Interviu altfel cu Dorina Georgescu

În viaţă, inconştient, alergăm după siguranţă, însă mai tot timpul trebuie să ţinem piept puhoiului de incertitudini care năvălesc peste noi la orice pas. Omul este condamnat să aleagă, lipsit de privilegiul cunoaşterii absolute, petrecându-şi pieritoarea existenţă pe pământ între „da”, „nu” şi „poate”.-Dorina Georgescu

Carte de debut 2013- Weekend gratis.

Într-o „Duminică de weekend” Dorina s-a hotărât să ne plimbe pe „Ţărmul sculptat” din Tenerife

Taramul sculptat si Week-end gratis de Dorina Georgescu

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.
Parinţii mei au divortat când eu aveam aproape doi ani. Am plecat cu familia mamei la oraş, iar tatăl meu a rămas la ţară cu părinţii săi, într-un sat la câţiva km de localitatea în care locuiam eu şi în care el venea zilnic la muncă.
Când aveam vreo cinci sau sase ani,  mama m-a luat de mână şi a mers cu mine la autogară, acolo unde ştia că tatăl meu aştepta autobuzul ca să plece acasă, după programul de lucru.
Nu mă vizitase niciodată, eram emoţionată şi curioasă să îl cunosc.
Îmi amintesc perfect cum mama, ţinându-mă de mână a zis la un moment dat, privind mulţimea: ”Uite-l!”. Neştiind în care parte să mă uit, am întrebat: “Care e?”.  Mama l-a descris, l-am remarcat; era în faţa noastră cam la doi metri, dar în momentul în care  a observat că ne îndreptăm spre el, s-a întors şi a plecat cu paşi repezi. În acel moment, mama a strigat: ”Unde pleci? Priveşte-ţi, fata!”. Abia atunci s-a oprit, dar când am ajuns lânga el, primul lucru pe care l-a făcut, a fost să o întrebe de ce a venit cu copilul, că  îl vede lumea şi se face de râs. Mama i-a răspuns cum să fie posibil aşa ceva, când toţi cei de acolo erau consătenii lui şi  ştiau că el are un copil.
Apoi l-a întrebat dacă nu vrea să vorbească cu mine, însă el a continuat să vorbească doar cu ea. Îmi dorisem să mă ia în braţe, să mă strângă la piept şi să îmi zâmbească. Dar nu a fost aşa. Nu m-a luat nici măcar de mână. Nu-mi amintesc dacă m-a privit sau nu în cele două, trei minute cât a durat conversaţia lor, dar ştiu că am plecat dezamăgită. Obişnuită să fiu alintată de mama, avusesem aceleaşi aşteptări şi din partea tatălui meu.

2. Cum s-a integrat adolescenta în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?
Eram timidă. În plus mama nu-mi permitea să îmi fac un prieten la vârsta aceea. Aşa că am aşteptat să împlinesc optsprezece ani.
Primul sărut a fost în ziua în care am dat  BAC-ul la limba română. După examen am plecat cu un coleg într-un parc. Cred că ne-am sărutat o oră întreagă. Nu era un băiat oarecare ci era singurul băiat care dorise încă din clasa a IX a să fim prieteni şi care periodic îşi reînnoia cererea. În ziua aceea mi-am permis ceea ce îmi dorisem de multă vreme.

3. Ce visuri aveai ca adolescentă şi dacă s-au împlinit sau nu?
Adolescenţii au visuri măreţe. Aveam speranţe mari şi eram încrezătoare într-un viitor aşa cum mi-l programasem eu, în ignoranţa caracteristică vârstei. Credeam atunci că e suficient să lupţi dacă îţi doreşti ceva şi neîndoielnic, vei obţine acel lucru. Aveam principii. Aveam aripi. Dar viaţa a avut grijă să mai scurteze o aripă, să mai cearnă din visuri, să mai demoleze câte un principiu.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?
Iubire! Ştiu, pare banal răspunsul pentru că de veacuri toţi pământenii vor să iubească şi să fie iubiţi. Se vorbeşte mult despre ea. Se vorbeşte în fel şi chip. Aproape că nu mai ne înţelegem unul cu altul când încercăm să o definim.
În ceea ce mă priveşte, cred că am citit prea multe basme în copilărie. Este vorba despre cele în care prinţul se căsătoreşte cu fata. Ca să glumesc, aş afirma că acel “Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, trebuia oarecum dezvoltat.
Pentru că orice poveste care se încheie cu această expresie lasă un spaţiu apreciabil imaginaţiei, lăsându-te  astfel să întrezăreşti un  viitor  luminos într-o lume a dragostei şi a binelui.
Şi îţi închipui că e posibil. Îţi doreşti să fie. Ai credinţa că poţi să îţi alegi calea. Iar asta te umple de entuziasm. Şi visezi la Făt-Frumos.
Dar când creşti viaţa te trage de mânecă şi îţi şopteşte la ureche: ”Trezirea! Era doar o poveste de adormit copii.”.

5. Dacă ai putea să te întâlneşti cu vreun personaj literar, care ar fi acesta? Şi de ce?
Frank Cowperwood al lui Theodore Dreiser pentru că dincolo de imoralitatea personajului am descoperit un fin cunoscător al psihicului uman, iar discuţia pe tema aceasta m-ar captiva.

6. Dacă ai avea şansa să călătoreşti în timp şi spaţiu unde ai vrea să mergi? De ce?
În viitor! Sunt curioasă din fire. Despre trecut mi-am făcut o impresie.  Prezentul îl trăiesc. Dar asupra viitorului tronează mantia magică a  misterului. Uneori construiesc în mintea mea posibile scenarii. Îmi apar atâtea posibilităţi şi sunt conştientă de multitudinea celor pe care nici nu mi le pot imagina. E  fascinant.
De asemenea, aş vizita cu mare drag altă galaxie. Undeva departe în Univers. Altă lume. Să o compar cu a noastră. Dacă ar exista.

7. Eşti profesoară. Ce sfaturi ai da elevilor tăi de clasa a XII a?
Pretenţioasă întrebare! În general, mă feresc să dau sfaturi la fel de mult cum mă feresc să primesc.
Kant zicea: “Nu-mi daţi sfaturi, ştiu să greşesc şi singur!”

Mulţumesc Dorina că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebări mai… altfel! Arci!
Mulţumim şi noi Mili şi Iasmy!

Review overview
5
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

22 COMMENTS

  1. M-a emoționat foarte mult acest interviu, în special prima parte. Îmi plac aceste interviuri „altfel„. Sunt, de fapt, niște fascinante povești de viață. Felicitări celor care au astfel de idei și le pun în practică! Felicitări, Arci!

  2. Frumos interviu! Dorina, mersi ca ne-ai primit in sufletul tau!
    Felicitari si tie, Arci!
    Citatul lui Kant mi-a placut!

    • Multumim, Mara. Marturiesc, mi-a placut initiativa celor de la „Literatura pe tocuri”. Arci a realizat un lucru deosebit cu aceste interviuri „altfel”. O zi frumoasa!

  3. Felicitari, dna Dorina ! Felicitari, Arci ! Sensibilitatea si naturaletea autoarei sunt impresionante ! Un suflet cald si un spirit viu ! Ma bucur foarte mult ca sunteti in echipa LPT! Imi plac foarte mult si noile intrebari ! Un interviu minunat ! locco_smiley_10 locco_smiley_10

  4. Draga mea Dorina. Prin faptul că sunt nevăzutul tău prieten, viaţa mă mai saltă cu o treaptă şi-mi mai îndreptă steaua care-mi stă cam într-o parte, pe firmamentul meu de…sincer admirator, cu toate că nu ţi-am citit nici una din cărţile tale. Dar am avut norocul să-ţi parcurg crâmpeie de viaţa ta de până acum. Mi-ai trecut prin ochii minţii, copila, care alături de mamă, încerca să vadă în fiecare bărbat întâlnit în cale, pe tatăl ei. L-a văzut aşa cum probabil i-a văzut pe toţibărbaţii întâlniti până la el. A dispărut, aşa cum au dispărut toţi până la el. Între clipa de-atunci, şi ce-a de-acum, viaţa ta. Însă la capitolul ” Primul sărut” am fost ceva mai precoce. Era prin iarna anului 1957. Nu cred că erai prin trăirile lumii de-atunci. Eram într-un preventoriu la Zăbala, un vechi castel de prin Covasna sau Harghita. Copii din toată ţara. Printre care şi o fetiţă, care pentru mine a fost prima mea dragoste. Dragoste de copil, ce putea fi altceva. Şi ce-i mai nostim că o chema Republica, şi care, după aproape 60 de ani, mi-a rămas în minte aşa cum am cunoscut-o. Fetiţa primului meu sărut. Şi cum toate-n lume au un sfârşit, şi tabăra de iarnă de la Zăbala, a luat sfârşit. Eram în gară. Republica, fata din Bucureşti, str. Pop de Băseşti nr. 56, mi s-a aşszat în braţe, m-a mângâiat pe păr, şi m-a sărutat scurt pe buze. Greu să-ţi mai descriu cum mi s-a părut lumea pentru nu ştiu câte clipe. E suficient că mai păstrez imaginea unei frumoase fetiţe aşezată pe genunchi mei, în vremuri care, pentru mine atunci, a fost facerea lumii. O să mai recitesc interviul, cu aceiaşi curiozitate cu care încerc să descoper o viaţă care, vreau nu vreau, urmează un drum alături de drumul vieţii mele şi a atâtor alţii ca noi.

    • Multumesc, dragul meu prieten! Cand doresti, iti trimit un colet cu cartile; m-ar bucura enorm si as astepta opinia ta cu nerabdare. O primavara frumoasa cu soare in suflet!

  5. Multumesc tuturor pentru aprecieri dar ca de obicei meritul este al autorului,iar Dorina este o doamna simpatica,sincera,vesela,deschisa,asa cum ati vazut si in interviu,asa ca multumesc Dorina!
    Rodica multumesc, ideea inreviurilor a venit din dorinta de a cunoaste omul din spatele cartilor,si am descoperit niste oameni deosebiti.
    Domnule Rotaru ma bucur ca ne cititi si mi-au placut amintirile dumneavoastra.

  6. Arci, felicitari! Si multumim ca ne mangai sufletul cu povesti de viața care misca si schimba ceva in noi de fiecare data! Succes Dorina Georgescu!

    • Multumesc , EmM Coman! O accesare Google e suficienta. Romanele Weelend gratis si Tarmul sculptat se pot citi online. Iti doresc o primavara minunata ca un dar divin care sa-ti aduca bucurii!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.