ales, când lumea era mai puţin grăbită (şi oamenii vorbeau numai după ce, în prealabil, gândeau puţin…)
Asta nu înseamnă că poţi găsi aşa numita true love, din prima. Eu nu am găsit-o din prima. Soseşte atunci când eşti pregătit. Eu am găsit-o… într-un port. Din întâmplare, atunci când nu prea mai speram şi, oricum, atunci când mă aşteptam cel mai puţin. La început nu mi-am dat seama că a fost dragoste la prima vedere, abia mai târziu am înţeles, că îmi găsisem jumătatea…
Dar desigur nu există reţete.
Şi mai cred în minunea noii generaţii, în sinceritatea, logica şi candoarea copiilor. Nu mă refer doar la tinerii rebeli ai vremurilor de azi. Întotdeauna copii frumoşi şi pupăcioşi s-au transformat în tineri rebeli, plini de idei şi idealuri. Pasul următor e periculos – maturitatea. Atunci rişti să pierzi de tot speranţa, candoarea, creativitatea, să nu mai crezi în fericire şi în idealuri… Gata, mă opresc pentru că devin patetic.

5. Ce crezi că ar trebui să ştie un adolescent când porneşte în viaţă? Ce relaţie ar trebui să fie între un adolescent şi părinţii lui?
Ce să ştie? Aş fi tentat să răspund: nimic! Cred că problema trebuie pusă altfel: nu ce ştie, ci ce poate să afle şi cum poate să judece. Adică un adolescent cred că trebuie să fie curios, deschis la idei noi şi la idei vechi, tolerant şi, mai ales, să gândească numai cu mintea lui. Nu cu mintea părinţilor şi nici cu mintea de pe facebook. Dar asta înseamnă să poţi să evaluezi, să ai descernământ. Să îţi pui probleme, să gândeşti. Iar toate astea pot fi făcute consumând timp. Aşadar trebuie ca un adolescent să-şi acorde timp pentru propria lui devenire, propria lui construcţie. Studenţilor mei (de la management) le spun că fiecare dintre ei este ca un SRL, ca un PFA, un fel de companie… Trebuie să se auto-administreze folosind judicios resursele, să-şi facă planuri, să identifice oportunităţi, să analizeze obiectiv… Desigur asta înseamnă să nu mai fi copil sau adolescent. Cel puţin câteva ore pe zi…

Relaţia dintre un adolescent şi părinţii lui… Of, greu de răspuns. Şi nici nu cred că sunt un exemplu relevant. Cred că părinţii ar trebui să înveţe să trăiască şi lumea adolescentului, pentru că invers e mai complicat. Cred că maturii ar trebui să fie în pas cu schimbările, să fie moderni (nici lor nu le-ar strica, în propria lor viaţă!) şi să înţeleagă noile obiceiuri ale societăţii… Dar poate că ceea ce zic eu sunt doar poveşti, pentru că în realitate e mai greu. Mult mai greu.
Aşadar nu există reţete. Dar măcar străduiţi-vă cu multă deschidere şi înţelegere, dragi colegi părinţi…

6. Ce alte pasiuni, în afară de scris mai ai?
Of, mi-aş dori ca scrisul să fie o profesie, nu o pasiune. Poate că voi reuşi. O vreme am fost jurnalist – adică tot cu scrisul. Poate voi deveni scriitor profesionist cândva…
Dar o pasiune / profesie la fel de importantă ca scrisul e fotografia. În fotografie am avut mai mult succes şi mai repede într-o perioadă când se publica mai greu. Din 1988 am fost membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi, apoi în anii ’90 am lucrat o vreme ca fotoreporter (cine e curios să arunce un ochi pe romanul Ultima fotografie!)

Şi cărţile – adică cititul – este o pasiune mortală, îţi omoară timpul…
Dacă reuşesc să le pun pe toate la un loc e minunat. Câteodată se poate, câteodată nu. Încă mai încerc…

Mulţumesc frumos, că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebări… altfel. Arci!
Mulţumim şi noi! Mili&Iasmy!

Review overview
5

14 COMMENTS

  1. Cat de frumos! Domnule Hrib mi-a placut tot din ceea ce am citit. Felicitari pentru rubrica, aflam atatea despre acesti oameni.

  2. Iti multumim ca ne-ai dat ocazia ca prin intermediul interviului, sa aflam mai multe despre scriitor. Foarte frumos.

  3. Felicitari pt un interviu interesant care m-a captivat. Dintre cartile autorului, ma tenteaza Blestemul manuscrisului.

  4. Citind cele scrise, mi-am adus aminte de prima mea intalnire si prima floare primita. Floarea a fost o garoafa, dar considerata pe atunci un trandafir japonez 🙂 Cand mergeai in vizite sau sarbatori nu lipsea buchetul de garoafe. Astazi ne uitam la ele ca la ultimele flori, dar atunci erau zeitele.:-)
    La prima intalnire, apropo de japoneza domnului Hrib, am fost invitata de un baiat dintr-o clasa paralela cu mine, eram a XI-a, la un corn si iaurt la borcan. Borcan din sticla, nu ambalaje din astea ce le vedeti astazi. Imi aduc aminte si acum cum stateam pe o bancuta in apropiere de Piata Amzei, printre mirosuri de varza acra , ceapa si alte izuri de piata si rontaiam cornul ala, care nici pana in ziua de astazi nu stiu exact ce gust a avut, dar mi s-a parut minunat, iaurtul ala din cauza caruia facuse mustati si cred ca aratam ca sotul meu astazi :-)))) Am avut emotii si infulecam de zor, pt. ca nu stiam ce sa zic. Bine, nici tipul nu era mai breaz. Cert este ca am plecat amandoi cu burtile pline si cu senzatia ca a venit Mos Gerila :-))))

  5. Bine, am uitat, mai aveam varianta sa mancam cornul si iuartelul la patiseria de unde le cumparase, dar erau mese la care stateai in picoare. Pt el nu era o problema avea peste 1.70, , dar eu care joc la pitici eram deja sub masa. Imaginati-va! =))

  6. Un interviu fabulos ! Imi place enorm omul din spatele cartilor! Mult succes in continuare ! Felicitari, autorului! Felicitari, Arci ! Felicitari, Iasmy si Mili pentru initiativa! :)

  7. multumesc pentru aprecieri!de fapt i se cuvin lui bogdan hrib pentru sinceritatea raspunsurilor.
    mara eu am citit toate cartile,blestemul manuscrisului este din seria filiera greceasca,si vor fi reeditate anul acesta.
    citind raspunsurile ma gindeam ca pur si simplu ne indeamna si pe noi(nu ma refer la cei foarte tineri)la aduceri aminte

  8. Foarte interesant interviul
    Felicitari pt intrebari si pentru raspunsuri
    IASMY AR TREBUI SA NE acorzi si tu un interviu. Esti mortala

  9. Multumim, Arci pentru ca ne-ai adus in fata un autor ce are un astfel de mod de a se juca cu literele… m-a fascinat fiecare cuvant de-al sau si chiar daca nu sunt fana a genului, promit sa iau macar un roman de-al sau pentru a-l cit. Sunt de-a dreptul incantata de raspunsurile lui!
    Iar tu Iasmy… ce sa zic?! mirosul ala de varza acra cred ca a mers de minune cu iaurtul :)) :D

  10. Felicitari! Foarte frumos, raspunsurile foarte realiste, pragmatice, nu te fac sa visezi, mi-a placut. Din pacate nu am citit nimic scris de acest autor, dar nu-i timpul trecut.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro