Interviu altfel cu Danut Ungureanu

Interviu altfel cu Danut Ungureanu

Interviu altfel cu Dănuț Ungureanu

danut-ungureanu-2

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

Danuţ Ungureanu: Sunt multe și mi le amintesc cu mare limpezime. Însă aș prefera să nu le împărtășesc, după modelul… protecției minorului din mine, conform legii audiovizualului.

2. Cum te-ai integrat ca adolescent în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?

Danuţ Ungureanu: În primul an mi-a fost destul de greu, fiindcă eram timid și învățam prea bine ca să devin popular. Dar pe urmă m-a ajutat foarte mult simțul umorului, plus echipa de fotbal a clasei, unde mă descurcam bine. Nu-mi amintesc care a fost prima întâlnire, însă primul sărut a fost umed, fierbinte, rapid și s-a lăsat cu probleme de respirație.danut-ungureanu-1

 3. Ce visuri aveai ca adolescent şi dacă s-au împlinit sau nu?

Danuţ Ungureanu: Să scriu, să călătoresc, să-mi fac mulți prieteni și cine mai știe câte altele… Cred că s-au realizat cele mai multe, în proporții rezonabile, iar la altele am renunțat de bună voie, odată cu trecerea timpului. În general, mă consider un tip destul de norocos și nu-mi trebuie multe ca să fiu mulțumit, deși sunt și un pic cam mofturos.

 4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?

Danuţ Ungureanu: Empatie, înțelegere, devotament, dragoste, dar și prietenie, umor, respect pentru ceea ce face/gândește celălalt, tact, relaxare, libertate, bucuria de a lua lucrurile cum sunt și de a vedea împreună partea plină a aceluiași pahar. Sună cam telenovelistic și rupt de realitate, dar o relație poate fi frumoasă și cu numai câteva din lista de ingrediente. Nu spun care.

 danut-ungureanu-05. Ce crezi că ar trebui să ştie un adolescent când porneşte în viaţă? Ce relaţie ar trebui să fie între un adolescent şi părinţii lui?

Danuţ Ungureanu: Că e absolut liber să încerce propriile căi și soluții de rezolvare a problemelor, dar și că e stupid și păcat să nu folosești ce e bun, la alegere, din experiența de viață a celor mai vârstnici, rețete verificate și, multe dintre ele, încă funcționale, chiar dacă totul în jur s-a schimbat.

Cred că un părinte ar trebui să se priceapă să câștige din partea adolescentului un respect care nu are nicio legătură cu teama ori intimidarea. Și amândoi ar trebui să găsească un timp minim pentru a face împreună lucruri.

 6. Ce alte pasiuni, în afară de scris mai ai?

Danuţ Ungureanu: În ordine întâmplătoare: filmele clasice, Star Trek Next Generation, călătoriile, Led Zeppelin, pisicile, gătitul la wok, marea, Yes, grădinăritul, Jean Giraud (Moebius), Debussy.

Mulţumim pentru interviu!

danut-ungureanu

****Drăgan Milica (Mili)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri*** Îmi place să cred că sunt câte puţin din fiecare şi mă pot adapta din mers dacă trebuie să realizez ceva. Sunt o romantică incurabilă, iubesc să citesc şi să realizez obiecte handmade. Ador îngheţata, muzica ritmată, comediile romantice şi glumele nesărate. Zi de zi apreciez cât de frumos se transformă viaţa şi sunt bucuroasă că s-a născut proiectul Literatură pe tocuri. Aici poţi fi tot ce vrei, trebuie doar să vrei.

SIMILAR ARTICLES

7 COMMENTS

  1. Frumos interviu,imi place Danut Ungureanu!Trebuie sa iau la targ o carte a autoruluisa descopar scriitorul(desi am impresia ca am mai citit ceva scris de el).Felicitari amandorura! ;) ;) ;)

  2. Interviul ce l reflecta Maxim!
    Sclipitor ça de obicei.
    Vitamine pt zilele ce vor venii,Maitre!

Leave a Reply