Interviu altfel cu Florina Sanda Cojocaru

Florina Sanda Cojocaru născută la 13 iulie 1971, în Giurgiu; domiciliată în Botoşani. Studii-Absolventă a Şcolii Postliceale Sanitare Botoşani. Ocupaţia-Asistentă medicală. Preocupări literare-membră a cenaclului «Poesis» până în anul 1990. Laureată a concursului de creaţie literară „Aripi de lumină”-ediţia 1989, la secţiunea poezii

Debut literar- 2010 – la „Semănătorul- Editura online”  cu volumul Destin, Fana- roman –iulie 2011, Învaţă-mă să te iubesc –roman-octombrie 2011

Cele 3 au rămas doar în variantă on-line. Cândva, le voi reface. Sunt acele stângăcii specifice oricărui început.

Poveste de suflet– poezii 2013, Vise de scrum – poezii 2013, editura Pim Iaşi

Carraria-vol. I-antologie de poezie  a grupului literar Carraria, 2013

Insomnii mătăsoase vol. III – antologie de poezie a grupului literar Insomnii mătăsoase, 2013

El a ales-roman, Editura Pim Iaşi, 2014

Scrisori către îngeri-roman, Editura Pim Iaşi, 2015

Elsa-roman, Editura Pim Iaşi, 2016

În curs de apariţie, o antologie de poezie, Sărutul III 2016, Editura Măiastra Târgu-Jiu, un proiect deosebit. Mă onorează să fac parte din el.

Iubesc poezia, dar în proză îmi găsesc mai uşor drumul. Subiectele mele nu sunt doar simple poveşti de dragoste. Sunt mai degrabă, poveşti de viaţă în care te poţi regăsi uşor, cu zbuciumul, deznădejdea, speranţa, mulţumirea, fericirile ce te însoţesc în trecerea ta pe pământ. Dacă pot ajuta un singur cititor să îşi aleagă un drum, la un moment dat, în viaţă, pentru mine înseamnă mult.

Hotărând că “El a ales” să scrie “Scrisori către îngeri” Florina ne răspunde la întrebări.

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

Sunt multe amintiri care îţi marchează existenţa şi aproape că nu realizezi asta, dar, dacă ar fi să mă opresc la una, atunci am să vă povestesc despre primul meu contact cu spitalul (Sp. Fundeni Bucureşti), prima despărţire mai lungă de părinţi, plânsetul meu obositor, existenţa celor două asistente înzestrate cu o răbdare uimitoare, gemene, frumoase, cu nişte voci calde, dumnezeieşti. Încercând să mă împace, să nu mă mai vadă plânsă, mi-au promis că atunci când voi ajunge acasă, undeva, în preajma sărbătorilor de iarnă, părinţii mei mă vor aştepta cu nişte opinci fermecate, cu clopoţei. Se pare că a funcţionat povestea lor, pentru că nu am mai plâns. Gândeam doar la acele minunăţii şi la ce aş fi putut face cu ele. Ajunsă acasă, mama mi-a arătat un bebeluş drăguţ, sora mea, dar eu nu voiam să văd decât opincile fermecate, cu clopoţei, care mi-ar fi putut împlini toate dorinţele. Am avut una din primele dezamăgiri. Parcă le şi auzeam clinchetul atunci când aş fi păşit. Probabil că tot atunci mi-am dorit să ajung şi eu să lucrez în spital, cu copiii. Era singura formă în care aş mai fi acceptat să intru în vreunul, pentru că mă săturasem de postura de pacient.

2. Cum s-a integrat adolescenta în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?

Liceul a fost o experienţă plăcută, cred eu, deşi erau foarte multe ore de studiu şi instruire practică. Timpul meu liber era puţin. Cât despre prima mea întâlnire şi primul meu sărut, prefer să nu vorbesc. Sunt chestii ce ţin de trecutul meu şi sunt atât de egoistă încât să le păstrez doar pentru mine.

3. Ce vise aveai ca adolescentă şi dacă s-au împlinit sau nu?

Am visat mereu o familie a mea (şi o am), mi-am dorit să îmi pot permite să călătoresc mult (la acest capitol stau ceva mai prost, dar am realizat că pot vedea cu ochii minţii ceea ce alţii, aflaţi la faţa locului, omit să vadă). Am visat să scriu din nou la un moment dat, pentru că aproape două decenii nu am mai scris decât sporadic, şi acum o fac, nu văd viaţa fără de scris. Îmi spun că în toţi aceşti ani am acumulat experienţă, trăiri. Nimic nu e întâmplător, nici măcar această pauză.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?

Sunt alături de soţul meu de peste 20 de ani. Sunt o familistă convinsă şi de modă veche, am luptat şi lupt pentru stabilitatea relaţiei. Într-o relaţie de lungă durată fiecare dintre parteneri învaţă să facă nişte compromisuri. Sunt furtuni şi zile cu soare. Important este, cred eu, să ştii să vezi partea plină a paharului, să accepţi că nimeni nu e perfect, nici măcar tu. Nu e roz, nici alb sau doar negru, ci o întreagă paletă de culori. Aşa văd eu viaţa. Important este să îţi spui nemulţumirile, să îl laşi să îşi spună nemulţumirile, pentru că doar exteriorizându-ne sentimentele, putem şti unde am greşit şi cu ce.

5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtăşească copiilor la adolescenţă?

Copiii din ziua de astăzi sunt foarte informaţi, uneori, mai informaţi decât am vrea noi să credem. Trebuie să vezi în copillul tău un om cu personalitate puternică, nu un dependent. Este important ca el sau ea să te considere cea mai bună prietenă, umărul pe care să poată plânge în caz de vreo dezamăgire sau femeia cu care să poată împărtăşi cele mai ascunse secrete, cu care să poată face o glumă mai mult sau mai puţin reuşită. Am învăţat că fetele mele nu pot fi tot ceea ce nu am putut eu fi, o continuare a mea, pentru că au vieţile lor, pasiunile lor, iar eu nu fac decât să mă bucur că le am în preajma mea. E un dar, cel mai frumos din această viaţă.

6. Ce alte pasiuni mai ai în afară de scris?

Ascult foarte multă muzică. De fapt, scriu pe muzică. Cele două îmi ocupă mare parte din timpul meu liber, cel pe care nu îl aloc micuţei mele. Ascult Jane Trojan, Galya, Ernesto Cortazar, Yuhki Kuramoto, etc. La fiecare carte pe care o scriu, ascult un anumit compozitor pentru a intra în pielea personajului şi pentru a mă distrage din cotidian. De exemplu, la primul roman am scris pe muzica Janei Trojan, la Scrisori devenisem dependentă de Zuhki Kuramoto, iar la Elsa, am scris mai mult pe muzica lui Ernesto Cortazar.

 Mulţumesc, Arci, mulţumesc Literaturii pe tocuri pentru această oportunitate. Gândul meu bun. Cărţie pot fi comandate accesând link-ul: Florina-Cojocaru-autor.

                  Muţumesc, Florina, că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebari mai…altfel! Arci!

                                                 Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy! Succes!